În perioada 12-15 decembrie, parcarea etajată de la spitalul din Constanța se va închide. Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, va efectua lucrări de refacere...
În urmă cu puțină vreme, prin serviciul 112 a fost anunțată o explozie a unei butelii, care s-a produs într-o casă din comuna Lumina. Din fericire,...
În cursul zilei de azi, 6 decembrie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al I.P.J. Constanța au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii...
Persoanele fizice și juridice care intenționează să beneficieze de anularea obligațiilor bugetare accesorii conform prevederilor H.C.L. nr. 424/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale la nivelul municipiului Constanța, pot...
În cursul zilei de azi, pe DN22 – Constanța Tulcea – a avut loc un eveniment rutier. Potrivit Biroului de presă al ISJ Tulcea, din primele...
Ieri, a fost inaugurat cabinetul stomatologic din cadrul Centrului de Plasament Traian, cabinet realizat cu sprijinul Agenţiei de Cooperare şi Coordonare Turcă (TIKA). La eveniment au...
În cursul serii trecute, în centrul oraşului Ovidiu, în prezenţa a sute de persoane a fost inaugurat Târgul de Crăciun şi a fost pornit iluminatul festiv...
În cursul zilei de azi, un autoturism s-a răsturnat pe drumul naţional DN 22, între Lumina şi Cogealac. Potrivit IPJ Constanţa, şoferul, un tânăr de 21...
Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au efectuat 65 de percheziții, în urma cărora au indisponibilizat aproximativ 22.000 de...
În cursul acestei săptămâni, la SICAP a avut loc licitaţia pentru achiziţionarea de către CT BUS (RATC Constanţa) a unui sistem electronic de emitere a biletelor...