UDMR ar fi condiționat votarea legii privind desființarea Secției Speciale de introducerea amendamentului privind introducerea unui aviz obligatoriu de la CSM pentru trimiterea în judecată a...
Prim-ministrul Florin Cîţu a cerut prefecţilor, astăzi, într-o videoconferinţă, să ia toate măsurile necesare pentru a impune “respectarea strictă” a regulilor aflate în vigoare, subliniind că,...
Cheltuielile părinţilor cu creşa sau grădiniţa nu vor mai fi suportate de stat, prin intermediul angajatorului. Ministerul Finantelor propune suspendarea aplicarii acestei masuri până la sfârşitul...
E lupta mare în PNL pentru funcții publice. Președintele PNL, Ludovic Orban, are de onorat o serie de promisiuni, însă se lovește de refuzul premierului Florin...
Având în vedere episodul de ninsoare de care am avut parte astăzi, faptul că în această noapte temperaturile minime se vor încadra între -1 și 2...
Primarul Constanței, Vergil Chițac, mai adaugă ceva în tolba cu promisiuni. De data aceasta, edilul Constanței promite că va reabilita clădirea fostei creșe nr. 6 și...
15 propuneri referitoare la „Regulamentul privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Constanța” au fost transmise Primăriei Municipiului Constanța. Perioada...
Ninsoarea din aceste zile, neobișnuite pentru această perioadă, este cum nu se poate mai bună, singura condiție fiind ca temperaturile să nu scadă sub zero grade,...
Parlamentarii PNL au votat, în ședința Biroului Executiv al PNL, în unanimitate, pentru desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, au precizat surse liberale pentru stiripesurse.ro....
Sistemul de sănătate din municipiul Constanța are foarte multe lacune și de aceea este nevoie de o strategie care să pună cap la cap toate problemele...