Conecteaza-te cu noi

Actual

Braconierii turci arestaţi pentru 30 de zile. Pescadorul de 25.000 de euro confiscat

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, coordonaţi de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au definitivat cercetările în cazul pescadorului neinscripţionat surprins la braconat, acum câteva zile, în apele Mării Negre. Pescadorul, în valoare aproximativă de 25.000 de euro a fost confiscat, împreună cu plasele de pescuit, iar  pentru doi dintre marinarii turci instanţa a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

În data de 17.04.2016, în jurul orei 21.35, în baza informaţiilor obţinute de lucrătorii SCOMAR, nava MAI 2113 model Bigliani din cadrul Grupului de Nave Constanţa, aflată în misiune de supraveghere şi patrulare pe Marea Neagră, a identificat, la aproximativ 54 de mile marine travers de municipiul Constanţa, o ambarcaţiune suspectă de activităţi de pescuit ilegal în Zona Economică Exclusivă a României. Nava s-a dovedit a fi un pescador turcesc, fără nicio inscripţie pe bordaj, care s-a supus somaţiilor navei Gărzii de Coastă şi a fost escortată la Grupul de Nave Constanţa.

În data de 18.04.2016,  în jurul orei 07.00, pescadorul turcesc, escortat de nava MAI 2113, a ajuns în Dana 0 a Portului Constanţa. Poliţiştii de frontieră constănţeni împreună cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, în urma cercetărilor efectuate, au descoperit la bordul pescadorului 16 plase tip setcă şi avă în lungime totală de 1.280 metri, iar în Marea Neagră plase în lungime de 1.200 metri fără captură de peşte în ele.Membrii echipajului, 9 cetăţeni turci cu vârste cuprinse între 33 şi 48 de ani, nu au putut face dovada că deţin documente care să le permită conducerea unei nave sau ambarcaţiuni.

1 plase pescuit                    1 plase 1

 

Advertisement

În data de 19.04.2016, proprietarul pescadorului şi conducătorul pescadorului au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi trimişi în judecată cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, a admis cererea procurorului de caz şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi cetăţeni turci. Aceştia sunt cercetaţi pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

  • încredinţarea cu bună ştiinţă a conducerii navei unei persoane ce nu deţine brevet sau certificat de capacitate corespunzător;
  • punerea în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj de siguranţă;
  • conducerea unei nave de către o persoană ce nu deţine brevet sau certificat de capacitate corespunzător;
  • omisiunea în tot sau în parte a evidenţierii, în actele contabile ori alte documente legale, operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Pentru ceilalţi şapte marinari turci, membrii ai echipajului, poliţiştii de frontieră constănţeni fac cercetări pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

  • pescuit comercial fără licenţă sau autorizaţie de pescuit;
  • pescuit în perioada de prohibiţie şi zonele de protecţie;
  • folosirea de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit comercial.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions