Conecteaza-te cu noi

Politica

Cei mai mulți bani de la Consiliul Județean Constanța ajung în casieria unui primar PNL

Published

on

La ultima ședință a administrației județene, aleșii au aprobat lista fondurilor pe care Consiliul Județean Constanța îi va repartiza către unitățile administrative teritoriale. După ce am studiat lista banilor pe care primăriile din județul Constanța îi primesc de la CJ, constatăm că cei mai mulți bani 450.000 de lei – vor ajunge la Primăria 23 August. Primarul Viorel Mugur Mitrana urmează, conform documentelor, să folosească acești bani pentru “Dezvoltare locală”. Și în comuna Saligny, Consiliul Județean Constanța trimite tot 450.000 de lei. Aici, banii vor fi folosiți, potrivit aceluiași document pentru construirea unui teren de sport în satul Ștefan cel Mare.

De asemenea, în top se mai află Primăria Ciocârlia, căreia i-a fost alăcată suma de 350.000 lei, bani ce vor f direcționați pentru modernizarea aleilor pietonale din localitate (300.000 lei) și modernizarea iluminatului public (50.000 lei). Comuna Limanu primește 300.000 de lei pentru realizarea unor lucrări de igienizare la groapa de gunoi din localitate, despre care presa locală a relatat, primăvara aceasta, că este un adevărat focar de infecție pentru locuitori, dar și pentru turiștii din zonă. Mai mult, o sumă importantă de bani primește și comuna Valu lui Traian. CJ Constanța, cu votul aleșilor județeni, repartizează primăriei coordonate de liberalul Florin Mitroi suma de 187.000 de lei. Banii vor fi folosiți pentru extinderea rețelei electrice în cartierul Crețoiu.

Iată lista completă a sumelor repartizate pe unități administrative teritoriale a procentului de 20% din sume defalcate din cota de 18,5% din impozitul pe venit pentru achitarea arieratelor, susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală pe anul 2017:

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions