Conecteaza-te cu noi

Actual

91.170 doze de vaccin gripal au ajuns la Constanța

Published

on

Astăzi a început livrarea celor 1 milion de doze de vaccin gripal în teritoriu, conform anunțului furnizorului de vaccin către Ministerul Sănătății. Contractul încheiat cu câștigătorul licitației de achiziție prevede ca livrarea să se facă de către furnizor direct în teritoriu, la direcțiile de sănătatea publică. În acest context, astăzi vor fi livrate vaccinurile gripale către direcțiile de sănătate publică din: Constanța (91.170 doze), București (36.630 doze), Ilfov (6.520 doze), Călărași (20.207 doze), Giurgiu (5.215 doze), Teleorman(17.780 doze), Buzău ( 23.487 doze), Prahova (43.465 doze), urmând ca în cel mai scurt timp procesul de distribuire a vaccinului să fie finalizat  la nivel național. Pentru a evita în viitor situațiile de întârziere în aprovizionarea cu vaccin antigripal, Ministerul Sănătății a  încheiat, pentru prima oară, un acord—cadru pentru achiziția vaccinului antigripal pentru o perioadă de doi ani. De altfel, Ministerul Sănătății încheie acorduri—cadru  pentru toate tipurile de  vaccin. Anul acesta, Ministerul Sănătății va achiziționa peste 1 milion de doze de vaccin gripal sezonier, dublu față de anul trecut, astfel încât să asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane aflate în grupele de risc.   Conform ultimelor date furnizate de către Institutul de Sănătate Publică, pe teritoriul României nu s-au înregistrat cazuri confirmate de gripă, morbiditatea prin infecții respiratorii acute încadrându-se în intervalul așteptat pentru această perioadă. La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripa clinic, IACRS și pneumonii) a fost de 83563, cu 3.7% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (86996) și cu 7.6% mai mare față de cel înregistrat în săptămâna precedentă (79895).

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions