Conecteaza-te cu noi

Opinie

Bocitoarele și înghesuiala pentru fotoliul lui Făgădău

Published

on

Ce bătăi de cap ne-a dat Mark Zuckerberg cu evoluția asta tehnologică, de suntem zilnic conectați la tot felul de realități din toate colțurile lumii! Cum se apropie alegerile, încep să răsară pe la toate colțurile ghioceii care nu anunță primăvara, ci ne spun subtil că sunt interesați să fie reprezentanți ai urbei.
Ne aflăm cu 1 an înaintea alegerilor locale și, prin intermediul rețelor de socializare, putem observa deja prezența unei liste de licitatori pentru scaunul lui Făgădău. Ceea ce doresc să vă împărtășesc este faptul că, dacă nu ar fi existat acest domn, ZEN-ul nostru nu ar mai fi fost perturbat de fake news, de pseudo-politicieni, iar viața nu ne-ar mai fi fost invadată de atâția autoproclamați, specialiști în de toate, pe care sunt invidioase și ghicitoarele.
Trecerea de la primitivism la civilizație a fost intermediată prin cuvântul rostit. Un om înțelept spunea cândva că oamenii au descoperit vorbirea, pentru a nu-și da cu piatra în cap. Am putea interpreta această idee în sensul în care comunicarea este un instrument ce folosește la relaționarea dintre oameni, la transmiterea de idei, informații, sentimente etc. În prezent, acești autoproclamați și căutători de aprecieri publice lasă impresia că încă interpretează comunicarea într-o formă primitivă, înțelegând că cea mai bună formă de a-ți anunța prezența în spațiul public este de a critica, de a folosi cuvintele drept pietre pentru a da în cap.
Este clar faptul că bocitoarele nu aduc mortul înapoi, ci doar ajută sufletul să treacă dincolo de pod. Cu alte cuvinte, pe toți cei care îi duc grija lui Făgădău i-ar ajuta mult mai mult dacă s-ar ocupa măcar de activități minime și proactive, în loc să dea lecții de civism și să se arate preocupați de urbe, în timp ce dorm prin cafenele sau văd Constanța doar din elicopter. Presa face mai mult decât suficiente dezvăluiri despre activitatea primăriei și a primarului.
Adesea îi văd pe acești luptători pentru o cauză dreaptă folosind această tehnică rudimentară de comunicare, aceea de a critica activitatea primarului, sperând să fie remarcați, văzuți, legitimați. Acești oameni nu înțeleg că suntem în anul 2019, iar Decebal Făgădău nu este nici pe departe Radu Mazăre. Mai mult, virilitatea sa politică este asemănătoare cu masculinitatea unui eunuc. Așa că înghesuiala pentru un scaun, prin comunicarea primitivă, nu face altceva decât să îi sporească legitimitatea primarului, prin vocea bocitoarelor.
Ca să termin în această notă creștină, trecerea sufletului în cealaltă lume necesită doar un bănuț. Așa că acești căutători de prestigiu public ar rămâne mult mai bine întipăriți în memoria colectivă și mult mai apreciați de oameni dacă ar dona măcar o parte din bogățiile acumulate de pe aceste meleaguri, în folosul comunității.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions