Conecteaza-te cu noi

Justitie

Cadru universitar de la Ovidius, reținut de către DNA

Published

on

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 03 octombrie 2016, a inculpatei Lilios Gabriela, cadru universitar, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de instigare la mărturie mincinoasă și instigare la favorizarea făptuitorului. În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În cursul anului 2016, inculpata Lilios Gabriela, cadru universitar, cu intenție directă, printr-un intermediar, a determinat o persoană să facă afirmații mincinoase, contrare adevărului, cu ocazia audierii sale în calitate de martor în dosarul nr. 1081/118/2015, privind pe inculpații Țarălungă Gheorghe și Faloutsos Evangelos, aflat pe rolul Tribunalului Constanța. Precizăm că, prin rechizitoriul întocmit de procurori, inculpatul Țarălungă Gheorghe a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de luare de mită, săvârșite în calitate de profesor universitar la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității Ovidius Constanța. Declarația martorului respectiv, dată în cadrul ședinței publice din data de 17 august 2016, a fost contrară propriilor afirmații făcute în cursul urmăririi penale și aspectelor pe care acesta le cunoștea, avea scopul vădit de a îngreuna aflarea adevărului, tragerea la răspundere penală și de a induce în eroare instanța de judecată, toate aceste împrejurări fiind de natură a ușura situația juridică a inculpatului Țarălungă Gheorghe. Inculpatei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Inculpata Lilios Gabriela urmează să fie prezentată la data de 04 octombrie 2016, Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. ”Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, precizează DNA.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions