Primăria municipiului Constanța organizează licitație publică în vederea atribuirii unui eveniment care presupune desfășurarea unei competiții sportive de triatlon pentru amatori și profesioniști. Conform anunțului postat...
Consilierii locali municipali au aprobat, astăzi, trei proiecte de hotărâre – toate propuse de către primarul Decebal Făgădău, privind solicitarea către Guvernul României privind transmiterea unor...
Printr-un document de presă, deputatul PMP de Constanța, Robert Turcescu, a vorbit în planul Camerei Deputaților despre situația critică din cadrul Unității de Primiri Urgențe din...
Deputatul PMP Constanța, Robert-Nicolae Turcescu, a semnalat, în plenul Camerei Deputaților, situația critică în care se află Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență...
Fostul vicepremier Gabriel Oprea i-a anunțat, printr-o scrisoare, pe parlamentarii din comisia de anchetă pentru alegerile prezidențiale din 2009 că nu se va prezenta miercuri la...
Deputaţii din comisia de muncă au diminuat marţi salariile primarilor şi viceprimarilor de oraşe cu o jumătate de coeficient, după ce Senatul a adoptat venituri majorate...
Cu prilejul Zilei Geniștilor Militari, senatorul PSD Tit-Liviu Brăiloiu se alătură celor care transmit urări militarilor, declarându-se alături de militarii din Armata României care îşi sărbătoresc...
România îşi va lansa vineri, la New York, în mod oficial campania de promovare a candidaturii pentru un mandat de membru nepermanent în Consiliul de Securitate...
Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a declarat marţi, la Parlament, că ministerul nu intenţionează să schimbe brandul de ţară, deoarece România ar trebuit să plătească 850.000...
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, l-a felicitat pe consilierul local al Partidului Mișcarea Populară Năvodari, Costel Aurelian Dumitrașcu, cu ocazia zilei sale de naștere. “Cu...