Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Autorităţile muşamalizează invazia lui Teodosie în Canaralele de la Hârşova. Au distrus un monument al naturii pentru o mănăstire

Published

on

Agenţia pentru Protecţia Mediului din Constanţa a emis pe 13 martie a.c. o decizie de încadrare pentru un PUZ iniţiat de Arhiepiscopia Tomisului cu privire la construirea unei mănăstiri pe un hectar de teren din aria naturală protejată Canaralele de la Hârşova. Sub acest nume şi cu numărul ROSPA 0017, este inventariat un „sit de importanţă comunitară”, europeană, în care vieţuiesc 40 de specii din anexa 1 a Directivei Păsări, 39 de specii migratoare, 33 de specii de păsări listate în anexele Convenţiei de la Bonn privind speciile migratoare şi 4 specii periclitate la nivel global. Prin Hotărârea de Guvern 1284 din 24 octombrie 2007, acest monument al naturii a fost declarat arie specială de protecţie avifaunistică, parte din reţeaua Natura 2000 instituită la nivelul Uniunii Europene. Parţial, PUZ-ul mănăstirii se suprapune şi peste „Canaralele Dunării”, o altă arie naturală protejată, declarată ca atare printr-un act oficial din anul 1970, precum şi prin Legea nr. 5 din anul 2000. Situl din urmă este important prin caracteristicile geomorfologice, paleontologice şi peisagistice. În cuprinsul său se găsesc 15 habitate şi două specii de plante de importanţă comunitară, europeană, o specie de mamifer, patru specii de herpetofaună şi o specie de nevertebrat.

O decizie şocantă: fără aviz de mediu

Deşi legea protejează cele două arii ca monumente ale naturii, Agenţia de Mediu din Constanţa a emis o decizie şocantă, apreciind din capul locului, fără un studiu la bază, că biodiveristatea nu va avea de suferit, după ce Arhiepiscopia va construi acolo următoarele obiective: biserică, paraclis, altar de vară, trapeză, chilii, casă de protocol, casă de oaspeţi, pangar, depozit, rezervor de apă, parc de joacă pentru copii, alei carosabile şi pietonale, parcare auto, o fosă vidanjabilă, spaţiu verde, grădini de faţadă şi împrejmuire. Cum Dumnezeu să nu fie afectată biodiversitatea, la o astfel de invazie în toată regula în cuprinsul celor două arii protejate? Deşi oricine poate realiza grozăvia situaţiei, responsabilii APM au spus că proiectul nu necesită evaluare adecvată, urmând să fie adoptat fără aviz de mediu.

Mănăstirea s-a construit în 2012, în deplină haiducie

Advertisement

Deşi în documentul APM se spune că Arhiepiscopia „va construi”, în realitate instituţia de cult a construit deja. S-a întâmplat cu ani în urmă, într-o haiducie totală, fără nicio aprobare, fără autorizaţie de construire şi, mai ales, fără niciun scrupul faţă de monumentul naturii. Mănăstirea cu hramul „Icoana Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos” există deja în inima ariei naturale protejate de la Hârşova, iar demersurile actuale urmăresc intrarea în legalitate şi muşamalizarea din faşă a unui scandal de răsunet cu Uniunea Europeană.

Tudor Nădrag, acest Negru-Vodă al anului 2012, spune că locul l-a ales Dumnezeu

Într-un interviu acordat publicaţiei Ziua Satelor, pe 16 noiembrie 2012, Tudor Nădrag, primarul de atunci al Hârşovei, dezvăluia faptul că locul mănăstirii a fost ales de Dumnezeu. Ca Negru Vodă, la vremea lui, Tudorel Nădrag a pornit în căutarea locului de monastire, dar nu cu nouă meşteri mari, calfe şi zidari şi Manole zece, care-i şi întrece, ci cu un călugăr trimis de Teodosie.

„Am pornit însoţit de călugăr în căutarea unui spaţiu pentru ridicarea schitului. În drum, am întâlnit o femeie care a pus la dispoziţie, desigur contra cost, un teren ce se întinde pe o suprafaţă de un hectar, într-o zonă foarte frumoasă, în apropiere de Rezervaţia Naturală. În vară, când a fost sfinţită piatra de temelie, m-am convins că locul a fost ales de Dumnezeu. În zonă este o privelişte minunată. De aici se văd vapoarele pe Dunăre şi toată insula Ialomiţei, până la Feteşti”, declara Nădrag pentru Ziua Satelor.

Drumuri de acces tăiate în aria protejată. Sursa foto: contul de Facebook “Mănăstirea Prodromiţa Hârşova”.

Hectarul cumpărat de la femeia pe care doar Dumnezeu putea să le-o scoată în cale acestui Negru-Vodă modern şi acestui Meşter Manole trimis de Teodosie, nu era lângă Rezervaţia Naturală, aşa cum minţea Nădrag, ci chiar în incinta acesteia. Ca dovadă, apartenenţa terenului la Canaralele de la Hârşova, precum şi suprapunerea parţială peste Canaralele Dunării, sunt atestate în Decizia 6354RP/13.03.2017 emisă de APM Constanţa. În consecinţă, e clar: Dumnezeu a ales locul de monastire direct în situl Natura 2000.

Ţestoasele vieţuiesc în bostănărie, iar speciile de păsări pe cale de dispariţie, în lanul de păstăi

Păsări şi ţestoase, în habitatul distrus pentru construirea mănăstirii. Sursa foto: contul de Facebook “Mănăstirea Prodromiţa Hârşova”.

Oamenii lui Dumnezeu au ales să taie drumuri de acces prin pădure şi să să niveleze aria naturală protejată cu buldo-excavatoare, popular numite lame, aşa cum reiese chiar din fotografiile publicate de-a lungul timpului pe contul de Facebook Mănăstirea Prodromiţa Hârşova. În noianul de poze se evidenţiază, în mod repetat, arhiepiscopul Teodosie, care a oficiat slujbe religioase în biserica ridicată în sit sau pe scena provizorie din vecinătate. Iubitor de natură, titularul contului a postat mai multe fotografii cu păsări viu colorate care dau iama în lanurile de păstăi şi cu ţestoase venite să mănânce frunze de pepeni şi bostani. Pe nevertebatele care vieţuiau acolo înainte, nu le-a mai surprins nimeni în poze.

Demersuri pentru intrarea în legalitate

Advertisement

Actualul primar din Hârşova, Viorel Ionescu, spune că Arhiepiscopia Tomisului a cumpărat terenul de 10.000 mp de la persoana fizică Ivan Georgeta, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 464 din 21 iunie 2012. Instituţia de cult a obţinut un prim certificat de urbanism pentru terenul în cauză în octombrie 2012, după luni bune de la punerea pietrei de temelie a mănăstirii, care a avut loc pe 12 iulie 2012, în prezenţa ÎPS Teodosie, aşa cum atestă ştirile Trinitas TV. Pe 30 iunie 2014, Primăria a emis un nou certificat de urbanism, însă nici de această dată Arhiepiscopia nu s-a învrednicit să obţină aprobările pentru autorizarea construcţiilor. În sfârşit, pe 5 iulie 2016 a fost emis al treilea certificat de urbanism, în scopul intrării în legalitate a construcţiilor ridicate în haiducie.

Nu se putea fără evaluare de mediu şi fără informarea Comisiei Europene

Secvenţă de la construirea fără autorizaţie a mănăstirii. Aceeaşi sursă.

Cea mai importantă aprobare a fost deja obţinută de Arhiepiscopia Tomisului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului din Constanţa, pe 13 martie 2017, aşa cum arătam în prima parte a articolului. APM-ul spune că mănăstirea din aria naturală protejată nu are nevoie de aviz de mediu şi nici de un studiu de evaluare adecvată. Decizia şocantă este motivată în baza articolului 28 din OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate. Însă, în mod paradoxal, articolul în cauză nu permite, ci interzice total astfel de proiecte. „Sunt interzise activităţile în perimetrele ariilor naturale protejate de interes comunitar care pot să genereze poluarea sau deteriorarea habitatelor” – spune legea. Mai departe, actul normativ spune că orice proiect în interiorul ariilor naturale protejate trebuie supus evaluării adecvate a efectelor potenţiale. În situaţia în care sunt efecte negative asupra mediului, proiectul poate fi totuşi realizat, dacă există „considerente imperative de interes public major, inclusiv de ordin social ori economic”. Însă, în acest caz trebuie stabilite măsuri compensatorii „pentru a proteja coerenţa globală a reţelei Natura 2000” şi trebuie informată Comisia Europeană.

Custodele rezervaţiei naturale nici măcar nu a fost informat

Aria protejată a fost nivelată. Sursa foto: contul de Facebook “Mănăstirea Prodromiţa Hârşova”.

Oricum o suceşti, legea e clară: trebuia evaluare de mediu. Trebuia o demonstraţie impecabilă că proiectul este imperativ şi de interes public major. Trebuiau stabilite măsuri compensatorii pentru a nu se micşora reţeaua Natura 2000 şi trebuia informată Comisia Europeană în acest sens. Toate aceste obligaţii au fost încălcate, pe faţă, de instituţia statului, care, iată, se implică în muşamalizarea invaziei haiduceşti din aria protejată. Canaralele de la Hârşova se află în custodia Direcţiei Silvice Constanţa a RNP Romsilva. Dar directorul acestei instituţii, inginerul Ion Bogdan, spune că nu i s-a solicitat niciun aviz şi că nici măcar nu a aflat de procedurile de la APM. Pe de altă parte, am încercat să obţinem un punct de vedere de la APM Constanţa, sunând la unul din numerele de telefon de pe site-ul instituţiei. Două persoane care nu şi-au declinat identitatea, pe motiv că nu au competenţe de a comunica, ne-au îndrumat să formulăm o cerere scrisă, urmând să primim un răspuns în termenul legal. Având în vedere că acest termen este de 30 de zile, ne-am luat libertatea de a publica articolul de faţă cu informaţiile disponibile. De asemenea, ne angajăm să prezentăm punctul de vedere al APM-ului în momentul în care va fi transmis redacţiei. În sfârşit, l-am contactat pe purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu. „Când solicităm un loc autorităţilor, acestea ştiu ce regim juridic există acolo. Iar dacă ne apucăm de lucru, în baza unui acord de principiu din partea Primăriei, autoritatea trebuie să spună că nu se pot primi avizele necesare.”, ne-a declarat la cald preotul Tănăsescu, cerând un răgaz pentru o documentare exactă. Şi punctul de vedere oficial al Arhiepiscopiei va fi publicat aici, în momentul în care va fi transmis redacţiei Ordinea.Ro.

 

DREPT LA REPLICĂ AL DIRECŢIEI SILVICE CONSTANŢA

Advertisement

Direcţia Silvică din Constanţa a transmis redacţiei un punct de vedere, semnat de Adrian Vintilă, responsabil arii protejate din cadrul instituţiei:

Referitor la punctul de vedere al Directiei Silvice Constanta cu privire la construirea unei manastiri in siturile Natura 2000 Canaralele de la Harsova si Canaralele Dunarii va aducem la cunostinta ca avizul custodelui nr. 433/02.03.2017 a fost eliberat in conformitate cu OUG 57/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, luandu-se in considerare urmatoarele aspecte: suprafata pe care se realizeaza investitia este mica (10000 mp = 1 hectar, fata de 7406 hectare – Canaralele de la Harsova şi 25943 hectare – Canaralele Dunarii); folosinta anterioara a terenului a fost arabil, astfel ca biodiversitatea pe amplasament este nula, atat din punct de vedere botanic, cat si zoologic; nu se suprapune cu habitate Natura 2000, nu este inclusa in nicio rezervatie naturala si nu reprezenta pentru pasari decat cel mult un loc de odihna sau hrana (cu rezerva ca pe suprafetele arabile se folosesc pesticide pentru protejarea culturilor agricole, intr-o anumita masura nocive faunei si florei locale, chiar daca sunt substante omologate in tara noastra) si nu era o suprafata de cuibarit; zona in care se realizeaza investitia este in marginea siturilor Natura 2000, langa orasul Harsova, astfel ca nu se produce o fragmentare a ariilor protejate, iar in apropiere se afla si alte constructii mai vechi. Siturile Natura 2000 reprezinta areale de dezvoltare durabila cu rolul de mentinere si conservare a speciilor de interes comunitar si a habitatelor naturale, fara insa a exclude activitatea umana.

APM Constanta a prevazut in Decizia etapei de incadrare nr. 6354RP/13.03.2017 masuri care sa fie luate de beneficiar pentru protectia mediului pe amplasament si in vecinatate. Mai mult decat atat, in procedura de emitere a avizului de mediu s-a dat posibilitatea oricarei persoane interesate, care este de acord sau nu cu investitia, sa vina cu propuneri si comentarii pertinente, publicandu-se anunturi in ziarul “Observator de Constanta” in 17.05.2016 si 20.05.2016 despre solicitarea de obtinere a avizului de mediu si declansarea etapei de incadrare a planului.

Directia Silvica Constanta nu se poate pronunta cu privire la oportunitatea realizarii unei constructii de catre o alta persoana juridica, rolul custodelui in acest caz fiind doar acela de a verifica daca impactul asupra ariilor protejate este semnificativ si conform celor mentionate mai sus s-a considerat ca impactul este mic, lucru cu care a fost de acord si APM Constanta.”.

 

Advertisement

DREPT LA REPLICĂ AL AGENŢIEI PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CONSTANŢA:

„Referitor la articolul publicat in www.ordinea.ro din data de 20.03.2017 ”Autorităţile muşamalizează invazia lui Teodosie în Canaralele de la Hârşova. Au distrus un monument al naturii pentru o mănăstire”, pentru corecta  informare a cititorilor dvs. Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa vă solicită dreptul la replică.

Planul ”Întocmire Plan Urbanistic Zonal in scopul  CONSTRUIRII UNEI MANASTIRI CU HRAMUL „ ICOANA  MAICII  DOMNULUI  PRODROMITA DE LA  MUNTELE  ATHOS”;  ANEXE  CU  DOTARI  AFERENTE;  FANTANA;  FOISOR;  IMPREJMUIRE, PARCARE;  RACORD  LA  UTILITATI: ENERGIE ELECTRICA, APA, CANALIZARE”, titular ARHIEPISCOPIA TOMISULUI, propus a fi amplasat în oraş Hârşova, parcela A 248/1,  tarlaua 53, judeţul Constanţa, a fost supus procedurii de reglementare conform HG nr.1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe.

Documentaţia de solicitare a Avizului de Mediu a fost depusă la APM Constanţa şi înregistrată cu nr.6354RP/09.05.2016.

Anunţurile publice privind solicitarea obţinerii avizului de mediu au fost publicate în ziarul Observator de Constanța din data de 17.05.2016 și în data de 20.05.2016.

Advertisement

Conform concluziilor Memoriului de prezentare întocmit conform Ordinului 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, a rezultat că nu sunt identificate pe amplasamentul studiat specii şi habitate comunitare şi impactul asupra ariei naturale protejate este nesemnificativ.

În şedinţa Comitetului Special Constituit (CSC) din data de 17.06.2016, s-a hotărât adoptarea planului fără aviz de mediu, dar cu avizul custodelui privind aria naturală protejată.

Anunţul public privind decizia etapei de încadrare a fost publicat în ziarul Observator de Constanţa din data de 30.06.2016. Totodată avizul favorabil al custodelui nr.433/02.03.2017 (RNP ROMSILVA-DIRECŢIA SILVICĂ CONSTANŢA) a fost depus la APM Constanţa şi înregistrat cu nr.3415RP/06.03.2017.

Pe toată perioada procedurii de reglementare a planului mai sus menţionat, informarea publicului a fost continuă, însă până la emiterea actului final publicul interesat nu a formulat observaţii/comentarii.

Actul de reglementare final, adică Decizia Etapei de Încadrare a fost emis cu nr.6354RP/13.03.2017.

Advertisement

Ca şi o concluzie, planul mai sus menţionat a parcurs toate etapele din procedura de reglementare conform legii. Ca urmare, considerăm că acuzaţiile formulate sunt nefondate şi neadevărate.

DIRECTOR EXECUTIV,

Lavinia Monica ZAHARIA”

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions