Connect with us

Opinie

Energiile necreate

Liliana Naclad

Publicat

la

Deși expresia poate duce cu gândul la fizică, ea este folosită în secolul XIV de către Grigorie Palama pentru a desemna lucrările specifice ale lui Dumnezeu. Prin urmare ține de metafizică.

Interesante nu sunt detalii de natură doctrinară și nici nici disputele vremii stârnite de cel care era episcop de Salonic (Tesalonic), însă o abordare autentică a telogiei sale poate aduce lumină în domenii ce țin de fizică sau chiar de neuroștiințe. Sf Grigorie Palama aduce în discuție ființa și lucrarea lui Dumnezeu expunând în scrisori[1] și dezbateri ale vremii diferențierea lor nediferențiată în esență, ci lucrarea fiind efectul, iar ființa cauza. Dacă efectul poate fi simțit, văzut, înțeles, ființa lui Dumnezeu rămâne cognoscibilă doar în sânul Treimic. Lucrarea și Ființa sunt diferite, dar totuși iradiază din aceeași sursă, așa cum razele de lumină sunt lucrarea soarelui. Practic, între Creator și creație există o comunicare mediată efectivă prin Energii necreate – Conștiința fiind una dintre ele. Însă această mediere este dată de voința bilaterală a celor doi. Doar că ea nu poate duce la cunoașterea ființei lui Dumnezeu, cât la o trăire/simțire/recunoaștere a Sa. Iar asta se poate realiza, conform teologiei sale, prin îndumnezeire, care este o conlucrare a omului cu Cel ce l-a creat. “De aceea și cuvântătorii de Dumnezeu spun că îndumnezeirea este un nume al lucrării dumnezeiești.”[2]

La îndumnezeire se ajunge parcurgând cele trei mari etape: renunțarea la obiceiuri nefolositoare (patimi), curățirea și, în final îndumnezeirea, care coincide cu vederea lui Dumnezeu prin har, adică la o stare cât mai apropiată de puritate. Practic este ceea ce Einstein îi scria lui Herbert Spencer din 1933: “Experiența naturală rămâne singurul criteriu al utilității unei construcții matematice pentru fizică. Astfel, într-un anumit sens, consider că este adevărat că gândul pur poate înțelege adevărul, așa cum au visat anticii.[3] Mai mult decât atât, plecând de la formula lui Einstein, E= mc2 fizicienii de la Imperial College of London au demonstrat că materia este o altă manifestare a energiei, în fond, energie condensată.

Parcurgerea celor trei mari etape sunt traduse de neuroștiințe ca mecanisme de eficientizare a creierului: experiența (contactul cu realitatea/cunoaștere), selectarea (decantarea informațiilor) și înțelegerea. Și, dacă până nu demult se considera că, prin stimulare, creierul poate atinge performanțe remarcabile, de curând s-a ajuns la concluzia că stimularea exagerată duce la dezechibre, iar performanțele sunt date, nu atât de stimuli, cât de perioadele de reflexie. Practic, atunci când creierul este stimulat, el nu folosește întreg ansamblul neuronal, ci doar o arie restrânsă, pe când în perioadele de reflexie se activează întreg ansamblu permițând conexiuni multiple, deci o înțelegere mai eficientă și o stocare coerentă a informațiilor dobândite. Practic, reflexia este ceea ce Sf Grigore Palama numește “a trăi, a vedea, a înțelege în Duh.” Se poate spune că stimulii defragmentează, pe când reflexia ansamblează.

Iar în malaxorul social contemporan în care stimulii pe paliere sunt extrem de mulți, defragmentarea este inevitabilă, iar omul modern consideră că nu își mai găsește locul niciunde, pentru că în fond este defragmentat de propriile lui alegeri. Rețelele sociale și internetul oferă o paletă largă de stimuli, de la cei cognitivi, la cei sexuali, astfel că omul, ca ansamblu, se regăsește în spațiul virtual, pe când în cel real el este defragmentat, de aici sentimentul de inutilitate și dorința de a petrece cât mai mult în spațiul virtual, în detrimentul implicării în viața reală. Consecință inevitabilă, depresiile și în final tulburările de personalitate. Toate însă, pot fi înlăturate printr-o înțelegere cât mai profundă a doctrinei energiilor necreate ale Sf Grigorie Palama. El însuși a ajuns la cunoașterea și înțelegerea lor  influențat fiind de Isihasm – isihie – liniște – practică monahală veche egipteană în care creștinul căuta să trăiască în liniște și să își unească prin rugăciune mintea (rațiunea) de inimă (afect). Practic, o cunoaștere reală a lucrării energiilor necreate nu se poate realiza decât în îmbinarea dintre cele două (rațional și afectiv) prin conlucrarea voinței. El este chip al lui Dumnezeu prin cele trei elemnte (rațiune, voință și simțire), iar acestea sunt instrumentele puse lui la dispoziție să se conecteze energiilor necreate. Stimulat pe paliere, el pierde posibilitatea reconectării, reflexia fiind cheia.

Sfântul Grigorie Palama a avut un aport deposebit la teologia ortodoxă prin doctrina Energiilor necreate. L-a influențat pregnant pe Dumitru Stăniloae, Loski și mari gânditori răsăriteni.

Este pomenit în a doua duminică din postul Paștelui, imediat după Duminica Ortodoxiei, fiind o prelungire a înțelegerii vederii lui Dumnezeu în ceea ce exprimă icoana, în lucrare, nu în materialitatea ei. De fiecare dată, în ziua prăznuirii sale, este amintită vindecarea slăbănogului din Capernaum, cel pe care prietenii săi l-au adus pe un pat (o targă din piele) și l-au băgat în casa unde propovăduia Mântuitorul prin acoperișul casei (se pare casa lui Petru). Acoperișul locuințelor din Capernaum era, potrivit Arheologiei Biblice, realizat din stuf, paie și un amestec de lut. Decopertarea se realiza relativ ușor, deseori, în perioadele călduroase, fanta era lăsată pentru ventilarea casei. Prin acea deschizătură cei patru prieteni fac posibilă apropierea slăbănogului de Mântuitorul.

Relatarea nu este întâmplătoare, ci reprezintă  coborârea minții în inimă, unde poate fi văzut Mântuitorul moment în care patul patimilor poate fi ridicat de noi, și înlăturat, conectându-ne la o viață autentică.

 

[1] Vasileiou Kaisareias tou Megalou Apanta Erga: IExaimeros. Thessalonika: Paterikai ekdhoseis ‘Grigorios o Palamas’. English translation by Sister Agnes Clare.

[2] Grigorie Palama, Capete despre cunoașterea lui Dumnezeu, 105, „Filocalia”, vol.7, p. 494

[3] Howard, Don A., “Einstein’s Philosophy of Science”, The Stanford Encyclopedia of Philosophy (Fall 2017 Edition), Edward N. Zalta (ed.), URL = <https://plato.stanford.edu/archives/fall2017/entries/einstein-philscience/>.

Comments

comments

Opinie

Alifantis, atac la adresa lui Walter Ghicolescu

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Cel mai recent album al lui Walter Ghicolescu – “A 7-a treaptă” și pregătirea, deja, a celui de-al optulea, reprezintă dovada că artistul este într-o creștere rapidă în alegerile iubitorilor muzicii folk, motiv de atac din partea vechilor folkiști. Într-o postare pe facebook, Nicu Alifantis îi dă “sfaturi prietenești” lui Walter, care deși se bucură de aprecierea iubitorilor genului, nu a fost invitat la Festivalul de folk. Gărâna pare a fi de ani buni un festival cu circuit închis, astfel că, mentorul acestuia, Nicu Alifantis, a ținut să îi transmită lui Walter că fiecare festival își are publicul preferat cu artiștii preferați. Și totuși, maestre Alifantis, un festival, pentru a supraviețui, are nevoie să își păstreze fanii și chiar să crească numărul acestora. Postarea lui Alifantis arată nevoia acestuia de a-și consolida imaginea în fața unui nou interpret apreciat de iubitorii de folk, vorbind despre sine din postura unui titan, dar lasă să se strecoare expresii care să inducă frustrare destinatarului mesajului. Se teme că își va pierde poziția în fața celui care nu doar că interpretează și crează folk, ci se preocupă de generația tânără, pentru ca acest gen să nu se piardă. Postarea a generat polemici in rândul iubitorilor genului, care consideră că atitudinea lui Alifantis nu îi face cinste nici lui, nici mișcării folk ce este, prin definiție, una de păstrare și promovare a valorilor. În opinia comentatorilor postării, a fi artist mare sau mic este rezultatul ascultătorilor genului, care ar trebui să fie unul variat, nu în ligi diferite. “Noi vă iubim și vă respectăm cu adevărat (n.r. pe artiști în general), cu mult mai mult decât reușiți între voi! Sunteți atât de puțini și atât de frumoși, de ce aceste atacuri publice?” a comentat Fabiola Baragan din Iași.

Dacă în deschidere Alifantis vorbește despre Walter, numindu-l confrate, spre final ajunge să îl catalogheze ca jucător de liga C, fapt ce inevitabil îl coboară și pe Alifantis în aceiași ligă, fiindu-i confrate. Nu se știe în ce ligă este, dar abordând astfel un artist, Alifantis se coboară pe sine ca om, nu ca artist, în liga Z.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Epidemia, dictatura medicală și lingurița pentru împărtășanie

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Gafa de comunicare a BOR este intersecția din care drumurile îi încurcă pe cei căldicei, îi rătăcesc pe cei nestatornici și le luminează și mai bine drumul celor întăriți în credință. Celor sceptici le dă apă la moară, iar pentru progresiști e o adevărată mană cerească.

În 2000 de ani, peste creștini s-au abătut ciuma, lepra, boli ce nu-și găseau leacul. Pentru ei se creau comunități speciale cu bisericuțe și clerici.

Și azi, la Tichilești, biserica pentru bolnavii de lepră îmi este vie în memorie, scăldată în lumina unei vecernii la care am stat alături de ei, de leproși. A doua zi i-am văzut împărtăşindu-se și cu ei, cu leproșii, din același potir și cu aceeași linguriță, pe clerici și pe câțiva oameni sănătoși. Fără teamă.

Azi, dispută. Un comunicat de presă emis neprofesionist aruncă în aer ceea ce Biserica a reușit să păstreze cu sfințenie, chiar și în prigoana comunistă – taina, comunicarea ei ierarhică în spațiu închis, diferit pe alocuri de cel deschis. În vremuri tulburi, te poți împărtăși chiar și din palmă, nu asta contează, ci credința că acolo, în palma ta, e Însuși El.

În temnițele comuniste nu erau vase de cult, în războaie li se picura din vârful degetelor preotului militar Trupul și Sângele Mântuitorului pe buzele agonizatului apărător al patriei.

Azi – mult zgomot. Drept, paradigmele s-au modificat substanțial. Totul a ieșit ca un val din interioritatea în exterioritatea noastră. Inclusiv paradigmele comunicaționale s-au schimbat/dezvoltat cu o rapiditate ce a lăsat în urmă mulți comunicatori, nu doar din Biserică, ci și din sfera politică, ea însăși afectată de prostie și proastă gestionare a informațiilor.

Dacă se comunica intrainstituțional cu acel mesaj din comunicatul de presă, lăsând clericului capacitatea de a aborda subiectiv problema, lucrurile erau altfel.

Ieșind cu un discurs mediatic, cu părere de rău o spun, biroul de presa al Patriarhiei își dovedește incapacitatea de adaptare la noile paradigme comunicaționale.

A evoluat mult, are multe merite față de ce se petrecea acolo în urmă cu 15 ani, însă e imatur, iar această gafă este una ce ar trebui asumată și reformulată de urgență în termeni conciși.

Liliana Naclad este specializată pe comunicare și media cu o teză de doctorat ce abordează discursul religios. Este autoarea colecției “Itinerarii patorale în condeiul presei” și a volumului “Discurusul religios în mass-media”, publicat la Editura Institutului European. Din anul 2005 predă Comunicare audio-vizuală și Imagologie la masteratul de Strategii de Comunicare al Facultății de Teolgie din Constanța.

 

 

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Românii, între demistificare politică și misticismul Cuvioasei Paraschiva

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Din nou toamnă – parcă ieri eram în frământata luptă a afirmării laturii conservatoare a românilor prin votul pentru familia creștină. A trecut un an, dar suntem în același punct sau poate cu o scară mai jos în definirea identității. Vă veți întreba ce identitate, când ea de decenii sau poate secole pare a nu se mai regăsi în conștiința românilor. Iorga spunea că ne-am născut creștini și români deodată, iar dacă e să facem un studiu imagologic multe dintre atributele neamului par a pieri: harnici, ospitalieri, dârzi, iubitori de neam și țară. În locul lor apar cu totul alte caracteristici: hoți, proxeneți, prostituate. În ultimi ani sportivii noștri ne mai ridică din vălul umilinței cu care am fost acoperiți. Aceeași umilință cu care se merge în Parlamentul European cu temele făcute în ce privește educația de gen, în ciuda faptului că ni se calcă în picioare demnitatea prin însuși elementul esențial al unui neam – familia, care iată, la un an de când a fost adusă în discuție, nu a fost definită bio-social, iar românii au fost dezinformați sau informați parțial în privința riscului alinieriilor sau mai bine zis alienărilor noastre la standarde. Nu spun standarde europene, pentru că eu încă sper ca Europa să își modereze și moduleze progresul încadrat în criterii, poftim, nu creștine, dar măcar kantiene în sensul legii morale.

E toamnă și România este din nou în febra unei aparente implicări sociale, așa cum părea a fi și la Referendumul pentru familie. Am urmărit ca un meci moțiunea de cenzură – Guvernul a picat, iar acum ne aflăm în plină criză politică. Discursurile premergătoare votului pot face lesne obiectul unui rezumat al istoriei postdecembriste. Acuzele reciproce de furt, de incapacitate de reconstrucție, de corupție, de supunere a Justiției au dovedit că trăim într-o țară condusă de oameni pe care doar culoarea politică îi diferențiază, nimic altceva, fiind incapabili să devină verticali și să își afirme în fața Europei, prin poziția privilegiată, identitatea neamului. În fiecare an se pierde în neant parte din demnitatea aflată la temelia noastră și, odată ce temelia e distrusă, întreg edificiul se va prăbuși.

Ne-a rămas spiritualitatea și din ea se poate reconstrui tot ce am pierdut. În toate comunitățile românești din jurul bisericilor diasporei am avut sentimentul că mă aflu între semințele ce vor rodi înmiit, chiar dacă au căzut între spinii străinătății. Cu atât mai mult, iată, zilele acestea suntem martorii unei Românii ai căror locuitori au intrat din nou sub cupola protectoare a Cuvioasei Paraschiva, în ciuda ultimilor ani în care am fost blamați că trăim ca în Evul Mediu. Ok, retrograzi, retrograzi, dar, de la an la an, numărul pelerinilor crește, în ciuda deselor bășcălii mass-media la care e supus pelerinul și Biserica. Oare de ce în loc să se destabilizeze, cultul ei crește? Cuvioasa Paraschiva dă o altă perspectivă, una de care politicul nu este conștient și care scapă din vedere multora. Este perspectiva identității în veșnicie, pe când politicul ne arată ceea ce am văzut în parlament – o clasă politică incapabilă de principii identitare, indiferent de apartenență, fapt ce o face vremelnică și incapabilă de relevanță istorică. O vrajbă ce dispare acolo, în preajma Cuvioasei unde sunt și PSD-iști și liberali și PMP-iști sau USR-iști. Bine ar fi să plece de acolo cu o hartă mentală nouă. Să poată afirma cu tărie în fața oficalilor UE că România s-a născut creștină și să apere ce are în structura sa intimă. Biserica e ultimul bastion care, odată prăbușit se va prăbuși toată construcția bunilor și străbunilor noștri.

Cuvioasa Paraschiva nu promite nimic, nu își face campanie și nici nu oferă mici și bere. Stă tăcută, într-o neclintită așezare în raclă. Ce face totuși ea de adună sute de mii de români la un loc? În nemișcarea ei, mișcă suflete – în răceala ei, încălzește inimi – în tăcerea ei vorbește fiecăruia pe limba lui. Fără facebook și rețele sociale are sute de milioane de următori, nu urmăritori care să o pândească, ci următori în a privi în aceeași direcție – Cerul. Cei de acolo, de lângă raclă, cei de departe, care sunt cu sufletul la Iași, sunt românii care au în ADN-ul lor creștinismul ca izvor de înviere după fiecare etapă în care neamul i-a fost răstignit de proprii fii servitori ai altor neamuri turci, austro-ungari, bulgari, ruși și iată, mai nou de fiii fără identitate ai Noii Lumi. Un neam aflat acum pe drumul Golgotei, în care Statul nu mai are nicio credibilitate, Justiția este instituție de revanșă politică, Armata exista doar scriptic, iar Biserica, în ciuda denigrării constante, pare a fi ultimul bastion românesc.

Ce ne rămâne? Nădejdea Învierii izvorâtă din creștinimul aflat structural în conștiința românească.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: