Connect with us

Exclusiv

Cine sunt licuricii din Piaţa Victoriei? Războiul hibrid şi Flancul Estic

Dragoş Ionescu

Publicat

la data de

Imaginea simbol a protestelor din Ianuarie – Februarie 2017 din Piaţa Victoriei, Bucureşti seamănă izbitor cu un episod similar petrecut în timpul revoluției din 2014 din Ucraina. Momentele impresionante din seara zile de 5 Februarie din Piaţa Victoriei, atunci când toţi protestatarii au aprins simultan lanternele telefoanelor şi brichetele, respectă o scenografie aplicată în timpul Euro-Maidanului. Atunci, pe 31 Decembrie 2013, pro-europenii au cerut demisia preşedintelui Ianukovici, a guvernului Azarov şi semnarea acordului de liber schimb cu Uniunea Europeană. A fost un gest de unitate ce avea să fie repetat trei ani mai târziu în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Dacă în cazul Ucrainei, în 2013, semnalul avertiza Rusia că soarta lui Ianukovici este în mâinile străzii, cel din Piaţa Victoriei cui se adresează? NATO se apropie vertiginos de graniţele Rusiei iar Putin se vede obligat să răspundă. Unde este România în această poveste? Ce suntem noi de fapt aici?

Kiev – 2014; Bucureşti – 2017.

Putem specula că protestatarii din România s-au inspirat de la vecinii ucraineni? S-a spus că totul a fost spontan şi liber, că protestele n-au avut în spate un organizator. Putem accepta ipoteza unei coincidenţe? Şi despre revoluţia din 1989 s-a spus la fel. La fel şi despre „golaniada” din ’90 din Piaţa Universităţii, despre mineriade, precum şi despre cele mai recente mişcări de stradă din Ianuarie 2012 declanşate, chipurile, împotriva reformelor sistemului sanitar. Chiar dacă, în mod ciudat, presa noastră a trata cu detaşare evenimentele petrecute în ţara vecină, cei de la Business New Europe, Londra aveau să noteze în 2015 următoarele:

„Privind în urmă, evenimentele petrecute în Ucraina pe un petic de pământ din centrul Kievului au determinat nu doar soarta celei mai mari ţări de pe continent dar şi pacea la nivel mondial.”

Ianukovici, baronul de la Marea Neagră

Ianukovici rămâne probabil cel mai important baron din Estul Europei, care a reuşit să destabilizeze mediul de securitate din regiunea Mării Negre. Condamnat în tinereţe, de două ori, pentru infracţiuni cu violenţă, Viktor Ianukovici a ajuns în 1997 guvernator al Regiunii Doneţk, o provincie controlată de mafia economică ucraineană care stăpânea cam 12,5% din PIB-ul Ucrainei. El şi-a extins rapid influenţa politică şi financiară asupra Kievului. Sub protecţia Moscovei, a fost propulsat în 2002 în braţele fostului preşedinte ucrainean Leonid Kucima (vechi prieten cu părintele Gazprom, Victor Cernomîrdin) care l-a propus pentru funcţia de prim-ministru al Ucrainei.

Aşa a ajuns Ianukovici să candideze, în iarna lui 2004, la funcţia de preşedinte, sub sloganul „Fără Occident, dar cu Rusia”, urmărind reintegrarea Ucrainei în Uniunea Rusia-Belarus, sub comanda lui Putin. În timp ce institutele de sondaje îl dădeau câştigător cu 11%  pe Iuşcenko (candidatul opoziţiei), rezultatele scrutinului l-au scos învingător tot pe Ianukovici, cu un avans de 3%.

Baronii locali şi “efectul Orange”

În ziua următoarea celui de-al doilea tur al alegerilor din 2004, în Ucraina s-a declanşat „Revoluţia Portocalie”, prin proteste susţinute de activiştii organizaţiei PORA („A Venit Timpul”). În replică, au fost activaţi baronii locali ai Ucrainei, acei guvernatori de provincii din Vestul si Sudul ţării, în majoritate populate de originari ruşi, care au ameninţat că, dacă Iuşcenko devine preşedinte, vor iniţia un referendum pentru obţinerea autonomiei regionale. A fost momentul în care „baronii separatiştii” au devenit o ameninţare reală din perspectiva securităţii europene şi alinierii strategice din regiunea Mării Negre. Într-un final, după ce Putin şi-a dat acordul, Curtea Constituţională din Ucraina a anulat rezultatul alegerilor, iar liderul opoziţiei pro-europene, Iuşcenko, a fost desemnat câştigător în locul lui Ianukovici.

După evenimentele petrecute în ţara vecină, problema „baronilor locali” s-a transferat rapid şi în România, atunci când, sub aparenta necesitate a reorganizării teritoriale, preşedinții de consilii judeţene s-au visat guvernatori pe viaţă. Un exemplu de notorietate este cazul lui Nicuşor Constantinescu, care în anul 2011 a propus chiar organizarea unui „referendum” pentru obţinerea „autonomiei” judeţului Constanţa. Vă puteţi imagina cum au fost privite aceste evenimente de partenerul nostru strategic de peste ocean? Asemănarea cu Ucraina a produs un fior rece pe spatele aliaţilor. S-au întrebat dacă nu cumva şi România va urma în scurt timp un parcurs similar.

În anii care au urmat, eforturile procurorilor anticorupţie s-au concentrat în mod vădit asupra actorilor din categoria „big fish” şi mail ales a „baronilor locali”, iar „prigoana” era abia la început. Relevant este bilanţul DNA pentru 2015, la prezentarea căruia procurorul şef a explicat că „au fost trimişi în judecată de 5 ori mai mulţi miniştri şi parlamentari” faţă de 2013 şi „peste 100 de primari şi preşedinţi de consilii judeţene.” Am avut deci o ţintă.

Scopul războiului din Ucraina: „Ucriana este Europa!”

Dacă în campania electorală din anul 2010, Ianukovici a promis că Ucraina va urma, sub viitorul său mandat, un traseu european, după 3 ani, în Septembrie 2013, fostul baron local s-a întors complet cu faţa spre Răsărit. În urma unor negocieri secrete purtate cu Federaţia Rusă, Ianukovici în tandem cu guvernul Azarov a decis să stopeze semnarea acordului de liber schimb economic cu Uniunea Europeană. Totul a devenit clar pe 21 Noiembrie 2013, atunci când primul-ministru ucrainean Mykola Azarov şi-a declarat public intenţiile. În seara cu pricina, în jurul orelor 22:30, la Monumentul Independenţei (zona Maidan) din centrul Kievului s-au adunat câteva mii de tineri, echipaţi cu umbrele, pelerine de ploaie şi ceai cald. Aşa s-a declanşat Euromaidan-ul. În zilele următoare s-a scandat „Ukriana este Europa!”

Ucraina, Revoluţia din 2013.

Participanţii la aceste proteste, în general tineri, au crezut în mod evident că pot repeta victoria din 2004. Au urmat 9 zile de proteste în care autorităţile ucrainene n-au reacţionat. Ulterior, din seara de 29 Noiembrie 2013 în Piaţa Independenţei din Kiev au fost trimise cu ordin în acţiune trupele de miliţie BERKUT. Luptătorii mascaţi, dotaţi cu bastoane metalice, au început să lovească fără avertisment manifestanţii. A urmat mobilizarea civililor, rezerviştilor şi constituirea unor forţe locale paramilitare.

„Ei ne dau corupţie, noi le dam revoluţie!”

Aşa s-a strigat pe străzile Kievului în seara de 30 Noiembrie. Sunt promovate astfel două noi elemente: corupţia şi revoluţia. Prin vocea mulţimii nemulţumirile erau asociate cu nevoia de schimbare prin revoltă populară. Aceste rudimente sociale, în mod special cel legat de corupţie, erau deja folosit cu succes în România încă din 2008, la fel şi revolta care tocmai răsturnase guvernul Boc la mijlocul lui 2012.

În timp ce România se lăsa cuprinsă de vâltoarea campaniei electorală pentru alegerea preşedintelui, pe 10 Decembrie 2014 reprezentanţii Uniunii Europene aterizau la Kiev în speranţa identificării unor soluţii diplomatice. Chiar în momentul în care delegaţia UE se afla la Kiev, trupele miliţiei BERKUT au intrat din nou în piaţă, luptătorii fiind dotaţi de această dată cu scuturi şi veste antiglonţ. Existau deci informaţii că printre manifestanţi s-ar putea afla persoane civile înarmate şi gata să tragă.

Catherine Margaret Ashton, reprezentanta UE pentru afaceri externe şi politici comune de securitate, avea să declare în ziua următoare, în cadrul unei conferinţe de presă la Kiev, că dezaprobă folosirea forţei împotriva manifestanţilor paşnici şi a subliniat importanţa dialogului cu poporul. Negocierile cu Ianukovici eşuaseră deja.

După plecarea reprezentanţilor UE manifestanţii din piaţă, conduşi de un nucleu dur, s-au organizat în „Unităţi de Apărare” a Maidan-ului, pe principii ierarhice specifice organizaţilor militare. În timp ce ziariştii se ocupau să posteze cât mai multe informaţii pe reţelele de socializare (pe FaceBook, în mod special), rezerviştii ucraineni antrenau civilii în tehnici de rezistenţă şi atac.

Februarie 2014: Diversiunea de la Kiev

Pe 20 Februarie 2014 la Kiev s-a auzit pentru prima dată răpăit de mitralieră. În timp ce trupele de securitate BERKUT (în imaginea alăturată) primiseră informaţii că printre manifestaţi se află combatanţi pregătiţi şi înarmaţi cu muniţie de război, cei din stradă ştiau că forţele de securitate au glonţ pe ţeavă şi vor deschide focul fără somaţie. Tensiunea atinsese cote insuportabile.

Trupele de miliţie BERKUT.

La un moment dat, undeva între tabăra manifestanţilor şi perimetrul asigurat de trupele BERKUT, s-au auzit focuri de armă automată. Cei de la BERKUT au crezut că trupele paramilitare deschid focul asupra lor şi, fără să stea prea mult pe gânduri, au început să tragă. Pe clădiri erau deja poziționaţi lunetişti, care eliminau punctual orice civil suspect. Centrul Kievului arăta exact ca la război. Cifrele vorbesc despre un masacru: în perioada 16-19 Februarie, la Kiev s-au înregistrat câte 20 de morţi pe zi şi sute de răniţi, iar după data de 20 numărul victimelor a crescut.

Ruşii şi-au extras agentul în ultimul moment

Pe 21 Februarie 2014, liderii străzii dau un ultimatul, de 12 ore, preşedintelui Ianukovici pentru a demisiona, în caz contrar ameninţând cu declanşarea unei riposte armate. „Vă vorbesc în numele Unităţii de Apărare, dacă până mâine dimineaţă la ora 10 nu faceţi o declaraţie despre demisia lui Ianukovici, vă jur, vom lansa o ofensivă armată!” Aşa s-a exprimat atunci Volodimir Parasiuk, ajuns deputat, de la tribuna instalată în Piaţa Independeţei din Kiev (în imaginea alăturată).

Volodimir Parasiuk, lider al protestatarilor, Ucraina, 2014.

În noaptea cu pricina, preşedintele Ianukovici şi-a făcut rapid bagajele părăsind în secret Ucraina, înainte de răsărit, în dimineaţa zilei de 22. La câteva ore diferenţă, liderii politici anunţau că Ianukovici nu mai este preşedinte pentru ca „a demisionat neconstituţional” şi că urmează organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate, pentru 25 Mai 2014. În timp ce Ucraina se pregătea de anticipate, fostul lor preşedinte fugar, urmărit prin Interpol pentru crime, primea de la Vladimir Putin azil politic în Rusia. Două zile mai târziu, pe 24 Februarie 2014, „omuleţii verzi” (trupele speciale ale armatei ruse) au invadat Ucraina.

Ipoteză: Ianukovici urma să fie asasinat

Două investigaţii paralele ale Frankfurter Allgemeine Germaniei şi BBC au produs dovezi din care reiese că demonstraţii din Maidan au tras în forţele de ordine, cel puţin în data de 21 Februarie 2014, în perioada premergătoare masacrului provocat de trupele BERKUT. Presa germană dar şi cea britanică îşi explică astfel fuga în exil a preşedintelui pro-rus Victor Ianukovici, fugă petrecută câteva ore mai târziu (în imaginea alăturată, momentul în care Ianukovici părăseşte Ucraina la bordul unui elicopter)

Viktor Ianukovici, 22 Februarie 2014, momentu în care a părăsit Ucraina.

Rapoartele celor două agenţii sugerează că „lagărul protestelor din Maidan” a avut o „aripă armată” care a deschis focul în momentul în care se părea că forţele de ordine vor evacua Piaţa. Din cauza pierderilor umane suferite, trupele BERKUT au răspuns tot cu arme de foc, omorând civili neînarmaţi, care încercau refacerea baricadelor. Cineva reuşise să aducă faţă în faţă cele două forţe, guvernul şi paramilitarii interni.

NATO şi Revoluţia Portocalie

Modelul „Orange Revolution” fusese aplicat cu succes în 2000 în Iugoslavia, prin mişcarea OTPOR, atunci când regimul autoritar condus de Slobodan Milošević a fost obligat să-şi recunoască înfrângerea. A urmat „Revoluţia Rozelor”, prin mişcarea civică KMARA, din Noiembrie 2003, de la Tibilisi, care l-a forţat pe fostul preşedinte Eduard Şevardnadze să demisioneze, fiind înlocuit la putere de Mihail Sakaşvili. Noul preşedinte a repoziţionat strategic peste noapte Georgia, cerând la Summitul NATO din 2008 ca ţara sa să fie admisă „alături de Ucraina” în rândurile Alianţei. Răspunsul NATO a venit prompt:

„Suntem de accord ca aceste state să devină membre ale NATO. Ambele au contribuit decisiv la operaţiunile Alianţei.”

Ceva similar s-a încercat şi în Belarus, prin intermediul organizaţiei civice ZUBR (mişcare fondată şi finanţată de Statele Unite şi de puterile vest-europene) împotriva regimului Lukaşenco, dar fără sorţi de izbândă până în prezent.

La doar o lună după Revoluţia Portocalie din Ucraina, în Decembrie 2004, la Bucureşti o nouă alianţă politică de culoare portocalie îşi croia drumul spre putere. „Alianţa Dreptate şi Adevăr”, condusă atunci de Traian Băsescu, Theodor Stolojan şi Călin Popescu Tăriceanu, aducea în prim planul campaniei electorale problema „baronilor locali” susţinuţi şi conduşi de „mafia personală” a fostului premier Adrian Năstase. Situaţia regională tensionată cu implicații pe linia securității europene care îngrijora NATO a fost speculată astfel în scopuri politice de Alianța vopsită portocaliu care și-a adjudecat în final rezultatul alegerilor.

Ucraina. Punctul de cotitură al securității mondiale

În 3 ani de la declanșarea conflictului, Ucraina a înregistrat 10.000 de morți şi 23 de mii răniți în luptele dintre armată şi separatiştii proruşi (susținuți de armata rusă). Lumea întreagă s-a trezit în fața unul război fără precedent, un hibrid, care combină atacurile cibernetice cu propaganda şi amenințarea sau folosirea forței militare.

În antiteză cu poziția Statelor Unite, președintele Rusiei, Vladimir Putin exprimă de câțiva ani încoace o viziune foarte clară asupra evenimentelor supuse analizei de mai sus:

Vest-ul susținea separatismul din Cecenia. După ce am rezolvat această amenințare ne-am confruntat cu altele: Uniunea Sovietică a dispărut, Pactul de la Varșovia a încetat să existe, iar infrastructura NATO se apropie constant de granițele Rusiei. Americanii n-au crezut la începutul anilor 2000 că forța militară rusă poate renaște. Și-au imaginat că își pot dezvolta propriul sistem în timp ce al nostru se va tot degrada. Scuza lor [SUA] pentru ași dezvolta noi capabilități nucleare a fost amenințarea nucleară a Iranului. Eu nu văd această amenințare Au mai făcut încă un pas atunci când au sprijinit Primăvara Arabă. Și ce a urmat a fost un haos. După Primăvara Arabă au continuat să se apropie de granița noastră. Au finanțat guvernarea din Ucrainei. Așa am ajuns noi fără opțiuni să fim obligați să ne apărăm grupurile etnice vorbitoare de rusă. În opinia mea, toate acestea au fost făcute pentru a justifica existența NATO. Era nevoie de o amenințare externă permanentă, după următoarea logică: Acum dacă Uniunea Sovietică a dispărut, dacă şi Pactul de la Varșovia a dispărut, de cine ne mai este frică?”

  • Capturile video alăturate sunt prelucrate din documentarul “Winter on Fire: Ukraine’s Fight for Freedom” lansat la finalul anului 2015 de directorul şi producătorul Evgeny Afineevsky. Filmul a fost lansat către marele public în urmă cu foarte puțin timp prin intermediul rețelei americane de filme şi documentare Netflix.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Exclusiv

Primarul Mangaliei, proiect de concesiune fără licitație în favoarea lui Mohammad Murad. Teren limitrof plajei

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Deranj mare la Mangalia. Primarul localității vrea să concesioneze fără licitație publică un teren limitrof plajei din Olimp către o societate de turism a omului de afaceri Mohammad Murad, proprietarul lanțului Phoenicia. În acest sens, edilul a inițiat un proiect de hotărâre, care va intra mâine la vot în ședința ordinară a Consiliului Local. La mapa consilierilor au ajuns referatele specifice unei astfel de inițiative, în care funcționarii subordonați primarului și secretarul unității administrativ-teritoriale dau asigurări că proiectul este perfect legal și pe deplin oportun. Cu toate acestea, consilierii din comisia de urbanism au o altă părere, care se vede în votul exprimat la avizarea proiectului. Această structură formată din cinci membri a dat aviz nefavorabil, după ce doi consilieri au votat pentru, iar ceilalți trei s-au abținut sau au votat împotrivă.

Societatea lui Mohammad Murad, Pheonicia Expres SRL, cea care ar urma să beneficieze de acest proiect de concesionare directă, deține în stațiunea Olimp complexul hotelier Amfiteatru-Belvedere, pe care l-a cumpărat în anul 2016. Prin trei adrese oficiale, din 12 iulie 2018, 31 ianuarie 2019 și 19 martie 2019, Phoenicia Estival a cerut autorității locale din Mangalia să-i concesioneze direct două loturi de teren din vecinătatea complexului hotelier Amfiteatru – Belvedere. În primul rând, este vorba de un lot de 527 de metri pătrați, pe care se află treptele utilizate pentru coborârea din complexul hotelier spre plajă. În al doilea rând, este vorba de un lot de 2052 de metri pătrați care face corp comun cu plaja din Olimp. Potrivit actelor de urbanism din anii 2000, terenul din urmă aparține domeniului privat al Municipiului Mangalia, inventariat ca teren neproductiv limitrof plajei. O societate de evaluarea a întocmit în favoarea Pheonicia Estival un raport de evaluare a celor două suprafețe de teren, însumând 2579 mp.

Demersurile societății lui Murad au avut ecou la primarul Radu Cristian, care a emis certificat de urbanism, iar mai apoi a inițiat proiectul care va intra mâine în deliberarea Consiliului Local. De altfel, proiectul de hotărâre se referă exact la însușirea raportului de evaluare, mai sus pomenit, urmat de concesionarea directă, fără licitație publică, a terenului, la valoarea de 14.183 de euro plus TVA pe an.

Legea permite concesionarea directă, fără licitație publică, a terenurilor, doar pentru extinderea construcțiilor existente. Primarul, secretarul și funcționarii Primăriei spun, în documentele oficiale, că proiectul este perfect legal. După cum am afirmat mai sus, însă, o parte din consilierii comisiei de urbanism au avizat nefavorabil. Consilierul Neculai Tănasă, unul din membrii comisiei de urbanism, a declarat pentru Ordinea.Ro că s-a abținut de la vot ”pentru că nu este legală extinderea la proprietate peste un drum. Extindere la proprietate o faci când terenul e lipit de terenul proprietate. Dar între proprietate și terenul respectiv e o stradă care se numește Faleza Olimp. Nu poți să treci peste strada aceea. Atâta tot. Eu nu am nimic cu nimeni. Pe mine nu mă afectează cu nimic.”.

În mod bizar, existența străzii nu este menționată în certificatul de urbanism semnat de primarul Radu Cristian. Am încercat să obținem puncte de vedere de la Mohammad Murad și de la Primăria Mangalia, însă acest lucru nu a fost posibil. În situația în care cele două părți vor exprima un punct de vedere, ne angajăm să-l dăm publicității.

Download (PDF, 386KB)

P.S. În ședința de consiliu de la Mangalia se discută și alte proiecte patrimoniale, respectiv concesionarea fără licitație publică a unui teren din Neptun către Mistral Grup SRL, vânzarea unor terenuri către societatea Bia Mary SRL sau trecerea unor terenuri cu suprafață mare din domeniul public în domeniul privat al localității.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Primăria Năvodari și-a însușit terenuri de la stat de peste un miliard de euro

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Radu Mazăre, condamnat recent pentru retrocedarea ilegală a unui milion de metri pătrați de teren în Constanța și Mamaia, este copil mic pe lângă gașca infracțională a fostului primar din Năvodari, Nicolae Matei. La Năvodari, primăria localității și-a însușit, nu un milion de metri pătrați de teren, ci peste trei milioane și jumătate. Mai exact este vorba de 3.648.500 de metri pătrați, cu o valoare de circulație de peste un miliard de euro. Această suprafață imensă a fost inclusă, pe etape, în proprietatea localității prin fraudă la lege. Cel puțin așa susține Ministerul Finanțelor Publice într-un înscris oficial depus la Tribunalul Constanța, în dosarul în care statul român revendică, deocamdată, zona de protecție a lacului Siutghiol.

Au dat hotărâri ca să fure statul

Procesul la care ne-am referit mai sus este unul din cele mai importante din ultima vreme. Acesta a început în anul 2018, la scurt timp după ce Curtea de Conturi a României a descoperit mai multe haiducii ale fostului primar penal Nicolae Matei. Haiducii au fost multe. Dar cea mai gravă se referă tocmai la intabularea terenurilor de stat de la Siutghiol în proprietatea localității, procedură urmată, în mare parte, de vânzarea unor suprafețe către diverse firme și persoane.

În cadrul procesului, care vizează zona de protecție a Lacului Siutghiol, Ministerul Finanțelor a invocat nelegalitatea a opt hotărâri ale Consiliului Local Năvodari inițiate de Nicolae Matei și a unei hotărâri mai vechi, din anul 2003.

Prin acestea – afirmă Ministerul Finanțelor Publice – ”domeniul public al statului român a fost inclus în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public, respectiv privat al Orașului Năvodari, prin schimbarea nelegală a regimului juridic și în absența unui act normativ translativ de proprietate”.

Domeniul statului este domeniul nostru, al tuturor

Înainte de a trece în revistă argumentele și dovezile Ministerului Finanțelor Publice, trebuie să spunem că domeniul public al statului este, în fapt, un loc deschis întregului public din România. În această categorie intră marea, plajele, falezele, lacurile naturale cu zonele lor de protecție, terenurile câștigate din mare sau din lacurile naturale, rezervațiile naturale, zonele împădurite (cu excepția celor retrocedate). În România, nu există terenuri ale nimănui. Însă aceste terenuri ale statului pentru unii par ale nimănui, pentru că sunt neîmprejmuite și lăsate libere pentru accesul publicului. Când cineva fură terenul statului, fură, de fapt, terenul nostru al tuturor.

Un furt din avutul colectiv al țării

Un astfel de teren care era al statului, adică al nostru al tuturor, a fost malul lacului Siutghiol. Între timp, malul lacului a încetat să mai fie al nostru al tuturor, ajungând să fie doar al unora, care l-au cumpărat de la găștile administrative locale, după ce acestea au cucerit proprietatea din pix.

Cum s-a întâmplat acest furt în dauna avutului colectiv al țării înțelegem din poziția exprimată de Ministerul Finanțelor Publice în cadrul procesului la care am făcut referire. Ministerul spune că administrația locală din Năvodari a adoptat hotărâri pe bandă rulantă, prin care și-a majorat progresiv inventarul cu terenurile de stat.

Un tabel ordinar în excel

Ce este acest inventar? Este un tabel făcut în excel. Un tabel ordinar, pe care îl poate desena oricine are acces la un computer. Matei și camarila lui, având acces la computer, au trecut în acest tabel și terenurile de pe malul lacului, care aparțineau de drept statului român.

Mai departe, fostul primar s-a dus cu tabelul în fața Consiliului Local Năvodari. Acolo erau în majoritate exact colegii săi de partid, mulți dintre ei tâmplari, sudori și lăcătuși lipsiți de cea mai elementară educație juridică. Normal că au aprobat inventarul, că doar nu erau să se certe cu șeful lor!

Văzând că merge treaba, Matei a repetat schema de încă 7 ori. Și așa, bucată cu bucată, tot malul lacului a fost trecut fraudulos în proprietatea localității, fără niciun drept, fără a se plăti un leu pentru aceste bunuri oricum inalienabile și fără a exista vreun act de dobândire a proprietății.

Isprava unui comunist de la Cadastru

La capătul acestui circuit fraudulos, fostul primar s-a dus la OCPI să intabuleze terenurile furate de la stat. Printr-o coincidență fericită pentru el, această instituție cheie era condusă atunci de un comunist din Năvodari. Ne-am referit aici la un fost primar comunist al localității, pe numele său Stere Sponte. Care mai era și consilier local, ridicând din degete la aceste hoții ordinare. Și care mai era și cetățean de onoare, făcut chiar de consiliul din care făcea parte.

Pe fondul acestei coincidențe nefericite, OCPI-ul a violat legea și regulamentele interne, intabulând terenurile de stat în proprietatea Orașului Năvodari, pe baza tabelului ordinar făcut în excel. Tot cu un tabel ordinar făcut în excel a pus Primăria Năvodari mâna și pe terenul Taberei de Copii, care a fost și este proprietate de stat, dată în folosința sindicatelor. Hotărârile prin care s-au furat aceste terenuri de stat nu aveau viza de legalitate a Prefecturii, care era obligatorie. Oamenii muncii de la OCPI s-au făcut că nu știu legea și au aprobat intabulările fără viză de legalitate. Niciun jurist din subordinea comunistului nu a văzut că situația era penală. Culmea, peste ani, un jurist de la această instituție avea să ajungă chiar prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Constanța, remarcându-se tocmai printr-o spălare incredibilă a răspunderii penale a fostului primar Nicolae Matei.

Linia roșie

Încă din acțiunea introductivă, statul român a spus că ar fi vorbă de o furăciune de 65.260 de metri pătrați reprezentând fâșia de protecție a lacului, plus suprafețele câștigate din lac prin îndiguire/lucrări hidrotehnice, pentru care s-a cerut măsurarea pe calea unei expertize pe fondul procesului. Ministerul a depus un plan de situație care arată limita naturală a proprietății publice, așa cum era încă din 1978, și cât a dat iama Primăria Năvodari în terenul statului.

În planul de situație de mai sus, linia albastră reprezintă conturul proprietății de stat încă din anul 1978. Linia roșie reprezintă conturul actual al lacului. Zona dintre cele două linii a fost asanată în timp. Prin asanare, s-a schimbat înfățișarea terenului, care apare acum ca uscat, deși înainte era acoperit de apă, mlaștină și stuf. Însă e limpede că vorbim de același teren cu aceleași coordonate cadastrale. Asanarea, îndiguirea sau consolidarea unei suprafețe din cuveta unui lac natural nu schimbă regimul proprietății asupra terenului. Așa scrie, negru pe alb, în lege, și așa este cât se poate de logic. Până la urmă, dacă ai o groapă pe un teren și o astupi cu pământ, nu înseamnă că s-a creat un teren nou. E același teren, care înainte avea groapă, iar acum nu mai are groapă. În consecință, tot acest teren, pe care înainte băltea lacul, iar acum nu mai băltește, pentru că s-a asanat, este tot al statului, chiar dacă Primăria Năvodari l-a acaparat în timp și l-a vândut unor șmecheri.

Toate furăciunile de terenuri la un loc: peste un miliard de euro

Fenomenul furtului de terenuri de la stat are dimensiuni de-a dreptul colosale. Astfel, Ministerul atrage atenția că UAT Năvodari avea în proprietate, la nivelul anilor 90 o suprafață de 6.912,15 hectare. La 31 decembrie 2016, așa cum a constat Curtea de Conturi, această proprietate s-a majorat la 7.277 de hectare. Vorbim de o diferență de 364,85 de hectare, în mare parte acaparată prin fraudă la lege. 364,85 de hectare înseamnă 3.648.500 de metri pătrați. Terenul are o valoare de circulație de peste un miliard de euro.

Avocata lui Matei se încurcă în minciuni

La termenul de judecată la care s-au luat în discuție aceste date ale problemei, avocata Primăriei Năvodari, care l-a reprezentat în numeroase procese chiar pe fostul primar Nicolae Matei, a încercat din răsputeri să pună capac excepției de nelegalitate în privința hotărârilor de inventariere abuzivă. În primul rând, aceasta a cerut administrarea unei expertize tehnice pentru lămurirea excepției, expertiză care oricum s-a cerut de către Minister și s-a aprobat deja pe fondul cauzei. În al doilea rând, a cerut instanței să nu țină cont de o notă pe care a depus-o, într-un alt dosar, în care Primăria Năvodari contestă raportul Curții de Conturi de la care a pornit întreaga situație. În acel dosar, Primăria a recunoscut că zona de protecție a lacului, adică terenul statului, se suprapune peste proprietatea Orașului Năvodari. În procesul de față, în care statul își revendică terenul furat de Primărie, avocata n-a mai vrut să recunoască nicio suprapunere și a cerut vehement să nu se țină cont de recunoașterea anterioară. Sunt dosare diferite și notele dintr-un dosar nu pot fi folosite în alt dosar – a motivat avocata. Păi sigur că da, e o chestie normală și avocățească să-i spui unui judecător că zăpada e albă, iar altuia că e neagră. Că doar sunt judecători diferiți. Instanța a rămas în pronunțare în privința ilegalității hotărârilor de inventariere. Procesul va continua indiferent de ce soluție va fi adoptată relativ la execepția de nelegalitate.

Ultima frontieră

Menționăm că am participat în rândul publicului interesat la toate termenele acestui proces și vom continua să o facem și pe viitor, deoarece tunurile imobiliare ale fostului primar au fost date în dauna statului, adică a noastră a tuturor. Cumva trebuie să se spargă și acest puroi, chiar dacă mai există încă organe ale statului, în speță parchetele locale, care au lungit cu anii și au mușamalizat o parte din furturile găștilor administrative de la Năvodari.

Din perspectiva noastră este revoltător, de pildă, faptul că hotărârea de Consiliu din 2011, prin care gașca fostului primar a inventariat terenul de stat de sub Tabăra de Copii, a fost anulată abia în 2018. Situația nu este restabilită nici acum, existând presiuni incredibile pentru a nu se vedea exact circuitele de înstrăinare a terenurilor către așa-ziși ”cumpărători de bună credință”. Furturile de la Siutghiol, care completează acest tablou de tip mafiot, au fost semnalate de ani de zile parchetelor locale. Dosarele zac. Tocmai de aceea vă vom ține la curent cu evoluția dosarului civil, pentru că, la fel ca la tabără, aici a rămas ultima frontieră pe care statul își poate apăra interesele lui și ale noastre ale tuturor. Va urma!

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Experții judiciari au Dumnezeul lor. Abuz cu consecințe deosebit de grave – doi ani cu suspendare

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Experții judiciari au un rol cheie în înfăptuirea actului de justiție. Opinia lor, materializată sub forma raportului de expertiză, este considerată rezultatul obiectiv al unei cercetări științifice. Din acest motiv, în 95% din procesele din România, opinia expertului conduce la stabilirea adevărului judiciar. Se întâmplă așa, uneori, chiar și când opinia în cauză este total neștiințifică și falsă cu totul.

Am scris în repetate rânduri în Ordinea.Ro despre doi experți judiciari implicați în atestarea unor împrejurări false. Expertizele lor au condus la pronunțarea unor hotărâri judecătorești care încalcă în mod vădit legea. I-am numit aici pe Florin Dumitrescu și pe Tudorel Vizireanu. Într-un stat cu o justiție funcțională, cei doi ar fi ajuns de mult la închisoare, iar soluțiile denaturate de prestațiile lor aiuritoare ar fi fost îndreptate ca o consecință a supremației dreptului. În justiția nu tocmai funcțională din România, nu li s-a întâmplat aproape nimic. Cu chiu cu vai, Dumitrescu și-a luat în februarie anul acesta o condamnare, cam în bătaie de joc, la numai doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Vorbim de consecințe în valoare de peste 20 de milioane de euro, sancționate mai blând decât o înșelăciune de doi lei. Celălalt artist în opinii aiuritoare, Tudorel Vizireanu, a scăpat basma curată, fără să i se atingă un fir de păr, după un abuz cu consecințe tot de vreo 20 milioane de euro. Se pare că experții judiciari au un Dumnezeu al lor, care îi protejează de o răspundere reală.

Cazul Vizireanu

Tudorel Vizireanu este brăilean. Cu toate acestea, în anul 2007, s-a insinuat la Constanța, ca expert neutru numit într-un proces de fond funciar coordonat de una din cele mai controversate judecătoare din Constanța. Am numit-o mai sus pe Corina Eugenia Jianu, actualmente exclusă din magistratură și inculpată pentru că vindea pe șpagă hotărâri judecătorești în avantajul găștii infracționale a fostului primar din Năvodari, Nicolae Matei. Procesul în care a fost  adus Vizireanu ca expert se judeca între două bătrâne reprezentate de avocatul Ionel Hașotti și comisiile de fond funciar de la nivelul Primăriei Lumina și Prefecturii Constanța. Bătrânele revendicau un teren de 20 de hectare din localitatea Sibioara, comuna Lumina, care ar fi aparținut bunicului lor înainte de venirea comuniștilor. Ele nu aveau acte ulterioare anului 1945 și nici martori pe cele patru laturi ale proprietății. Cu alte cuvinte, nu aveau dovezile cerute de lege. Încălcând legea, Jianu le-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite la retrocedare. Mai departe, aceasta l-a numit pe expertul din Brăila, Tudorel Vizireanu, să verifice dacă amplasamentul solicitat de bătrâne, în baza unei hărți din 1894, ar fi liber în vederea retrocedării.

Cariera Sibioara, retrocedată în ipoteza falsă a expertului că ar fi teren liber

Vizireanu a făcut expertiza pe baza hărții datând din secolul al XIX-lea (vezi aici raportul mincinos). Acesta nu și-a făcut un minim scrupul profesional să ceară detalii de la Oficiul de Cadastru despre regimul și coordonatele terenurilor din zonă. După ce a mâzgălit amplasamentul copiat din harta seculară, brăileanul a consemnat că terenul în litigiu ar fi liber și tocmai bun de retrocedat. În realitate, terenul era ocupat de o carieră de piatră a societății Somaco Construct SRL Constanța, fiind interzisă retrocedarea sa prin lege (articolul 4 aliniatul 1 din Legea 1/2000). Compania minieră fusese cumpărată cu patru milioane de euro în anul 2005 de antreprenorul constănțean Grigore Comănescu. Vorbim aici de cea mai bună carieră de piatră din Dobrogea. Valoarea ei actualizată ajunge acum la 20 de milioane de euro.

Pe baza falsului epocal al lui Vizireanu, în cele din urmă cariera a fost retrocedată prin fraudă la lege. Avocatul bătrânelor, marele specialist în retrocedări bizare, Ionel Hașotti, a declarat în fața instanței de judecată că ”nu există dovadă că există o exploatare de carieră” pe terenul revendicat. Desigur, dovada nu exista, deoarece expertul, care trebuia să ceară date de la Cadastru și de la Agenția Națională de Resurse Minerale, n-a cerut nimic. Fiind din Brăila, nici nu auzise de cariera de care în Dobrogea știe cam toată lumea. Compania minieră nu a fost citată în proces, că pe atunci se purtau astfel de golănii ordinare.   

După ani de judecată în civil, compania minieră țepuită prin această manevră ticăloasă a înțeles să formuleze o plângere penală împotriva făptașilor. Un procuror care nu s-a remarcat cu absolut nimic până acum a clasat dosarul penal. Relativ la expert, procurorul a considerat că fapta acestuia poate fi încadrată la fals intelectual, care era deja prescris la momentul sesizării. Slujbașul Ministerului Public nu a abordat situația din perspectiva abuzului în serviciu cu consecințe deosebit de grave și nici nu s-a simțit dator să ceară judecătorului să anuleze raportul rezultat dintr-o infracțiune chiar și prescrisă.  

Cazul Dumitrescu

Celălalt expert la care ne-am referit mai sus s-a evidențiat printr-o potlogărie similară. Vorbim de două procese judecate tot de controversata Eugenia Corina Jianu, prin care s-a retrocedat ilegal un teren de 19 hectare pe malul lacului Siutghiol, vizavi de complexul comercial Tom-Carrefour din Constanța. Un teren cu un potențial imobiliar uriaș, evaluat în anul 2011 la peste 20 de milioane de euro! Beneficiara ilegalităților din acest caz se numește Zoea Rădulescu. Aceasta este o apropiată a fostului președinte al României, Emil Constantinescu, iar în perioada țărănistă a deținut o funcție importantă în Guvern.

Zoea Rădulescu s-a născut în comuna Mihail Kogălniceanu. Părinții ei au avut în localitate, pe drumul Cogealacului, două bucăți de teren, care însumau 19 hectare. Această suprafață a fost confiscată de stat în vederea cooperativizării, ulterior anului 1945. După revoluție, femeia avea dreptul teoretic de a primi cele 19 hectare de teren de la stat. Numai că toată zona agricolă de la Mihail Kogălniceanu până la Constanța era înglobată într-o societate de stat, Ceres SA, constituită pe structura unui fost IAS comunist. Terenurile lucrate de fostele IAS-uri au fost exceptate de la retrocedare, conform prevederilor inițiale ale Legii 18/1991 a fondului funciar. Ca urmare, persoanele îndreptățite la restituirea terenurilor au primit acțiuni. Exact în această situație se afla și Zoea Rădulescu.

După 1996, politica de protejare a fostelor IAS-uri a fost desființată de regimul de dreapta al președintelui Emil Constantinescu.  Astfel, acționarii au fost transformați în ”locatori”, iar din 1998 li s-a deschis drumul spre retrocedarea terenurilor. Ca urmare a acestei reforme, fostele IAS-uri au predat terenurile către comisiile locale de fond funciar, care le-au restituit persoanelor îndreptățite. La începutul acestei evoluții, mai exact în 1998, Zoea Rădulescu a obținut o adresă de la Ceres SA, în care societatea își exprima, fără niciun drept și fără nicio valoare, acordul ca femeia să primească teren în sola A 510 din Constanța, pe malul lacului Siutghiol, vizavi de actualul centru comercial Tom-Carrefour. Terenul era inclus încă din 1997 în intravilanul municipiului Constanța, însă avea funcțiune agricolă. Reamintim că moștenirea femeii se afla în Mihail Kogălniceanu, într-o tarla pe drumul Cogealacului.

Manevra nu a produs efecte din prima. Astfel, în anul 2000, Zoea Rădulescu a primit un teren în comuna ei natală, într-o solă care purta, în mod bizar, tot indicativul A 510, ca și aceea de la Siutghiol, din intravilanul Constanței. Mai mult, primarul localității a omis să menționeze în acte vecinătățile exacte ale amplasamentului. Pe fondul acestor bizarerii, Zoea Rădulescu s-a adresat justiției. Vorbim aici de două procese judecate deopotrivă de controversata Corina Eugenia Jianu. În 2008, fosta judecătoare a anulat titlurile de proprietate ale constănțenilor (vezi aici hotararea judecătorească). Apoi, în 2010, în al doilea proces, a obligat Comisia Locală Constanța să emită titlu de proprietate pentru Zoea Rădulescu asupra terenului extrem de valoros de pe malul lacului Siutghiol (vezi aici a doua hotărâre judecătorească). În acest fel, amplasamentul la care era îndreptățită Zoea a fost mutat de la Kogălniceanu la Constanța.

În ambele procese, un rol decisiv l-a avut un raport întocmit de expertul Florin Dumitrescu. Acesta a atestat enormitatea că terenul primit de Zoea Rădulescu de la Comisia Locală din Kogălniceanu era același cu terenul din Constanța, de pe malul lacului Siutghiol, de vizavi de Carrefour. Fără abuzul lui Dumitrescu, nici măcar controversata Jianu nu ar fi avut cum să-și ambaleze propriul abuz.

Doi ani de închisoare cu suspendare

În 2016, Florin Dumitrescu a fost trimis în judecată de Parchetul Curții de Apel Constanța. Fapta sa, perfect similară cu aceea comisă de expertul din cazul retrocedării ilegale a carierei Sibioara, nu a fost încadrată la fals intelectual, cum s-a mușamalizat în cazul Sibioara, ci direct la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Pe 20 februarie 2019, Dumitrescu a fost condamnat, cam în bătaie de joc, la doi ani de închisoare cu suspendare. Înscrisul rezultat din infracțiune a fost anulat de instanță. La fel și efectele sale. Nemulțumit de pedeapsa extrem de blândă, expertul a declarat apel. Dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța, care a stabilit un prim termen în calea de atac pe 23 mai 2019. Cu ceva șanse, Dumitrescu ar putea să scape de condamnare. Așa cum spuneam, experții judiciari au Dumnezeul lor, care face minuni și-i ferește de răspunderea penală.

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă

Procurorul care a rezolvat acest caz nu s-a atins de fosta judecătoare Eugenia Corina Jianu, neavând competențe după calitatea persoanei. Pe de altă parte, același procuror a instrumentat în aceeași perioadă și un dosar referitor la retrocedarea de la Sibioara, însă acolo nu a avut interesul să vadă fapta expertului. Diferența de conduită a procurorului în cele două cazuri este de tipul ”pentru unii mumă, pentru alții ciumă”. E lăudabil că pentru necazul persoanei fizice Gigi Alexa s-a găsit soluția de a se desființa raportul fals și mincinos. Însă este strigător la cer că un alt raport, la fel de fals și mincinos, a fost trecut cu vederea în cazul carierei de la Sibioara. Or, la carieră, nu vorbim de o persoană fizică, ci de un grup de firme, Somaco Construct – Comprest Util, cu peste 500 de salariați, persoane fizice. Cu ăștia ce facem, domnilor procurori? Îi lăsăm pradă infractorilor cu gulere albe?

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: