Connect with us

Exclusiv

Americanii hrănesc Egiptul cu grâul românesc. De ce a pierdut Mazăre războiul cu „securiştii din Port”

admin

Publicat

la

După ce zeci de ani agricultura românească şi-a căutat pieţele pierdute în 1989, la câteva luni de la înlăturarea de la putere a dictatorului Hosni Mubarak, în 2011, ţara noastră a devenit brusc unul dintre principalii furnizori de grâu ai Egiptului. Primăvara arabă a repus România pe harta furnizorilor de materii prime agricole în dauna unor producători tradiţionali precum Franţa sau Rusia. În paralel la Bucureşti se declanşa cea mai importantă campanie împotriva corupţiei care viza în mod special desfiinţarea „baronilor locali” şi trecerea pe linie moartă a afaceriştilor cu influenţă asupra aparatului de guvernare. Perioada care a urmat „democratizării” regimurilor nord-africane coincide cu investiţiile masive ale unor companii americane în Portul Constanţa şi în regiune, cu momentul în care Radu Mazăre pierde definitiv controlul local dar şi cele 20 de procente deţinute la administraţia portului, şi nu în ultimul rând cu decizia Comisiei Europeane de relaxarea a reglementărilor privind importurile de Organisme Modificate Genetic (OMG).

Revoluţiile din Africa de Nord au adus schimbarea

arab-springTotul a început în 2011, când la o diferenţă de doar câteva zile regimurile dictatoriale nord-africane s-au prăbuşit unul după celălalt ca o demonstraţie perfectă a „Teoriei Dominoului”: în decembrie 2010 în Tunisia, a urmat Egiptul şi Algeria în ianuarie 2011, iar în februarie Libia. În doar câteva luni, nu mai puţin de 9 state, de la Golful Aden până la Tunis via Suez au trecut prin foc şi sabie. Dictatori cosideraţi până atunci nemuritori şi invincibili au fost scoşi din joc la modul brutal. Preşedintele tunisian Ben Ali a fost înlăturat, Egiptul a fost scăpat de dictatorul Hosni Mubarak, conducătorul Libiei, colonelul Muammar al-Gaddafi, a fost linşat în plină stradă, iar în 2012 a fost schimbat prin metode similare şi Ali Abdallah Saleh, preşedintele Yemenului. Discutăm despre controlul rutelor comerciale din Mediterana şi a Suezului, statele vizate fiind pe de o parte mari producători de petrol, dar şi clienţi de produse agricole, „hrana” acestora fiind asigurată în mod tradiţional de SUA, Europa şi Rusia.

Urmărind trendul internaţional, în România guvernul a fost schimbat, preşedintele suspendat

Încercând să se plieze pe trendul international al schimbării, o mare coaliţie politică (USL) reuşeşte în ianuarie 2012 antamarea unor proteste de stradă în România, declanşate în prima fază la Târgu Mureş şi ulterior în Bucureşti, având ca principal element de incitare propunerea de lege privind reforma sistemului de sănătate publică. O lună mai târziu guvernul a căzut după ce Emil Boc şi-a dat demisia din funcţia de prim-ministru. După câteva încercări eşuate de formare a unui nou guvern, preşedintele Băsescu este nevoit să-l desemneze premier pe Victor Ponta. Noua coaliţie majoritară ajunsă astfel la putere reuşind să-l suspende pe preşedinte fix două luni mai târziu: „Uitaţi-vă la revoluţiile din nordul Africii. Am încercat şi noi ceva de genul ăsta în ianuarie, unele subiecte ne-au reuşit, altele, nu. Dar nu intru în detalii…” declara strategul politic Viorel Hrebenciuc în mai 2012.

Suspendarea preşedintelui a coincis şi cu decizia Curţii Supreme de condamnare la doi ani de închisoare cu executare a fostului premier Adrian Năstase. Momentul a devenit simbolic deoarece a deschis calea unui lung şi controversat şir de anchete ale justiţiei, arestări şi condamnări la cel mai înalt nivel, cere au schimbat în ultimii 4 ani guvernarea statului român de la nivel local până la centru.

Primăvara Arabă şi grâul românesc

grau-exportRevenind la punctul de cotitură, la nici 4 luni de la înlăturarea lui Mubarak, Egiptul care este cel mai mare importator de grâu din lume, a anunţat în mai 2011 includerea României şi Ucrainei pe lista furnizorilor oficiali de grâu. Tot atunci, Autoritatea de Stat pentru aprovizionarea cu produse de bază a a Egiptului a semnat contracte de import cu companiile Louis Dreyfus şi Cargill Inc. În timp ce olandezii de la Dreyfus au cărat egiptenilor grâu din Rusia, americanii de la Cargill au încărcat 60.000 tone de grâu românesc din Portul Constanţa. Contractele au fost reînnoite anual, şi astfel în 2013 traderii locali de cereale Ameropa Grains şi Alfred C. Toepfer (controlată de americanii de la ADM) au vândut fiecare câte 60.000 tone de grâu românesc Egiptului, pentru ca în 2014 ţara noastră să devină al doilea cel mai mare exportator de grâu în Egipt. După Franţa, care a fost principalul furnizor de grâu al Egiptului cu  livrări de circa 1 milion de tone, România a venit pe locul secund cu 780.000 de tone (26,8% din necesar) depăşind astfel Rusia care a asigurat 765.000 de tone (26,3%).

În 2015, conform informaţiilor date publicităţii de ministrul egiptean al Aprovizionării, Khaled Hanafi, Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt a cumpărat din România o cantitate de peste 1,20 milioane tone de grâu depăşind astfel livrările Franţei din anul precedent. Jumătate din cantitate a fost livrată Egiptului de compania americană Bunge şi cealaltă jumătate prin compania elveţiană Nidera (controlată de China).

Investiţiile americane în Portul Constanţa şi „Parteneriatul Strategic”

Martin-Shuldt-Cargill

În acest moment comerţul mondial cu materii prime agricole este controlat de formula „ABCD” adică Archer Daniels Midland Co. (ADM), Bunge Ltd., Cargill şi Louis Dreyfus, primele 3 deţinute de americani, în timp ce Dreyfus are sediul central în Olanda şi este controlată de afacerista Margarita Louis-Dreyfus (Bogdanova înainte de căsătorie), de cetăţenie elveţiană, născută la Leningrad şi şcolită la Moscova.

Pe măsură ce producţia agricolă românească a fost resuscitată cu fonduri europene, bani de la buget şi investiţii speculative, materiile prime agricole din această zonă şi facilităţile de transport au devenit atractive pentru „arhitecţii” economiei mondiale. Iar în ultimii ani s-a trecut parctic de la tatonări subtile la abordări hotărâte pe toate fronturile.

În acest trend, pe 17 martie 2015, compania americană ADM Chicago anunţa că urmează să  achiziţioneze două terminale de export cereale în Portul Constanţa, facilităţi ale societăţilor româneşti North Star Shipping şi Minmetal. O tranzacţie foarte importantă dacă ţinem cont de faptul că, în prezent, cele două terminale manipulează peste 5 milioane de tone de marfă. Celălalt colos american, Cargill, a trecut la achiziţionarea de silozuri în România. În paralel, fondul de investiţii american Anholt Investment, prin subsidiara Southern Harvest Partners, a achiziţionat în 2014 fermele Agraria Nord şi Arland din judeţul Botoşani (6000 hectare teren arabil), iar în august 2015 a mai cumpărat şi societatea Multiagra din Vlăsineşti, fondată de Gheorghe Portariuc, tatăl primarului din Botoşani (1.460 de hectare).

Consiliului de Afaceri Româno-American

Intrarea americanilor pe piaţa românească a fost plănuită încă din 2012, odată cu „Primăvara Arabă”, atunci când, pe 25 ianuarie, a fost lansată la Washington DC organizaţia „Consiliului de Afaceri Româno-American” sau AMRO, din care fac parte ADM şi Cargill, alături de corporaţiile Chevron, ExxonMobil, Smithfield, Raytheon, Pharma, MetLife, Amgen, Timken, Mega, Eli Lilly, Johnson&Johnson, Honeywell, Baxter, CNH şi Invenergy. Această entitate non-profit, aflată sub coordonarea ExxonMobil (compania care exploatează rezervele de petrol şi gaze din partea românească a platoului continental al Mării Negre), este reprezentată de Eric Stewart, care ocupă poziţia de preşedinte executiv. În viaţa de zi cu zi, Stewart este partener la Williams & Jensen, PLLC din Washington DC, o firmă de avocatură şi lobby apropiată Casei Albe.

Erick Stwart si Bogdan Aurescu 2015

Erick Stewart şi Bogdan Aurescu, 2015.

Pe 25 februarie 2014 ministrul român al afacerilor externe, Titus Corlăţean, l-a primit în vizită oficială la Bucureşti pe Eric Stewart, discuţiile fiind axate pe probleme economice, dar şi de securitate, precum „Parteneriatului Strategic România-SUA,  evoluţiile din Ucraina şi securitatea energetică în noul context politic regional.” În 2015, Eric Stewart revine la Bucureşti, pentru a avea o întrevedere cu noul ministru român de externe, Bogdan Aurescu, în mod evident pentru consolidarea legăturilor.

Chinezii fac concurenţă supremaţiei “ABCD”

NideraDe teamă să nu piardă cursa, prevăzător şi bine informat, în 2014 guvernul chinez a achiziţionat, prin grupul COFCO, 51% din Nidera BV Olanda. Mai departe, în iunie 2015, Nidera a achiziţionat firmele româneşti United Shipping Agency (care opera un terminal de cereale cu o capacitate de stocare de 250.000 tone) şi United Shipping and Chartering (proprietarul unui depozit în Portul Constanţa). Tranzacţiile au fost estimate speculativ la 50 de milione de euro.

Piaţa şi exportul românesc de cereale, controlate de SUA, Elveţia şi parţial China

Exportul de materii prime agricole româneşti este controlat în prezent de câteva companii mamut cu origini comune. Americanii deţin cea mai importantă cotă de piaţă şi-n felul acesta şi controlul parţial asupra preţurilor, prin intermediul companiilor Cargill, ADM, CHS, Bunge şi Monsanto. Pe locul secund se poziţionează Ameropa şi GLENCORE, ambele societăţi cu rădăcini aparent elveţiene, urmate de Nidera controlată de guvernul chinez prin intermediul COFCO Corp. Singurii jucători locali importanţi cu capital românesc sunt BriseGroup controlată de Bucur Marius Cătălin (despre care circulă, în piaţă, zvonul că ar fi primit, la rândul său, oferte pentru a-şi înstrăina afacerea) şi CEREALCOM DOLJ deţinută de familia Anghel din Segarcea. Totuşi, atunci când vine vorba de traderii români, povestea trebuie puţin nuanţată, având în vedere, de exemplu, că Brise exportă prin intermediul companiei elveţiene Ameropa.

Radu Mazăre, hrana Egiptului şi “securiştii din port”

Radu Mazăre, carnaval Mamaia.

Ramses al II-lea, alias Radu Mazăre, pe vremea când se juca de-a faraonul.

Evenimentele prezentate sunt parţial corelate cu „liberalizarea pieţei terenurilor agricole din 2014” dar şi cu „întoarcerea” celor 20% din acţiunile Portului Constanţa, deţinute până atunci de Consiliul Local Constanţa, la Ministerul Transporturilor. Iniţial, la solicitarea fostului primar Radu Mazăre, guvernul USL a pregătit, în aprilie 2014, o hotărâre ca 33% din Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa să ajungă în controlul Consiliului Local Constanţa, un pachet de 33% să rămână la Ministerul Transporturilor, iar diferenţa de 34% să ajungă treptat în sfera privată, prin listarea companiei la bursă.

Radu Mazăre a susţinut atunci că afaceriştii din Portul Constanţa sunt „fii de colonei sau generali sau au chiar ei stele pe umăr” şi sunt în mod evident sprijiniţi de “servicii”. Conform afirmaţiilor fostului edil, „securiştii din port” erau speriaţi că, odată cu listarea pe bursă şi transparentizarea, urmau să-şi piardă multe din avantajele economice de care au beneficiat în ultimii 25 de ani: „Ce îi disperă pe milionarii ăştia securişti este scoaterea pe bursă a companiei şi transparentizarea. Nu vor mai putea să păstreze monopolul. Ei au contracte de chirii încheiate acum 20 de ani şi plătesc aceleaşi preţuri ca acum 15-20 de ani, stabilite prin ordin de ministru.”.

Companiile portuare au reacţionat prin mai multe mitinguri şi acţiuni de lobby la cel mai înalt nivel al statului român. Într-un final, Radu Mazăre a pierdut războiul. Pe 16 octombrie 2014, Curtea Constituţională a României a decis că transferul de acţiuni ale Portului Constanţa către administraţia locală este neconstituţional. În paralel, dosarele penale ale primarului au mers în lanţ. Pe 16 martie 2015, Mazăre a fost reţinut de procurorii anticorupţie şi acuzat de “luare de mită”. Anchetatorii spuneau că este vorba de aproximativ 8 milioane euro, bani obţinuţi în scopul favorizării unor companii private, una dintre acestea fiind chiar Polaris M Holding, firma care se ocupă de salubrizarea oraşului. În urma acuzaţiilor, Radu Mazăre a demisionat din funcţia de primar, dar povestea nu s-a terminat aici. La începutul lunii decembrie 2015, chiar presupusul mituitor al primarului, Dumitru Martin, patronul firmei Polaris, a fost arestat de agenţii FBI pentru “dare de mită” pe aeroportul din San Francisco. Dovedind conduita de mituitor a lui Dumitru Martin, americanii suplinesc eventuala lipsă de probaţiune din dosarul românesc al şpăgii luate de Mazăre de la Polaris. Desigur, ajutorul justiţiei americane este motivat în primul rând de interesul legitim ca Portul Constanţa şi acest oraş important pe harta parteneriatului strategic să fie curăţat de baroni. Însă nici interesele economice ale giganţilor cerealieri nu trebuie ignorate în această privire de ansamblu.

Mâncarea ca instrument strategic, de la sămânţă până la farfurie

Agriculturii româneşti i-a fost facilitat accesul la client în 2011, când în urma “Primăverii Arabe” guvernul egiptean s-a decis brusc să includă ţara noastră pe lista furnizorilor de materii prime agricole. Şi, totuşi, accesul nu este unul direct, căci de intermedierea acestor afaceri se ocupă companii precum Cargill, ADM sau Bunge. În acest lanţ prima problemă rămâne însă producţia. Fără culturi bogate şi calitative, întregul efort devine inutil. Legat de această problemă, un document intern al Comisiei Europene „scurs” către presă în aprilie 2015 dezvăluia intenţia liderilor de la Bruxelles de a acorda statelor membre (inclusiv României) „ultimul cuvânt cu privire la importurile de Organisme Modificate Genetic (OMG).”. În mod cât se poate de interesant, propunerea a fost susţinută chiar de către Jean-Claude Juncker. Aşa s-a ajuns ca organizaţia Greenpeace să-l acuze pe preşedintele Parlamentului European că face jocurile companiei americane Monsanto (marele furnizor de OMG-uri). Despre ce este vorba ? În acest moment agricultura europeană foloseşte, pentru creşterea recoltelor, pesticide şi seminţe aprobate de Comisia Europeană şi de autorităţile de reglementare din statele membre. La nivel mondial, 24% din piaţa seminţelor şi pesticidelor este deţinută de companiile americane Monsanto, Dow AgroSciences şi DuPont, urmate de Syngenta – Elveţia şi BASF – Germania. Pasionaţi de „inovare”, americanii sunt lideri mondiali la capitolul biotehnologie, promovând prin intermediul companiilor lor diferite produse „transgenetice” sau OMG (organisme modificate genetic). Intervenţia genetică face cultura mult mai rezistentă la dăunători, secetă şi pesticide, rezultând producţii record ce nu se pot obţine în condiţii obişnuite. Din păcate, diverse studii au demonstrat că aceste produse pot avea efecte directe asupra sănătăţii oamenilor sau animalelor, motiv pentru care foarte multe ţări din UE s-au opus utilizării lor.

Şi totuşi, Uniunea Europeană a autorizat, în 2015, importul a 48 de culturi modificate genetic însă, din cauza dezbaterilor aprinse, procesul de autorizare a ajuns într-un impas. Conform Greenpeace, la finalul lui 2015, nu mai puţin de 17 state europene şi patru regiuni (din alte două state) au declanşat mecanisme pentru interzicerea cultivării plantelor modificate genetic (OMG) pe teritoriile lor. România nu apare pe această listă.

În loc de concluzie

Ţara noastră a ajuns acolo unde şi-a dorit, dar drumul este fără întoarcere. Realitatea ne demonstrează cât de puţin au fost înţelese, chiar şi la cel mai înalt nivel al statului, noţiuni precum „parteneriat strategic” sau „reforma statului”. Chiar dacă pare foarte mult, adevărata reformă abia acum începe.

 

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Exclusiv

Miza teoretică a războiului juridic pentru lacul Siutghiol. Casa Hașotti, în coliziune cu statul

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Curtea de Apel Constanța a motivat decizia civilă prin care compania piscicolă Master Fishing SRL, reprezentată convențional de Casa de Avocatură Hașotti, a fost scoasă din litigiul în care statul român revendică terenurile furate din lacul și de pe malul lacului Siutghiol de Primăria Năvodari, pe vremea fostului primar Nicolae Matei. Poziția procesuală exprimată de statul român și în mod special reținută de instanță dezvăluie mobilul celor care vor să obțină cu orice preț scoaterea lacului din administrarea ABADL și transmiterea acestuia în administrarea Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură. Statul susține că, în ipoteza în care lacul este de drept în administrarea Apelor Române, terenurile din zona sa de protecție, precum și suprafețele câștigate prin îndiguire de-a lungul timpului, fac parte din domeniul public. În cealaltă ipoteză, în care lacul ar putea ajunge în administrarea ANPA, îndiguirile pot fi calificate formal drept investiții, apte să intre în patrimoniul unor privați. Ca urmare, domeniul public al statului și-ar pierde caracterul de bun inalienabil. Ei bine, compania reprezentată de Casa Hașotti a construit 3 diguri în lacul Siutghiol, pe care și le-a intabulat mai apoi ca bunuri proprietate privată. Iar acest amănunt trădează interesele prejudiciabile pentru stat exhibate de această companie prin intermediul Casei Hașotti – susține statul român.

Cum a pornit procesul în care statul revendică terenurile furate de la Siutghiol

Procesul la care ne referim a fost declanșat de Apele Române – prin ABADL, încă din anul 2018. Cei de la Ape au cerut instanței să constate că Orașul Năvodari a inventariat fraudulos în domeniul său privat mai multe suprafețe de teren care aparțin de drept domeniului public de stat. În acest sens, instituția a revendicat în numele statului o suprafață de peste 6 hectare reprezentând zona de protecție legală a lacului pe aria acestei localități, precum și suprafețe – ce urmau a fi determinate prin expertiză – câștigate din lac prin îndiguiri, la rândul lor însușite fraudulos prin inventariere scriptică de Primăria Năvodari. Încă de la bun început, a fost introdus în cauză chiar statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta susținând cu totul întregul demers. De asemenea, societatea Somaco Construct SRL Constanța, aparținând antreprenorului Grigore Comănescu, a intervenit în proces în favoarea statului. Această companie căzuse pradă unei tentative de spoliere gravă din partea fostului primar Nicolae Matei, care îi inventase o taxă fiscală de două milioane de euro. Practic, Matei a pretins că societatea menționată ar fi depozitat materiale de construcții pe un teren al localității de pe malul lacului Siutghiol. În realitate, Somaco nu a depozitat nimic (ci a consolidat malul), iar Orașul Năvodari s-a declarat proprietar asupra îndiguirii, pe care a intabulat-o în mod fraudulos ca pe un teren distinct.

Legea 42 – neconstituțională

Tunurile imobiliare date statului de fostul primar penal din Năvodari s-au petrecut la umbra Legii 42/2010. Vorbim de o lege prin care lacul Siutghiol, cu dedicație, a fost scos din administrarea Apelor Române și dat în administrarea consiliilor locale riverane. Scăpând prin lege de tutela instituției de stat, Primăria Năvodari și-a putut face de cap. Înțelegând exact mecanismul fraudei sub această acoperire, statul a ridicat chiar în acest proces despre care vorbim o excepție de neconstituționalitate a Legii 42. Iar judecătorii Curții Constituționale, în unanimitate, au decis că legea este neconstituțională, pentru că lacurile naturale nu pot fi administrate de administrațiile publice locale, care nu sunt subordonate statului, ci doar de o instituție subordonată, așa cum este Administrația Națională Apele Române.

Un cuib de interese

Decizia Curții a generat o reacție pozitivă pentru marele public, însă a rănit în același timp în niște grupuri de interese. Ne referim, în primul rând, la primăriile riverane, dar și la o serie de companii piscicole cu mari interese, posibil imobiliare, în zona lacurilor. În acest curent s-a înscris și compania Master Fishing SRL, reprezentată de Casa Hașotti, care și-a făcut curaj să depună o cerere de intervenție chiar în procesul dintre statul român și Orașul Năvodari. Casa Hașotti a declarat formal că intervine în favoarea statului, însă în realitate a formulat argumente total potrivnice statului, susținând că lacul nu trebuie să fie administrat de ABADL, ci de ANPA. Interesul arătat de această companie reprezentată de familia Hașotti a fost acela că se judecă în alte procese ca ANPA să-i încheie un contract de concesiune asupra unei suprafețe de 15 hectare din lacul Siutghiol. Master Fishing are această suprafață în arendă, din anul 2003, printr-un contract încheiat cu Agenția Domeniilor Statului, în care bucata de lac este declarată scriptic drept teren cu destinație agricolă din bazinul acvatic al lacului Siutghiol.

Casa Hașotti a vrut să facă bine statului, cu forța

Cererea de intervenție susținută de Casa Hașotti a fost respinsă pe fond de Tribunalul Constanța, pe baza argumentației că firma piscicolă nu justifică un interes de a interveni în proces, terenul în arendă fiind situat în cartierul constănțean Palazu Mare, iar nu la Năvodari. De asemenea, apelul declarat de Master Fishing împotriva acestei Încheieri a fost respins definitiv de Curtea de Apel Constanța. Completul prezidat de judecătoarea Laura Smarandi a stabilit că procesul în care Master Fishing se luptă pentru arenda de la Palazu nu are nimic în comun cu litigiul dintre statul român și Primăria Năvodari. Așadar, nu s-ar justifica intervenția în scopul preîntâmpinării unui eventual prejudiciu din perspectiva clarificării chestiunii dreptului de administrare asupra cuvetei lacului. În al doilea rând, instanța a reținut că Master Fishing nu a sprijinit apărările statului, ci dimpotrivă l-a combătut în ideea cam stalinistă că-i face un bine împotriva voinței sale. Presupunem că judecătoarele au și râs copios de această gogomănie.

Miza teoretică a litigiului

În fine, Casa Hașotti e pa. A plecat din litigiu, așa cum venise. Însă, ne-a rămas gândul la prejudiciul pe care marea firmă de avocatură a vrut să-l preîntâmpine, anume ca lacul să nu fie administrat de Apele Române. Dar ce prejudiciu s-ar ivi dacă lacul ar fi la Ape? Răspunsul este în susținerea statului român, reținută în mod special, dintre zeci de argumente, în motivarea Curții de Apel Constanța. Reamintim, în ipoteza că lacul este administrat de drept de Apele Române, malurile, terenurile din zona de protecție și îndiguirile sunt ale statului. Desigur, clienții lui Hașotti au diguri private în lac și asta explică întreaga intervenție. Cum au ajuns aceștia să se intabuleze pe trupul statului român, vă spunem într-un episod viitor, cu lux de amănunte. Va urma!

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

(VIDEO) Primăria Agigea a îngustat albia râului, ca să facă un drum cu marcaj rutier trasat direct pe criblură

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Albia râului care traversează localitatea Agigea a fost îngustată de Primăria din localitate, pentru a lăți un drum construit pentru traficul greu de TIR-uri. Înainte de campania electorală din anul 2020, mai exact pe 2 august, primarul PSD-ist Cristian Maricel Cîrjaliu și fostul președinte, tot PSD-ist, al Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, se filmau pentru a promite că drumul va fi asfaltat în două luni de zile. De atunci, au trecut șase luni. Drumul a rămas la stadiul de piatră. Și prea curând nu se va schimba această situație, de vreme ce autoritatea locală a trasat deja marcaje rutiere, pe câteva zeci de metri, direct pe criblură. O treabă de toți banii… care pe semne că s-au terminat.

Consilierul local Gabriel Ciobanu a filmat momentul – ascuns până acum de Maricel – când constructorii au îngustat dereaua cu pâmânt și s-au înțepat în apă cu guri de canalizare. Râul Agigea este afluentul lacului Agigea, care are statut de zona naturală protejată pentru păsări. Însă Primăria nu iubește natura. Ca dovadă, malul lacului s-a umplut de vile, după ce terenurile din zonă au fost concesionate pe șpagă. Un colaborator al primarului a fost condamnat și a făcut închisoare pentru colectarea șpăgilor.

Despre interesele imobiliare de la lacul Agigea, mai multe puteți citi aici:

Cum a fost distrusă, pas cu pas, rezervația naturală Lacul Agigea

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

EXCLUSIV. Hectare întregi din lacul Siutghiol, transformate din pix în terenuri agricole

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Casa de avocatură Hașotti a pierdut, în mod definitiv, dreptul de a interveni în numele companiei piscicole Master Fishing SRL în procesul în care statul român revendică terenurile furate de Primăria Năvodari din cuveta și din zona legală de protecție a lacului Siutghiol, pe vremea fostului primar Nicolae Matei. Decizia a fost luată săptămâna trecută de Curtea de Apel Constanța și este definitivă. Compania piscicolă reprezentată de Casa Hașotti depusese o cerere de intervenție accesorie declarată formal în favoarea statului. Însă, în realitate, avocatul pledant Tudor Hașotti a lovit în stat și a susținut poziția celor care au furat aproximativ 29 de hectare de teren din domeniul public al statului, prin schimbarea categoriei de folosință a acestor suprafețe și prin inventarierea lor frauduloasă în domeniul privat al Orașului Năvodari. Prin intervenția sa (respinsă de instanță), Casa Hașotti a mințit cu nonșalanță că lacul natural ar fi o amenajare piscicolă. De asemenea, a cerut instanței să constate că dreptul de administrare a lacului Siutghiol ar aparține Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură (ANPA), iar nu Apelor Române, cum scrie în Legea Apelor și cum a stabilit recent chiar Curtea Constituțională a României

Această tentativă de fraudare (din vorbe) a Legii Apelor și chiar a Constituției are în spate un imens interes financiar și imobiliar. Potrivit unor documente cu circuit restrâns, pe care le prezentăm în premieră absolută, clienții Casei Hașotti au obținut în folosință 15 hectare din bazinul acvatic al lacului Siutghiol (150.000 np), pe baza unui contract de arendă pentru terenuri cu destinație agricolă. În actul de arendă, se prevedea, în mod halucinant, posibilitatea ca bucata de lac, în mod abuziv calificată drept teren cu destinație agricolă, să poată fi retrocedată. De asemenea, se prevedea posibilitatea arendașului de a schimba categoria de folosință a terenului, ceea ce acesta a și făcut, obținând statutul scriptic de teren arabil pentru 1,6 hectare din lac.

POVESTEA DEVALIZĂRII PISCICULTURII NAȚIONALE

Înainte de a intra în detaliile afacerii pe care o apără Casa Hașotti, trebuie să facem o scurtă istorie, cu fapte agricole și pescărești.

În anul 2001, Guvernul Năstase punea bazele legislative pentru marele tun dat pisciculturii românești. Primul pas a fost făcut prin înființarea Agenției Domeniilor Statului. Prin Legea 268/2001, ADS a primit drept de administrare asupra terenurilor agricole din domeniul privat al statului. Totodată, a devenit acționar, în numele statului, în fostele întreprinderi piscicole de stat. În mod particular, acestea din urmă își desfășurau activitatea atât pe amenajări piscicole (terenuri agricole transformate în iazuri și heleșteie), cât și pe lacuri naturale. Din punct de vedere legal, ADS avea dreptul să administreze doar terenuri agricole. Însă din punct de vedere al calității de acționar în fostele întreprinderi piscicole de stat, interfera cu lacurile naturale. Din această interferență, s-a născut oportunitatea ”măritării” unor lacuri sau bucăți de lacuri din domeniul public și inalienabil al statului, sub titulatura falsă de ”terenuri agricole”.

O serie de afaceriști din anturajul fostului premier Adrian Năstase au devenit baroni ai bălților, pe baza ingineriilor legislative promovate de acesta. În timp, piscicultura a fost mutată de la ADS la Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol, apoi s-a întors la ADS, ajungând într-un final la Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură. Prin toate aceste tranziții, s-a creat de fapt un hățiș de legi, hotărâri de Guvern, ordine de ministru și protocoale de predare-primire, cu scopul ca marele tun dat patrimoniului public și natural să fie greu de reperat și aproape imposibil de reparat.

400 DE DOLARI PE AN PENTRU EXPLOATAREA A 100 DE HECTARE DE LUCIU DE APĂ

Pe valul acestor acte de mafiotism de stat inițiate de Guvernul Năstase, începe și aventura pescărească a firmei apărate de Casa Hașotti. În 2001, această firmă purta numele oficial Agil SRL. Acționând sub acest nume, firma (care acum se numește Master Fishing SRL) a încheiat contractul de colaborare nr. 1581/10.07.2001 cu SC Pestom SA – o societate piscicolă de stat inclusă în portofoliul ADS.

În acest fel, Agil dobândea dreptul să exploateze 100 de hectare de lac, în zona cartierului constănțean Palazu Mare. Potrivit contractului, această suprafață era formată din 88,81 de hectare de luciu de apă și 11,19 hectare cu stuf. În contract se mai arăta că o suprafață de 4.000 de metri pătrați din lac fusese asanată cu umplutură din excavație. Pentru întreaga suprafață de 100 de hectare, Agil datora doar 400 de dolari plus TVA pe an, plătibili în două rate.

Clauzele erau oarecum la vrăjeală, singura intenție străvezie a părților fiind aceea ca Agil SRL să fie în cărți pentru a obține mai departe un drept real asupra bucății de lac, în afara unor proceduri competitive.

PESTOM RENUNȚĂ DE 15 HECTARE DE LAC

Ca dovadă, după un an și câteva zile, Pestom SA a transmis către Agil SRL adresa nr. 2885/16.08.2002, prin care arăta că se poate dispensa de 15 hectare din bazinul acvatic al lacului Siutghiol, situate în zona Palazu Mare, justificând că suprafața în cauză ar fi colmatată și stufizată. Lucrurile nu stăteau deloc așa, însă minciuna era cu circuit închis, neexistând un pericol real ca semnatarii acestei mizerii ordinare să răspundă penal pentru fals intelectual.

În mod cert, pe baza acestei hârtii, societatea a cerut ADS-ului să-i încheie un contract de arendă. O procedură formală (concurs restrâns de oferte/ atribuire directă) a fost organizată de ADS pe 23 ianuarie 2003. Ulterior, părțile au încheiat contractul de arendă nr. 301/18.02.2003.

UN CONTRACT DE ARENDĂ CU CLAUZE VĂDIT IMOBILIARE

”Obiectul contractului de arendă îl constituie transmiterea dreptului și a obligației de exploatare a terenului cu destinație agricolă în suprafață totală de 15 hectare – având categoria de folosință luciu de apă – din bazinul acvatic al lacului Siutghiol, situat în zona Palazu Mare, județul Constanța, proprietate de stat, aflat în administrarea arendatorului” – se arăta în contract.

Așadar, bucata de lac natural a fost transformată din pix în teren cu destinație agricolă. Mai departe, prin articolul 2.4 al contractului, lacul era transferat tot din pix în domeniul privat al statului – deși lacurile naturale fac parte, prin Constituție, din domeniul public de stat.

Un rând mai jos, contractul prevedea că terenul cu aceste caracteristici scriptice ar putea face obiectul unor proceduri de retrocedare. ADS se obliga să scadă din arendă eventualele suprafețe retrocedate unor terți. Printr-un alt articol al contractului, arendașul primea dreptul să schimbe categoria de folosință a terenului, cu acordul ADS.

Iată deci cum o halcă din lacul natural inclus prin Constituție în domeniul public și inalienabil de stat a dobândit pe hârtie caracteristici agricole și portițe de a fi retrocedat sau transformat în altceva, eventual într-un cartier de blocuri, cu un potențial de profit de cel puțin 100 de milioane de euro.

Pentru folosința terenului, firma apărată de Casa Hașotti se obliga să achite 255 de kilograme de grâu pe hectar, pe an. Durata contractului era stabilită până la concesionarea pe termen lung a ”terenului agricol”.

La momentul de față, potrivit extrasului informativ de carte funciară și a extrasului de plan cadastral obținute de Ordinea.Ro, o felie de 1,6 hectare din cele 15 hectare de lac are deja categoria scriptică de teren arabil. Cum s-a ajuns aici vă spunem cu lux de amănunte într-un articol viitor.

RĂZBOIUL CONTINUĂ PE ALTE FRONTURI JURIDICE

Până atunci, trebuie să mai spunem că actul de arendă este valabil și în momentul de față. Agil SRL a încercat să obțină concesiunea pe termen lung a terenului arendat, însă autoritățile nu s-au  mai lăsat prinse în acest joc extrem de periculos. După ce a pierdut o serie de procese, Agil SRL și-a schimbat numele în Master Fishing SRL, reluând sarabanda demersurilor în justiție. Deși a fost scoasă săptămâna trecută din procesul care se referă la terenurile furate din lac de Primăria Năvodari, firma reprezentată convențional de Societatea Civilă de Avocați Hașotti și Asociații își continuă demersurile în alte proceduri judiciare, pledând ca lacul să fie pescăresc și, în consecință, agricol. Așadar, pericolul nu a trecut, mai ales că șeful Casei Hașotti, avocatul Ionel Hașotti, este un veritabil maestru păpușar, obținând la viața lui soluții extrem de controversate.

Tocmai de aceea, pentru autorul articolului de față, care a urmărit personal și a participat în sală la aceste procese care se referă la lacul Siutghiol, pretenția Casei Hașotti de a interveni formal în favoarea statului a fost o mare surpriză. Spunem aceasta, deoarece statul a ieșit mereu jumulit din confruntarea cu persoane fizice și juridice reprezentate convențional de Casa Hașotti. 

FAPTELE MAESTRULUI PĂPUȘAR: TEREN DIN RETROCEDAREA GARDEF-TĂBĂCĂRIE

Amintim aici că Ionel Hașotti a fost implicat, ca avocat, în retrocedările pentru care Radu Mazăre și acoliții lui sunt, acum, la pușcărie. Hașotti i-a reprezentat convențional pe urmașii boierului Ștoian Gardef, revendicând 10 de hectare de teren pe malul lacului Tăbăcărie (AICI puteți citi o investigație ORDINEA.RO referitoare la acest subiect). Clienții săi au primit în compensare o sumedenie de terenuri pe spațiile verzi de pe marile bulevarde. De asemenea, au vândut o parte a moștenirii, care a fost retrocedată fizic în Parcul Tăbăcărie, fiind vorba exact de terenul pe care se află acum City Park Mall of Constantza. Avocatul s-a ales și el cu un teren din retrocedarea Gardef. Aici puteți citi un articol despre această tranzacție.

TUNUL DE 60 DE MILIOANE DE EURO DE LA RATC

Același Hașotti a fost unul din avocații familiei Damadian, cea care a obținut retrocedarea terenului de 10 hectare pe care se afla sediul social al RATC de pe strada Chiliei, garajele și atelierele regiei, rețele de utilități, un parc imens, un patinoar și o clădire de birouri a societății Fortuna SA.  În perioada interbelică, pe acest teren din apropierea lacului Tăbăcărie a funcționat Moara Damadian. Avocații familiei (unul fiind, așa cum am spus, chiar Ionel Hașotti) au susținut că bunul ar fi fost preluat de stat fără titlu, la momentul instaurării regimului comunist. În realitate, Moara a fost preluată cu titlu (Decizia Consiliului de Miniștri 1307/15 septembrie 1948, publicată în Monitorul Oficial al României din 2 octombrie 1948), dar nu de la Damadieni, ci de la ultimul proprietar recunoscut, Iani  Panait Gheorghiu. De altfel, în toate actele de la Arhivele Naționale cercetate de noi, începând cu anul 1945 activul s-a numit oficial Moara Panait Gheorghiu.

Extras din Decizia 1307 din 15 septembrie 1948 a Consiliului de Miniștri, publicată în Monitorul Oficial al României din 2 octombrie 1948, care atestă că Moara Panait Gheorghiu, fostă Damadian, a fost naționalizată cu titlu. În colțul din dreapta, un extgras din multitudinea de documente de la Arhivele Naționale, care atestă că moara Damadian a funcționat după 1945 sub numele ultimului proprietar, Iani Gheorghiu Panait. 

Deși Damadienii nu mai aveau niciun drept recunoscut, pe baza minciunii că bunul ar fi fost naționalizat fără titlu, clienții lui Hașotti și ai unui avocat bucureștean au obținut retrocedarea. Mai apoi, Ionel Hașotti personal a negociat o tranzacție extrajudiciară în pleanul Consiliului Local Municipal, pe baza căreia Primăria și-a demolat singură construcțiile a căror existență excepta prin lege terenul de la retrocedare. Terenul obținut și eliberat prin acest șir de fapte penale a fost vândut ulterior unor investitori spanioli cu 60 de milioane de euro. Ionel Hașotti a fost cercetat penal în acest caz, însă procurorii constănțeni i-au dat NUP.

RETROCEDAREA ILEGALĂ A CELEI MAI BUNE CARIERE DE GRANIT DIN DOBROGEA

Un alt caz scandalos în care Hașotti a primit clasare este cel al retrocedării carierei de la Sibioara. Activul minier (cel mai valoros din Dobrogea) era exceptat prin lege de la retrocedare, însă Ionel Hașotti a mințit instanța că ”nu există dovadă că există o carieră de piatră” pe terenul de 20 de hectare revendicat de clientele sale. În aceeași speță, avocatul a obținut și revocarea unei hotărâri irevocabile (mai multe detalii AICI).

La un moment dat Arhivele Naționale au furnizat documente oficiale care atestau că autorul clientelor lui Hașotti nu a avut în patrimoniu terenul retrocedat, la momentul instaurării regimului comunist. În acest context, Prefectul Județului Constanța a atacat titlul de proprietate obținut de clientele lui Hașotti. Acțiunea a fost respinsă pe fond, pe baza unor sofisme rușinoase. Ulterior, fostul prefect Ioan Albu a depus apel tardiv, zădărnicind astfel restabilirea legalității pe cale civilă (mai multe detalii AICI).

DEMOLAREA FABRICII ENERGIA

Trebuie să mai evocăm că același Ionel Hașotti a fost implicat și în executarea silită a terenului de 10 hectare pe care se afla fabrica Energia. Colosul industrial a fost demolat, iar terenul face acum obiectul unor proiecte imobiliare. Societatea Energia deținea și alte terenuri libere de construcții, care acopereau debitul supus executării silite, însă treburile au fost aranjate de așa natură încât activul industrial să fie ras de pe fața pământului. Și în această speță, plângerile penale au fost clasate de procurori. (Mai multe detalii AICI

TUNUL FINCOGERO

Un alt caz de răsunet ”rezolvat” de Hașotti este executarea silită a Primăriei Constanța pentru suma de peste 14 milioane de euro, de către compania italiană FIN.CO.GE.R.O. Italienii au concesionat un teren pe taluzul mării, în Faleză Nord, încă din anul 2000. Prin contract, Primăria Constanța avea obligația să consolideze terenul, însă în anii următori municipalitatea a uitat să-și facă treaba. În anul 2006, avocata Felicia Ovanesian a obținut în numele italienilor o hotărâre irevocabilă, prin care Primăria era obligată să facă lucrările, iar în caz de neexecutare firma italiană era autorizată să le execute în contul Primăriei. Ulterior, FINCOGERO l-a angajat ca avocat pe Ionel Hașotti. După ce firma a executat consolidarea parțială a taluzului din Faleză Nord, avocatul Hașotti s-a ocupat de demersurile juridice prin care municipalitatea a fost obligată să achite 14.255.558 de euro, pe baza unei expertize tehnice, iar nu pe bază de decont contabil cum presupunea expresia ”în contul Primăriei”. O investigație la cheie despre acest subiect, publicată de Ordinea.Ro, puteți citi în linkul de mai jos:

Câţi bani varsă Primăria Constanţa într-un cont anonim din Luxemburg

HAIDUCIILE JUDECĂTOAREI JIANU

Una din judecătoarele dosarului Fincogero a fost Corina Eugenia Jianu. Aceasta a mai fost implicată și în retrocedarea carierei de la Sibioara, dar și în retrocedările de la Năvodari, pentru care a și fost de curând condamnată pe fond, alături de fostul primar Nicolae Matei. Fosta judecătoare a primit 7 ani de închisoare, iar fostul primar, 9 ani de închisoare (Mai multe detalii AICI). Printre terenurile retrocedate de această gașcă, se află și suprafețe furate prin inventariere din cuveta și din zona de protecție legală a lacului Siutghiol. Fiul lui Ionel Hașotti, avocatul Tudor Hașotti, este menționat în dosarul penal al retrocedărilor de la Năvodari, acordând asistență juridică unuia dintre beneficiarii tunurilor imobiliare.

Tot Jianu a fost implicată în retrocedarea frauduloasă (vezi AICI) a terenului de la Carrefour, situat pe malul lacului Siutghiol, la mică distanță de terenul ”agricol” din lac pentru care se bate acum Casa Hașotti.

În lupta cu acest grup, care întrunește în opinia noastră cel puțin unele elemente ale noțiunii comune de grup infracțional organizat, statul român ar trebui să fie mai vigilent. Altfel, într-o bună zi, ne vom trezi că cel mai valoros lac natural din zona noastră va deveni cu totul teren arabil și apoi construibil. Va urma!

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: