Connect with us

Politica

Cazinoul constănțean se dărâmă. Candidații la primărie îl folosesc, însă, drept simbol al campaniei lor electorale

Maria Ionescu

Publicat

la

Cazinoul din Constanța, o clădire emblematică a municipiului, este un monument vechi, cunsocut și apreciat atât de constănțeni, cât și de turiștii care vin la malul Mării Negre, fie că ne referim la români sau la străini. Cu toate că mulți localnici cunosc istoria acestui edificiu pe care îl admiră și chiar îl iubesc într-un anumit fel, trebuie să aducem în atenția cititorilor o serie de amănunte, care nu fac decât să sublinieze importanța acestei clădiri.

Istoria Cazinoului, în doar câteva cuvinte

cazino6Pentru cei care nu știu sau au știut cândva, însă au uitat, reamintim că în zona în care se află astăzi această clădire minunată, mai fusese cândva, prin anii 1880-1900, o construcție din lemn, un loc pentru spectacole de teatru și pentru baluri. Dar conducătorii orașului au ajuns la concluzia că este necesar un edificiu impozant, asemănător marilor cazinouri europene. Motiv pentru care, la începutul secolului XX a început construcția noii clădiri. Cu toate că a fost începută de un arhitect român, în cursul efectuării primelor lucrări Primăria a decis să încredințeze lucrarea unui alt arhitect, Daniel Renard. Astfel, în anul 1910 a fost terminată construcția, iar cazinoul a fost inaugurat. Să nu uităm, însă, că acest lucru se întâmpla pe vremea regalității! Ulterior, prin anul 1934, clădirea a fost restaurată și modernizată. Pe vremea războiului, Cazinoul a fost transformat în spital. Odată cu instaurarea regimului comunist, imobilul nu a mai putut fi folosit pentru jocuri de noroc, care erau interzise, şi a ajuns să funcţioneze ca restaurant. După revoluție, soarta Cazinoului a fost extrem de zbuciumată. Mai întâi, consiliul local Constanța a avut de luptat foarte mult cu statul pentru a demonstra că această clădire îi aparține, iar într-un final a reușit. Pentru o perioadă, soarta acestui edificiu părea a fi extrem de frumoasă. Câțiva ani, la Cazino era o plăcere să-ți petreci timpul. Nu doar pentru a-l admira, ci și pentru a te simți un om cu adevărat liber, atât prin prisma activităților pentru care te aflai în această clădire (petreceri, la început, iar mai apoi conferințe de presă și ședințe ale consiliului local) într-un mod foarte plăcut, cât și prin prisma unei perindări prin istoria acestei clădiri, care te ducea cu gândul la trecutul ei măreț. Candelabrele minunate, tablourile de pe pereți, mobilierul foarte bine conservat, treptele extrem de largi și de curate, totul era fabulos.

Ce s-a întâmplat în ultimii ani depășește imaginația

cazino constantaÎn anul 2007, Consiliul Local Municipal Constanţa ținea încă ședințele în Cazino.  Dar clădirea nu mai era ce fusese odinioară și se vedea clar că are nevoie de o renovare. Înăuntru se simțea deja miros de vechi, iar restaurarea clădirii era necesară. Prin vara acelui an, edilul de la acea vreme, Radu Ștefan Mazăre, aducea la cunoștință că edificiul a fost concesionat unei firme israeliene care trebuia să-l restaureze şi apoi să îl introducă în circuitul cazinourilor internaţionale. Cu toate că această clădire emblemă a orașului fusese concesionată pentru o perioadă lungă de timp, de 49 de ani, după numai trei ani firma câștigătoare (firma Queen) anunța că nu mai are bani, iar clădirea revenea primăriei Constanța. Numai că între timp, clădirea se degradase și mai mult, iar accesul vizitatorilor fusese deja limitat. Au urmat apoi alte vremuri tulburi, în care primarul Radu Mazăre anunța ba că îl va vinde unor întreprinzători ruși, ba că va organiza o licitație internațională.

O nouă campanie electorală, noi promisiuni

claudiu palazA venit și anul 2012, an al alegerilor locale. Nici atunci nu am stat mai bine din punct de vedere al promisiunilor. De fapt, am stat la fel de bine ca și în acest an. Odată la patru ani promisiunile curg gârlă, dar după alegeri ele sunt uitate. Pe atunci a început implicarea a doi dintre candidații la Primărie, care atunci, ca și acum, încearcă să le amintească alegătorilor de importanța acestei clădiri strategice și de necesitatea reamenajării ei. Și atunci, ca și acum (dar voi reveni la asta), fostul prefect al județului, Claudiu Iorga Palaz, ca și senatorul Gigi Christian Chiru, la acea vreme candidați la primăria Constanța au avut reacții față de primarul Radu Mazăre și față de planurile pe care acesta le avea cu Cazinoul. Prin 2011, Claudiu Palaz i-a trimis edilului Mazăre o scrisoare prin care se arăta foarte scandalizat de propunerea de vânzare a edificiului.  Chiar îl asigura pe primar că se va opune oricărei hotărâri de consiliiu care ar fi vizat vânzarea Cazinoului.

gigi chiruLa rândul său, senatorul Gigi Christian Chiru, candidat PD-l pe atunci, își manifesta dezaprobarea față de atitudinea lui Mazăre. Iar acesta o face și astăzi. Într-o interpelare adresată premierului Dacian Cioloș, Chiru spune că implicarea Guvernului în demersul salvării Cazinoului este unica şansă a acestuia. În același timp, senatorul Chiru este de părere că există suficiente argumente în favoarea includerii Cazinoului pe lista monumentelor UNESCO, astfel încât această clădire să nu mai treacă prin tot calvarul ultimilor ani și să râmănă al primăriei Constanța, fără drept de apel.

Și Guvernul pare că vrea să se implice

Și auzim pentru a nu știm câta oară că, iată, Cazinoul va intra în curând în reabilitare. Acest lucru a fost anunțat recent, pe data de 11 mai a.c., de către Vasile Dîncu, viceprim-ministru și ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Compania Națională de Investiții a reluat, în data de 11 mai 2016, procedura de achiziție publică, iar deschidea ofertelor va avea loc la finalul lunii iunie. El a estimat că lucrările la acest important edificiu vor fi în valoare de 31.608.903 lei fără TVA.

Durata de realizare a acestor lucrări este estimată la 3 luni de proiectare și încă alte 21 de luni de execuție de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Vor fi lucrări ce prevăd înlocuirea învelitorii acoperișului, refacerea și repararea pereților exteriori și interiori, cu păstrarea specificului arhitectural și decorativ al clădirii, restaurarea componentelor artistice și ale celor arhitecturale, restaurarea și înlocuirea tâmplăriei deteriorate, consolidarea și executarea de lucrări de reparații ale structurii clădirii și înlocuirea completă a instalaților termice, electrice, de ventilație. După finalizarea lucrărilor, Cazinoul va fi predat Primăriei Municipiului Constanța, care va urma să stabilească modul de exploatare al acestuia și destinația finală a clădirii. Să sperăm că nu vor mai trece zece ani, sau mai mulți, până când acest lucru va fi realizabil.

Candidații la Primărie se referă la refacerea Cazinoului

decebal fagadauDacă ne uităm pe paginile de facebook ale candidaților la primăria Constanța, vom remarca faptul că, cel puțin doi dintre ei, respectiv Gigi Christian Chiru și Claudiu Iorga Palaz, au poza Cazinoului pe frontispiciu. Dar, în declarații și luări de cuvânt, nu credem că este vreun candidat dintre cei 12, care să nu spună că își dorește refacerea Cazinoului. Și candidații la funcția de consilier local municipal au această poză pe site-uri. Se pare că foarte multora le place clădirea și mulți dintre ei își doresc refacerea ei. Și nu este un lucru rău. Este foarte bine că oamenii care se visează în funcții de conducere își doresc să fie reabilitată această clădire.  Și Decebal Făgădău, primar al municipiului, s-a implicat destul de mult în această problemă, însă fără nici un rezultat concret până la această oră. Dar noi, constănțenii care am crescut prin fața Cazinoului, ne-am plimbat pe faleză și am admirat această clădire care ne-a marcat existența, cu noi cum rămâne? Îi pasă cuiva de ceea ce simțim și ne dorim noi, cei mulți, cei cu drept de vot, cei care ne vom exprima dreptul de a alege? Îi pasă cuiva cu adevărat de visele și de dorințele noastre vizavi de aspectul acestui oraș cu care ne contopim? Dacă ne gândim la trecutul unor candidați, ne-am gândi că declarațiile lor sunt pur formale, dar … oamenii se mai schimbă și trebuie să le acordăm credit. Mult, puțin … tot credit este. Rămâne de văzut dacă acești candidați care declară că le pasă de oraș, care afirmă că fără Cazino viața de la malul mării nu este la fel ca pe vremuri vor folosi acest proiect de restaurare doar pentru a cîștiga fotoliul de primar al municipiului sau dacă vor încerca să salveze această clădire monument de la o pieire lentă, dar sigură dacă nu se iau măsuri urgente.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Politica

Ireal! Arafat NU l-a informat pe Voiculescu despre situația de la Victor Babeș

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Apar informații incredibile despre incidentul de la Spitalul Victor Babeș. Raed Arafat a declarat, în această seară, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, că a aflat de tragedia de la Spitalul Victor Babeș în jurul orei 17:00, dar nu l-a informat și pe ministrul Sănătății. Mai mult, Vlad Voiculescu este cel care l-a apelat, în jurul orei 18:00 pe șeful DSU.

”Nu știu dacă în momentul în care reprezentantul firmei nu a dorit să intre în TIR pacienții mai erau în viață. Asta urmează să se stabilească. TIR-urile erau în garanție, au fost verificate o dată la 2-3 luni. Am aflat în jurul orei 17:20 că este o problemă, am aflat ulterior că sunt pacienți în stop și apoi că sunt pacienți în stop-cardiorespirator. Apoi a fost anunțată poliția, nu știu ora exactă, dar am vorbit personal cu adjunctul Poliției Capitalei, Gavriș. Știa deja de incident. Cadrele medicale au încercat o ventilare medicală, dar având în vedere starea pacienților era clar că orice dereglare ar fi fus la stop cardiac. Dânsul m-a sunat prima dată, dar după ora 18:00. Noi l-am informat până la ce nivel am ajuns și că au intervenit toate mașinile.”, a declarat Raed Arafat.

Sursa: stiripesurse.ro; sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Cîțu, după tragedia de la Victor Babeș: „Am văzut că reprezentanții statului fug de comunicare“

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Premierul Florin Cîțu a ieșit în această seară cu o declarație după tragedia de la Spitalul Victor Babeș, unde au murit trei pacienți cu COVID după ce au rămas fără oxigen. Cîțu a spus că a decis, după accidentul tragic de la Spitalul Victor Babeș, să convoace ziariștii la o conferință de presă în care a refuzat să preia întrebări. După 2 minute, premierul l-a lăsat pe Raed Arafat să explice ce s-a întâmplat la TIR-ul de ATI.

”Se pare că este un accident. A început și o anchetă. Am vorbit cu ministrul de Interne. I-am cerut ca ancheta să fie rapidă și transparentă pentru că toți vinovații trebuie să răspundă. Suntem în luptă și război cu această pandemie de 1 an de zile., Presiunea pe spitale e mare, trebuie cu toții să ajutăm. De ce am ieșit în seara asta și era important? Am văzut că reprezentanții statului fug de comunicare. L-am adus pe domul Arafat să vorbească. Nu trebuie să mai fugim de comunicare. Sper să avem resursele să trecem cât mai bine. Trebuie să avem o campanie de vaccinare de succes.”, a declarat Florin Cîțu.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Măsură pentru proprietarii de la bloc: copiii mai mici de trei ani vor fi scutiți la plata întreținerii

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Copiii mai mici de trei ani vor fi exceptați de la plata întreținerii, potrivit unei modificări făcută, astăzi, în plenul Senatului, informează Agerpres. Au fost înregistrate 134 voturi „pentru“ şi un vot „împotrivă“. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

„Copiii până la împlinirea vârstei de trei ani sunt exceptaţi de la plata cheltuielilor repartizate după numărul de persoane”, prevede proiectul de act normativ amendat de Comisia pentru administraţie publică a Senatului. Iniţiatorul propunerii legislative, liberalul Florin Roman, a explicat în expunerea de motive a proiectului de act normativ că „plata întreţinerii casei scării unui bloc este achitată de părinţi, iar copilul nu poate folosi liftul singur, nu poate utiliza lumina electrică de pe holuri decât în prezenţa părinţilor sau a unui adult”.

„Cheltuielile alocate fiecărui copil în vârstă mai mică de trei ani pentru întreţinerea blocului pot fi folosite de părinţi mai bine pentru costurile creşterii acestor copii”, a transmis Florin Roman, potrivit Agerpres.

Măsura propusă a mai fost aplicată în trecut. Mai exact, posibilitatea de a scuti părinții copiilor cu vârsta de sub trei ani de la plata întreținerii blocului s-a aplicat între 2017 și 2018, anul în care a apărut actuala legislație a asociațiilor.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: