Conecteaza-te cu noi

Actual

Avalanșă ucigașă: un bucureștean a murit azi în masivul Parâng

Published

on

Turistul prins vineri sub avalanșa care a avut loc în Masivul Parâng a decedat, el fiind târât de zăpadă pe o lungime de aproximativ un kilometru, pe o vale îngustă și abruptă din zona Vârfului Cârja (2.405 m). “Turistul, în vârstă de 38 de ani, a fost scos de prietenii lui din zăpada care l-a târât aproximativ un kilometru pe o vale îngustă și abruptă din zona Vârfului Cârja, Masivul Parâng. Bărbatul a fost găsit îngropat la un metru în stratul de zăpadă fără semne vitale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda citat de AGERPRES. Cel mai probabil, bărbatul prezintă leziuni în zona coloanei cervicale și a cutiei toracice. Echipa de prim răspuns alcătuită din trei salvamontiști și doi jandarmi montani a ajuns la bărbatul surprins de avalanșă care nu mai prezenta semne vitale. Trupul bărbatul va fi transportat cu o targă de salvamontiști și jandarmii montani pe un traseu dificil, accidentat și acoperit cu zăpadă, până la DN 66 Petroșani-Târgu Jiu, de unde va fi preluat de un echipaj al Serviciului de Medicină Legală. Victima făcea parte dintr-un grup de trei turiști din București, care a plecat vineri dimineață într-o drumeție pe un traseu din Masivul Parâng. Ei au fost avertizați de salvamontiști că vremea nu este potrivită pentru drumeții pe munte, mai ales că în zonă era ceață. Doi dintre cei trei membri ai grupului au fost surprinși de avalanșă în zona Vârfului Cârja (2.405 m), însă unul a reușit să se salveze singur. Incidentul a fost anunțat în jurul orei 12,00 la numărul unic de urgență 112, iar o echipă formată din trei salvamontiști și doi jandarmi montani a plecat spre locul în care s-a produs avalanșa. Zona este periculoasă și foarte greu accesibilă. Intervenția de căutare și salvare s-a desfășurat în condiții neprielnice, cu ceață densă și temperaturi scăzute.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions