Connect with us

Administratie

320 de copii din Castelu au alergat la Crosul Educației. Un model de conviețuire și implicare socială

Mihaela Tîrpan

Publicat

la

Asociația Reality Check a revenit la Castelu, cu un nou proiect frumos, derulat în parteneriat cu administrația publică locală și școala gimnazială din localitate. Vorbim aici de un cros al educației, la care au participat 320 de copii din Castelu, de naționalități și condiții sociale diferite. Toți copii sunt la fel și au drepturi egale la educație – acesta este un crez comun al reprezentanților Primăriei Castelu și al organizației nonguvernamentale Reality Check, care, împreună, de-a lungul anilor, au organizat numeroase acțiuni de voluntariat, de implicare socială și de prevenire a abandonului școlar. Ultima acțiune anterioară crosului a fost o caravană medicală, cu specialiști germani și români care au oferit consultații de specialitate atât copiilor, cât și adulților. Micuții au avut parte și de servicii stomatologice.

Revenind la Crosul Educației, trebuie să spunem că această acțiune a avut loc duminică, 23 septembrie a.c. Toți participanții, 320 la număr, au terminat cursa de alergare și au fost medaliați. 30 dintre ei, în ordinea în care au finalizat cursa de alergare, au primit și premii oferite de sponsorul manifestării, Kaufland România.

Iată, mai jos, postarea Asociației Reality Check din rețeaua Facebook, dedicată acestui eveniment:

”Duminică a fost bucurie mare la Castelu! Peste 320 de copii au participat la Crosul pentru Educație, deschis tuturor copiilor din comună. Alergătorii mici și mari s-au trezit dis de dimineață, și-au preluat echipamentul și s-au prezentat emoționați la linia de start. Au fost cinci categorii de vârstă, între 3 și 18 ani, cu cinci trasee diferite. Toți copiii au terminat cursa și au primit medalii, iar cei mai rapizi 30 dintre ei au câștigat și premii. În mod simbolic, startul și linia de sosire au fost la școală.
Castelu e o comună mare și diversă, cu zone extrem de sărace și zone unde oamenii trăiesc mai bine, cu copii de mai multe etnii, care vorbesc limbi diferite și au culturi diferite. Crosul pentru Educație i-a adus pe toți împreună și, cel puțin pentru câteva ore, diferențele s-au estompat și toți copiii s-au aplaudat între ei cu zgomot, vervă și chiote de bucurie.
Mulțumim Kaufland Romania că a făcut posibil acest eveniment și că ne-a dat ocazia să transmitem întregii comunități că toți copiii sunt la fel și că toți au același drept la educație. Mulțumim, Kathi Scheidereiter!
Partenerii noștri în organizarea crosului au fost Primăria Castelu și Școala Gimnazială Nr.1 Castelu. Mulțumiri speciale echipei școlii (celor peste 20 de profesori, directorilor școlii – Anghelina Târnă și Cosmin Ungureanu, mediatoarei școlare, oamenilor de serviciu) și lui Onur-Arda Salim, care au ajutat mult ieri.
Asociatia OvidiuRo, AQUA Carpatica, BIC Romania, Bookster, Decathlon Romania, Fruteria, Parmafood Group Distribution, Romstal Romania și Ruvix ne-au ajutat să le oferim copiilor o zi de neuiat. Mulțumim.
Despre super-voluntarii care au venit la Castelu nu putem spune decât că au fost perfecți. Ei sunt: Florin Mija, Antonia Bobea, Petre Bobea, Simona Bobea, Robert Caragea, Gabriel Cateliu, Mihaela Ciocoiu, Andra Croitoru, Ada Filip, Mani Gutau, Georgiana Ilaş, Adina Lica, Carmen Macavei, Cosmin Militaru, Luca Oghina, Andrei Panaitescu, Vlad Popa, Lo Romanov, Sînziana Sumbasacu, Teodor Stancu, Alexandra Toderita și zece voluntari de la Community Aid Romania din Medgidia.
Mulțumim mult tuturor!”.

 

Comments

comments

Administratie

Ce n-a văzut… Constanța! Consilierii județeni “se bat” în convocarea de ședințe pe aceleași teme, “războiul” administrativ abia începe

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Au înnebunit…consilierii județeni. Luni, 13 iulie, sunt convocate două ședințe extraordinare ale Consiliului Județean Constanța. Una este convocată de PNL, la ora 13.00, iar alta de președintele CJ Constanța, Horia Țuțuianu. Ambele au aceleași teme: alocarea de fonduri către primării. În primă fază, ieri, pe Facebook, consilierul județean al PNL, Marian Crușoveanu, a anunțat că aleșii liberali au convocat o ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, în care să fie tranșată problema alocărilor bugetare către primării, care au nevoie disperată de bani. Ședința a fost convocată pentru luni, 13 iulie. Astăzi, șeful CJ, Horia Țuțuianu, a anunțat și el că a convocat o ședință a CJ, fix cu aceeași temă. Diferența dintre cele două convocări constă în listele diferite cu alocările bugetare. Pe de o parte, Țuțuianu vine cu o variantă a alocărilor bugetare, iar pe de altă parte, liberalii vin cu varianta lor.

Pe de altă parte, liderul PMP Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, vicepreședintele CJC, spune că susține o alocare bugetară echilibrată. Palaz spune că niciuna din variantele de alocări bugetare nu este echilibrată.

Convocatorul PNL:

Download (PDF, 231KB)

Convocatorul lui Țuțuianu:

Dispoziţia nr. 239/09.07.2020

privind convocarea Consiliului Judeţean Constanţa în şedinţă extraordinară  pentru data de 13.07.2020 , ora  11,00

             Ţuțuianu Marius Horia, în calitate de Preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa,

În conformitate cu dispozițiile art.178 alin.(2) şi art. 179 al.(2) lit.b  din Ordonanța  de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ;

În temeiul art.196 al. (1) lit.b din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului  nr.57/2019 privind Codul administrativ,

D I S P U N:

Art.1. Se convoacă Consiliul Județean Constanța în ședință extraordinară pentru data de 13.07.2020, ora 11,00 în sala “Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ – Consiliul Județean Constanța, cu următorul proiect al Ordinii de zi:

  1. Proiect de hotărâre privind  repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a unor sume din cote defalcate din impozitul pe venit în anul 2020 pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare pe care unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, în mod justificat, nu le pot finanţa din veniturile proprii, inclusiv din impozitul pe venit repartizat şi din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.

Inițiator: Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia

  1. Proiect de hotărâre privind  repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din T.V.A. pe anul 2020, pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale.

Inițiator: Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării Bugetului de venituri şi cheltuieli al Judeţului Constanţa pe anul 2020.

Inițiator: Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia

Comments

comments

Continuă să citești

Administratie

Constanța. Continuă lucrările de modernizare a bulevardului Tomis, pe tronsonul cuprins între strada Poporului și strada Nicolae Iorga

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Echipele SC Confort Urban SRL au acționat noaptea trecută cu utilaje pentru turnarea celui de-al doilea strat de asfalt pe banda de circulație situată lângă marginea părții carosabile, pe sensul de mers către strada Poporului. Carosabilul a fost îmbrăcat în asfalt de tip MASF, cu un grad mare de elasticitate, utilizat la drumurile cu trafic intens.

Totodată, s-au executat lucrări de frezare a carosabilului la intersecția bulevardului Tomis cu strada Poporului. Stratul de asfalt a fost decopertat pentru a fi recondiționat.

Asfaltarea carosabilului va continua joi și vineri, cu restricții parțiale de trafic, în intervalul orar 19:00 – 05:00.

Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.

Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări. (comunicat de presă Primăria municipiului Constanța)

Comments

comments

Continuă să citești

Administratie

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, inițiată de aleșii PNL. Alocările către primării, principalul subiect

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Consilierul județean al PNL, Marian Crușoveanu, a anunțat că aleșii liberali au convocat o ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, în care să fie tranșată problema alocărilor bugetare către primării, care au nevoie disperată de bani. Ședința a fost convocată pentru luni, 13 iulie.

„Alături de colegii mei, consilierii județeni PNL, am inițiat demersurile în vederea organizării unei ședințe extraordinare, în care să rezolvăm ceea ce nu s-a rezolvat până acum. Nu am putut sta cu mâinile în sân în fața atitudinii actualului președinte al Consiliului Județean, care a întrerupt ultima ședință, într-un mod abuziv. Trebuie să înțelegem că ședințele Consiliului Județean nu sunt ca o joacă de copii în care, atunci când un copil se supără, își ia jucăria și pleacă. Ar fi bine ca domnii de la PSD să înțeleagă că acest demers are în vedere sprijinirea primăriilor din județul Constanța și orice amânare va însemna un blocaj pentru unitățile administrativ-teritoriale. În demersul nostru pentru organizarea unei ședințe extraordinare, în data de 13.07.2020, am inițiat și proiectele de hotărâre care vizează repartizarea unor sume din cotele defalcate din impozitul pe venit și din TVA pe anul 2020. Dincolo de lupta politică normală, este obligatoriu să avem în vedere necesitățile localităților din județ. Orice blocaj al organizării acestei ședințe de către domnii de la PSD va însemna un cuțit înfipt în spatele cetățenilor din județul Constanța. Am ales această cale, prin care, într-un mod transparent și corect, să putem atribui sume pentru fiecare localitate din județul Constanța. Sper ca acest demers să fie finalizat săptămâna viitoare, astfel încât fiecare primărie din județul Constanța să poată primi fondurile pentru a-și duce la bun sfârșit proiectele pe care le-au inițiat.“, notează Marian Crușoveanu.

Amintim că, alocările bugetare către primării de către Consiliului Județean Constanța au fost motiv de scandal între PSD și PNL. La ședința CJC de la începutul acestei săptămâni, liberalii l-au acuzat pe președintele CJC, Horia Țuțuianu, că modul de împărțire a banilor proveniți din cotele defalcate din impozitul pe venit și din sumelor defalcate din T.V.A. pe anul 2020 au fost făcute discreționar. Drept urmare, consilierii PNL au venit cu propria lor variantă. A urmat apoi un schimb lung de replici și acuze, întrerupte doar de o pauza, după care iarăși acuze și replici. Într-un final, Horia Țuțuianu și-a retras proiectele de pe ordinea de zi.

În ședința extraordinară convocată de PNL, pentru luni, 13 iulie, aleșii liberali vor veni cu variantele lor de alocări bugetare.

Iată ordinea de zi:

Download (PDF, 231KB)

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: