Astăzi, 3 noiembrie, a survenit o avarie la nivelul conductei de distribuție, cu diametrul de 600 mm, din Stațiunea Mamaia (zona Hotel Apollo). Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA sistează furnizarea apei, în intervalul orar 10.00 – 17.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din Mamaia Sat, Mamaia Nord, zonele Tabăra de copii Năvodari, Depozit 10, UM – Bateria de Coastă, Ecluza Năvodari și SP Midia (Stația de Interconectare Năvodari). În același interval orar se va furniza apă cu presiune scăzută în Stațiunea Mamaia.
”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile la parametrii optimi în timp operativ.”, au precizat reprezentanții Biroului de Comunicare.