Conecteaza-te cu noi

Actual

Bărbatul implicat în urmărirea de la Corbu a fost reținut. Conducea fără permis și era băut

Published

on

În cursul acestei seri, conducătorul autoturismului implicat în evenimentul de ieri dimineață, de la Corbu, a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Acesta va fi prezentat mâine instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducere sub influența băuturilor alcoolice și conducere fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Reamintim că, în cursul zilei de azi, Biroul de presă al IPJ Constanța a făcut precizări referitoare la evenimentul produs ieri dimineață, în jurul orei 4.00, în zona localității Corbu.

Sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, polițiștii Serviciului Investigații Criminale au efectuat cercetări pentru lămurirea situației de fapt.

Advertisement

În urma activităților desfășurate, polițiștii au stabilit identitatea celor 3 persoane implicate în eveniment.

Conducătorul auto a fost identificat ca fiind proprietarul vehiculului, în vârstă de 32 de ani, din comuna Săcele. De asemenea, pasagerul din dreapta a fost identificat ca fiind un bărbat de 23 de ani, din satul Gura Dobrogei, comuna Cogealac. Nu în ultimul rând, victima a fost identificată ca fiind un bărbat de 32 de ani, din satul Gura Dobrogei, comuna Cogealac. Din nefericire, în jurul orei 04.00, acesta a decedat.

Tânărul era căsătorit și avea trei copii.

(Video) Bărbat împușcat în cap, la Corbu. Polițiștii au tras în mașina în care se afla

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions