Liderii județeni PSD au primit, luni, o convocare pentru o ședință de CEX înaintea Congresului de sâmbătă, scriu, în exclusivitate, jurnaliștii de la stiripesurse.ro. Reuniunea social-democraților...
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat duminică seara că Viorica Dăncilă ţine PSD cu mână de fier, a pus şaua pe PSD şi bine a făcut,...
Premierul Viorica Dăncilă și-a actualizat declarația de avere. În privința proprietăților, soții Dăncilă stau chiar mai bine decât peședintele României, Klaus Werner Iohannis. Familia Dăncilă are...
Veniturile salariale ale preşedintelui Klaus Iohannis au scăzut, în timp ce ale soţiei sale au crescut, la fel ca şi încasările din chirii ale celor doi,...
Fostul ministru al Apărării, actual purtător de cuvând al Partidului Social Democrat, Mihai Fifor, și-a exprimat intenția de a intra în competiția internă pentru desemnarea candidatului...
După „plecarea lui Dragnea“ la Rahova, PSD a redevenit un partid deschis. Printre cei care dau târcoale principalului partid de guvernământ se numără și liderul Pro...
Darius Vâlcov s-a prezentat, vineri dimineață, la Curtea de Apel București, pentru a-și susține contestația față de controlul judiciar dispus de DIICOT în dosarul deschis după...
Scandal monstru între comisarul european Corina Crețu și PSD privind proiectele cu bani europeni. De data aceasta, Corina Crețu a ieșit public și a acuzat executivul...
Guvernul are în lucru, într-un stadiu avansat, un pachet de măsuri privind îmbunătăţirea procesului electoral, a declarat premierul Viorica Dăncilă, astăzi, la începutul şedinţei de Guvern....
Premierul Viorica Dăncilă vrea să facă imediat după Congresul PSD o remaniere extinsă, au relatat surse din partid pentru STIRIPESURSE.RO, subiectul fiind pe agenda ședinței informale de...