Conecteaza-te cu noi

Administratie

A fost lansată licitația pentru delegarea serviciului de salubrizare din județul Constanța

Published

on

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea” (ADI Dobrogea) a lansat licitația publică deschisă privind delegarea gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitățile de colectare, transport și transfer al deșeurilor din Județul Constanța, în conformitate cu Proiectul Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Constanța. Astfel, ADI Dobrogea a mai realizat un pas important în vederea delegării gestiunii serviciului public de salubrizare din județul Constanța.

Documentația de atribuire a fost elaborată de către aparatul tehnic al ADI Dobrogea și a fost avizată de cele 57 de unități  administrativ teritoriale membre ale Asociației, și de Consiliul Județean Constanța.

Obiectul contractului de delegare a gestiunii constă în dreptul și obligația operatorului de a presta serviciul de salubrizare, potrivit obiectivelor și standardelor de calitate stabilite de ADI Dobrogea prin Documentația de atribuire,  respectiv activitățile de colectare, transport și transfer al deșeurilor din județul Constanța, inclusiv a celor cinci fracții colectate separat: hârtie-carton, plastic-metal, sticlă, rezidual și biodegradabil.

Procedura de licitație este împărțită pe trei loturi, aferente celor trei zone de colectare din județul Constanța:

Advertisement

Zona 1: Municipiul Constanța, orașele Murfatlar și Ovidiu, comunele: Fântânele, Grădina, Istria, Lumina, Mihai Viteazu, Târgușor, Valu lui Traian, Săcele, Corbu;

Zona2 : Orașele Negru Vodă, Techirghiol și Eforie, comunele: Amzacea, Bărăganu, Cerchezu, Chirnogeni, Comana, Cumpăna, Mereni, Pecineaga, Topraisar, Tuzla;

Zona 3: Municipiul Medgidia, orașul Hârșova, comunele: Adamclisi, Aliman, Băneasa, Castelu, Ciocârlia, Cobadin, Cuza-Vodă, Ciobanu, Crucea, Deleni, Dobromir, Dumbrăveni, Gârliciu, Ghindărești, Horia, Independența, Ion Corvin, Lipnița, Mircea-Vodă, Nicolae Bălcescu, Ostrov, Oltina, Peștera, Pantelimon, Rasova, Saligny, Siliștea, Tortoman, Topalu, Vulturu.

Valoarea totală estimată a contractelor este de 129.142.856,00 RON.

Durata contractelor este de 5 ani.

Advertisement

Data limită de depunere a ofertelor este 05.09.2022, ora 12.00.

Anunțul de participare la procedura de licitație publică deschisă, care conține informații referitoare la modul de desfășurare a procedurii, a fost publicat in Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) azi, 20.07.2022, având numărul PC1002094.

„ADI Dobrogea mulțumește celor 58 de membri ai Asociației, consilierilor locali și județeni, reprezentanților Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru colaborare și implicare în tot acest parcurs laborios, ce are drept scop final gestionarea problemei deșeurilor în județul Constanța, în mod unitar și integrat, rezolvarea problemelor de mediu și asigurarea de servicii publice specifice de calitate locuitorilor județului.“, notează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea”.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions