Connect with us

Actual

Când se va lărgi şi asfalta podul de la Năvodari? Costă peste 3 milioane de lei

Maria Ionescu

Publicat

la data de

În cursul zilei de 27 martie, Ministerul Dezvoltării şi Regionale şi Administraţiei Locale, prin ministrul Paul Stănescu a semnat contractul de finanţare cu Primăria oraşului Năvodari pentru demararea lucrărilor de lărgire şi asfaltare a podului de la ecluză.

Contractul prevede finanțarea lucrărilor de reabilitare, lărgire și asfaltare a tramei stradale aferentă podului rutier din proximitatea Ecluzei Năvodari pe o lungime de aproximativ 608 ml. Valoarea totală a proiectului este estimată la 3.101.998.38 lei, finanțarea proiectului urmând să fie asigurată de la bugetul de stat prin Programul Național de Dezvoltare Locala 2.

Acest proiect a fost demarat în cursul anului trecut, mai exact în luna iulie a anului 2017, pe vremea când Ministerul Dezvoltării era condus de Sevil Shhaideh şi viza 151 de proiecte din judeţul Constanţa. Doar că pe atunci, localităţii Năvodari îi fuseseră alocaţi pentru acest proiect de reabilitare, extindere şi asfaltare a tramei stradale numai  2.579.345,48 lei. Între timp s-a ajuns la o valoare mult mai mare. Asta e! Trecerea timpului costă!

Ce se va întâmpla la Năvodari încă este o mare necunoscută. Am încercat să luăm legăptura cu primarul Chelaru dar şi cu viceprimarul Liliana Mară. Nici unul dintre ei nu a răspuns la telefon, aşa că vă prezentăm doar cum anume stau lucrurile nu şi cum va fi în viitorul apropiat.

Potrivit informaţiilor pe care le avem, podul peste elcuza de la Năvodari va avea trei benzi de circulaţie, faţă de două, ca vai de capul lor, cât sunt la ora actuală. Potrivit postului Radio Constanţa, primarul Chelaru a declarat că, în cazul în care nu vor exista contestaţii (însă asta e dificil de preconizat!) lucrările ar putea începe din această toamnă. Circulaţia rutieră pe pod nu va fi oprită ci doar restricţionată. De asemenea, pe perioada sezonului estival nu se va lucra pentru a nu afecta traficul rutier extreme de crescut vara. Aşa că rămâne deocamdată un mister total când se vor realiza lucrările… bine că există banii necesari!

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

Iată cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Estimarea evoluției termice și a precipitațiilor în intervalul 10-23 decembrie este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Banat – Intervalul va debuta cu o vreme ușor mai caldă decât în mod obișnuit, iar în perioada 12 -14 decembrie valorile termice, în scădere, se vor situa în jurul mediilor multianuale; astfel, pe parcursul primei săptâmâni vor fi temperaturi maxime de 2…6 grade și minime de -4…0 grade, mediat regional. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creștere, cu o probabilitate mare ca în special valorile diurne să se situeze cu mult peste cele climatologic specifice după mijlocul lunii decembrie. Pe tot parcursul intervalului de referință, probabilitatea pentru precipitații (sub formă de ploaie și doar trecător lapoviță sau ninsoare) se va menține relativ ridicată, însă acestea vor avea caracter temporar și în general vor fi slabe cantitativ.

Crișana – Intervalul va debuta cu o vreme ușor mai caldă decât în mod obișnuit, iar în perioada 12 -14 decembrie valorile termice, în scădere, vor deveni apropiate de mediile multianuale; astfel, pe parcursul primei săptâmâni vor fi temperaturi maxime de 1…6 grade și minime de -5…0 grade, mediat regional. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creștere, cu o probabilitate mare ca în special valorile diurne să se situeze peste cele climatologic specifice după mijlocul lunii decembrie. Pe tot parcursul intervalului de referință, probabilitatea pentru precipitații (sub formă de ploaie, lapoviță și trecător ninsoare) se va menține relativ ridicată, însă acestea vor avea caracter temporar și în general vor fi slabe cantitativ.

Transilvania – În prima săptămână, media regională a valorilor de temperatură va fi apropiată, iar la început chiar ușor peste specificul climatologic al acestei perioade din an, cu maxime diurne de 0…5 grade și minime în general de -7…-2 grade, cu valori mai mici în special în depresiuni în perioada 12-14 decembrie. Estimările prognostice pentru intervalul 16-23 decembrie indică o probabilitate mai mare de a se înregistra un regim termic în general peste cel normal în a doua jumătate a lunii decembrie, mai ales în privința valorilor diurne. Probabilitatea pentru precipitații locale -ploaie, lapoviță și ninsoare- se va menține relativ ridicată pe tot parcursul intervalului de referință, însă acestea vor avea caracter temporar și vor fi slabe cantitativ.

Maramureș – În prima săptămână valorile termice diurne vor avea variații ușoare, iar regimul termic nocturn va fi în scădere în perioada 13-15 decembrie, temperaturile încadrându-se în general într-un ecart mediu apropiat de normele climatologice pentru luna decembrie. Astfel, mediat regional vor fi maxime de 0…3 grade și minime de -4…0 grade, cu valori mai mici în perioada 13-15 decembrie. Estimările prognostice pentru a doua săptămână indică o probabilitate relativ ridicată de a se înregistra un regim termic peste cel mediu multianual, în special la valorile diurne. Probabilitatea pentru precipitații mixte (slabe și moderate cantitativ), cu caracter temporar se va menține relativ ridicată pe tot parcursul intervalului de referință.

Moldova – În prima săptămână de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale acestei perioade din an, cu maxime de 0…5 grade și minime de -6…-2 grade, în medie regională, temperaturi mai mici fiind posibile în nopțile din perioada 13-15 decembrie. Pentru cea de-a doua parte a intervalului de referință, sunt estimate temperaturi în creștere, cu o probabilitate relativ mare ca în special valorile diurne să se situeze peste cele climatologic specifice după mijlocul lunii decembrie. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare după data de 15 decembrie, cu toate acestea și în prima săpăptâmână se vor semnala ploi, lapoviță sau ninsori, însă doar trecătoare și pe spații restrânse.

Dobrogea – În prima săptămână de prognoză, temperaturile diurne nu vor avea variații semnificative și se vor situa în jurul celor normale în a doua decadă a lunii decembrie, între 3 și 6 grade. Minimele nocturne vor fi mai coborâte doar în perioada 13-14 decembrie, în rest urmând a se situa ușor peste medii, într-un ecart de -4…0 grade. Estimările prognostice pentru intervalul 15-23 decembrie indică o probabilitate mai mare de a se înregistra un regim termic în general peste cel normal în a doua jumătate a lunii decembrie, mai ales în privința valorilor diurne. Probabilitate pentru precipitații (predominant ploaie, trecător mixte) va fi relativ ridicată pe parcursul intervalului de referință. Acestea vor fi totuși în general slabe, doar în jurul datei de 15 decembrie fiind estimate cantități de apă moderate.

Muntenia – Intervalul va debuta cu o vreme ușor mai caldă decât în mod obișnuit, iar în perioada 12-14 decembrie valorile termice, în scădere, se vor situa în jurul mediilor multianuale; astfel, pe parcursul primei săptâmâni vor fi temperaturi maxime de 3…6 grade și minime de -4…0 grade, mediat regional. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creștere, cu o probabilitate mare ca în special valorile diurne să se situeze peste cele climatologic specifice după mijlocul lunii decembrie. Pe tot parcursul intervalului de referință, probabilitatea pentru precipitații (sub formă de ploaie, lapoviță și trecător ninsoare) se va menține relativ ridicată, însă acestea vor avea caracter temporar, distribuție locală și vor fi în general slabe cantitativ.

Oltenia – În prima săptămână de prognoză, media regională a valorilor de temperatură va fi apropiată, iar la început chiar ușor peste specificul climatologic al acestei perioade din an, cu maxime diurne de 4…7 grade și minime de -5…0 grade. Estimările prognostice pentru intervalul 16-23 decembrie indică o probabilitate mai mare de a se înregistra un regim termic în general peste cel normal în a doua jumătate a lunii decembrie, mai ales în privința valorilor diurne. Probabilitatea pentru precipitații – ploaie, lapoviță și ninsoare – va fi mai mare în jurul datelor de 15 și 21 decembrie, în restul intervalului doar pe spații mici fiind de așteptat precipitații slabe.

La munte –  Până în jurul datei de 15 decembrie, temperaturile vor fi în scădere, caracterizând o vreme rece. Valorile diurne vor fi negative în toată zona montană și vor râmâne la pragul de ger (-10 grade) la altitudini de peste 1600 m. Minimele nocturne vor coborî spre o medie de -14…-12 grade. Estimările prognostice indică după data de 16 decembrie o creștere de temperatură ce va determina, cu probabilitate relativ mare, un regim termic în general peste cel normal în a doua jumătate a lunii decembrie. Precipitațiile (predominant ninsori în prima parte a intervalului, apoi mixte) se vor semnala local, vor avea caracter temporar și, în general, vor fi slabe cantitativ.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Un picior carbonizat de bărbat a fost găsit în localitatea Istria

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Pe data de 10 decembrie, polițiștii constănțeni au fost sesizați asupra faptului că, pe raza localității Istria, din județul Constanța, a fost găsit un membru inferior al unui corp uman (picior) carbonizat.

În prezent se efectuează cercetări specifice sub coordonarea unității de parchet. Potrivit primelor detalii, este vorba despre un bărbat.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Cod galben de ceață densă în Dobrogea! Vezi cum se circulă

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Toată dimineața de azi a fost ceață densă. Începând cu ora 11.00, a fost emis un nou cod galben valabil până la ora 14.00. Dacă de multe ori erau vizate anumite localități aflate în județele din Dobrogea, de această dată codul este emis pentru toate localitățile situate în județele Constanța și Tulcea.

Se va semnala ceață densă, care deteremină vizibilitate scăzută sub 200 m.

Potrivit DRDP Constanța, problema conducătorilor auto este este vizibilitatea redusă, care necesită mai multă atenție.

Conform raportului emis de Dispeceratul DRDP Constanța, vizibilitatea era la ora 12.00 după cum urmează: Fetești: redusă sub 100m (ceață); – Brăila: redusă sub 200-300 m (ceață); Constanța: – redusă sub 200m, pe alocuri sub 50m (ceață); Tulcea: – redusă sub 300 m, izolat sub 150m (ceață); Călărași: A A2- redusă sub 100-150m (ceață), DN 3B, DN 21- redusă sub 100-150m (ceață); DN 3, DN 3A, DN 31- redusă sub 200-300m (ceață); – Slobozia, Secția Autostrăzi: redusă sub 200 m (ceață).

Carosabilul este umed și parțial umed.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: