Connect with us

Exclusiv

Cazul Sibioara (III): Un mort a plătit taxe şi impozite

Adrian Cârlescu

Publicat

la

În episoadele anterioare, am arătat, cu lux de amănunte, în baza documentelor oficiale de la Arhivele Naţionale, Monitorul Oficial al României şi Primăria Comunei Lumina, că septuagenarele Elena Mitrofan din Mihail Kogălniceanu şi Margareta Muscalu din Constanţa, clientele avocatului Ionel Haşotti, nu aveau un drept cert asupra moştenirii din Sibioara, pe care au cerut-o şi au şi primit-o, veţi vedea cum, de la stat. Aşa-zisul lor autor, Nicolae Tudorancea, era decedat în anul 1942, astfel că, la venirea comuniştilor, aceştia nu l-au mai găsit în viaţă, ca să îi ia vreun teren. Dar comuniştii i-au găsit în viaţă, deşi extrem de săraci (aşa cum au consemnat), pe soţia sa Maria şi fiii Dumitru şi Aurel. La reforma agrară din 1946, Maria Tudorancea a fost împroprietărită cu un teren agricol de un hectar, pentru a-şi asigura subzistenţa. La rândul lor, Dumitru şi Aurel Tudorancea au fost declaraţi admişi pentru a fi împroprietăriţi, laolaltă cu alţi ţărani săraci, cu câte cinci hectare de pământ.

Autorul autorilor

Harta-Masalsky

Am mai arătat cum, în zorii democraţiei post-decembriste, mai multe persoane, indicându-i drept autori ai dreptului de proprietate pe copii bătrânului Tudorancea, au retrocedat 18 hectare de pământ la Sibioara, comuna Lumina. Urmaşii Paraschivei Cangea (fiica cea mică a lui Nicolae Tudorancea) au retrocedat cinci hectare de pământ de la Comisia Locală de Fond Funciar Lumina, încă din anul 1991. Ei au probat, cu înscrisuri şi martori, că mama lor a primit această suprafaţă din lotul 7/1894, de la tatăl ei, Nicolae Tudorancea, în anul 1935. Această dezmembrare de cinci hectare din lotul 7/1894 ar fi fost naţionalizată de statul comunist de la nimeni altcineva decât Paraschiva Cangea. La rândul lor, urmaşii lui Dumitru şi ai Elenei Tudorancea au retrocedat 7 hectare de pământ. Aceasta era suprafaţa terenului adus de Elena Tudorancea (Dumitru fiind mort atunci) la constituirea CAP-ului Sibioara, în anul 1955. Autorităţile de fond funciar au retrocedat suprafaţa integral, fără să lămurească (pentru că nu era util) dacă terenul femeii provenea, în tot sau în parte, din lotul 7/1894, din alte moşteniri, dintr-o eventuală împroprietărire la reforma agrară sau din vreo tranzacţie imobliară. În sfârşit, o moştenitoare a lui Aurel Tudorancea, pe numele ei Ioana Tudorancea, a retrocedat 6 hectare de la Comisia Lumina şi a fost propusă la despăgubiri pentru alte 3,2 hectare care nu au putut fi restituite în natură. Şi în acest caz, s-a făcut dovada că Aurel Tudorancea se înscrisese în CAP Sibioara, în anul 1955, cu suprafaţa de 9,2 hectare. Actul de intrare în CAP fiind constitutiv de drepturi pentru retrocedare, autorităţile nu şi-au propus să stabilească, şi în consecinţă nu au stabilit, de unde avea Aurel pământul. Dar, chiar şi fără această lămurire, e clar că drepturile lui Aurel Tudorancea au fost soluţionate, pe vecie, de Comisia Lumina.

Ionel_Hasotti-300x162În anul 2005, septuagenarele Margareta Muscalu (al doilea copil, din cei patru pe care i-a avut Aurel Tudorancea) şi Elena Mitrofan (fiica lui Tudor Tudorancea) au cerut retrocedarea Lotului 7/1894, pe de-a întregul celor 20 de hectare şi pe vechiul amplasament. Au pretins că ele sunt moştenitoarele lui Nicolae Tudorancea, deşi bătrânul a avut şapte copii, care la rândul lor au avut câte patru-cinci copii, ca să nu mai numărăm nepoţii şi strănepoţii care ar fi putut pretinde dreptul la o cotă de moştenire. De asemenea, au omis (că poate nici nu ştiau) să spună că alţi moştenitori, indicându-i drept autori pe copiii lui Tudorancea, retrocedaseră deja ample suprafeţe, din care unele provenind în mod cert din dezmembrarea Lotului 7/1894. Demersurile septuagenarelor la Comisia Locală Lumina şi la Comisia Judeţeană de la Prefectură fuseseră respinse în anul 2006. A urmat, însă, o întreagă aventură în justiţie, pe care ne propunem să o prezentăm, succint, în episodul de faţă.

Cum plătea taxe şi impozite în anul 1951 autorul mort din 1942

[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2015/11/Actiune-Hasotti.pdf”]

Pe 31 octombrie 2006, Muscalu şi Mitrofan au formulat, prin avocatul lor Ionel Haşotti, o cerere de chemare în judecată a Comisiei Judeţene şi a Comisiei Locale Lumina. Ele solicitau anularea hotărârii Comisiei Judeţene, prin care se respinsese notificarea de retrocedare. Mai cereau reconstituirea dreptului de proprietate pe întreaga suprafaţă de 20 de hectare a lotului 7/1894, pe vechiul amplasament, precum şi obligarea celor două comisii la plata cheltuielilor de judecată. În cuprinsul acţiunii, se arăta:

Autorul nostru Nicolae Sandu Tudorancea a deţinut în proprietate suprafaţa de 20 ha teren cu destinaţia de carieră de granit în Sibioara, ca fiind lotul 7 şi dobândit prin cumpărare de la Statul Român în anul 1894. (…) Autorul nostru a plătit taxele şi impozitele către stat, atât până la preluarea bunului cât şi după acest eveniment, fiind înregistrat fiscal până în anul 1951.”.

Dar autorul menţionat era decedat încă din anul 1942, aşa cum menţionaseră chiar cele două pensionare într-una din cererile adresate Comisiei Judeţene şi după cum reiese fără niciun dubiu chiar din certificatul de deces al lui Tudorancea, depus la dosarul de retrocedare de la Primăria Lumina. Cum putea autorul îngropat pe vremea războiului să mai plătească taxe şi impozite pe vremea comuniştilor, nu s-a explicat în acţiunea depusă la instanţă. La fel cum nu s-a explicat în acţiune de ce ar fi continuat el să plătească taxe şi impozite chiar şi după ce terenul a intrat în proprietatea statului. Oare mortul nu ştia că, pierzând proprietatea unui bun, pe calea naţionalizării, nu mai datora taxe şi impozite?

Un joc al ambiguităţilor

Lotul-7„Dreptul nostru de proprietate este clar conturat şi trebuia reconstituit pe acelaşi amplasament, acesta fiind liber sau pe alt amplasament acceptat de noi.” – continua avocatul, în numele clientelor sale. Din formularea ambiguă de mai sus, nici nu ştii ce să înţelegi: ori că reclamantele susţineau că amplasamentul ar fi fost liber de sarcini, ori că enumerau modalităţile de soluţionare a cererii de retrocedare, pe vechiul amplasament, dacă se va constata că este liber de sarcini, sau pe un alt amplasament, dacă va fi agreat de moştenitoare. Greu de stabilit, dar trebuie să reţineţi ambiguitatea în sine, căci pe astfel de formulări forjate pe modelul sabiei cu două tăişuri, va fi răsturnată întreaga situaţie stabilită de comisiile de retrocedare. Dincolo de jocul ambiguităţilor, o parte din teren nu era deloc liberă de sarcini, fiind ocupată de exploataţia minieră activă a firmei Somaco Construct SRL. Alte părţi din teren erau şi ele ocupate de o groapă de gunoi a localităţii, precum şi de proprietăţile private ale unor terţi. Însă sarcina de a stabili situaţia de fapt se cerea atribuită unui expert tehnic judiciar, neutru.

Părţile s-au învoit să aducă un expert de la Brăila

Somaco Construct SRL şi terţii care ocupau legitim fostul lot 7 din parcelarea făcută la 1894 de Comisia de Parcelare a Dobrogei prin inginerul AE Masalsky, susţin că nu au fost „invitaţi” în proces. De altfel, aşa era structurată legislaţia şi practica în domeniu, încât nici nu aveau calitate procesuală. Abia în 2011, după imensul jaf de la Romsilva, în care regia a fost mulsă de milioane de metri pătraţi de pădure în procese în care se judecau alţii, de multe ori înţeleşi între ei, sistemul nostru de justiţie a găsit modalităţile de a acorda calitate procesuală celor care deţineau în fapt terenurile. Trebuie să spunem că procesul referitor la retrocedarea de la Sibioara se judeca pe vechiul cadru, acela care permitea părţilor să se înţeleagă între ele ca să tragă terenul de sub picioarele persoanelor, fizice sau juridice, lipsite de calitate procesuală. Iar înţelegere între părţi a fost cu prisosinţă şi-n cazul Sibioara. Căci numai buna-înţelegere a părţilor explică de ce în cauză a fost desemnat să efectueze expertiza tehnică un expert adus de la Brăila. Pe Codul de Procedură Civilă, desemnarea experţilor se face prin extragerea aleatorie de pe lista biroului local de expertize tehnice, în cazul nostru de la Constanţa, nu de la Brăila. Sau – ne luminează Codul – se poate numi orice expert, când părţile se învoiesc în acest sens. Având în vedere cele două căi reglementate, fie s-a încălcat legea numindu-se un expert care nu figura pe lista biroului local (prea puţin probabil), fie a fost respectată legea, dar atunci părţile s-au învoit. Veţi spune că s-au învoit doar cu privire la desemnarea expertului, nu şi cu privire la fondul cauzei. Da` de unde!?

Raportul de expertiză care nu răspunde la obiective

[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2015/11/Raport-expertiza-Vizireanu-Tudorel-cariera-Sibioara.pdf”]

Raportul a fost depus la instanţă pe 19 octombrie 2007. Pentru întocmirea lui, expertul a bătut drumul de la Brăila la Lumina de trei ori. La primele două întâlniri stabilite, primarul comunei, liberalul Ion Roman, nu a întrunit Comisia Locală, din motive nu tocmai bine motivate. Când în sfârşit s-a putut desfăşura expertiza, au lipsit reprezentanţii Comisiei Judeţene Constanţa, dar n-a fost niciun impediment, căci primarul, juristul Primăriei şi moştenitoarele s-au dus să-i arate expertului terenul cu pricina. Reprezentanţii Somaco Construct SRL, care exploatau în legalitate cariera de pe teren, n-au observat nimic. Pe ei nu i-a chemat nimeni, iar aşa cum reiese din raport, nimeni nu s-a obosit să spună că o bucată din terenul pentru care se cerea expertiza era exploatată, cu titlu de folosinţă, licenţe şi redevenţe plătite la zi de Somaco, nefiind aşadar liberă de sarcini. Roman, care ştia bine situaţia, că de aceea era primar, precum şi juristul Primăriei, la fel de bine informat, au tăcut mâlc. Ori, dacă vor fi spus ceva, nici că s-a consemnat. În consecinţă, expertul a însăilat un aşa-zis raport de expertiză, în care a ocolit să răspundă direct obiectivului stabilit, respectiv dacă terenul era liber de sarcini. Prin tangentă, cum se spune-n biliard, a stabilit că nişte extremităţi ale fostului lot 7/1894 aparţineau unor persoane fizice puse în proprietate în procedura fondului funciar. Rămânea ca cititorii raportului să deducă singuri că extremităţile lotului, ele şi doar ele, nu erau libere de sarcini.

Pe teren nu se afla cariera firmei Somaco, ci cariera de acum două secole

În rest, expertul a vorbit de cariera de pe teren, dar nu în sensul existenţei unei sarcini asupra terenului. Nici vorbă să constate că la faţa locului se găsea o exploataţie minieră activă, pentru care Legea 1/2000, prin articolul 4 aliniatul 1, instituise sarcina de a nu fi niciodată retrocedată şi prevăzuse expres ca moştenitorilor să le fie reconstituite drepturile pe amplasamente diferite, neafectate unei licenţe de exploatare minieră. Nu! Expertul a vorbit despre carieră, în sensul că „destinţia pentru care s-a cumpărat terenul [în 1894 – n.r.] a fost aceea de carieră”. Or, câteva rânduri mai sus, tocmai spusese contrariul, şi anume că „terenul iniţial dobândit de autor, conform reprezentării grafice din anul 1894, era mai mult ca sigur cu categoria de folosinţă islaz şi nu erau începute lucrările de exploatare a carierei”. Desigur, expresia deloc potrivită într-un raport de expertiză – „era mai mult ca sigur” – indica mai degrabă un dubiu, pe care expertul şi l-a lămurit la distanţă de câteva rânduri, când a afirmat contrariul, anume că destinaţia iniţială nu era de islaz, ci de carieră. În realitatea actelor de la 1894, pe care expertul le avea sub ochi, terenul era islaz şi nimic altceva. De altfel, Legea de la 1883 pentru colonizarea Dobrogei, stabilea că minele din Dobrogea rămâneau în proprietatea statului, iar statul nu a vândut mine/cariere, ci islaz. Oricum, toate aceste detalii despre destinaţia terenului, din urmă cu două secole, nu făceau decât să umple de ambiguitate o problemă foarte simplă: respectăm articolul 4 aliniatul 1 din Legea 1/2000 sau ne facem că nu ştim de existenţa lui.

Judecătoarea Jianu a conferit pensionarelor lui Haşotti calitatea de persoane îndreptăţite

Judecătoarea Eugenia Corina Jianu, cea chemată să stabilească adevărul, a hotărât că pensionarele reprezentate de Ionel Haşotti ar fi persoane îndreptăţite la retrocedare. Jianu a reţinut susţinerea clientelor lui Ionel Haşotti că, deşi autorul lor era mort în 1942, „taxele şi impozitele aferente acestui teren au fost achitate de moştenitorul Tudorancea Aurel (ex. chitanţa nr. 173/19.04.1950, nr. 129/12.11.1950, nr. 6091/10.12.1945 ş.a. – filele 39 – 42 şi urm.) şi după anul 1945”. Desigur, Comisia Lumina nu a combătut în niciun fel susţinerea, deşi ar fi putut să arate că retrocedase deja, încă din anul 1991, cinci hectare de teren în contul lotului 7/1894, către urmaşii Paraschivei Cangea. De asemenea, s-a abţinut să arate că Aurel plătea taxe ca autor de sine stătător, pentru cele 9,2 hectare înscrise în partida sa, care fuseseră şi ele retrocedate unui moştenitor al său, altul decât bătrânele reprezentate de Ionel Haşotti. Şi aşa, pe omisiunile Comisiei conduse de Ion Roman, procesul a continuat în bună înţelegere. Însă cea mai spectaculoasă decizie a judecătoarei a fost aceea de a îmbrăţişa, tacit şi necritic, argumentul lui Ionel Haşotti, că nu sunt necesari martori pe toate cele patru laturi ale proprietăţii, în situaţia în care ar exista totuşi ceva acte din vechime. Or, legea spunea că sunt necesari aceşti martori, pe toate laturile, atunci când nu există titlul de preluare a terenului de către stat. Iar în cazul Sibioara, reamintim, există titluri prin care statul a luat terenuri de la copiii şi nora lui Nicolae Tudorancea (cu toate retrocedate), dar niciun titlu de preluare de la Nicolae Tudorancea, care era, oricum, mort la naţionalizare.

[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2015/11/Hotararea-Jianu-Hasotti.pdf”]

 

Jianu: amplasamentul iniţial este neretrocedabil

Totuşi, la final de cauză, Corina-Eugenia Jianu a respins cererea de retrocedare pe vechiul amplasament. Judecătoarea a citit raportul de expertiză, acela ambiguu, într-o cheie corectă, reţinând că: „acest teren a fost probabil agricol, în prezent având categoria de carieră de piatră în marea sa majoritate”. Mai departe, a apreciat că terenul este afectat unei utilităţi publice privind exploatarea resurselor naturale, fiind exceptat de la retrocedare. Argumentul este corect, dar nu şi complet, întrucât nu s-a pomenit de interdicţia explicită cuprinsă în articolul 4 alin 1 din Legea 1/2000, care nu poate fi dată la întors în nicio situaţie. Veţi vedea, în episodul următor, cum completul de recurs va divaga pe tema utilităţii publice, tăcând mâlc în privinţa interdicţiei din articolul 4 al Legii 1/2000, pentru a da satisfacţie totală aşa-ziselor moştenitoare, retrocedând contrar legii un teren neretrocedabil. Să mai spunem că Eugenia-Corina Jianu a fost între timp suspendată din magistratură, fiind trimisă în judecată într-un dosar de corupţie instrumentat de DNA Constanţa, sub acuzaţia că ar fi luat mită pentru a pronunţa o hotărâre judecătorească prin fraudă la lege. Va urma!

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Exclusiv

Chițac dă vina pe Făgădău pentru regulamentul său de parcare

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Afectat în mod vizibil de controversele stârnite în spațiul public de proiectul regulamentului său de parcare, primarul Constanței, Vergil Chițac, dă vina pe administrația anterioară a orașului.  Chițac sugerează că regulamentul controversat ar pune în practică ideile prevăzute în Politica de Parcare și în Planul de Mobilitate Urbană inițiate de fostul primar PSD-ist Decebal Făgădău. De asemenea, primarul liberal încearcă să arunce responsabilitatea pe umerii consilierilor locali, subliniind că domnia sa a făcut numai o propunere, în vreme ce răspunderea adoptării ar aparține Consiliului Local.

”A fost o propunere numai, și Consiliul Local, unde sunt reprezentate partidele politice, în înțelepciunea lor pot să decidă, pot să modifice, pot să stabilească cum vor domniile lor, eu neavând decât sarcina de a aplica ulterior decizia Consiliului Local. Dincolo de asta, ce pot eu să vă spun este că regulamentul parcărilor în orașul Constanța, pe care l-am propus și care este în dezbatere publică de o lună de zile și încă mai urmează să fie, vine să concretizeze o decizie a Consiliului Local din 2019 privind politica de parcări. Care, la rândul său, politica de parcări se încadrează în Planul de Mobilitate Urbană al orașului Constanța. Prin urmare, credeți-mă că pentru cine are curiozitatea să lectureze acest regulament, o să vedeți că noi nu facem altceva decât cu fidelitate respectăm ceea ce este scris în Politica de parcări. Repet, un document fondator din 2019 (…) Zonarea Constanței este aceeași, principiile de parcare au rămas aceleași, modul în care se atribuie parcările rezidențiale, în politica din 2019 este scris că se face prin licitație.” – a explicat, astăzi, Vergil Chițac la Digi TV.

Așadar, primarul liberal sugerează că nu face nimic altceva decât să pună în practică ideile lui Decebal Făgădău. Însă explicația este dezamăgitoare pentru electoratul care l-a votat pe Chițac tocmai pentru că s-a săturat de Făgădău și de ideile acestuia. Să nu uităm că votul negativ, anti-Făgădău, a avut o pondere semnificativă la alegerile locale. Iar din acest punct de vedere, se poate aprecia că publicul a optat nu doar pentru înlocuirea unui ”chiriaș de la Primărie” cu altul, ci și pentru înlocuirea unei viziuni, pe care a considerat-o greșită, cu una mai adecvată.

Surd la această dorință evidentă a publicului constănțean, Vergil Chițac le vinde acum oamenilor iluzia că aplică ideile lui Făgădău cu fidelitate, deși, în realitate, regimul de taxare din propunerea sa este o povară fiscală cu mult mai grea. Astfel, regulamentul de parcări al lui Făgădău – cel anulat tocmai la cererea Asociației Constanța Altfel, condusă atunci de Vergil Chițac – era cu mult mai suportabil. În primul rând, taxa de parcare era de 2,5 lei pe oră. Aceasta se aplica doar în Zona 1 a orașului, fără să existe o limitare a timpului de parcare la 3 ore, așa cum există în regulamentul lui Chițac. Pe de altă parte, parcările de reședință închiriate riveranilor puteau fi utilizate de oricine, fără nicio plată, în intervalul orar 08-16 (când rezervatarii sunt plecați la muncă). Iar în Zona 2 nu se aplica nicio taxă.

Lui Chițac nu-i convine această ”pomană”. În consecință, potrivit regulamentului său, parcările din zona 1 pot fi ocupate doar pentru 3 ore. În primele două ore, parcarea costă 7 lei plus TVA pe oră. În a treia oră, sare deja la 15 lei plus TVA. Cine depășește timpii, va fi amendat cu 500 de lei. Apoi, regulamentul lui Chițac introduce o taxă, care nu era pe vremea lui Făgădău, de 4 lei plus TVA pe oră pentru parcările din Zona 2. Acestea pot fi ocupate și pe baza unei viniete care va aduce venituri colosale Primăriei. O vinietă pe o lună costă 250 de lei, iar o vinietă pe un an costă 360 de lei. Parcările de reședință nu mai pot fi ocupate de alte persoane în intervalul orarului de muncă decât contracost, cu taxă de 4 lei pe oră sau vinietă.

Colac peste pupăză, administrația Chițac și-a propus să extindă sistemul de supraveghere video, un scop posibil fiind tocmai sancționarea fără efort a celor care vor încălca regulamentul. Sancțiunile vor îngroșa și mai mult veniturile Primăriei.

Chițac neagă în aceste zile evidențele, anume că regulamentul său a fost conceput tocmai ca un instrument de producere a unor venituri colosale pentru Primăria pe care o conduce.

”Una peste alta, obiectivele noastre nu au fost neapărat să împovărăm oamenii, să adunăm bani. Primul obiectiv a fost să depopulăm centrul orașului de mașini. E o nebunie în zona centrală, incluzând aici și partea asta istorică, care este identitatea noastră culturală… Noi trebuie prin politica tarifară, așa cum e scris și în politica de parcări, să descurajăm ca oamenii să vină și să stea cu orele acolo. Centrul este o zonă în care ai venit, ai stat o oră, ți-ai rezolvat problemele și ai plecat” – a mai spus Chițac în emisiunea la care a participat.

Reamintim că, potrivit unei declarații a lui Horia Constantinescu, Primăria își face calcule să încaseze cel puțin 20 de milioane de euro de la șoferii din oraș, de pe urma reglementărilor propuse. 

Citiți și articolul de mai jos, în care am arătat că regulamentul pleacă de la o concepție DEFECTĂ și restrânge drepturi cetățenești fără o justificare temeinică:

BEZNA INTELECTUALĂ din spatele Regulamentului de parcare. Concepția DEFECTĂ a lui Chițac

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

BEZNA INTELECTUALĂ din spatele Regulamentului de parcare. Concepția DEFECTĂ a lui Chițac

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

După ce a scos din minți un oraș întreg cu regulamentul său de parcare, primarul Vergil Chițac a găsit prilejul să se justifice. A făcut-o la sfârșitul săptămânii trecute, printr-o postare care a înfuriat și mai tare publicul constănțean. Dar nu vrem să vorbim aici despre miile de înjurături pe care și le-a luat, pe bună dreptate. Interesul nostru este de a analiza concepția DEFECTĂ a autorului. Zice primarul Constanței că scopul regulamentului său nu ar fi taxarea oamenilor. Scopul ar fi descurajarea traficului și mai ales descurajarea staționării mașinilor în zona centrală.

Dar traficul rutier face parte din ADN-ul civilizației actuale. Participarea la trafic este un drept accesoriu derivat din drepturile fundamentale protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în speță dreptul la proprietate, dreptul la libera circulație a persoanelor și dreptul la viața privată.

Ca să fie clar, dreptul să ai o mașină în proprietate și să circuli cu ea nu s-a abolit, oricât de mult și-ar dori unii. Este adevărat că drepturile pot fi restrânse sau descurajate – așa cum spune Chițac. Însă potrivit jurisprudenței CEDO, orice restrângere a drepturilor trebuie să aibă în spate o justificare temeinică și adecvată.

O tradiție liberală, pe care fostul comunist Chițac n-a digerat-o

Convenția Europeană a Drepturilor Omului dă glas unei tradiții de gândire liberală, pe care Vergil Chițac ar trebui să o cunoască și să o respire – dacă ne putem exprima așa – pentru că este membru PNL și se declară liberal, chiar dacă pe vremuri a fost membru al Partidului Comunist Român. Probabil că, în tinerețea sa comunistă, primarul Constanței a citit doar Marx și Lenin, scăpând lecturi esențiale din clasicii liberalismului.  

Spre știința sa, în urmă cu mai bine de patru veacuri, părintele liberalismului, John Locke, argumenta că scopul legii nu este limitarea, ci păstrarea și chiar sporirea libertății. El spunea că tocmai puterea statului trebuie limitată și că statul nu poate interveni în viața privată, în convingerile și în proprietatea indivizilor. Guvernământul există pe baza consimțământului celor guvernați. În consecință statul nu trebuie să intre în război cu cetățenii, prin reglementări arbitrare și iraționale. Legile/ regulile trebuie să exprime părerea majorității cetățenilor, pentru că doar voința majorității conferă legitimitate. Ideile lui Locke au devenit locuri comune. Dar el scria într-o epocă în care o mare putere europeană era condusă de un derbedeu care proclamase despotic: ”Statul sunt eu”. Iar dacă astăzi vorbim de drepturi și libertăți, s-a întâmplat așa pentru că despotismul a fost înfrânt de concepțiile liberale.

Este DEFECTĂ și de-a dreptul periculoasă justificarea primarului așa-zis liberal că a instituit regulamentul aberant pentru că și-a făcut el un scop din limitarea unor drepturi. În spirit european, această inițiativă trebuia justificată în mod temeinic. Argumentele de ordin estetic (de genul: nu-i plac lui Chițac mașinile în trafic sau parcate în zona centrală) nu pot fi primite. După cum nu poate fi primit nici argumentul de-a dreptul monstruos scuipat printre dinți de consilierul său personal George Măndilă, că prea s-ar flenduri unii prin oraș fără treabă. Păi unii au și plete; ce-ar fi să-i urcați voi în dubă și să le trageți o tunsoare?

Pe de altă parte, concepția că Primăria își poate aroga dreptul să limiteze accesul la toate parcările publice de pe o anumită rază la maxim 3 ore este o samavolnicie. S-ar descuraja traficul și parcarea în centru? Da. Dar scopul nu scuză mijlocele. Un scop ar fi, de pildă, să te îmbogățești, dar asta nu este o scuză ca să-i tâlhărești pe alții. Toate parcările publice din Zona 1 (centrale, dar și enclavizate în zone mai puțin centrale) au accesul limitat la maxim 3 ore, prin regulamentul lui Chițac. În prima oră, parcarea costă 7 lei plus TVA. În a treia oră, deja sare la 15 lei plus TVA. Iar cei care depășesc limita de timp sunt sancționați prin amendă de 500 de lei. Bașca, prin ridicarea mașinii.  Operațiunea din urmă generează alte costuri ce vor trebui suportate tot de contravenient. Spre satisfacția Primăriei!

Dar cel mai grav este faptul că, în toată zona centrală, nu există alternativă pentru cei care au nevoi justificate de a parca mai mult de trei ore. Or, din acest motiv, scopul acțiunii este ilegitim, iar mijloacele gândite de cei de la Primărie reprezintă măsuri excesive, iraționale și total inadecvate.

Un regulament confuz până la lacrimi

Aspectele de mai sus arată că întreaga concepție a lui Vergil Chițac este una DEFECTĂ, la fel ca întregul regulament, care este confuz până la lacrimi. Astfel, orașul a fost împărțit în trei zone de taxare, care se suprapun și se confundă între ele. De pildă, parcarea de la Bazarul Gorbaciov este considerată în Zona 1 de taxare, deși toate străzile de jur-împrejur sunt în Zona 2 de taxare. Parcările de la cluburile de fițe din Mamaia sunt distribuite în Zona 2, fiind așadar mai ieftine decât parcările de la Abator, Brotăcei sau Cimitir, incluse în Zona 1. Apoi, parcările de reședință, care formează prin definiție Zona 3, sunt situate ca niște enclave în zonele 1 și 2.

Cuvântul ”Zonă” este utilizat în mod abuziv, nefiind așadar vorba de zone compacte și delimitate între ele, care pot fi hașurate pe o hartă, așa cum s-a procedat în toate orașele țării. Iar tot acest talmeș-balmeș trădează bezna intelectuală în care se zbat făuritorii!

Intenția pe care inițiatorii regulamentului nu au știut să o exprime a fost mai degrabă aceea de a distinge între parcări de rangul 1, 2 și 3, care pot exista în orice zonă a orașului. În acest caz, parcările de rangul 3 ar fi cele de reședință, care pot exista în toate cartierele, centrale sau mărginașe. Problema teoretică ar rămâne însă la criteriul prin care celelalte parcări, care nu servesc reședințele, s-ar departaja în rangul 1 și rangul 2. Explicația: ”așa a vrut Primăria” nu poate fi acceptată drept criteriu rațional.

O taxă universală. Nu veți plăti pentru un serviciu, ci pentru că nu veți avea încotro

În sfârșit, regulamentul în forma actuală cuprinde toate portițele necesare pentru ca Primăria să încaseze taxe de parcare de pe urma fiecărei mașini care staționează în oraș. Mazăre cu bariera lui e deja mic copil. Ca dovadă, în zona 2 de taxare sunt înglobate toate parcările de pe drumurile publice care nu sunt incluse în celelalte două zone. Deocamdată nu există parcări pe toate drumurile. Dar cu o bidinea și cu multă vopsea, problema se poate remedia, iar taxa poate deveni universală. În parcările din zona 2, taxa este de 4 lei plus TVA pe oră. Dar s-a prevăzut și posibilitatea unui sistem de viniete, de o zi, o săptămână, o lună sau un an. Fără vinietă nu mai puteți parca nici măcar pe locurile de reședință, pe timpul zilei, când rezervatarii sunt plecați la muncă. E limpede că regulile sunt făcute special pentru jecmănire. Nu veți plăti un serviciu. Veți plăti pentru că nu veți avea încotro – iar aceasta este o altă defecțiune fundamentală, care aduce a samavolnicie.  

De altfel, Vergil Chițac a declarat anul trecut, la o emisiune de televiziune, că fiecare mașină ar trebui să fie taxată pentru parcare. Iar fostul PSD-ist Horia Constantinescu – cel care a redactat regulamentul aberant împreună cu administratorul public Felicia Ovanesian – s-a trădat în altă emisiune că planul Primăriei este acela de a încasa peste 20 de milioane de euro pe an de pe urma noilor reglementări.

În continuare credem că acestea sunt scopurile reale ale regulamentului de parcare, în ciuda dezmințirii pe care a dat-o primarul că nu intenția de a-i taxa pe oameni ar fi la bază. Or este vădit că pentru asta luptă ”legiuitorii” care nu înțeleg nimic din spiritul Convenției Europene a Drepturilor Omului și din principiile liberalismului. Vor doar să colecteze zecile de milioane de euro pe an, pe motiv că ei au pixul în mână.

Scopuri legitime: ordinea, mobilitatea și echitatea în utilizarea locurilor publice de parcare

Dincolo de aceste derapaje uluitoare, Constanța are nevoie de un regulament construit cu mai multă claritate conceptuală. Iar acesta trebuie să își propună scopuri legitime, precum ordinea, mobilitatea și echitatea în utilizarea locurilor publice de parcare. Regulamentul trebuie să fie despre parcări. Nu despre nevoia Primăriei de a-și alimenta conturile cu zeci de milioane de euro din buzunarele proprietarilor de mașini. Proprietari, care oricum plătesc impozit. Regulamentul trebuie să fie despre mobilitate. Adică  despre posibilitatea cetățenilor de a-și mișca mașinile în mod eficient, mișcând în acest fel și economia locală.

Dar acestor mici Dumnezei de la Primărie le pasă doar să descurajeze traficul și parcarea mașinilor în centru. Că în centru își desfășoară ei activitatea. Și le mai pasă să vândă viniete. Ca să nu parcați ca niște nesimțiți fără să marcați cu banul. Vorba lui Chițac: ce atâta cotcodăceală!?

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Prima înfrângere a INCULPATULUI Maricel Cîrjaliu în dosarul penal de abuz în serviciu

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Primarul PSD-ist din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, și fosta secretară a comunei, Ancuța Calust (fostă Mihail), au pierdut contestațiile pe care le-au formulat împotriva RECHIZITORIULUI prin care au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu. Cei doi ceruseră Tribunalului Constanța, în procedura de cameră preliminară, să constate nelegalitatea rechizitoriului întocmit de procurorul-șef al DNA Constanța, Andrei Bodean, pe 2 iunie 2020, în dosarul penal 102/P/2015. Judecătorul de cameră preliminară a respins vineri contestațiile și a stabilit că probatoriul, actele de urmărire penală și sesizarea instanței prin rechizitoriul DNA sunt perfect LEGALE. În consecință, a dispus începerea judecății în fața instanței penale a cauzei de abuz în serviciu. Soluția poate fi contestată de inculpați în 3 zile de la comunicare, la Curtea de Apel Constanța. Aceasta este prima înfrângere a primarului din Agigea în cadrul dosarului său penal.

Potrivit rechizitoriului DNA, primarul și fosta secretară a comunei Agigea au  săvârșit, primul în forma autoratului, a doua în forma complicității, câte două acte materiale de abuz în serviciu, prin care un teren deținut de o societate piscicolă a fost inventariat fraudulos în proprietatea privată a localității, iar mai apoi un lot din acesta a fost vândut unui interpus al familiei Cîrjaliu în vederea construirii restaurantului Golful Pescarilor.

Cum și-a luat Maricel puteri absolute, incompatibile cu statul de drept

Povestea penală are rădăcini în anul 2009, când primarul PSD-ist de la Agigea, Maricel Cîrjaliu – ajuns în funcție cu sprijinul actualului pușcăriaș Nicușor Constantinescu – a inițiat o hotărâre locală prin care i se confereau puteri absolute, în totală contradicție cu legea, Constituția și principiile de drept ale unui stat democratic. Prin HCL 42/2009, practic se decidea includerea în domeniul privat al comunei Agigea a tuturor terenurilor care nu erau deținute cu titluri valabile de persoanele fizice sau juridice din localitate. Cine hotăra dacă actele cuiva de proprietate erau valabile? Un singur răspuns, halucinant: primarul. În baza acestei haiducii ordinare, primarul s-a apucat să caute noduri în papură în actele de proprietate ale localnicilor. Cei mai bătrâni și mai lipsiți de mijloace și-au pierdut terenurile pe care le dețineau de zeci de ani și chiar din generație în generație. Iar niște nemernici din Parchet, plantați de mafia politică, au mușamalizat toate plângerile penale, scăpându-l pe Maricel de pușcărie.

Terenul construit în mare

Văzând că poate fura fără să răspundă, în anul 2012 Maricel a pus ochii pe terenurile din jurul cherhanalei din Agigea. Platforma piscicolă din vecinătatea Portului – căci despre ea este vorba – era deținută de societatea Sarda Fish, cea care continua activitățile de pescuit maritim începute aici pe vremea regimului comunist de fosta Întreprindere Piscicolă Constanța. În mod particular, acest teren a fost câștigat din mare, prin lucrări executate de Întreprinderea Piscicolă, în anii 80, pe terenul preexistent aflat sub luciul apei.

Practic, s-a construit un teren, adică o platformă din pământ de umplutură, pe baza unui proiect întocmit, avizat și autorizat de Stat. Pe litoralul românesc nu sunt multe cazuri de acest fel. Și tocmai din acest motiv, legea românească nu conține prevederi exprese cu privire intabularea acestor terenuri create în mare. În Olanda, de pildă, unde acest fenomen al construirii de terenuri în mare are amploare, există prevederi legale speciale. La noi, nu. Iar din acest motiv, ”terenul construit” nu a fost intabulat nici ca un teren, nici ca o construcție. Însă proiecte și schițe cadastrale erau depuse la OCPI de mulți ani, de către societatea de stat Condemar SA, cea care a adus platforma piscicolă ca aport la capitalul social al SC Sarda Fish SRL.

Exproprierea ilegală

Profitând de această situație cu totul specială și acționând în baza puterilor absolute pe care și le conferise prin HCL 42/2009, Maricel a stabilit de capul lui că societatea piscicolă nu deține terenul cu un titlu valabil. În realitate exista un titlu perfect valabil, în speță o Hotărâre de Guvern din anul 1990, care se referea la trecerea punctului piscicol de la Agigea (cu platforme, clădiri și echipamente) în patrimoniul SC Marea Neagră SA, societate provenită din reorganizarea fostei Întreprinderi Pisicole Constanța. Însă Maricel nu era interesat de dovezi, ci de teren. Acest aspect este demonstrat de faptul că inculpatul nu și-a făcut un minim scrupul să cheme societatea Sarda Fish la o discuție prealabilă, deși chiar el atestase ani la rând dreptul de proprietate al acesteia și încasase impozit pe proprietate.

La inițiativa sa, terenul de 8940 de metri pătrați a fost inventariat scriptic în domeniul privat al comunei Agigea, deși UAT-ul nu avea nicio dovadă că a dobândit legal această suprafață, așa cum cerea imperativ legea. Secretara comunei a mâzgălit un aviz de legalitate, iar în acest fel terenul de pe malul mării a fost expropriat fără plată și trecut din pix în proprietatea Primăriei.

A cumpărat terenul de la Primărie, cu bani împrumutați de la fratele primarului

La scurt timp, Primăria a împărțit terenul în 7 loturi. În 2014, un lot de 1700 de metri pătrați a fost vândut din ordinul lui Maricel către o firmă deținută de finul fratelui său. Vorbim aici de SC Cherhana Bibanu SRL, o societate care ulterior și-a schimbat numele oficial în SC Golful Pescarilor SRL. La momentul tranzacției, firma era deținută de Dumitru Stanciu, un mecanic auto nășit la cununie de Bogdan Cîrjaliu, fratele primarului Maricel (la rândul său mesean la nuntă). Cum finul nu avea în contul firmei decât 108 lei și  20 de bani, nașul său, Bogdan Cîrjaliu, s-a oferit să crediteze firma cu banii necesari cumpărării terenului de la Primărie. Contractul de vânzare-cumpărare a terenului de 1700 de metri pătrați a fost semnat de secretara Ancuța Mihail, din partea Primăriei, respectiv de Dumitru Stanciu, din partea societății cumpărătoare.

După ce a cumpărat terenul de la Primăria lui Maricel, cu banii împrumutați de la fratele acestuia, Mitică Stanciu s-a asociat cu doi oameni de afaceri din Constanța, cărora le-a cedat jumătate din firmă. În această componență, societatea a ridicat în zonă restaurantul Golful Pescarilor. După câțiva ani de funcționare, în societate a fost cooptat chiar ginerele primarului Maricel, care a dobândit 10% din această afacere de milioane de euro, plătind un preț ridicol, de 100 de lei.

Maricel, ginerele și fiica. Pe fundal, în partea dreaptă, restaurantul Golful Pescarilor, construit pe terenul expropriat abuziv de la Sarda Fish; iar în partea stâmgă – cherhanaua veche, acoperită cu stuf.

Prigoana declanșată de Maricel

De-a lungul anilor, primarul din Agigea a declanșat o veritabilă prigoană împotriva societăților – Sarda Fish SRL (firma expropriată abuziv de teren) și Pescăria lui Matei SRL (subiect juridic diferit, care deține restaurantul cu același nume, pe un teren învecinat celui expropriat). Vorbim aici de zeci de controale, amenzi, reclamații și procese, dar și de acțiuni abuzive care au vizat demolarea unui gard, tăierea stâlpilor de electricitate și desființarea branșamentului la apă. După ce a tăiat haiducește utilitățile, baronul de la Primărie a retras autorizația de funcționare a restaurantului. Iar mai apoi, când societatea a parcurs etapele reautorizării, primarul a schimbat condițiile din mers, ca să aibă motive formale să respingă cererile repetate. Apoi, baronul a lovit la resurse, instituind o taxă specială pe barca de tip mahună, care ducea pescarii în largul mării și aducea la țărm peștele proaspăt ce urma să ajungă în farfuriile clienților.  Nici clienții restaurantului nu au scăpat de mizeriile lui Maricel. Astfel, Primarul a instituit o taxă de parcare de 25 de lei pe oră, iar poliția Locală și-a făcut – plastic vorbind – un fel de punct de lucru în zona restaurantului, hărțuind clientela cu avertismente și amenzi.

Baronul din Agigea, în acțiune

5 ani de anchetă penală

În urma acestui comportament de baron medieval, mai crâncen chiar decât al mentorului său Nicușor Constantinescu, Maricel a intrat în colimatorul procurorilor DNA. Ancheta penală a durat 5 ani de zile, din cauza unor probleme suprapuse. Astfel, în dosar sunt analizate și faptele prin care Maricel a încasat impozite de la firmele din Portul Constanța Sud – Agigea, deși aceste firme plăteau deja impozit la Primăria Constanța. O altă speță conexată la dosar se referă la fapte denunțate de conflict de interese, prin care fiica lui Maricel a cumpărat de la Primăria condusă de tatăl său, un teren intravilan, fără licitație publică și la un preț vai de mama lui. Însă toate actele întocmite în acest jaf imobiliar au fost semnate de fostul viceprimar Cornel Popescu, fiind aprobate de consilieri. În aceste circumstanțe, fapta săvârșită de ”săgeata” lui Maricel a fost disjunsă și declinată Parchetului Judecătoriei Constanța. În sfârșit, la dosar au fost conexate și plângeri penale depuse de Maricel împotriva victimelor sale, care au fost cercete și clasate. Primarul din Agigea a fost reprezentat convențional de avocatul Adrian Gheorghiță, un tip iscusit în tergiversări și în lungiri de procedură.

În vara anului trecut, baronul din Agigea a fost trimis în sfârșit în judecată. Dosarul a fost repartizat judecătorului de cameră preliminară, iar în luna septembrie a avut loc primul termen în procedura de verificare a regularității rechizitoriului și actelor de urmărire penală. Pe 26 februarie 2021, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Constanța a constatat că rechizitoriul, actele de urmărire penală și probatoriul administrat de procuror sunt legale.

Până la pronunțarea instanței penale, Maricel e liber să facă orice abuz

De la momentul trimiterii în judecată, Ancuța Calust a fost suspendată din funcția de secretar al comunei Agigea. Împotriva lui Cîrjaliu nu s-au luat măsuri pentru interzicerea exercitării funcției publice în care a săvârșit prezumtivele infracțiuni de abuz în serviciu, întrucât legislația făcută de politicieni îi protejează pe primari în astfel de cazuri. Ei pot rămâne în funcție, în ciuda gravității faptelor de care sunt acuzați și în ciuda caracterului rezonabil al acestor acuzații, până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare. Așa se face că inculpatul a candidat la alegerile locale din toamna anului trecut, a câștigat un nou mandat la o diferență de câteva voturi, iar de atunci conduce despotic localitatea, refuzând să recunoască hotărârile adoptate de Consiliul Local. Senatorul Remus Negoi a semnalat derapajele primarului de la tribuna Parlamentului. Însă inculpatul de la Agigea, cu un tupeu ieșit din comun, a urlat într-o înregistrare video că parlamentarul ar trebui anchetat pentru îndrăzneala sa.

Aceste situații care sfidează bunul simț și principiul domniei legii ar trebui reparate. Opinăm că primarii trimiși în judecată nu ar trebui să își poată exercita atribuțiile decât sub forma unei tutele administrative din partea Prefectului. O astfel de măsură păstrează intactă prezumția de nevinovăție și, în același timp, ar fi o garanție absolut necesară că inculpatul nu își continuă nestingherit activitățile infracționale în dauna cetățenilor și a patrimoniului public.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: