În conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se convoacă Consiliul local...
Finalizat după ȘASE ANI de la lansare, sistemul de bike-sharing lansat de Primăria Constanța, adică de închiriere gratuită a bicicletelor, funcționează cum nu se poate mai...
Primăria municipiului Constanța anunță că a amenajat o nouă parcare în oraș. Aceasta este amplasată în zona unui complex comercial din cartierul Inel 1 și dispune...
Copiii din zona Casei de Cultură a Sindicatelor vor avea în scurtă vreme două locuri de joacă pe care le vor putea folosi în voie: cel...
Pe fondul creșterii numărului de mașini (unii dintre constănțeni având câte două sau trei mașini), dar și a faptului că Primăria nu s-a omorât foarte mult...
Iulian Constantin Soceanu, primarul orașului Techirghiol, informează că a fost lansat proiectul “Modernizare și extindere Teatrul de Vară și reabilitare trotuare din zona adiacentă”. Lucrările au...
Elevii din județul Constanța din județul Constanța nu vor mai fi nevoiți să meargă la toalete care sunt în afara unităților de învățământ și care, în...
Sportul înseamnă sănătate, înseamnă viață. De aceea, mișcarea, indiferent de forma ei, ar trebui susținută mai mult. În această idee, la nivelul autorităților publice locale din...
Primăria Municipiului Constanța continuă lucrările edilitare conform graficului de lucru al SC Confort Urban SRL. În această săptămână, angajații administratorului tramei stradale vor acționa în zona...
Piaţa Ovidiu din Constanţa a fost inaugurată, după încheierea lucrărilor de reamenajare începute în 2012, în 2014, valoarea investiţiei fiind de 11,6 milioane de lei, fonduri...