Conecteaza-te cu noi

Politica

Alegerile au trecut, perdanții au depus inutil contestații

Published

on

Este deja de notorietate scandalul care a fost la Cernavodă, unde s-a cerut renumărarea voturilor. Așa cum menționam anterior, acolo s-au retrecut în evidență voturile, la cererea candidatului PSD, care a pierdut alegerile deși nu se aștepta nici o clipă la asta. Reamintim că la vot s-au prezentat 50,1% dintre alegători, respectiv 8.032 de persoane. Bătălia a fost foarte mare între candidații PNL și PSD, pe care i-au despărțit numai câteva voturi. PNL l-a avut drept candidat pe Liviu Negoiță, un politician care a ocupat funcția de consilier local, iar recent a devenit președinte al organizației locale a PNL. Reprezentantul PSD, Ștefan Pleșa, fost viceprimar al orașului, a ocupat funcția de primar interimar după arestarea edilului Hânsă. El are o carieră îndelungată de consilier și viceprimar al orașului. A mai fost viceprimar și înainte de anul 2000, timp de două mandate, așa că a fost ocupat cu primăria ani de zile. Dumincă seara, după finalizarea procesului de vot, Ștefan Pleșa anunța că a câștigat alegerile. Luni dimineața s-au constatat o serie de nereguli, iar diferența dintre cei doi era de numai câteva voturi. Așa că s-a trecut la renumărarea voturilor, proces care a fost toată ziua pe rol. De-abia pe la ora 19.30 s-a finalizat renumărarea voturilor, iar noul primar, ales cu o diferență de numai 15 voturi, este Liviu Negoiță. Dacă au văzut că se poate, și alți perdanți la diferență mică de voturi au ales să ceară renumărarea voturilor. Este vorba despre orașul Hârșova, unde primarul Tudor Nădrag, care avea o vastă experiență în conducerea primăriei, a pierdut la o diferență de numai 28 de voturi.  Câștigător aici este Viorel Ionescu, reprezentantul ALDE. Așa că, Nădrag a decis să conteste rezultatul alegerilor.  Numai că nu a făcut acest lucru imediat după ce a aflat că a pierdut, ci ieri. Tardiv, în opinia tuturor, inclusiv în cea a reprezentanților Biroului de Circumscripție, care au respins cu șase voturi din cele șapte exprimate cererea lui de renumărare.

Așa că, lucrurile sunt clare atât la Hârșova, cât și la Cernavodă, iar noii primari așteaptă să-și intre în pâine!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions