Connect with us

Exclusiv

Americanii hrănesc Egiptul cu grâul românesc. De ce a pierdut Mazăre războiul cu „securiştii din Port”

admin

Publicat

la data de

După ce zeci de ani agricultura românească şi-a căutat pieţele pierdute în 1989, la câteva luni de la înlăturarea de la putere a dictatorului Hosni Mubarak, în 2011, ţara noastră a devenit brusc unul dintre principalii furnizori de grâu ai Egiptului. Primăvara arabă a repus România pe harta furnizorilor de materii prime agricole în dauna unor producători tradiţionali precum Franţa sau Rusia. În paralel la Bucureşti se declanşa cea mai importantă campanie împotriva corupţiei care viza în mod special desfiinţarea „baronilor locali” şi trecerea pe linie moartă a afaceriştilor cu influenţă asupra aparatului de guvernare. Perioada care a urmat „democratizării” regimurilor nord-africane coincide cu investiţiile masive ale unor companii americane în Portul Constanţa şi în regiune, cu momentul în care Radu Mazăre pierde definitiv controlul local dar şi cele 20 de procente deţinute la administraţia portului, şi nu în ultimul rând cu decizia Comisiei Europeane de relaxarea a reglementărilor privind importurile de Organisme Modificate Genetic (OMG).

Revoluţiile din Africa de Nord au adus schimbarea

arab-springTotul a început în 2011, când la o diferenţă de doar câteva zile regimurile dictatoriale nord-africane s-au prăbuşit unul după celălalt ca o demonstraţie perfectă a „Teoriei Dominoului”: în decembrie 2010 în Tunisia, a urmat Egiptul şi Algeria în ianuarie 2011, iar în februarie Libia. În doar câteva luni, nu mai puţin de 9 state, de la Golful Aden până la Tunis via Suez au trecut prin foc şi sabie. Dictatori cosideraţi până atunci nemuritori şi invincibili au fost scoşi din joc la modul brutal. Preşedintele tunisian Ben Ali a fost înlăturat, Egiptul a fost scăpat de dictatorul Hosni Mubarak, conducătorul Libiei, colonelul Muammar al-Gaddafi, a fost linşat în plină stradă, iar în 2012 a fost schimbat prin metode similare şi Ali Abdallah Saleh, preşedintele Yemenului. Discutăm despre controlul rutelor comerciale din Mediterana şi a Suezului, statele vizate fiind pe de o parte mari producători de petrol, dar şi clienţi de produse agricole, „hrana” acestora fiind asigurată în mod tradiţional de SUA, Europa şi Rusia.

Urmărind trendul internaţional, în România guvernul a fost schimbat, preşedintele suspendat

Încercând să se plieze pe trendul international al schimbării, o mare coaliţie politică (USL) reuşeşte în ianuarie 2012 antamarea unor proteste de stradă în România, declanşate în prima fază la Târgu Mureş şi ulterior în Bucureşti, având ca principal element de incitare propunerea de lege privind reforma sistemului de sănătate publică. O lună mai târziu guvernul a căzut după ce Emil Boc şi-a dat demisia din funcţia de prim-ministru. După câteva încercări eşuate de formare a unui nou guvern, preşedintele Băsescu este nevoit să-l desemneze premier pe Victor Ponta. Noua coaliţie majoritară ajunsă astfel la putere reuşind să-l suspende pe preşedinte fix două luni mai târziu: „Uitaţi-vă la revoluţiile din nordul Africii. Am încercat şi noi ceva de genul ăsta în ianuarie, unele subiecte ne-au reuşit, altele, nu. Dar nu intru în detalii…” declara strategul politic Viorel Hrebenciuc în mai 2012.

Suspendarea preşedintelui a coincis şi cu decizia Curţii Supreme de condamnare la doi ani de închisoare cu executare a fostului premier Adrian Năstase. Momentul a devenit simbolic deoarece a deschis calea unui lung şi controversat şir de anchete ale justiţiei, arestări şi condamnări la cel mai înalt nivel, cere au schimbat în ultimii 4 ani guvernarea statului român de la nivel local până la centru.

Primăvara Arabă şi grâul românesc

grau-exportRevenind la punctul de cotitură, la nici 4 luni de la înlăturarea lui Mubarak, Egiptul care este cel mai mare importator de grâu din lume, a anunţat în mai 2011 includerea României şi Ucrainei pe lista furnizorilor oficiali de grâu. Tot atunci, Autoritatea de Stat pentru aprovizionarea cu produse de bază a a Egiptului a semnat contracte de import cu companiile Louis Dreyfus şi Cargill Inc. În timp ce olandezii de la Dreyfus au cărat egiptenilor grâu din Rusia, americanii de la Cargill au încărcat 60.000 tone de grâu românesc din Portul Constanţa. Contractele au fost reînnoite anual, şi astfel în 2013 traderii locali de cereale Ameropa Grains şi Alfred C. Toepfer (controlată de americanii de la ADM) au vândut fiecare câte 60.000 tone de grâu românesc Egiptului, pentru ca în 2014 ţara noastră să devină al doilea cel mai mare exportator de grâu în Egipt. După Franţa, care a fost principalul furnizor de grâu al Egiptului cu  livrări de circa 1 milion de tone, România a venit pe locul secund cu 780.000 de tone (26,8% din necesar) depăşind astfel Rusia care a asigurat 765.000 de tone (26,3%).

În 2015, conform informaţiilor date publicităţii de ministrul egiptean al Aprovizionării, Khaled Hanafi, Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt a cumpărat din România o cantitate de peste 1,20 milioane tone de grâu depăşind astfel livrările Franţei din anul precedent. Jumătate din cantitate a fost livrată Egiptului de compania americană Bunge şi cealaltă jumătate prin compania elveţiană Nidera (controlată de China).

Investiţiile americane în Portul Constanţa şi „Parteneriatul Strategic”

Martin-Shuldt-Cargill

În acest moment comerţul mondial cu materii prime agricole este controlat de formula „ABCD” adică Archer Daniels Midland Co. (ADM), Bunge Ltd., Cargill şi Louis Dreyfus, primele 3 deţinute de americani, în timp ce Dreyfus are sediul central în Olanda şi este controlată de afacerista Margarita Louis-Dreyfus (Bogdanova înainte de căsătorie), de cetăţenie elveţiană, născută la Leningrad şi şcolită la Moscova.

Pe măsură ce producţia agricolă românească a fost resuscitată cu fonduri europene, bani de la buget şi investiţii speculative, materiile prime agricole din această zonă şi facilităţile de transport au devenit atractive pentru „arhitecţii” economiei mondiale. Iar în ultimii ani s-a trecut parctic de la tatonări subtile la abordări hotărâte pe toate fronturile.

În acest trend, pe 17 martie 2015, compania americană ADM Chicago anunţa că urmează să  achiziţioneze două terminale de export cereale în Portul Constanţa, facilităţi ale societăţilor româneşti North Star Shipping şi Minmetal. O tranzacţie foarte importantă dacă ţinem cont de faptul că, în prezent, cele două terminale manipulează peste 5 milioane de tone de marfă. Celălalt colos american, Cargill, a trecut la achiziţionarea de silozuri în România. În paralel, fondul de investiţii american Anholt Investment, prin subsidiara Southern Harvest Partners, a achiziţionat în 2014 fermele Agraria Nord şi Arland din judeţul Botoşani (6000 hectare teren arabil), iar în august 2015 a mai cumpărat şi societatea Multiagra din Vlăsineşti, fondată de Gheorghe Portariuc, tatăl primarului din Botoşani (1.460 de hectare).

Consiliului de Afaceri Româno-American

Intrarea americanilor pe piaţa românească a fost plănuită încă din 2012, odată cu „Primăvara Arabă”, atunci când, pe 25 ianuarie, a fost lansată la Washington DC organizaţia „Consiliului de Afaceri Româno-American” sau AMRO, din care fac parte ADM şi Cargill, alături de corporaţiile Chevron, ExxonMobil, Smithfield, Raytheon, Pharma, MetLife, Amgen, Timken, Mega, Eli Lilly, Johnson&Johnson, Honeywell, Baxter, CNH şi Invenergy. Această entitate non-profit, aflată sub coordonarea ExxonMobil (compania care exploatează rezervele de petrol şi gaze din partea românească a platoului continental al Mării Negre), este reprezentată de Eric Stewart, care ocupă poziţia de preşedinte executiv. În viaţa de zi cu zi, Stewart este partener la Williams & Jensen, PLLC din Washington DC, o firmă de avocatură şi lobby apropiată Casei Albe.

Erick Stwart si Bogdan Aurescu 2015

Erick Stewart şi Bogdan Aurescu, 2015.

Pe 25 februarie 2014 ministrul român al afacerilor externe, Titus Corlăţean, l-a primit în vizită oficială la Bucureşti pe Eric Stewart, discuţiile fiind axate pe probleme economice, dar şi de securitate, precum „Parteneriatului Strategic România-SUA,  evoluţiile din Ucraina şi securitatea energetică în noul context politic regional.” În 2015, Eric Stewart revine la Bucureşti, pentru a avea o întrevedere cu noul ministru român de externe, Bogdan Aurescu, în mod evident pentru consolidarea legăturilor.

Chinezii fac concurenţă supremaţiei “ABCD”

NideraDe teamă să nu piardă cursa, prevăzător şi bine informat, în 2014 guvernul chinez a achiziţionat, prin grupul COFCO, 51% din Nidera BV Olanda. Mai departe, în iunie 2015, Nidera a achiziţionat firmele româneşti United Shipping Agency (care opera un terminal de cereale cu o capacitate de stocare de 250.000 tone) şi United Shipping and Chartering (proprietarul unui depozit în Portul Constanţa). Tranzacţiile au fost estimate speculativ la 50 de milione de euro.

Piaţa şi exportul românesc de cereale, controlate de SUA, Elveţia şi parţial China

Exportul de materii prime agricole româneşti este controlat în prezent de câteva companii mamut cu origini comune. Americanii deţin cea mai importantă cotă de piaţă şi-n felul acesta şi controlul parţial asupra preţurilor, prin intermediul companiilor Cargill, ADM, CHS, Bunge şi Monsanto. Pe locul secund se poziţionează Ameropa şi GLENCORE, ambele societăţi cu rădăcini aparent elveţiene, urmate de Nidera controlată de guvernul chinez prin intermediul COFCO Corp. Singurii jucători locali importanţi cu capital românesc sunt BriseGroup controlată de Bucur Marius Cătălin (despre care circulă, în piaţă, zvonul că ar fi primit, la rândul său, oferte pentru a-şi înstrăina afacerea) şi CEREALCOM DOLJ deţinută de familia Anghel din Segarcea. Totuşi, atunci când vine vorba de traderii români, povestea trebuie puţin nuanţată, având în vedere, de exemplu, că Brise exportă prin intermediul companiei elveţiene Ameropa.

Radu Mazăre, hrana Egiptului şi “securiştii din port”

Radu Mazăre, carnaval Mamaia.

Ramses al II-lea, alias Radu Mazăre, pe vremea când se juca de-a faraonul.

Evenimentele prezentate sunt parţial corelate cu „liberalizarea pieţei terenurilor agricole din 2014” dar şi cu „întoarcerea” celor 20% din acţiunile Portului Constanţa, deţinute până atunci de Consiliul Local Constanţa, la Ministerul Transporturilor. Iniţial, la solicitarea fostului primar Radu Mazăre, guvernul USL a pregătit, în aprilie 2014, o hotărâre ca 33% din Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa să ajungă în controlul Consiliului Local Constanţa, un pachet de 33% să rămână la Ministerul Transporturilor, iar diferenţa de 34% să ajungă treptat în sfera privată, prin listarea companiei la bursă.

Radu Mazăre a susţinut atunci că afaceriştii din Portul Constanţa sunt „fii de colonei sau generali sau au chiar ei stele pe umăr” şi sunt în mod evident sprijiniţi de “servicii”. Conform afirmaţiilor fostului edil, „securiştii din port” erau speriaţi că, odată cu listarea pe bursă şi transparentizarea, urmau să-şi piardă multe din avantajele economice de care au beneficiat în ultimii 25 de ani: „Ce îi disperă pe milionarii ăştia securişti este scoaterea pe bursă a companiei şi transparentizarea. Nu vor mai putea să păstreze monopolul. Ei au contracte de chirii încheiate acum 20 de ani şi plătesc aceleaşi preţuri ca acum 15-20 de ani, stabilite prin ordin de ministru.”.

Companiile portuare au reacţionat prin mai multe mitinguri şi acţiuni de lobby la cel mai înalt nivel al statului român. Într-un final, Radu Mazăre a pierdut războiul. Pe 16 octombrie 2014, Curtea Constituţională a României a decis că transferul de acţiuni ale Portului Constanţa către administraţia locală este neconstituţional. În paralel, dosarele penale ale primarului au mers în lanţ. Pe 16 martie 2015, Mazăre a fost reţinut de procurorii anticorupţie şi acuzat de “luare de mită”. Anchetatorii spuneau că este vorba de aproximativ 8 milioane euro, bani obţinuţi în scopul favorizării unor companii private, una dintre acestea fiind chiar Polaris M Holding, firma care se ocupă de salubrizarea oraşului. În urma acuzaţiilor, Radu Mazăre a demisionat din funcţia de primar, dar povestea nu s-a terminat aici. La începutul lunii decembrie 2015, chiar presupusul mituitor al primarului, Dumitru Martin, patronul firmei Polaris, a fost arestat de agenţii FBI pentru “dare de mită” pe aeroportul din San Francisco. Dovedind conduita de mituitor a lui Dumitru Martin, americanii suplinesc eventuala lipsă de probaţiune din dosarul românesc al şpăgii luate de Mazăre de la Polaris. Desigur, ajutorul justiţiei americane este motivat în primul rând de interesul legitim ca Portul Constanţa şi acest oraş important pe harta parteneriatului strategic să fie curăţat de baroni. Însă nici interesele economice ale giganţilor cerealieri nu trebuie ignorate în această privire de ansamblu.

Mâncarea ca instrument strategic, de la sămânţă până la farfurie

Agriculturii româneşti i-a fost facilitat accesul la client în 2011, când în urma “Primăverii Arabe” guvernul egiptean s-a decis brusc să includă ţara noastră pe lista furnizorilor de materii prime agricole. Şi, totuşi, accesul nu este unul direct, căci de intermedierea acestor afaceri se ocupă companii precum Cargill, ADM sau Bunge. În acest lanţ prima problemă rămâne însă producţia. Fără culturi bogate şi calitative, întregul efort devine inutil. Legat de această problemă, un document intern al Comisiei Europene „scurs” către presă în aprilie 2015 dezvăluia intenţia liderilor de la Bruxelles de a acorda statelor membre (inclusiv României) „ultimul cuvânt cu privire la importurile de Organisme Modificate Genetic (OMG).”. În mod cât se poate de interesant, propunerea a fost susţinută chiar de către Jean-Claude Juncker. Aşa s-a ajuns ca organizaţia Greenpeace să-l acuze pe preşedintele Parlamentului European că face jocurile companiei americane Monsanto (marele furnizor de OMG-uri). Despre ce este vorba ? În acest moment agricultura europeană foloseşte, pentru creşterea recoltelor, pesticide şi seminţe aprobate de Comisia Europeană şi de autorităţile de reglementare din statele membre. La nivel mondial, 24% din piaţa seminţelor şi pesticidelor este deţinută de companiile americane Monsanto, Dow AgroSciences şi DuPont, urmate de Syngenta – Elveţia şi BASF – Germania. Pasionaţi de „inovare”, americanii sunt lideri mondiali la capitolul biotehnologie, promovând prin intermediul companiilor lor diferite produse „transgenetice” sau OMG (organisme modificate genetic). Intervenţia genetică face cultura mult mai rezistentă la dăunători, secetă şi pesticide, rezultând producţii record ce nu se pot obţine în condiţii obişnuite. Din păcate, diverse studii au demonstrat că aceste produse pot avea efecte directe asupra sănătăţii oamenilor sau animalelor, motiv pentru care foarte multe ţări din UE s-au opus utilizării lor.

Şi totuşi, Uniunea Europeană a autorizat, în 2015, importul a 48 de culturi modificate genetic însă, din cauza dezbaterilor aprinse, procesul de autorizare a ajuns într-un impas. Conform Greenpeace, la finalul lui 2015, nu mai puţin de 17 state europene şi patru regiuni (din alte două state) au declanşat mecanisme pentru interzicerea cultivării plantelor modificate genetic (OMG) pe teritoriile lor. România nu apare pe această listă.

În loc de concluzie

Ţara noastră a ajuns acolo unde şi-a dorit, dar drumul este fără întoarcere. Realitatea ne demonstrează cât de puţin au fost înţelese, chiar şi la cel mai înalt nivel al statului, noţiuni precum „parteneriat strategic” sau „reforma statului”. Chiar dacă pare foarte mult, adevărata reformă abia acum începe.

 

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Exclusiv

Războiul pentru patrimoniul Taberei de Copii Năvodari. Liberalul Gălbău, unealtă pentru gașca lui Matei

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Consilierul liberal Ștefan Gălbău de la Năvodari s-a transformat într-o unealtă a fostului primar penal al localității, Nicolae Matei. La ședința de consiliu local programată în ultima zi a lunii ianuarie 2019, Gălbău a înaintat un proiect de hotărâre inițiat de el în folosul găștii lui Matei. El a cerut Consiliului să emită un acord de principiu în favoarea SC Tabăra Năvodari SA, pe baza căruia acest agent economic să poată solicita de la ANRE autorizarea de a furniza/refurniza energie electrică pentru iluminatul public și pentru consumatorii casnici din zonele Beach Land și tabără. Motivul invocat a fost acela că zonele menționate primesc energie electrică dintr-un post trafo aflat în incinta taberei de copii Năvodari. Situația trebuie reglementată, pentru că altfel acești oameni ar risca să rămână fără curent – a motivat liberalul în cadrul ședinței. În realitate, casele din Beach Land sunt alimentate de la acest post trafo, fără vreo reglementare specială, încă de la înființarea cartierului. În schimb, tabăra de copii, care a reintrat în posesia proprietarul ei de drept, Sind România, a fost lăsată în beznă de oamenii lui Matei, încă din toamna anului trecut, cu scopul de a bloca investițiile și funcționarea acesteia. Aici e miza reală a afacerii. Sind România are acte de proprietate asupra postului trafo și-l revendică. Ai lui Matei nu au niciun fel de act. De aici nevoia unui acord al Consiliului Local, aruncat în discuție pe semnătura unui sudor liberal distribuit în rolul idiotului util. Ce nevoie are firma lui Gurgu de postul trafo? Singura nevoie este aceea de a ține tabăra de copii în întuneric, de a bloca investițiile și funcționarea, cu speranța că până la urmă, prin cine știe ce minune, ar putea pune din nou gheara pe active.

Proiectul inițiat de gașca lui Matei pe semnătura sudorului liberal a trecut fără probleme, deși Sind România a trimis o notificare consilierilor și actul de proprietate asupra postului trafo. Mai mulți consumatori din zona Beach Land au fost aduși la ședința de consiliu, pentru a face galerie. Doar 3 consilieri – doi de la PMP și unul de la PNL – nu au votat proiectul. Ceilalți au ridicat din degete, ca de fiecare dată.

Drama taberei de copii de la Năvodari a pornit tot de la ridicări din degete. În anul 2011, sudorii și lăcătușii care compuneau Consiliul Local al momentului au fost de acord cu inițiativa primarului Matei, la rândul său un fost magazioner de la USAS, abulic și agramat, de a înscrie clădirile și terenurile taberei de copii Năvodari în inventarul bunurilor private ale localității. Practic, aceste bunuri care aparțineau de drept sindicatelor, prin Sind România, au fost însușite de Primărie. Mai departe, consilierii au ridicat din nou din degete, ca bunurile furate prin vot să ajungă în capitalul social al unei societăți noi, Tabăra Năvodari SA. Vorbim de 298 de clădiri și de 58 de hectare de teren în vecinătatea mării. Orașul Năvodari primea 40% din acțiunile firmei noi, în vreme ce 60% ajungeau la o firmă a lui Isidor Gurgu, concubinul surorii lui Nicolae Matei. Practic, familionul lui Matei devenea stăpân pe tabără. Preluarea bunurilor s-a făcut cu ajutorul controversatului executor judecătoresc Vasile Deacu. Acesta a întocmit acte de executare abuzive.

Abia în 2018, după ani de procese, Sind România a reușit să reintre în posesia taberei. Societatea a obținut anularea actelor de executare silită întocmite în mod abuziv de Deacu. De asemenea, a reușit să obțină anularea definitivă a hotărârii de Consiliu Local 144/2011, prin care a fost tâlhărită de bunurile sale din tabăra de copii. Hotărârea judecătorească atestă că Orașul Năvodari nu are niciun drept asupra taberei, titlul prin care și-a trecut în proprietate bunurile furate prin vot fiind desființat pentru totdeauna în justiție. În consecință, nici Tabăra Năvodari SA, firmă controlată de cumnatul fără forme legale al fostului primar, nu mai are niciun drept asupra bunurilor pe care le-a primit de la Primărie, după ce Primăria le-a furat de la sindicate. La începutul anului trecut, Sind România a obținut o hotărâre executorie cu fondul la Judecătoria Constanța, de întoarcere a executării silite.

Procedura de preluare îndărăt a patrimoniului taberei de copii a demarat cu acordul societății Tabăra Năvodari SA, care a predat voluntar către Sind România Hotelul Delfin și toate clădirile taberei… mai puțin postul trafo la care am făcut referire. Procedura a fost suspendată în ultimul ceas, pe baza unei cereri accesorii formulate de Primăria Năvodari. Actele de executare silită întocmite până în acest punct au rămas în vigoare, însă Sind România, deși are în posesie toate clădirile taberei, nu poate intra și în posesia postului trafo decât după ce va câștiga în apelul declarat de Tabăra Năvodari SA și de Orașul Năvodari împotriva hotărârii de întoarcere a executării silite.

O asemenea dezlegare este inevitabilă, întrucât, așa cum am arătat, titlul prin care Orașul Năvodari s-a înstăpânit pe bunurile sindicatelor a fost anulat definitiv, la fel și executarea silită făcută abuziv de Deacu, a cărei întoarcere s-a cerut. În schimb, datorită influenței asupra unor magistrați locali, gașca lui Matei a reușit până acum să tergiverseze deznodământul inevitabil. Între timp, invocând exact această influență nefastă, Sind România a cerut și a obținut strămutarea dosarului la Tribunalul Bacău. Procesul merge în linie dreaptă și se îndreaptă spre final.

Pe ultima sută de metri, gașca lui Matei caută soluții de tipul ”cuiul lui Pepelea”, ca să fabrice cu mâna consilierilor un acord referitor la postul trafo care încă nu a fost predat proprietarului de drept. Un astfel de act ar justifica posesia temporară și ar fi motiv de procese ulterioare. Până atunci, gașca lui Matei se folosește de situație, pentru a ține în beznă tabăra de copii și a bloca funcționarea acesteia și investițiile. Situația face deja obiectul unui doar penal deschis pe baza plângerii Sind România în vara anului trecut. Din acest motiv, PSD-iștii de la Năvodari s-au temut să inițieze pe semnătura lor proiectul referitor la postul trafo, păcălindu-l pe sudorul liberal să-și ia în răspundere această inițiativă.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Drept la replică al Arhiepiscopiei Tomisului: ”IPS Teodosie nu a fost turnător al Securității”

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Arhiepiscopia Tomisului a transmis publicației noastre un drept la replică, pe care îl publicăm integral în cele ce urmează:

 

”Întrucât publicația dvs., în articolul „Chiriașii lui Strutinsky continuă ”reconstrucția morală”. Turnătorul Mache, premiat la Gala 10 oameni de valoare ai Constanței”, a acreditat ideea falsă că IPS Teodosie,  Arhiepiscopul Tomisului, ar fi fost turnător la Securitate, aducem la cunoștința redacției și a publicului cititor că ierarhul Tomisului nu a fost turnător la Securitate, deoarece nu a colaborat cu poliția politică comunistă, cunoscută generic ca „Securitate”.

 

Drept dovadă stau cele două decizii ale CNSAS (2425/28.08.2007 și 7081/20.12.2007), pe care vi le înaintăm, în care se atestă că IPS Teodosie nu a fost agent/colaborator al poliției politice comuniste, prin urmare nici turnător. Facem mențiunea că, la vremea respectivă, legislația nu prevedea obligativitatea existenței unei decizii de instanță pentru ca aceste acte ale CNSAS să aibă relevanță juridică, așa cum a stabilit ulterior Legea nr. 293/2008.

 

Faptul că la dosarul IPS Teodosie există un așa-zis angajament scris este un eufemism. În realitate, IPS Teodosie a semnat redundant o hârtie prin care își asuma obligații patriotice deja prevăzute de lege, așa cum și astăzi Legea 51/1991 prevede la art. 2, alin. 2 că „Cetățenii români, ca expresie a fidelității lor față de țară, au îndatorirea morală de a contribui la realizarea siguranței (securității, modificat după 2013) naționale.” Ca urmare,  acel act semnat nu reprezintă deloc un angajament de colaborare cu poliția politică comunistă, ci de colaborare în „probleme de interes major ale statului”.  De altfel, dosarul IPS Teodosie, făcut și public de anumite mijloace de presă, nu conține nici o notă informativă, denunț sau alt înscris care ar putea fi catalogat drept „turnătorie”.”.

 

 

 

 

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Răsturnare de situație în afacerea Țeapa Olandeză. Van Oord și-a plătit datoria pentru a scăpa de insolvență

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Litigiul arhicunoscut dintre compania constănțeană Comprest Util și multinaționala Van Oord, pentru o plată restantă de aproximativ un milion de euro, a ajuns la un deznodământ parțial. Olandezii au plătit datoria principală, fără penalitățile de întârziere, pentru a scăpa de dosarul de insolvență care i-ar fi obligat să permită accesul creditorilor și instanței la datele financiare ale operațiunilor derulate în România.  Suspiciunea principală, enunțată inclusiv de persoane publice, anume că olandezii ar fi exportat profitul pentru a fenta statul și partenerii români, are acum toate șansele să rămână o afacere închisă.

Dosarul de insolvență al Van Oord – Sucursala Constanța a fost deschis în anul 2016 la cererea Comprest Util SRL Constanța, care a reclamat că a fost țepuită cu un milion de euro, pe de urma lucrărilor de extindere a plajelor turistice din municipiul Constanța. Compania locală încercase să recupereze această sumă pe calea unei ordonanțe de plată, însă s-a lovit de practici bizare la nivelul justiției locale. Astfel, o primă acțiune în materia ordonanței de plată a fost respinsă de Tribunalul Constanța, în anul 2016, pe motiv că Van Oord nu ar avea calitate procesuală pasivă. Olandezii, care au condus consorțiul implicat în extinderea plajelor, au invocat atunci că suma în litigiu ar fi datorată de un partener de consorțiu, respectiv compania SCT București SA, aparținând controversatului om de afaceri Horia Simu. În acele condiții, Comprest Util s-a îndreptat împotriva SCT, formulând o cerere de înscriere la masa credală a acestei companii care se afla în insolvență, sub supravegherea unui judecător sindic de la Tribunalul București. Instanța din Capitală a stabilit definitiv că datoria nu se află în patrimoniul SCT, sugerând că debitorul este Van Oord.

Pe baza acestei hotărâri, Comprest Util a deschis un nou dosar în materia ordonanței de plată împotriva Van Oord. Constănțenii au câștigat acțiunea pe fond, olandezii fiind obligați să achite datoria principală și penalități de întârziere. Însă Van Oord a formulat o contestație. Încă de la bun început, instanța competentă să soluționeze contestația a dispus suspendarea provizorie a ordonanței de plată până la judecarea procesului și a indicat în mod expres că această soluție ar fi definitivă. În realitate, așa cum avea să demonstreze Curtea de Apel Constanța, hotărârea de suspendare era supusă căii de atac. Eroarea Tribunalului a profitat din plin olandezilor, care au scăpat de la executarea silită. Mai departe, Tribunalul a admis contestația Van Oord și a anulat ordonanța de plată. Comprest Util a reclamat faptul că instanța s-a pronunțat pe toate excepțiile ridicate de olandezi, însă nu și pe excepțiile ridicate de compania românească.

Grigore Comănescu, proprietarul Comprest Util, a câștigat lupta cu gigantul Van Oord

După cum spuneam, în 2016, Comprest Util a deschis și un dosar de insolvență împotriva Van Oord. După luni bune de proces, judecătorul sindic de la Tribunalul Constanța a respins cererea. Comprest Util a contestat soluția la Curtea de Apel Constanța, iar instanța superioară, analizând dovezile aflate la dosar, a constatat că Van Oord este debitorul obligației de plată, stabilind totodată caracterul cert, lichid și exigibil al creanței. În consecință, Curtea a dispus retrimiterea dosarului la judecătorul sindic de la Tribunal, cu misiunea expresă de a deschide procedura insolvenței împotriva Van Oord. Fiind reprezentați de o mare casă de avocatură din București, olandezii au reușit să tergiverseze luni bune intrarea în insolvență.

De altfel, de-a lungul tuturor proceselor la care ne-am referit până acum, olandezii au aplicat tehnica ”forfecării”, pasând răspunderea când pe sucursala din România, când pe firma-mamă din Olanda, în funcție de situație. Dacă juriștii Comprest Util susțineau că Van Oord Sucursala Constanța are patrimoniu propriu și poate răspunde pentru datoriile ei, olandezii argumentau că răspunderea aparține societății-mamă. Și invers, când s-a pus problema că răspunderea aparține societății-mamă, olandezii s-au contrazis fățiș susținând că sucursala are patrimoniu propriu și poate răspunde direct. Totul a fost gândit ca într-un meci de fotbal, presărat cu fente, când pe dreapta, când pe stânga, în funcție de așezarea adversarilor în teren.

Ultima încercare de tergiversare a avocaților Van Oord (un avocat pentru sucursala din România, un altul pentru firma-mamă din Olanda) s-a consumat la termenul din 15 ianuarie 2019. Atunci, avocații Van Oord România și Van Oord Olanda au trimis cereri de amânare, invocând că nu se pot prezenta la proces datorită ninsorii. La Constanța nu ningea deloc, iar fulguiala de la București nu reușise să închidă autostrada. În aceste condiții, judecătorul sindic a respins cererea de amânare. Precizăm că am participat la acest termen de judecată în rândul publicului interesat, astfel încât consemnarea de față are valoarea unei relatări. La un moment dat, în mod teatral, din sala de judecată s-a ridicat o avocată, care a depus din partea colegilor care lipseau o altă cerere de acordare a unui termen de o săptămână, în vederea achitării voluntare a debitului principal.

Instanța a încuviințat cererea, iar în răgazul de o săptămână, olandezii au achitat debitul principal, fără penalități de întârziere, menționând ca temei al plății hotărârea Curții de Apel la care ne-am referit mai sus. Procedând astfel, ei au evitat intrarea în insolvență. Riscul ca datele despre operațiunile lor financiare în România să ajungă la cunoștința opiniei publice a fost eliminat. Mai mult ca sigur, nu vom cunoaște niciodată detaliile care au condus la situația caraghioasă a prezentului, în care Van Oord Olanda se laudă cu profituri uriașe, în vreme ce sucursala din România a declarat pierderi și datorii imense, deși a încasat sute de milioane de euro de la statul român. Au fost persoane publice, inclusiv un consilier al primului-ministru, care au opinat că profitul Van Oord a fost exportat, pentru a se fenta impozitarea în România.

După cum spuneam, olandezii au plătit, pentru a evita să se afle mecanismul exact al pierderilor din România. Dar războiul juridic nu se termină aici. Ei au precizat că, deși au plătit în baza hotărârii Curții de Apel Constanța, nu recunosc debitul și vor deschide un proces pe dreptul comun împotriva Comprest Util. În mod normal, un asemenea demers ar fi nul din start, întrucât vorbim de o hotărâre definitivă a Curții de Apel, care a stabilit cu putere de lucru judecat că Van Oord este debitorul Comprest Util și că datoria este certă, lichidă și exigibilă. Acest adevăr judiciar nu poate fi răsturnat decât în căile extraordinare de atac ale contestației în anulare și revizuirii. Însă Van Oord a exercitat deja aceste căi extraordinare, pierzând atât contestația în anulare, cât și revizuirea. Doar o vrajă ar mai putea răsturna această situație deja răsturnată de prea multe ori.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: