Conecteaza-te cu noi

Administratie

Au fost finalizate lucrările la rețeaua de alimentare cu gaze naturale în comuna Limanu

Published

on

Rețeaua de alimentare cu gaze naturale pentru localitatea Limanu este finalizată, iar lucrarea fost recepționată deja de către autoritatea locală. Tronsonul pentru care au fost realizate și operațiunile de probe de presiune are o lungime de 23,50 km și poate fi pus în funcțiune  în termen de 3 zile de la obținerea  licenței de operare emisă de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniu Energiei – ANRE  .

Estimăm că satul Limanu va fi conectat la sistemul de distribuție a gazelor naturale până la sfârșitul lunii august. Am depus deja  documentele pentru obținerea licenței. Această lucrare a fost o provocare pentru noi, dar a fost o promisiune pe care ne-am asumat-o în fața comunității. Au fost eforturi majore, dar acum discutăm  deja  despre o realitate, o mare realizare pentru comuna noastră. Lucrările nu se opresc aici, următorul obiectiv fiind finalizarea rețelei și  pentru satele 2 Mai și Vama Veche”, precizează Daniel Gherghe Georgescu, primarul comunei Limanu.

Valoarea lucrărilor executate până acum se ridică la 2,6 milioane lei. Potrivit legislației, autoritatea locală este obligată să obțină din partea ANRE o licență de operare. Ulterior, în termen de 10  zile, rețeaua de distribuție a gazelor naturale va putea fi pusă în funcțiune. Pentru tronsonul de alimentare cu gaz a satului 2 Mai lucrările vor fi gata până la jumătatea lunii viitoare.

Până acum a fost realizată rețeaua pe o distanta de 11, 52 de km, iar in lucru mai sunt doar 2.08 km. Practic, și aici, suntem aproape de finalul obiectivului, însa, înainte de a recepționa lucrarea sunt necesare și probe de presiune. Consider că este un succes al administrației locale, iar viața comunității se va îmbunătăți semnificativ odată cu conectarea comunei Limanu la rețeaua de distributie a gazelor naturale. Am fost criticati pentru disconfortul provocat de aceste lucrări  și au existat și persoane care nu ne-au crezut că o să ne ținem de promisiune, însă a  fost un obiectiv personal să reușim să finalizăm acest proiect. Iată că, așa cum ne-am asumat, din toamnă,va fi posibila branșarea gospodăriilor la rețeaua națională”, a mai punctat primarul comunei Limanu.

În ceea ce privește procedurile necesare pentru operațiunile de conectare individuală la sistemul național de alimentare cu gaze naturale, în perioada următoare,  Primăria Limanu va organiza mai multe întâlniri de consultanță cu beneficiarii, astfel încat fiecare locuitor să cunoască toate detaliile necesare acestui proces. (comunicat de presă Primăria Limanu)

sursa foto: Ziua de Constanța

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions