Connect with us

Exclusiv

Cine sunt licuricii din Piaţa Victoriei? Războiul hibrid şi Flancul Estic

Dragoş Ionescu

Publicat

la data de

Imaginea simbol a protestelor din Ianuarie – Februarie 2017 din Piaţa Victoriei, Bucureşti seamănă izbitor cu un episod similar petrecut în timpul revoluției din 2014 din Ucraina. Momentele impresionante din seara zile de 5 Februarie din Piaţa Victoriei, atunci când toţi protestatarii au aprins simultan lanternele telefoanelor şi brichetele, respectă o scenografie aplicată în timpul Euro-Maidanului. Atunci, pe 31 Decembrie 2013, pro-europenii au cerut demisia preşedintelui Ianukovici, a guvernului Azarov şi semnarea acordului de liber schimb cu Uniunea Europeană. A fost un gest de unitate ce avea să fie repetat trei ani mai târziu în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Dacă în cazul Ucrainei, în 2013, semnalul avertiza Rusia că soarta lui Ianukovici este în mâinile străzii, cel din Piaţa Victoriei cui se adresează? NATO se apropie vertiginos de graniţele Rusiei iar Putin se vede obligat să răspundă. Unde este România în această poveste? Ce suntem noi de fapt aici?

Kiev – 2014; Bucureşti – 2017.

Putem specula că protestatarii din România s-au inspirat de la vecinii ucraineni? S-a spus că totul a fost spontan şi liber, că protestele n-au avut în spate un organizator. Putem accepta ipoteza unei coincidenţe? Şi despre revoluţia din 1989 s-a spus la fel. La fel şi despre „golaniada” din ’90 din Piaţa Universităţii, despre mineriade, precum şi despre cele mai recente mişcări de stradă din Ianuarie 2012 declanşate, chipurile, împotriva reformelor sistemului sanitar. Chiar dacă, în mod ciudat, presa noastră a trata cu detaşare evenimentele petrecute în ţara vecină, cei de la Business New Europe, Londra aveau să noteze în 2015 următoarele:

„Privind în urmă, evenimentele petrecute în Ucraina pe un petic de pământ din centrul Kievului au determinat nu doar soarta celei mai mari ţări de pe continent dar şi pacea la nivel mondial.”

Ianukovici, baronul de la Marea Neagră

Ianukovici rămâne probabil cel mai important baron din Estul Europei, care a reuşit să destabilizeze mediul de securitate din regiunea Mării Negre. Condamnat în tinereţe, de două ori, pentru infracţiuni cu violenţă, Viktor Ianukovici a ajuns în 1997 guvernator al Regiunii Doneţk, o provincie controlată de mafia economică ucraineană care stăpânea cam 12,5% din PIB-ul Ucrainei. El şi-a extins rapid influenţa politică şi financiară asupra Kievului. Sub protecţia Moscovei, a fost propulsat în 2002 în braţele fostului preşedinte ucrainean Leonid Kucima (vechi prieten cu părintele Gazprom, Victor Cernomîrdin) care l-a propus pentru funcţia de prim-ministru al Ucrainei.

Aşa a ajuns Ianukovici să candideze, în iarna lui 2004, la funcţia de preşedinte, sub sloganul „Fără Occident, dar cu Rusia”, urmărind reintegrarea Ucrainei în Uniunea Rusia-Belarus, sub comanda lui Putin. În timp ce institutele de sondaje îl dădeau câştigător cu 11%  pe Iuşcenko (candidatul opoziţiei), rezultatele scrutinului l-au scos învingător tot pe Ianukovici, cu un avans de 3%.

Baronii locali şi “efectul Orange”

În ziua următoarea celui de-al doilea tur al alegerilor din 2004, în Ucraina s-a declanşat „Revoluţia Portocalie”, prin proteste susţinute de activiştii organizaţiei PORA („A Venit Timpul”). În replică, au fost activaţi baronii locali ai Ucrainei, acei guvernatori de provincii din Vestul si Sudul ţării, în majoritate populate de originari ruşi, care au ameninţat că, dacă Iuşcenko devine preşedinte, vor iniţia un referendum pentru obţinerea autonomiei regionale. A fost momentul în care „baronii separatiştii” au devenit o ameninţare reală din perspectiva securităţii europene şi alinierii strategice din regiunea Mării Negre. Într-un final, după ce Putin şi-a dat acordul, Curtea Constituţională din Ucraina a anulat rezultatul alegerilor, iar liderul opoziţiei pro-europene, Iuşcenko, a fost desemnat câştigător în locul lui Ianukovici.

După evenimentele petrecute în ţara vecină, problema „baronilor locali” s-a transferat rapid şi în România, atunci când, sub aparenta necesitate a reorganizării teritoriale, preşedinții de consilii judeţene s-au visat guvernatori pe viaţă. Un exemplu de notorietate este cazul lui Nicuşor Constantinescu, care în anul 2011 a propus chiar organizarea unui „referendum” pentru obţinerea „autonomiei” judeţului Constanţa. Vă puteţi imagina cum au fost privite aceste evenimente de partenerul nostru strategic de peste ocean? Asemănarea cu Ucraina a produs un fior rece pe spatele aliaţilor. S-au întrebat dacă nu cumva şi România va urma în scurt timp un parcurs similar.

În anii care au urmat, eforturile procurorilor anticorupţie s-au concentrat în mod vădit asupra actorilor din categoria „big fish” şi mail ales a „baronilor locali”, iar „prigoana” era abia la început. Relevant este bilanţul DNA pentru 2015, la prezentarea căruia procurorul şef a explicat că „au fost trimişi în judecată de 5 ori mai mulţi miniştri şi parlamentari” faţă de 2013 şi „peste 100 de primari şi preşedinţi de consilii judeţene.” Am avut deci o ţintă.

Scopul războiului din Ucraina: „Ucriana este Europa!”

Dacă în campania electorală din anul 2010, Ianukovici a promis că Ucraina va urma, sub viitorul său mandat, un traseu european, după 3 ani, în Septembrie 2013, fostul baron local s-a întors complet cu faţa spre Răsărit. În urma unor negocieri secrete purtate cu Federaţia Rusă, Ianukovici în tandem cu guvernul Azarov a decis să stopeze semnarea acordului de liber schimb economic cu Uniunea Europeană. Totul a devenit clar pe 21 Noiembrie 2013, atunci când primul-ministru ucrainean Mykola Azarov şi-a declarat public intenţiile. În seara cu pricina, în jurul orelor 22:30, la Monumentul Independenţei (zona Maidan) din centrul Kievului s-au adunat câteva mii de tineri, echipaţi cu umbrele, pelerine de ploaie şi ceai cald. Aşa s-a declanşat Euromaidan-ul. În zilele următoare s-a scandat „Ukriana este Europa!”

Ucraina, Revoluţia din 2013.

Participanţii la aceste proteste, în general tineri, au crezut în mod evident că pot repeta victoria din 2004. Au urmat 9 zile de proteste în care autorităţile ucrainene n-au reacţionat. Ulterior, din seara de 29 Noiembrie 2013 în Piaţa Independenţei din Kiev au fost trimise cu ordin în acţiune trupele de miliţie BERKUT. Luptătorii mascaţi, dotaţi cu bastoane metalice, au început să lovească fără avertisment manifestanţii. A urmat mobilizarea civililor, rezerviştilor şi constituirea unor forţe locale paramilitare.

„Ei ne dau corupţie, noi le dam revoluţie!”

Aşa s-a strigat pe străzile Kievului în seara de 30 Noiembrie. Sunt promovate astfel două noi elemente: corupţia şi revoluţia. Prin vocea mulţimii nemulţumirile erau asociate cu nevoia de schimbare prin revoltă populară. Aceste rudimente sociale, în mod special cel legat de corupţie, erau deja folosit cu succes în România încă din 2008, la fel şi revolta care tocmai răsturnase guvernul Boc la mijlocul lui 2012.

În timp ce România se lăsa cuprinsă de vâltoarea campaniei electorală pentru alegerea preşedintelui, pe 10 Decembrie 2014 reprezentanţii Uniunii Europene aterizau la Kiev în speranţa identificării unor soluţii diplomatice. Chiar în momentul în care delegaţia UE se afla la Kiev, trupele miliţiei BERKUT au intrat din nou în piaţă, luptătorii fiind dotaţi de această dată cu scuturi şi veste antiglonţ. Existau deci informaţii că printre manifestanţi s-ar putea afla persoane civile înarmate şi gata să tragă.

Catherine Margaret Ashton, reprezentanta UE pentru afaceri externe şi politici comune de securitate, avea să declare în ziua următoare, în cadrul unei conferinţe de presă la Kiev, că dezaprobă folosirea forţei împotriva manifestanţilor paşnici şi a subliniat importanţa dialogului cu poporul. Negocierile cu Ianukovici eşuaseră deja.

După plecarea reprezentanţilor UE manifestanţii din piaţă, conduşi de un nucleu dur, s-au organizat în „Unităţi de Apărare” a Maidan-ului, pe principii ierarhice specifice organizaţilor militare. În timp ce ziariştii se ocupau să posteze cât mai multe informaţii pe reţelele de socializare (pe FaceBook, în mod special), rezerviştii ucraineni antrenau civilii în tehnici de rezistenţă şi atac.

Februarie 2014: Diversiunea de la Kiev

Pe 20 Februarie 2014 la Kiev s-a auzit pentru prima dată răpăit de mitralieră. În timp ce trupele de securitate BERKUT (în imaginea alăturată) primiseră informaţii că printre manifestaţi se află combatanţi pregătiţi şi înarmaţi cu muniţie de război, cei din stradă ştiau că forţele de securitate au glonţ pe ţeavă şi vor deschide focul fără somaţie. Tensiunea atinsese cote insuportabile.

Trupele de miliţie BERKUT.

La un moment dat, undeva între tabăra manifestanţilor şi perimetrul asigurat de trupele BERKUT, s-au auzit focuri de armă automată. Cei de la BERKUT au crezut că trupele paramilitare deschid focul asupra lor şi, fără să stea prea mult pe gânduri, au început să tragă. Pe clădiri erau deja poziționaţi lunetişti, care eliminau punctual orice civil suspect. Centrul Kievului arăta exact ca la război. Cifrele vorbesc despre un masacru: în perioada 16-19 Februarie, la Kiev s-au înregistrat câte 20 de morţi pe zi şi sute de răniţi, iar după data de 20 numărul victimelor a crescut.

Ruşii şi-au extras agentul în ultimul moment

Pe 21 Februarie 2014, liderii străzii dau un ultimatul, de 12 ore, preşedintelui Ianukovici pentru a demisiona, în caz contrar ameninţând cu declanşarea unei riposte armate. „Vă vorbesc în numele Unităţii de Apărare, dacă până mâine dimineaţă la ora 10 nu faceţi o declaraţie despre demisia lui Ianukovici, vă jur, vom lansa o ofensivă armată!” Aşa s-a exprimat atunci Volodimir Parasiuk, ajuns deputat, de la tribuna instalată în Piaţa Independeţei din Kiev (în imaginea alăturată).

Volodimir Parasiuk, lider al protestatarilor, Ucraina, 2014.

În noaptea cu pricina, preşedintele Ianukovici şi-a făcut rapid bagajele părăsind în secret Ucraina, înainte de răsărit, în dimineaţa zilei de 22. La câteva ore diferenţă, liderii politici anunţau că Ianukovici nu mai este preşedinte pentru ca „a demisionat neconstituţional” şi că urmează organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate, pentru 25 Mai 2014. În timp ce Ucraina se pregătea de anticipate, fostul lor preşedinte fugar, urmărit prin Interpol pentru crime, primea de la Vladimir Putin azil politic în Rusia. Două zile mai târziu, pe 24 Februarie 2014, „omuleţii verzi” (trupele speciale ale armatei ruse) au invadat Ucraina.

Ipoteză: Ianukovici urma să fie asasinat

Două investigaţii paralele ale Frankfurter Allgemeine Germaniei şi BBC au produs dovezi din care reiese că demonstraţii din Maidan au tras în forţele de ordine, cel puţin în data de 21 Februarie 2014, în perioada premergătoare masacrului provocat de trupele BERKUT. Presa germană dar şi cea britanică îşi explică astfel fuga în exil a preşedintelui pro-rus Victor Ianukovici, fugă petrecută câteva ore mai târziu (în imaginea alăturată, momentul în care Ianukovici părăseşte Ucraina la bordul unui elicopter)

Viktor Ianukovici, 22 Februarie 2014, momentu în care a părăsit Ucraina.

Rapoartele celor două agenţii sugerează că „lagărul protestelor din Maidan” a avut o „aripă armată” care a deschis focul în momentul în care se părea că forţele de ordine vor evacua Piaţa. Din cauza pierderilor umane suferite, trupele BERKUT au răspuns tot cu arme de foc, omorând civili neînarmaţi, care încercau refacerea baricadelor. Cineva reuşise să aducă faţă în faţă cele două forţe, guvernul şi paramilitarii interni.

NATO şi Revoluţia Portocalie

Modelul „Orange Revolution” fusese aplicat cu succes în 2000 în Iugoslavia, prin mişcarea OTPOR, atunci când regimul autoritar condus de Slobodan Milošević a fost obligat să-şi recunoască înfrângerea. A urmat „Revoluţia Rozelor”, prin mişcarea civică KMARA, din Noiembrie 2003, de la Tibilisi, care l-a forţat pe fostul preşedinte Eduard Şevardnadze să demisioneze, fiind înlocuit la putere de Mihail Sakaşvili. Noul preşedinte a repoziţionat strategic peste noapte Georgia, cerând la Summitul NATO din 2008 ca ţara sa să fie admisă „alături de Ucraina” în rândurile Alianţei. Răspunsul NATO a venit prompt:

„Suntem de accord ca aceste state să devină membre ale NATO. Ambele au contribuit decisiv la operaţiunile Alianţei.”

Ceva similar s-a încercat şi în Belarus, prin intermediul organizaţiei civice ZUBR (mişcare fondată şi finanţată de Statele Unite şi de puterile vest-europene) împotriva regimului Lukaşenco, dar fără sorţi de izbândă până în prezent.

La doar o lună după Revoluţia Portocalie din Ucraina, în Decembrie 2004, la Bucureşti o nouă alianţă politică de culoare portocalie îşi croia drumul spre putere. „Alianţa Dreptate şi Adevăr”, condusă atunci de Traian Băsescu, Theodor Stolojan şi Călin Popescu Tăriceanu, aducea în prim planul campaniei electorale problema „baronilor locali” susţinuţi şi conduşi de „mafia personală” a fostului premier Adrian Năstase. Situaţia regională tensionată cu implicații pe linia securității europene care îngrijora NATO a fost speculată astfel în scopuri politice de Alianța vopsită portocaliu care și-a adjudecat în final rezultatul alegerilor.

Ucraina. Punctul de cotitură al securității mondiale

În 3 ani de la declanșarea conflictului, Ucraina a înregistrat 10.000 de morți şi 23 de mii răniți în luptele dintre armată şi separatiştii proruşi (susținuți de armata rusă). Lumea întreagă s-a trezit în fața unul război fără precedent, un hibrid, care combină atacurile cibernetice cu propaganda şi amenințarea sau folosirea forței militare.

În antiteză cu poziția Statelor Unite, președintele Rusiei, Vladimir Putin exprimă de câțiva ani încoace o viziune foarte clară asupra evenimentelor supuse analizei de mai sus:

Vest-ul susținea separatismul din Cecenia. După ce am rezolvat această amenințare ne-am confruntat cu altele: Uniunea Sovietică a dispărut, Pactul de la Varșovia a încetat să existe, iar infrastructura NATO se apropie constant de granițele Rusiei. Americanii n-au crezut la începutul anilor 2000 că forța militară rusă poate renaște. Și-au imaginat că își pot dezvolta propriul sistem în timp ce al nostru se va tot degrada. Scuza lor [SUA] pentru ași dezvolta noi capabilități nucleare a fost amenințarea nucleară a Iranului. Eu nu văd această amenințare Au mai făcut încă un pas atunci când au sprijinit Primăvara Arabă. Și ce a urmat a fost un haos. După Primăvara Arabă au continuat să se apropie de granița noastră. Au finanțat guvernarea din Ucrainei. Așa am ajuns noi fără opțiuni să fim obligați să ne apărăm grupurile etnice vorbitoare de rusă. În opinia mea, toate acestea au fost făcute pentru a justifica existența NATO. Era nevoie de o amenințare externă permanentă, după următoarea logică: Acum dacă Uniunea Sovietică a dispărut, dacă şi Pactul de la Varșovia a dispărut, de cine ne mai este frică?”

  • Capturile video alăturate sunt prelucrate din documentarul “Winter on Fire: Ukraine’s Fight for Freedom” lansat la finalul anului 2015 de directorul şi producătorul Evgeny Afineevsky. Filmul a fost lansat către marele public în urmă cu foarte puțin timp prin intermediul rețelei americane de filme şi documentare Netflix.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Exclusiv

Păienjenișul de interese de la stârpirea țânțarilor din Năvodari

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

O firmă angajată de Primăria Năvodari, fără licitație publică, a început acțiunea de stârpire a țânțarilor din acest oraș. Contractul de dezinsecție terestră a fost semnat pe 28 mai 2019 și are o valoare de 134.264 de lei plus TVA. Potrivit anunțului urcat în SICAP de autoritatea contractantă, prețul corespunde unei cantități de 1.040 (o mie patruzeci) de hectare de teren. Suprafața efectivă pe care se va realiza combaterea cu substanțe toxice a faunei reziduale de țânțari, muște, căpușe, ploșnițe, păianjeni și alte artropode este de 65 de hectare. Însă stropirile se repetă 16 săptămâni la rând, până când suprafața totală prestată  va ajunge la 1.040 de hectare.

Acțiunea de stârpire a țânțarilor a început pe 10 iunie 2019. Mai jos vedeți două din fotografiile date publicității de Primăria Năvodari.

 

Societatea Partener Construct General SRL, chemată pe sprânceană să ucidă insectele timp de 16 săptămâni la rând, s-a lipit și de alte două contracte, tot fără licitație publică și tot la fel de avantajoase, cu Primăria din Năvodari. Primul dintre acestea a fost încheiat pe 15 mai 2019, la o valoare de 129.409 lei plus TVA. De acești bani, societatea trebuie să toaleteze 700 de arbori. Al doilea contract are ca obiect cosirea ierbii și a fost încheiat pe 30 mai 2019, la o valoare de 135.000 de lei plus TVA. Prețul corespunde unei cantități de 90 de hectare de iarbă. De fapt, este vorba de o suprafață de 45 de hectare, care va fi cosită de două ori în această vară. Vorbim aici de spațiile verzi adiacente bulevardului Mamaia Nord, spre Constanța și cele din zona bulevardului Năvodari, spre Lumina.

Valoarea cumulată a celor trei contracte atribuite fără licitație publică este de 398.673 de lei plus TVA.

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, Partener Construct General SRL este o societate înființată în  anul 2013. Aceasta funcționează la mansarda unei case de pe strada Muzicii din Năvodari și are ca obiect principal de activitate ”Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat”. În anul 2017, firma a derulat afaceri de 6,7 milioane de lei, cu 76 de angajați. Datele financiare pentru anul 2018 nu sunt disponibile. Potrivit Registrului Comerțului, afacerea este deținută de Gabriela Ursu, de 32 de ani, și de Maria-Magdalena Bîlea, de 44 de ani.

Presa locală constănțeană a relatat că Partener Construct General SRL a derulat în anul 2017 un contract extrem de avantajos cu Uzina Teromoelectrică Midia SA Năvodari, cea care livrează agentul termic primar către Termica Distribuție SRL Năvodari, societatea Consiliului Local.

Tot din 2017 datează și un anunț al unui executor judecătoresc, prin care se aducea la cunoștința publicului faptul că Partener Construct General SRL a adjudecat imobilul de pe strada Muzicii nr. 63, Năvodari, în care societatea își avea deja sediul social, la mansardă. Clădirea fusese scoasă la vânzare de executorul judecătoresc la cererea Băncii Transilvania, care avea de recuperat o sumă importantă de bani de la proprietarul casei, Marian Găliceanu, și de la ruda acestuia, Manuel Găliceanu. În 2018, licitația pentru vânzarea imobilului a fost reluată, după ce executorul judecătoresc a constatat că Partener Construct General SRL a fost un fals adjudecatar. Intuim că firma s-a implicat pentru a amâna de fapt momentul înstrăinării imobilului către un terț, plătind doar taxa de participare și refuzând apoi să achite prețul licitat.

Marian Găliceanu, proprietarul casei în care funcționează firma care cosește iarba, tunde copacii și stârpește țânțarii din Năvodari, a fost reținut timp de 24 de ore de organele judiciare în septembrie 2013, alături de Vasile Alexandru Manu, fost director la Termica Distribuție Năvodari, într-un dosar de conflict de interese.

Parchetul Curții de Apel Constanța a comunicat atunci că a propus arestarea preventivă a lui Vasile Alexandru Manu pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese ”constând în aceea că în calitate de director la SC TERMICA DISTRIBUŢIE NĂVODARI SRL, persoana juridică la care asociat unic este oraşul Năvodari, a încheiat contracte cu SC CSI ENERGO ELECTRIC SRL, în perioada 2011 – 2013, prin care s-au realizat foloase materiale pentru ginere său Găliceanu Marian, administrator la societatea comercială beneficiară a contractelor încheiate”. Aceeași propunere de arestare preventivă a fost înaintată și pentru Marian Găliceanu, urmărit pentru complicitate la conflictul de interese. Instanța de judecată nu a încuviințat arestarea preventivă, însă a aprobat instituirea controlului judiciar în privința celor doi.

În comunicatul PCA Constanța se mai preciza că firma lui Găliceanu fusese implicată în lucrări de reamenajare a sensului giratoriu de la intersecția străzilor Albinelor și Constanței (în care se află grupul statuar al pescarului aruncând năvodul din mahună), dar și într-un contract care viza închirierea de utilaje și mijloace de transport către Termica Distribuție. În perioada 4 ianuarie 2012 – 17 iunie 2013, firma ginerelui a primit de la întreprinderea publică administrată de socru suma de 690.146,59 de lei.

Trebuie să mai spunem că Vasile Alexandru Manu este coinculpat alături de Nicolae Matei și de fosta judecătoare Corina Eugenia Jianu în dosarul retrocedărilor, fiind acuzat de încălcarea legii cu privire la finanțarea clubului de fotbal Săgeata Năvodari.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Vama Veche. Primăria Limanu a amplasat 12 chioșcuri, urâte ca naiba, pe buza plajei (VIDEO)

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Nu se mai termină chiloțăria de pe litoral. La Vama Veche, administrația locală a comunei Limanu a decis să amplaseze 12 chioșcuri, urâte ca naiba, pe strada Falezei, la limita plajei. Vorbim de cea mai bună zonă din Vama Veche, acolo unde există investiții private de sute de mii de euro în hoteluri, restaurante și terase. Antreprenorii locali își vor pierde vadul, în favoarea chioșcarilor. În clipul de mai jos puteți vedea momentul amplasării hidoșeniilor comerciale pe buza plajei din Vama Veche.

Inițiativa de a face loc unor chioșcuri în proximitatea celei mai frumoase plaje de pe litoralul românesc i-a aparținut primarului PSD-ist al comunei Limanu, Daniel Georgescu. Pe 8 august 2017, acesta a semnat în numele Primăriei Limanu un contract de furnizare produse, prin care a cumpărat 21 de chioșcuri din lemn pentru comerț stradal. Un an mai târziu, mai exact pe 15 mai 2018, Georgescu a venit în fața Consiliului Local Limanu cu un proiect de hotărâre referitor la aprobarea procedurii de închiriere a 17 chioșcuri situate în satul 2 Mai, pe strada Gheorghe Bunoiu și a patru chioșcuri situate în Vama Veche, pe strada Ion Creangă și strada Falezei.  În facsimil, puteți citi HCL 66/15.05.2018.

Download (PDF, 56KB)

Documentul de mai sus a fost postat pe site-ul Primăriei Limanu. Din nefericire, HCL-urile adoptate în 2019, nu au mai fost urcate pe site. Din acest motiv, nu știm dacă în anul curent s-a adoptat o hotărâre prin care s-a majorat numărul de chioșcuri pe strada Falezei. În schimb, tot pe site am găsit anunțul publicat de Primăria Limanu pe 20 mai 2019, privind organizarea licitației de închiriere a 12 chioșcuri în Vama Veche.

Download (PDF, 40KB)

Deși am încercat să obținem un punct de vedere de la primarul din Limanu, Daniel Georgescu, acesta nu a răspuns apelurilor noastre. În schimb, la telefonul fix al autorității locale o funcționară ne-a lămurit că nu ne poate da relații decât despre taxele și impozitele locale, conducătorii instituției fiind plecați pe teren.

Contactat telefonic, fostul primar al localității, Nicolae Iustin Urdea, care este consilier local în mandatul actual, ne-a declarat că nu știe dacă s-a adoptat o hotărâre de Consiliu Local cu privire la suplimentarea numărului de chioșcuri din Vama Veche. Acesta a precizat că s-a întâmplat de două sau trei ori să lipsească de la ședințele de Consiliu, însă la niciuna din ședințele la care a participat nu s-a pus în discuție un proiect de suplimentare a numărului de chioșcuri. Acesta a opinat că s-ar fi impus o analiză mai atentă și o dezbatere mai aplicată cu privire la oportunitatea amplasării de chioșcuri. ”Sunt consumatori mulți în Vama Veche. Dar această inițiativă de a se amplasa baterii de chioșcuri în fața clădirilor în care s-au investit sute de mii de euro cred că merita o analiză mai atentă și o dezbatere aplicată” – a declarat Urdea pentru Ordinea.Ro.

În situația în care primarul actual din Limanu va dori să exprime un punct de vedere cu privire la oportunitatea acestei decizii controversate, îl vom publica de îndată.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

(VIDEO) Cîrjaliu își înmoaie degetele în apa cu fecaloid, doar când are interes

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Deși Primăria Agigea plătește unei firme de casă peste 134.000 de lei pe an pentru a vidanja fosele septice, publice și private, de pe raza comunei, funcționarea acestui serviciu nu este deloc satisfăcătoare. Ca dovadă, o gură de fosă din zona restaurantelor pescărești de lux defulează periodic, inundând strada cu dejecții și aerul marin cu un miros pestilențial. Un incident de acest fel s-a petrecut chiar zilele trecute, la scurt timp după ce Ordinea.Ro a relatat detaliile contractului de vidanjare.

Am relatat pe larg că Primăria Agigea a atribuit pe 19 ianuarie 2019 un contract în valoare de 134.000 de lei plus TVA firmei Asus Service SRL Agigea, pentru servicii de vidanjare și transport al apelor uzate. Administrația locală subvenționează cu 50% vidanjarea foselor septice ale locuințelor private și suportă integral costurile pentru fosele instituțiilor publice. Dejecțiile sunt transportate la o stație de epurare aflată la 20 de kilometri distanță. Pentru fiecare transport, Primăria Agigea achită suplimentar și costul unui buletin de analize, în cuantum de 361,28 de lei.

Documentarea noastră, pe care o poate replica oricine are curiozitatea și interesul, a scos la iveală faptul că firma Asus Service SRL împarte numărul de telefon afișat în SICAP cu SC Golful Pescarilor SRL, o societate deținută, în proporție de 50%, de finul de cununie al fratelui primarului din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu. Ginerele lui Maricel este la rândul său un fel de băgător de seamă la restaurantul cu pricina. De asemenea, a ieșit la iveală faptul că numărul de telefon al firmei plătite din bani publici să vidanjeze la Agigea a fost utilizat în trecut de alte trei societăți comerciale, pomenite în declarația de interese depusă de Cîrjaliu în anul 2008, atunci când a devenit primar al localității. Ulterior, el și-a înstrăinat participațiile din aceste firme, însă numărul de telefon a rămas în business, ajungând acum să fie menționat în contractul de vidanjare semnat de Cîrjaliu cu firma Asus Service SRL.

Citește aici investigația cadru:

Numărul de telefon prin care se vidanjează bani grei din Primăria Agigea

Cât de bine își face Asus Service SRL treaba pentru care primește peste 134.000 de lei se vede în imaginile alăturate.

Deși la ordinul lui Cîrjaliu, Poliția Locală Agigea este extrem de vigilentă împărțind sancțiuni contravenționale cu nemiluit pentru orice fleac, uneori într-un mod vădit samavolnic, deranjul pricinuit de fosa care defulează pe drumul public în zona restaurantelor pescărești este total trecut cu vederea. Nepăsarea trădează încă o dată legăturile neprincipiale precizate mai sus. Total în răspăr cu atitudinea de acum, în urmă cu doi ani, primarul Cîrjaliu se dovedea extrem de îngrijorat de mediul înconjurător, trăgându-se într-o filmare cu telefonul în timp ce recolta într-o sticlă apă dintr-o baltă din dosul Pescăriei lui Matei. Așa cum se observă, în filmare, acesta insinua că apa în care tocmai își băga degetele că să umple sticla ar fi avut miros de fecale și ar fi provenit de la Pescăria lui Matei. La un moment dat, în coloana sonoră a filmării se aude din off și vocea omului de afaceri Dan Popa, de la Golful Pescarilor, întărind insinuarea că apa în care primarul își înmuia degetele ar avea miros de fecale. Au trecut de la acea ispravă mai bine de doi ani.  Deși în ultima vreme, fosa publică, aflată pe domeniul public, defulează în mod vizibil și fără niciun dubiu, primarul Cîrjaliu nu se mai arată la fel de preocupat de soarta mediului.

Cristian Maricel Cârjaliu este primar la Agigea din anul 2008. Acesta a fost asociat în afaceri cu Cristian Darie, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța. În memoria internetului s-au păstrat zeci de fotografii de la diverse inaugurări de lucrări și edificii în Agigea, la care au participat primarul Cîrjaliu, alături de fostul președinte al CJC Nicușor Constantinescu și de fostul vicepreședinte Cristian Darie. Mai mult decât atât, în anul 2018, Cîrjaliu și-a declarat admirația față de Nicușor Constantinescu, în contextul în care acesta din urmă era în închisoare, ispășind o pedeapsă primită pentru fapte de corupție. Reamintim și faptul că Maricel Cîrjaliu este cetățean de onoare al comunei Agigea. El a declarat că a fost propus pentru această demnitate de consilierii PSD, întrucât a realizat rețeaua de canalizare și alte obiective în satul Agigea.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: