Conecteaza-te cu noi

Actual

Zilnic sunt probleme pe litoral! Inspectorii sanitar-veterinari au amendat 4 restaurante și 2 magazine!

Published

on

În cursul zilei de azi, 08.07.2017, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor, care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2017, au verificat modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare în unitățile aflate în zonele de interes turistic: Mamaia Nord, Mamaia Centru, Costineşti și Mangalia. În urma controalelor efectuate, inspectorii au constatat o serie de neconformități, după cum urmează: – Depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; – Comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare fără respectarea condițiilor de igienă; – Etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare; – Nerespectarea normelor sanitare veterinare privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și valorifcare a produselor alimentare. Astfel, au fost sancţionate contravenţional patru restaurante și două magazine alimentare, cu amenzi în valoare totală de 12.000 lei. De asemenea, au fost confiscate şi retrase de la comercializare 4 kg de produse alimentare, improprii consumului uman, cantitate care a fost dirijată către o unitate de neutralizare. Vă reamintim că, unităţile aflate în zonele de interes turistic sunt supravegheate şi verificate permanent de către inspectorii sanitari veterinari din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2017.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions