Conecteaza-te cu noi

Actual

Bâtrâna şi veşnic tânăra Mamaia – 110 ani de existenţă! Virgil Coman va fi omagiat

Published

on

,,O poveste fără sfârşit, cu aer sărat, umbreluţe de dantelă, lornioane şi plesirişti a început în anul 1906, pe 13 august, odată cu inaugurarea celebrelor băi de la Mamaia. Iniţiativa a aparţinut primarului de atunci, Ion Bănescu, care a intrat, astfel, în istorie. Mamaia a devenit, timp de un secol şi un deceniu, un spaţiu extrem de special, un spaţiu deschis, al verii, relaxării, odihnei şi distracţiei, ale cărui poveşti se scriu în fiecare vară, de către milioane de turişti şi se spun apoi, când vremea se răceşte, prin toate colţurile ţării. Mamaia reprezintă un loc al eternei reîntoarceri, o amintire şi, în acelaşi timp, un deziderat perpetuu al unui viitor programat.”, o descriere minunată a organizatorilor evenimentului Mamaia – 110 ani.

Pentru săptămâna aceasta, evenimentele marca Carusel COOLtural se vor desfăşura în numele celebrării staţiunii Mamaia.

Miercuri, 10 august, Compania de teatru „Sufleţel“ vă invită la spectacolul „O lume de poveste“ dedicat copiilor de toate vârstele, tuturor celor care au păstrat copilăria ca pe o dulce amintire.

,, Când nu mai eşti copil, ai murit de mult.”, spunea Constantin Brâncuşi, iar Friedrich Nietzsche era de părere că ,,Maturizarea omului înseamnă să-şi recâştige seriozitatea pe care a avut-o la joacă, atunci când a fost copil.”

Advertisement

Joi, 11 august, începând cu ora 19.00, inaugurarea Cortului Turistic al Caruselului COOLtural va fi marcată de vernisajul expoziţiei „Descoperă atracţiile Constanţei“, marca Gabriel Lungu, sub egida Asociaţiei „Farul Ospitalier“. Acest eveniment este primul dintr-o serie care va celebra frumuseţile oraşului şi artiştii talentaţi al Constanţei.
Seara de joi se va încheia cu o invitaţie foarte specială la… film, în prezenţa lui Horaţiu Mălăele! O seară de experienţe cinematografice pentru cinefili şi nu numai, cu două filme originale româneşti: „Funeralii fericite“, în regia lui Horaţiu Mălăele, şi „Minte-mă frumos 2“, în regia lui Iura Luncaşu.

Vineri, 12 august, Festivalul Verii vă propune:

,,…un eveniment unic în peisajul litoralului. Ovidiu Lipan Ţăndărică, urcă pe scena Caruselului COOLtural, alături de Rona Hartner, Stelu Enache şi Panţîru Brass (10 Prăjini), Corneliu Stroe & grupul Balkano! Nu puteţi decât să bănuiţi ce va urma: un concert extraordinar, care va întrece toate aşteptările, o experienţă la superlativ, greu de redat în cuvinte! Această combinaţie incendiară a celor mai sonore nume ale artei muzicale româneşti va fi precedată de o „Sărbătoare a comunităţilor etnice“ – bucurie, dans, cântec şi tradiţie vie, pe scena din Piaţeta Casino.”, promit organizatorii.

Sâmbătă, 13 august, vor fi celebraţi 150 de ani de regalitate. Cu această ocazie, organizatorii au pregătit două mărturii cinematografice de excepţie, pentru minte şi suflet, marca Lucia Hossu-Longin şi Eugenia Vodă, şi o expoziţie în premieră la Constanţa, în colaborare cu Arhivele Naţionale ale României.

Duminică, 14 august, e reîntoarcerea la originile muzicii şi dansului tradiţional, cu un regal dobrogean al sărbătorilor interetnice şi Mahala Rai Banda – o experienţă a unui prezent vechi de când lumea. O experienţă pe care o trăim noi dobrogenii, unică la nivel naţional. Trăim aici, în spaţiul dobrogean, unii cu alţii, majoritari şi minoritari, nu suntem conflictuali, ba dimpotrivă! Ne respectăm!
Luni, 15 august, va fi vernisată o expoziţie de suflet, organizată de Wild Art, în parteneriat cu Caruselul COOLtural, care va omagia memoria regretatului Virgil Coman.

Advertisement

Despre Mamaia, Virgil Coman spunea:

,, Din vara anului 1906 turismul românesc avea să devină mai strălucitor, prin apariţia unei perle pe litoralul românesc al Mării Negre. Datorăm acest fapt nimeni altuia decât primarului Ion Bănescu, cel care a conştientizat că frumuseţile acestor locuri, odată puse în valoare, pot aduce beneficii nu numai Constanţei ci şi întregii ţări. Prin urmare, construirea unor băi la Mamaia care să poată fi frecventate de turişti a devenit o realitate în sezonul estival 1906 fapt demonstrat şi de mărturiile documentare păstrate în arhivele constănţene. Lucrările de construcţie ale acestui edificiu, s-au ridicat la suma de 105380,13 lei, recepţia şi încheierea procesului-verbal de predare-primire dintre Primăria Constanţa şi antreprenoarea Ecaterina D. Nicolaescu realizându-se la data de 1 iulie 1906.”.

Sursa: Mamaia – 110 ani

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions