Conecteaza-te cu noi

Administratie

Au fost schimbați indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea Teatrului de Vară Mamaia

Published

on

teatru de vara mamaia

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a anunțat că au fost actualizate graficul de proiectare și execuție Teatrul de Vară Mamaia, după ce au eșuat cele două proceduri de achiziție. Lupu spun că acum, având un nou grafic, noii indicatori tehnico-economici vor stârni interesul operatorilor economici.

„Sunt obiective de o amploare semnificativă pentru întreaga comunitate, față de care depunem eforturi susținute pentru a le reabilita și pune în valoare. Uneori, însă, aceste proiecte necesită mai mult timp decât am sperat inițial. Un exemplu elocvent în acest sens este Teatrul de Vară Mamaia, pentru care recent am aprobat noi indicatori tehnico-economici în cadrul ședinței CJC. După cele două proceduri de achiziție inițiate în urma aprobării acestor indicatori, am constatat cu regret că nu s-au arătat suficienți operatori economici interesați. Motivul? Durata inițială de execuție de 10 luni a fost considerată prea scurtă, iar la ultima procedură cele două oferte depuse s-au dovedit a fi neconforme. În urma acestor constatări, am solicitat proiectantului actualizarea graficului de proiectare și execuție. Astfel, noul grafic prevede o durată totală de realizare a investiției de 21 luni, cu 3 luni destinate proiectării și 18 luni pentru execuție.

Cu speranța că noii indicatori tehnico-economici vor stârni interesul operatorilor economici, deschidem invitația către societățile cu experiență în proiectare și execuție pentru a participa la următoarea rundă a procedurii de achiziție, care se va relua în perioada următoare. Scopul nostru este să realizăm reabilitarea acestui obiectiv cultural de referință și să restabilim tradiția festivalurilor de amploare pentru a oferi o experiență de neuitat generațiilor viitoare“, a spus Lupu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions