Connect with us

Opinie

Fericirile și vidul existențial

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Victor Frankl (1905-1997) cunoscut profesor de neurologie și psihiatrie, 25 de ani șef al Clinicii de Neurologie din Viena a fost creatorul logoterapiei – ramură a școlii de psihoterapie din Viena.
Prin logoterapie autorul ei aduce în prim plan sensul vieții. Ea are un sens chiar și în cele mai mizere condiții existențiale, indiferent dacă acest sens este descoperit sau cunoscut de către om. Adepții acestei școli de psihoterapie folosesc metode de descoperire a omului aflat în derivă, pornind de la premise că suntem liberi să găsim să gândim și să acționăm în direcția găsirii sensului.

Fericirile citite ieri în biserici și rostite de Mântuitorul Hristos în Predica de pe munte sunt modalități de descoperire a sensului vieții despre care Frankl vorbește. În cele 9 Fericiri sunt 9 dintre posibile sentimente sau trăsături de caracter care ne duc explicit către un sens. Sărăcia cu duhul de care vorbește prima fericire – Fericiți cei săraci cu duhul – nu este nici pe departe ceea ce falsele idei induc și anume puțina minte. Este, mai degrabă, eliberarea de sub tensiunea sufletească a măririi de sine. Acceptarea unei sărăcii prin înțelegerea faptului că, ființe limitate fiind, nu ne putem depăși cunoașterea, în parte vedem, în parte înțelegem. Odată acceptat acest statut, sensul devine clar – ne cufundăm în împărăția cerurilor, devenim acel “fie mie!” al Buneivestiri, fără a ne împotrivi sensului vieții noastre. Filosofii, Părinții și Scriitorii Bisericești mai aduc în discuție și sensul sărăciei administrative dobândite de bună voie prin însușirea unuia dintre cele trei voturi monahale, sărăcia de bună voie, castitatea și ascultarea necondiționată, voturi ce devin ușă de intrare către desăvârșire.

Pe de altă, parte prima dintre Fericirile enunțare pare cheia prin care trebuie înțelese toate celelalte.
Plânsul celei de-a doua fericirii – Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia, este expresia tristeții care, privită prin prisma logoterapiei lui Frankl, aduce mângâiere. Tristețea acceptată ca sentiment trecător poate aduce mângâiere. Văzută însă semeț, fără cea dintâi fericire, duce la vid existențial. De aici poate pleca o avalanșă de negări ale sensului celorlalte trăiri sau trăsături de caracter expuse de Fericiri. Sfântul Ioan Casian spunea că “tristețea este clocitoarea ouălor dracului”. Practic din tristețe se nasc toate celelalte stări negative care pot somatiza în cele mai crunte boli. Pe această linie, psihologia și teologia au aceeași viziune. Din tristețe se nasc cele mai multe dezechilibre psihice. De aici necesitatea controlului permanent și a autoevaluării stării sufletești este cea care poate da sens tristeții. Trăind perioade de tristețe omul găsește sensul bucuriilor mărunte, însă pentru aceasta e nevoie de perspectiva creștină a plânsului/tristeții care este una ce se poate transforma în bucurie. Răstignirea a avut ca scop Învierea, tristețea tatălui fiului paralitic a avut ca scop vindecarea îmbucurătoare.

Continuând pe linia fericirilor, blândețea din cea de-a treia Fericire – Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul. Blândețea, văzută ca stare de echilibru, în care pornirile lasă loc unei analize lucide, nerăzboinice, fac din cel blând, nu un om lipsit de voință, ci unul lipsit de impuls fără analiză. “Tulburatu-m-am şi n-am grăit” (Ps. 76, 4). Acesta va avea cele mai bune soluții în ce privește stăpânirea pâmântului, în sensul de a folosi pâmântul cu înțelepciune enunțat încă din Geneză: ”Umpleți pământul și îl supuneți” (Geneză 1, 28).

Tot prin prisma primei dintre fericiri trebuie văzută și cea de-a patra. “Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura”. Dreptatea văzută prin ochiul limitat al omului, fără perspectiva unei dreptăți divine, fac din om un despot. Câte dintre dreptățile umane s-au dovedit în timp a fi minciuni? Câte teorii și acțiuni în numele dreptății și adevărului au avut un sens eronat? Or, acea perspectivă a acceptării limitei ca semn al incapacității de înțelegere a tuturor aspectelor duc la o întâlnire a dreptății întrupate. “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14,6).
Cea de-a cincea Fericire este cât se poate de clară, “Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”. Aici nu este vorba doar despre a oferi lucruri materiale, ci despre tot ce înseamnă dăruire. Unui om milostiv, dăruitor – fericirea, bucuria îi devin stări de spirit permanente. Pentru că sensul unei vieți dăruitoare este primirea Vieții în însăși viața pe care o duci și astfel existența devine plină, vidul se umple de bucuria de a fi, de prezență și de scop în viața celui de lângă tine. Trăiești pentru ceilalți, iar această Fericire devine împlinitoarea întregii învățături creștine – iubirea aproapelui.

Despre vederea lui Dumnezeu din cea de-a șasea Fericire – “Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” – cel mai coerent a vorbit Grigorie Palama, iar Nichifor Crainic a explicat că această vedere este posibilă doar cu ochii inimii. O minte strălucită, împleticită în minciună, poate să vorbească despre Dumnezeu, fără însă să aibă capacitatea de a-L lăsa pe Dumnezeu să i se arate. Sensul vieții devine copleșitor în această fericire. Întâlnirea cu El într-o inimă curată, lipsită de răutate și patimi devine sens existențial profund care înlătură tristețea și nedreptatea.

Odată văzut Dumnezeu, cei ce aduc pacea devin fii ai Săi – “Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”. Un aducător/dăruitor de pace, trebuie să fie mai întâi în pace lăuntrică, iar aceasta este semnul că Dumnezeu este coborât în inimă, locul de întâlnire cu El, iar de acolo poate oferi ca sens vieții înfierea ca fiu al Său. El s-a ferit de rău, a căutat pacea și a urmat-o pe ea (Ps 33, 13). Dreptatea și pacea, deseori nu sunt compatibile, însă o dreptate care alungă pacea este lipsită de bucurie și sens. În câte situații, în căutarea dreptății, fiii s-au întors împotriva părinților, frații împotriva fraților, iar asta a dus la pierderea păcii lăuntrice, dar și a păcii din jur?!

Fericirea a opta revine la cheia primei fericiri și a celei de-a patra – împărăția cerurilor pe care o găsesc în sensul vieții lor cei ce sunt prigoniți de nedreptatea celor din jur, în ciuda dreptății. Ei vor avea împărăția cerurilor, cea despre care Hristos spune că este înlăuntrul fiecăruia. (Luca 17, 21). Având ca sens aflarea împărăției din lăuntrul vieții, cu riscul asumat de a fi prigonit, neînțeles, condamnat sau chiar martirizat este un scop superior de a trăi. Marii oameni ai lumii și-au asumat riscul trăirii în dreptate, în adevăr asumat, chiar dacă, deseori, acest adevăr a adus prigonirea sau dezacordul celorlalți. Astfel ei ajung să aibă împărăția cerurilor, acel sine copleșit în împlinire prin care Îl văd pe Dumnezeu și astfel ei se satură de dreptatea pe care oamenii nu i-au dat-o, însă, în adevăr o trăiește din plin. Practic, ce-a de-a opta fericire este o bluclă de rezumat pentru cele de până acum.

Cea de-a noua, în schimb, este o transfigurare – “Fericiţi veţi fi când din pricina Mea, vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.” Această ultimă Fericire este garanția că, trăind în și cu Hristos, viața este plină de sens în bucurie și veselie El umple golul existențial chiar și atunci când prigoana, dezacordul sau negarea celor din jur pot pune stăpânire pe viețile oamenilor.
El este Cel care dă sens și umple golul existențial.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă
Apasă pentru a comenta

Trebuie să te autentifici pentru a scrie un comentariu Login

Lasă un răspuns

Opinie

Notre Dame – La Sena, “acolo am șezut și am plâns”

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

A trecut o zi. Suficient cât să se așternă cenușa, iar gândurile cenușii să prindă contur. Dincolo de speculații un Dumnezeu care îngăduie. Gest extremist, sau acceptarea invaziei musulmane, imprudența unui muncitor, stare de degradare avansată a clădirii, iar avarierea era cea mai simplă și cea mai ieftină formulă sau pur si simplu dorința de răscumpărare a unei asigurări consistente a clădirii… Speculații.

Cert e că în momentul 15 aprilie 2019, Notre Dame vorbește de la sine. Un simbol al civilizației unei nații creștine și europene cade mistuit. Și orice cădere naște întrebări, însă, dincolo de toate, naște revolte. Se cunoaște faptul că cea mai dureroasă atingere a integrității interioare personale sau din interiorul unei societăți se face prin atentarea la credințe și convingeri. Și da, Notre Dame este simbolul unui creștinism apostolic și al unui continent cu profunde convingeri de forță. Prin atentarea, de orice natură, la acest icon, se slăbește însăși forța și vechimea creștinismului. De dragul acțiunilor de tip politically correct, cârmuitorii europeni de azi au uitat că persistența istorică în poziție de demnitate fac o civilizație să fie puternică. Că noi nu suntem occidentali, ci răsăriteni, că nu suntem catolici, ci ortodocși, avem totuși doi piloni esențiali de sprijin – europenismul și creștinismul. La acești doi stâlpi trebuie să privim. Și da, de-am avea putința să le explicăm că gafa majoră făcută de Occident nu e de azi, de ieri, ci este de aproape un secol când natalitatea a fost descurajată, iar imigrările încurajate pentru mâna de lucru ieftină. România noastră renaște demografic în afara ei, tocmai pentru măsurile, adevărat comuniste, de creștere demografică. Și nu va mai dura mult până ce Catedralele Occidentale vor rămâne simple atracții muzeale, asemeni Sfintei Sofia de la Istanbul și a altor locașuri creștine care au fost invadate nu de războaie, ci de fiii celor care au înțeles că puterea unei civilizații se naște prin nașterea fiilor. Orice lamentare a momentului fără măsuri coerente și consecvente de salvare a Europei Creștine va duce către o ciocnire inevitabilă pe fond demografic între cultura și civilizația musulmană și cea creștină.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Plăcerea consumului și consumul plăcerii. Sau despre Maria Egipteanca

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Despre senzații, plăceri, consum și consumism s-a scris și se va mai tot scrie, mai cu seamă că, din istorii îndepărtate răzbate mereu un azi mai decăzut decât ieri. Și da, azi, plăcerile sunt duse la extremă, însă va exista un mâine în care aceleași senzații vor ajunge la extreme, poate necuprinse de mintea omenească azi. Pe vremea Mariei Egipteanca (secolul IV d.Hr) nu s-ar fi gândit nimeni la practicarea sexului virtual și a videochatului.  Însă ca mecanism de consum și atunci, și acum, există aceeași formulă: plăcere – consum – epuizare – demență. Asta dacă în acest circuit nu se intervine cu voința îndreptării, ca în cazul Mariei Egipteanca. În fond, postul este un exercițiu de voință.

Plăcerile pe care Maria Egipteanca le avea înainte de întâlnirea cu Hristos porneau dintr-o neostoită dorință de descoperire a limitelor ei. Copilă fiind, a părăsit dragostea părinților, asemeni Fiului Risipitor, și  s-a stabilit în Alexandria unde a început să practice prostituția. După cum recunoaște în întâlnirea cu Zosima, nu mai era nimic de descoperit în plăcerile pe care i le oferea trupul ei, dat spre consum bărbaților, timp de 17 ani, cu o consecvență dusă la extrem. Corabia în care urcă pentru a fi alături de tinerii care plecau la Ierusalim pentru cinstirea Crucii devine locul în care își oferă pentru ultima oară trupul. Luată de valul mulțimilor și de dorința de a întâlni noi posibili consumatori, ea voiește să intre în biserică, însă simte că o forță nevăzută o oprește. Atunci are loc iluminarea ei.

Realizează că ceea ce valora până atunci este ceea ce o devalorizase.

Din interioritatea-i profundă, strigă să fie ajutată de Maica Domnului, iar ea în schimb promite că oferă curăția trupului. Consumase plăcerea până ce trupul ei fusese consumat de însăși plăcerea aleasă. Se retrage în pustie 47 de ani pentru a compensa pierderea plăcerii trupului în descoperirea plăcerii sufletului. În fond, ea murise pentru lume și renăscuse pentru Cer, iar azi este Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, aflată în aceeași descoperire a lui Hristos ca și Maria Magdalena.

Senzație și plăcere

Dorința omului de a simți este transcrisă în senzorialitatea celor cinci simțuri făcute amalgam pentru noi senzații. Duse la extremă devin plăceri. Iar plăcerile exacerbate duc la dependențe. Plăcerea, însă, poate rămâne doar în plan spiritual cu scop de cunoaștere. A simți bucuria unui răsărit, a unei flori înflorite, a unui suflet drag și sincer, a unei cărți bune, a unei melodii, sunt plăceri inepuizabile.  Plăcerile acestea nu se pot sfârși, pe când plăcerile izvorâte din dorințe senzoriale excesive au finalitate, sunt consumabile. Relațiile bazate pe consum sunt asemeni vinului, mereu insuficient sau bun pentru a aduce beție. În căutarea plăcerii euforice, el consumă, consumându-se în același timp. Bețivul va bea până ce ficatul și creierul său vor fi consumate, asemeni și dependentul de droguri. Dependentul de mâncare va căuta mereu altceva mai bun, mai gustos, mai sățios care să îi satisfacă pofta. Și va colapsa în consumul propriei sănătăți. Și da, plăcerea sexuală, în echilibrul ei, duce spre cunoașterea și valorizarea vieții de familie. Și ea, asemeni celorlalte plăceri, este diferențiată de poftă, de dorința de a consuma cât de mult și fără valoare, ajungându-se azi la cele mai hidoase forme de autoconsum și denaturare. Devierile sexuale și de gen fiind dovada consumului până la anularea identității. Asemeni anulării propriei persoane/chip, prostituata își va consuma trupul prin plăceri, onanistul va sfârși în propria-i demență în care nu mai știe cine este.

Senzațiile și plăcerile au ca linie de demarcație pofta.

A-ți dori să vezi un răsărit, sau să citești o carte, să asculți o muzică sunt mai degrabă acte meditative decât acte de consum. Ele însă, nu folosesc excesele senzoriale așa cum sunt folosite în actele de consum ce provoacă plăceri din poftă. Și unele, și altele, au ca scop plăcerea, însă se diferențiază prin gradul în care consumăm și suntem consumați. Așa cum Maria Egipteanca își dorea mereu compania bărbaților pentru a-și satisface pofta, la fel, toate celelalte senzații se diferențiază prin gradul de nevoie de satisfacere a poftei.

Azi se vorbește foarte mult despre depășirea limitelor. Odată depășite cutia Pandorei rămâne mereu deschisă pentru o senzație nouă, mereu altfel, care nu face decât să consume interior omul într-o nebună căutare a absurdului aducător de plăcere. Practic, este perpetuarea căderii în păcatul căutării cu orice chip a cunoașterii în care, inițial, omul a văzut că e gol și s-a rușinat, pentru ca mai apoi să ajungă golit de conținutul pe care și-l consumă într-o poftă neghioabă de a mânca și mereu din fructul pomului oprit, ademenit fiind de minciuna vicleană: „Veți fi ca Dumnezeu!”

El vrea, în căderea lui, să își depășească limitele și ajunge gol pe dinăuntru.

Mai mult ca oricând azi trebuie să ne analizăm nevoia de plăcere.  O plăcere sufletească nu consumă și nu se consumă, pe când o plăcere senzorială aduce cu sine pofta, arderea, dependența, consumul finalizat prin autoconsum. E o sinucidere lentă asistată de societatea de consum. Iar Duminica de azi, numită a Mariei Egipteanca, are cheia sa de boltă: între plăcerea consumului și consumul plăcerii stă voința noastră.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

De ce se înghesuie miniștrii PSD la Constanța

George Niculescu

Publicat

la data de

Scris de

Faptul că ne aflăm în preajma alegerilor europarlamentare se vede și din accea că, în ultimele 3 săptămâni, nu mai puțin de 3 miniștri din cabinetul Dăncilă au venit, anunțați sau neanuntați, în vizită la Constanța.

Primul care deschide seria acestei campanii electorale, pardon, vizite de lucru, este ministrul Dezvoltării Naționale și Administrației Publice, care, împreună cu Președintele Consiliului Județean Constanța, anunța pe 26 martie 2019 semnarea unor contracte de finanțare pentru modernizarea a două drumuri județene. Să fie doar o simplă coincidență faptul că aceste contracte s-au semnat în preajma campaniei electorale?!

Pe 29 martie, la numai trei zile, vine rândul ministrului Turismului, dl. Bogdan Trif, care, după ce a marcat deschiderea târgului “VACANȚA”, organizat la Pavilionul Expozițional, a declarat că anul viitor vor începe lucrările pentru construcția, în parteneriat public-privat, a unei noi stațiuni turistice, “New Costinești”. Industria hotelieră doar de acest lucru mai avea nevoie, de o nouă stațiune. Având în vedere criza acută de forță de muncă din domeniul HORECA, sunt curios care sunt soluțiile domnului Ministru în ceea ce privește această problemă în contextul construirii unei noi stațiuni turistice.

Toate bune și frumoase până când, pe 8 aprilie 2019, doamna ministru Sorina Pintea, fără să anunțe pe nimeni (!!), ajunge și domnia sa în Constanța, în cadrul unui control la Spitalul Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei. Control care se termină prost, în special pentru două asistente-șef, dar mai prost, în general, pentru locuitorii județului Constanța, în sensul că în afară de două demisii, altceva nu s-a schimbat.

Acum, haideți să nu fugim după fentă și să observăm că substratul acestor vizite nu este altul decât unul pur electoral. Pai dacă doamnei ministru Pintea îi pasă de pacienții care trec pragul Spitalului de Urgență din Constanța, ce a reținut-o să aloce fonduri pentru reabilitarea secțiilor nerenovate sau pentru extinderea Unității de Primiri Urgențe? Demisia celor două asistente nu rezolvă în niciun fel starea în care se află unele secții ale Spitalului și nici nu pune bazele unui Spital Regional, atât de necesar în județul Constanța.

Sunt curios cum va continua această “invazie” a miniștrilor PSD în Constanța. Poate urmează doamna Carmen Dan, având în vedere conținutul pachetelor aduse de valuri la malul Mării Negre.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: