Conecteaza-te cu noi

Politica

Angajamentul lui Dan Barna în fața românilor: „Voi fi președintele care va reforma România“

Published

on

La finalul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, candidatul USR-PLUS la cea mai înaltă funcție în stat, Dan Barna, își ia câteva angajamente în cazul în care va ajunge președintele țării.

„Au trecut trei decenii de când suntem liberi să ne croim o țară modernă. Dar nu o avem și nici nu mai putem aștepta. România trebuie să fie condusă de cineva care să-și dorească cu adevărat să schimbe starea lucrurilor din țară. România are astăzi nevoie de un președinte care contează.

Un președinte care vrea și poate să rezolve crizele politice astfel încât țara să fie guvernată pentru oameni, nu pentru partide.

Un președinte care poate dizolva Parlamentul atunci când acesta nu mai reprezintă voința cetățenilor.

Un președinte care poate conduce ședințele de guvern atunci când este discutat bugetul statului.

Advertisement

Un președinte care are curajul să-și asume obiective clare pentru dezvoltarea României – în educație, sănătate, infrastructură, economie, mediu, politici sociale.

După 30 de ani de la Revoluție, statul român trebuie reformat. Și vreau să fiu președintele care reformează statul.

Acesta este motivul pentru care candidez. Acesta a fost si motivul pentru care am intrat în politică. Motivul pentru care, vreme de 3 ani de zile, m-am bătut neîncetat cu partidele vechi în Parlament. Motivul pentru care am ieșit în stradă la ordonanța 13 și pe 10 august.

Voi fi președintele care va reforma România. Acesta este angajamentul meu.“, a declarat Barna.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions