Conecteaza-te cu noi

Societate

Azi se împlinesc 110 de la înființarea corpului militar al Maiștrilor Militari de Marină

Published

on

Regele Carol I emitea, la data de 6 mai 1909, Înaltul Decret nr. 1620 prin care consfințea constituirea corpului militar cu denumirea de „Maeștri de marină șefi de specialitate“, dar tradiția acestui corp militar al Marinei Române datează încă din anul 1897, când a fost înființată „Școala de submecanici și submaeştri de Marină”, la Galați. De-a lungul timpului, peste 8000 de maiștri militari de Marină au servit culorile Tricolorului, la bordul navelor militare, maritime și fluviale, precum și în structurile Forțelor Navale Române aflate la țărm.

Pentru a marca cei 110 ani de la înființarea corpului militar al Maiștrilor Militari de Marină, Statul Major al Forțelor Navale și Liga Maiștrilor Militari de Marină organizează vineri, 10 mai, începând cu ora 10.00, un simpozion aniversar, în cadrul căruia vor fi trecute în revistă evenimentele ce au marcat evoluția acestei categorii de militari a Forțelor Navale și a instituției care asigură formarea profesională a tehnicienilor Marinei Militare, iar la final se vor acorda diplome, medalii și plachete onorifice celor care s-au remarcat prin activitatea desfășurată.

La festivitate, au fost invitați reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, ai Forțelor Navale, precum și maiștri militari în rezervă și în retragere.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions