Connect with us

Societate

Atlantykron 2016 – insula Inelul de Piatră, necunoscută dar arhiplină!

Maria Ionescu

Publicat

la

În judeţul Constanţa, în dreptul localității Capidava, există o micuță insulă, cu dimensiunea de circa 1 km pătrat, nelocuită și necunoscută turiștilor. Doar oamenii locului știu despre existența ei și o mână de iubitori ai naturii și ai tehnologiilor viitorului îndepărtat. Eu credeam că acest colt de paradis nu are nume, dar am constatat că m-am înșelat. Se numește insula Inelul de Piatră și, pentru câteva zile din an, este aproape neîncăpătoare. Totul a început în vara anului 1989, când aici s-a desfășurat prima ediție a Altantykron. Pare ciudat, dat fiind faptul că încă ne aflam în perioada regimului comunist. Și totuși, în vara acelui an a avut loc prima ediție a acestui festival, care a crescut an de an și s-a transformat într-o adevărată  academie. Între timp, aveam să realizăm să este vorba despre unicul eveniment de acest gen din lume. Și chiar merită!

Unde se află insula Inelul de Piatră?

capidava din stradaDupă ce am străbătut o porțiune de drum pe malul Dunării, de la Cernavodă spre Capidava, am parcurs aproape 20 de km și am ajuns la vechea cetate antică. Acolo se lucrează și am fost uimită să constat că lucrările chiar se derulează destul de repede. Erau muncitori, dar nu am avut timp să ne oprim pentru a asta de vorbă cu ei și pentru a vedea ce fel de lucrări fac și când le vor termina. Noi am mers mai departe, încă vreun km și ne-am abătut de la șosea pe un drum de țară. Dar nu am parcurs cine știe ce distanță pentru că îndată ne-a apărut în fața ochilor o mare parcare plină de mașini. La câteva sute de metri de locul în care ne aflam se află o insulă necunoscută. Din câte am aflat, aceasta nu este trecută pe hărțile de navigație.  Se pare că localnicii i-au spus Inelul de Piatră și, în scurt timp aveam să aflu și motivul acestei denumiri. Este singura insula din zonă care nu s-a format din depuneri aluvionare, ci este din piatră. Ne-am urcat într-o lotcă și am ajuns în numai câteva minute pe peticul de pământ din mijlocul Dunării. Am fost fascinată de locul ce mi se ivea în fața ochilor. De regulă este o insula nelocuită, către care poate doar pescarii să se îndrepte.  Cu toate că nici ei nu cred că o fac prea des, având în vedere numeroasele locuri de pescuit care se află în zonă, dar și lacurile pline de pește din apropiere. Insula este fermecătoare, dominată de o pădure de sălcii și stejari. Dat fiind faptul că aici se desfășoară în fiecare an școala de vară Atlantykron, cei care participă la cursuri cunosc insula sub această denumire.

Sute de corturi au fost amplasate

festival atlantykronDacă pe tot parcursul anului insula este abandonată, vara, la începutul lunii august ea se animă și devine un loc al inteligenței, al oamenilor pasionați de futurologie, de cosmos, de științe mai puțin îmbrățișate de către oamenii zilelor noastre, dar fără de care viața noastră de zi cu zi ar fi mult mai săracă. Prima tabără care s-a desfășurat aici a fost coordonată de către Alexandru Mironov, un mare cărturar român, scriitor și fost secretar general al Comisiei Naționale UNESCO, de către profesorul Aurel Cărăşel, care a predat o bună bucată de vreme la Cernavodă, iar mai apoi s-a multat la Craiova, unde coordonează o școală de jurnalism, și de Sorin Repanovici, care este la ora actuală managerul și coordonatorul Academiei de vară.  Încă de cum am pășit pe insulă ne-au atras atenție sutele de corturi care au fost amplasate de către participanți. Și, pentru că vorbeam despre oamenii prezenți, trebuie să vă spun că sunt și extrem de tineri (nu știu câți ani are cel mai mic participant, dar cred că nu mai mult de 4), dar și vârstnici. Numai că aici vârsta nu are nici o importanță. Aici contează doar bucuria pe care o ai aflându-te într-un loc în care se desfășoară zeci de cursuri, cunoștințele pe care le ai și cele pe care îți dorești să le acumulezi. Deși insula nu are curent electric și nici alimentare cu apă, în aceste zile arată radical schimbată. Este lumină peste tot, au fost amplasate dușuri și wc-uri, este sonorizare pentru a auzi cursurile în orice loc te-ai afla și există extrem de multă veselie. Toată lumea este zâmbitoare și vorbăreață, fiecare știe câte ceva ce pentru restul este o necunoscută, iar școala neconvențională la care participă este mai elevată decât orice altă școală. atlantykron 2Pentru că aici lumea învață fără a fi obligată de orele de cursuri. Este, de fapt, o altă față a umanității, a înfățișării oamenilor. Este unul dintre puținele locuri în care lumea nu se deosebește prin îmbrăcăminte diferită, nimeni nu are costum și cravată sau rochii vaporoase. Toți sunt îmbrăcați cât mai comod cu putință, iar pe primul loc este mintea și inteligența sclipitoare pe care am identificat-o în interiorul tuturor celor prezenți. Este aproape incredibil cum arată insula în restul anului și ce antene pentru Internet, roboți, telescoape, aparatură de radio-amatorism există aici în aceste zile. Pe parcursul desfășurării acestui eveniment, timp de 10 zile, există aduse în zonă trei bacuri ponton și restaurantul lui Petrișor Tănase, un maestru în arta culinară, care a amenajat un spațiu generos și oferă mâncare copioasă pentru cei prezenți. Nu este deloc de ignorat faptul că, în ciuda prezenței a sute de oameni, nu am văzut nici măcar o hârtie aruncată în jur. Toată lumea este extrem de civilizată și de atentă cu cei din jur.

Dar să revin la ediția din acest an

atlantyukron3Anul acesta, la fel ca în toți ani în care s-a desfășurat manifestarea, sunt invitate personalizăţi din ştiinţă, cultură, artă şi sport atât din România, cât şi din Statele Unite, Irlanda şi Italia. La începuturi, un mic grup de tineri iubitori de Science Fiction a ales această insulă îndepărtată drept un loc ideal, deşi sălbatic, unde să se desfăşoare Tabăra anuală de SF. Era o ocazie minunată să studieze şi să înveţe unii de la ceilalţi. Timpul a trecut, condiţiile s-au schimbat, dar setea de cunoaştere şi de experienţe noi a rămas. După 10 ani, Tabăra s-a transformat într-o Şcoală de Vară. Tradiţia a continuat, având în fiecare an sprijinul unor autorități guvernamentale şi al unor organizaţii neguvernamentale din întreaga lume. In mod tradițional, Academia atrage şi implică instructori proeminenţi în domeniile lor din Europa şi din lume. Participarea acestor instructori, unii dintre cei mai buni, oferă o experienţă educativă şi de viaţă remarcabilă pentru tinerii care participă. La Academie, participanţii împărtăşesc nu numai ore de curs, dar şi experienţa de a trăi alături de aceşti specialişti, având ocazia de a fi în legătură cu ei şi de a învăţa despre multe aspecte ale vieţii în afara lecţiilor standard. Există de asemenea la faţa locului o echipă de organizare foarte bine structurată, care include coordonatori generali de programe, directori de logistică, coordonatori alternativi de programe, lideri de echipă şi echipe de securitate. Acest lucru asigură faptul că toate nevoile tinerilor care participă sunt înţelese şi rezolvate şi că au parte de o experienţă plăcută şi sigură. Iată lista participanților în calitate de invitați sau invitați virtual. Gr (r) dr. Dumitru Dorin Prunariu, Invitat Virtual, americanul Jacque Fresco Invitat Virtual,  Erisa K. Hines, USA, Invitat Virtual, Alexandru Mironov, fondator al programului Atlantykron,  Wargha Enayati, fondatorul Rețelei private de sănătate Regina Maria, medic specialist în cardiologie, dr. ing, Florin Munteanu, invitat virtual, Presedinte al  Centrului pentru Studii Complexe, Cristian Presură, dr. David Landerson, invitat virtual, chirurgul Radu Dop, Val Vîlcu, director al Agenției de presă DC News, prof.dr. Teodor Vasile, Președintele Asociației de Studii Esoterice, Feng Shui si Terapii Complementare, scriitori SF, Dan Farcas, matematician, informatician, cercetător al fenomenului OZN, Ana Nicolau, director al Editurii Nemira, Corneliu Chișu, invitat virtual, inginer și maior al Forțelor Canadiene, scriitorul Peter Moon, prof. dr. Leon Zăgrean, Seful Catedrei de Fiziologie a Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila“ București. Unii deja au participat la eveniment, alții urmează să fie ascultați în zilele următoare. În numerele viitoare ale ziarului nostru o să vă oferim interviuri cu oameni celebri dar tăcuți, care nu se evidențiază foarte mult în viața de zi cu zi, în ciuda calităților lor.

 

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Societate

Cărți și manuscrise de valoare inestimabilă, găsite în România. Vezi de unde au fost furate

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În urma cooperării judiciare internaționale cu autoritățile din Marea Britanie și Italia, au fost descoperite, în județul Neamț, cărți și manuscrise vechi în valoare de peste 2.500.000 de lire sterline, susceptibile a fi fost sustrase din Londra.

Cărțile includ opere din secolul al XVII-lea ale astronomului italian Galileo Galilei și ale omului de știință Isaac Newton, precum și ale pictorului spaniol Francisco Goya.

La data de 16 septembrie 2020, polițiștii Direcției de Investigații Criminale din Poliția Română și procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, cu sprijinul I.P.J. Neamț, au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Neamț, în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile judiciare din Marea Britanie.

În urma activității desfășurate, au fost descoperite mai multe obiecte de patrimoniu, respectiv cărți și manuscrise vechi, despre care există indicii că ar fi fost sustrase din Anglia, în perioada 2017 – 2019.

Bunurile de patrimoniu fuseseră sustrase în ianuarie 2017, în Feltham, Londra. Cărțile, care includ opere din secolul al XVII-lea ale astronomului italian Galileo și ale lui Isaac Newton, precum și ale pictorului spaniol din secolul al XVIII-lea Francisco Goya au o valoare totală de peste 2,5 milioane de lire sterline. Acestea opere sunt de importanță internațională și sunt de neînlocuit.

Persoanele bănuite de comiterea faptelor sunt arestate preventiv în Anglia.

Activitățile au fost derulate în cadrul unei echipe comune de anchetă (JIT BROOKS), constituite între autoritățile judiciare din România, Anglia și Italia, iar ancheta s-a desfășurat sub egida EUROJUST, cu sprijinul EUROPOL.

Activitatea de cooperare investigativă internațională a beneficiat de sprijinul  EMPACT prioritatea infracțiuni contra patrimoniului. Ciclul de politici europene EMPACT are ca prioritate lupta împotriva criminalității organizate, în perioada 2018-2021.

Informații de background

Amintim faptul că, la data de 25 iunie 2019, polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat 28 de percheziții în România, în cadrul unei acțiuni ce avut loc simultan și în Anglia și Italia, pentru destructurarea unei grupări infracționale. Perchezițiile de atunci au avut loc în județele Iași, Neamț, Suceava, Brașov, Bihor și municipiului București.

Membrii grupării erau bănuiți de comiterea mai multor furturi din societăți comerciale și depozite amplasate în special în Anglia (14 fapte comise), dar și în alte state din UE.

Polițiștii au pus în executare 12 mandate de aducere, mai multe persoane fiind audiate.  În urma activităților desfășurate, au fost descoperite mai multe bunuri și înscrisuri cu valoare probantă în cauză, fiind instituite și măsuri asigurătorii. Au fost reținute 4 persoane, iar față de alte 3 au fost puse în executare mandatele europene de arestare emise pe numele lor.

În cadrul echipei comune de anchetă, au fost desfășurate activități inclusiv pe teritoriul Angliei și Italiei.

În cadrul EUROPOL, a fost constituit un centru operațional de comandă unde au fost prezenți câte un reprezentant al celor trei state din echipa comună de anchetă, care au coordonat de la acel nivel activitățile desfășurate în cadrul acțiunii comune.

De asemenea, la acțiunea desfășurată în România, au fost prezenți analiști din cadrul Europol, care au sprijinit activitățile efectuate de polițiștii români prin birourile mobile.

La acțiunea desfășurată în România au participat peste 130 de polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Institutului Național de Criminalistică și din structurile de investigații criminale și criminalistică din inspectoratele de poliție județene Neamț, Iași, Suceava, Brașov și Bihor.

Activitățile au fost realizate cu sprijinul echipelor de intervenție din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Echipa comună de anchetă a fost constituită la nivelul EUROJUST, în anul 2017, de autoritățile judiciare române și britanice, iar ulterior a aderat și Italia, de la data respectivă fiind efectuate mai multe activități de investigare și cercetare penală și cooperare polițienească internațională.

Pe parcursul anchetei, au fost organizate mai multe întâlniri de coordonare la care au participat procurori și polițiști britanici, români și italieni.

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

Festival turco-tătar Sabantoi 2020. Iată ce manifestări au loc în sudul litoralului

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Uniunea Democrată Tătară  cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, Asociația Community Aid Romania, Direcţia de Cultură şi Sport Mangalia, Ambasada Republicii Kazakhstan în România şi Asociaţia Culturală Mehmet Niyazi organizează evenimentul internaţional Sabantoi, în perioada 18-20 septembrie 2020.

Potrivit conducerii Uniunii Democrate a Tătarilor din România, anul 2017 a reunit 4 ţări, în 2018 au participat reprezentanți din 10 ţări, iar anul trecut participarea a fost mult mai mare.  Au fost reprezentanți din 15 ţări şi peste 5.000 de  vizitatori.

Anul acesta, deşi există confirmarea a 25 de ţări încă din septembrie 2019, din cauza pandemiei doar 7 ţări vor reuşi să ajungă la cel mai mare festival interactiv din România.

”Festivalul a devenit o tradiţie, este deja la a 4-a ediție, doar că, în acest an ne limităm la doar 4 ore în ziua de 20 septembrie 2020, interval orar 14.30 – 18.30 (plaja Turquoise din Venus Mangalia).

Puteți: călări, trage cu arcul, savura bucătăria turco-tătară, participa la unul din cele 7 jocuri și, puteți chiar câștiga premiile simbolice puse în joc!

Trebuie doar să respectăm, conform legii, distanțarea fizică și regulile de stopare/limitare a răspândirii coronavirusului!”, a precizat președintele UDT, Naim Belgin.

Evenimentul include şi Festivalul Filmului Kazakh, iar filmele care vor putea fi vizionate sunt: “Hanatul Kazakh: Tronul de Aur” şi “Fântâna adâncă”: ambele subtitrate în limba română.

Program: 18.09.2020 – 19.30 şi 19.09.2020 – 19.30, locație: Teatrul de Vară Neptun.
Intrarea este LIBERĂ!

”Mulţumim pentru sprijinul acordat  tuturor celor care iubesc cultura, tradiţiile, şi sportul! Vă mulţumim!”, a spus Naim Belgin.

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

Zero Gravity Dimension, un proiect cultural de succes sub cupola Planetariului

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Epidemia de coronavirus nu poate opri arta. Proiectele culturale continuă cu succes, respectând toate restricțiile impuse pentru a preveni răspândirea bolii.

Așa se întâmplă și cu Zero Gravity Dimension, organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu. Proiectul a debutat pe 7 septembrie și presupune organizarea a zece reprezentații ale spectacolului de teatru pentru tineret „Zero Gravity Dimension”. Reprezentațiile se difuzează online și mai pot fi vizionate pe pagina de Facebook „Zero Gravity Dimension”, în zilele de 17, 21 și 22 septembrie 2020, începând cu ora 20:00.

„Am avut, la fiecare reprezentație online, sute de spectatori, cu mult mai mulți decât am fi putut avea dacă am fi susținut reprezentațiile cu public, în Planetariu, așa cum era conceput inițial proiectul. Audiențele record înseamnă că oamenii au nevoie în continuare de teatru, de artă, în general, și ne bucurăm că le putem oferi ce-și doresc, chiar și în aceste condiții dificile din vremuri de pandemie. Pe de altă parte, ne-au lipsit energia, căldura și emoția pe care ni le-ar fi transmis spectatorii, dacă reprezentațiile ar fi putut fi susținute cu public în sală, mai ales în condițiile speciale oferite de incinta de la Planetariu.”, a spus Georgiana Rusu, organizator al evenimentului.

Spectacolul „Zero Gravity Dimension” spune povestea a patru elevi eminenți care câștigă un concurs internațional de robotică și primesc drept premiu o vizită la N.A.S.A. Însoțiți de doi profesori și de robotul cu care au câștigat concursul, cei patru vizitează un centru de lansare a rachetelor și, dintr-o eroare de programare, pornesc în cosmos la bordul unei capsule spațiale.

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.), aria tematică: „Artele spectacolului – Teatru”. Buget total: 113.500 lei (85.000 lei finanțare A.F.C.N., 28.500 lei contribuție proprie a beneficiarului).

Parteneri: Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Comitetul Județean al Părinților Constanța, Asociația Elevilor din Constanța și compania de transport auto Business Class Tour.

Regia: Iulian Enache

Scenariul: Cristiana Bojthe Keresztes

Muzica: Adrian Mihai

Scenografia: Lăcrămioara Dumitrașcu

Casting: Lui’s Events

Distribuția: Andu Axente, Alexandru Medveghi, Anais Agi-Ali, Beatrice Georgiana Marciuc, Gabriel Roșu, Andrei Calu

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: