Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute, pe numele unui...
În cursul nopții trecute, în jurul orei 4.00, pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină la ieșirea de pe Autostrada A2 spre A4, unde un autotren...
În cursul acestei după amiezi, cu începere de la ora 16.00, la sediul Primăriei din comuna Castelu s-a desfășurat ședința ordinară a Consiliului Local, care a...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în cursul zilei de azi, decretul privind promulgarea legii care modifică Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului. Legea...
Pentru remedierea unei avarii pe conducta magistrală de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm, din sensul giratoriu amplasat la intersecția bulevardului Aurel Vlaicu cu...
Ieri, 30 octombrie 2019, a avut loc ședința consiliului local al orașului Ovidiu, în cadrul căreia a fost adoptată HCL nr.143, privind actualizarea Planului Urbanistic General...
În cursul serii trecute, 30 octombrie a.c., în jurul orei 21.35, un șofer care conducea pe strada Toamnei din Medgidia a intrat cu mașina într-un stâlp...
De astăzi, toți constănțenii racordați la sistemul centralizat vor avea căldură în calorifere. Operațiunea de umplere a instalațiilor este în plină desfășurare, iar până la ora...
D.R.D.P. Constanța informează participanții la trafic că intenționează să execute lucrări de așternere straturi asfaltice pe drumul național DN 3C, între km 2+300 – 5+154, cu...
În urmă cu puțină vreme, Biroul de presă al RAJA SA a anunțat că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, la nivelul regiei s-a luat decizia amânării...