Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a recepționat lucrările pentru investiția “Racord de medie presiune pentru distribuția de gaze naturale în Portul Constanta Sud”, finanțată...
În urmă cu puțină vreme, Biroul de presă al RADET Constanța a anunțat că a fost finalizată lucrarea la avaria înregistrată în cursul nopții trecute. ”Lucrarea...
La sediul Centrului 110 Comunicații și Informatică, în cadrul unei ceremonii desfășurate marți, 29 decembrie, comandorul Valentin Vlad a fost împuternicit la comanda centrului, în prezența...
În cursul zilei de azi, RADET Constanța a anunțat că face angajări. Iată ce posturi sunt vacante: Automacaragiu – 1 post Instalator sanitar și/sau termic –...
În cursul nopții trecute, în municipiul Constanța s-a înregistrat o nouă avarie pe rețeaua de transport a energiei termice. Reprezentanții RADET au anunțat că avaria a...
Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa informează contribuabilii că în perioada 23 decembrie 2020 – 4 ianuarie 2021 activitatea instituţiei este suspendată pentru realizarea de...
Guvernul a încheiat negocierile cu patronatele şi sindicatele pe tema creşterii salariului minim de la 1 ianuarie, a anunţat luni preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor, după...
În cursul zilei de azi, 28 decembrie, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța a transmis un comunicat prin care anunță numirea lui Marian Ichim în...
Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie de stat din România, a anunțat că a preluat parcul eolian de la Crucea, județul Constanța, precum și filiala STEAG Engie...
Adrian Bîlbă, director al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, a realizat un material video, în care a vorbit despre virusul SARS-CoV-2 și despre felul...