Connect with us

Exclusiv

Clienții avocatului Hașotti au pierdut cariera Sibioara. Justiția a constatat că retrocedarea s-a făcut cu acte FALSIFICATE

Published

on

Judecătoria Constanța a desființat titlul de proprietate obținut în anul 2016 de niște clienți ai influentului avocat Ionel Hașotti, pentru un teren situat fix în mijlocul perimetrului de exploatare minieră de la Sibioara. Instanța a dat curs unei cereri formulate de Parchetul Curții de Apel Constanța, după finalizarea cercetărilor în dosarul penal 283/P/2021. Pe baza probelor științifice, criminalistice, s-a constatat că actele de opțiune succesorală care au stat la baza emiterii titlului de proprietate au fost falsificate material în urmă cu 17 ani. De asemenea, s-a constata că titlul, care este un rezultat al acestor falsuri, a fost el însuși falsificat în conținut. Hotărârea judecătorească a fost deja pusă în executare, pe 13 mai a.c., atunci când Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța i-a radiat pe clienții lui Hașotti din cartea funciară, restabilind situația anterioară săvârșirii faptelor penale. Alte cărți funciare în care au fost intabulate, la prima mână, bucăți din valoroasa carieră în proprietatea directă a clienților lui Hașotti au fost sistate definitiv. Primăria Lumina și Prefectura Constanța sunt în termen să solicite revizuirea unei alte hotărâri judecătorești, prin care clienții lui Hașotti au primit daune de la cele două instituții publice în valoare de peste 600.000 de lei.  Banii au fost acordați pentru lipsa de folosință a carierei, în perioada scursă de la pronunțarea deciziei de retrocedare (2008) până la emiterea titlului de proprietate (2016). Cum totul se bazează pe niște falsuri ordinare, demonstrate științific, așa cum vom detalia mai jos, daunele trebuie întoarse înapoi. De asemenea, un primar și mai mulți funcționari publici ar trebui să fie exonerați de popririle pe salarii, care le-au fost impuse pentru a acoperi daunele în discuție.

Moștenirea lui Nicolae Tudorancea

Despre retrocedarea carierei Sibioara au curs valuri de cerneală. Însă abia acum totul a devenit extrem de clar. În negura timpului, mai exact la sfârșitul secolului al XIX-lea, un colonist al Dobrogei, pe numele său Nicolae Tudorancea, a fost împroprietărit de stat cu un teren de 20 de hectare din apropierea satului Circâci, devenit mai târziu Sibioara. Acesta a avut 7 copii și a decedat în 1942. După lege, ba chiar și după niște înscrisuri utilizate chiar de urmașii săi, aceștia din urmă au dezbătut succesiunea, acceptând moștenirea, după decesul bătrânului survenit în 42. Practic, ce a rămas de pe urma lui Nicolae Tudorancea a fost preluat de moștenitorii săi, în cotele legale cuvenite. Iar mai târziu, după Revoluție, urmașii urmașilor lui Tudorancea au revendicat cotele cuvenite după părinții lor, ca autori ai dreptului de proprietate. Și au primit terenuri, dar nu pe vechiul amplasament, care din anii 60 ai secolului trecut a fost inclus în exploatarea minieră, fiind exceptat prin lege de la retrocedare.

Cariera Sibioara, văzută din dronă. Chenarul cu roșu reprezintă ”pășunea” revendicată de urmașii lui Nicolae Tudorancea.

Primul fals

Din anul 2005 au început falsurile. În acest sens, la Comisia Locală Lumina a fost depusă o cerere de retrocedare pentru întregul teren de 20 de hectare. În acest document, ca titulare ale cererii sunt menționate numitele Elena Mitrofan și Margareta Muscalu, deopotrivă nepoate ale lui Nicolae Tudorancea. Bătrânele nu erau surori, ci rude de gradul IV, însă acest aspect nu a fost declarat corespunzător, nici în procedura administrativă, nici în procesele de fond funciar ce aveau să urmeze.

Cererea de retrocedare nu a fost scrisă olograf de niciuna din cele două persoane, după cum au constatat criminaliștii, pe baza comparării de scripte. Așadar, a fost scrisă de o a treia persoană, care a și semnat doar pentru Elena Mitrofan. Pentru Margareta Muscalu nu apare o semnătură pe act. 

În fapt, Muscalu avea altă opțiune succesorală, deoarece – după cum s-a descoperit în dosarul penal – ea formulase, împreună cu sora sa, Georgeta Ciuceanu, o cerere separată, pentru a primi restul de moștenire de la autorul ei direct, Aurel Tudorancea (unul din cei 7 moștenitori ai lui Nicolae Tudorancea). Ori cele două cereri s-ar fi bătut cap în cap, ducând la dublă retrocedare.

Al doilea fals

În 2006, urmează un nou fals. Vorbim aici de o contestație scrisă cu mâna ei de Elena Mitrofan, după ce solicitarea de restituire a ”moștenirii” fusese respinsă inițial de Comisia Locală Lumina, pe lipsa dovezilor în privința dreptului de proprietate ulterioare anului 1945.  

Contestația adresată Comisiei Județene era contrasemnată și de Margareta Muscalu. Numai că, după cum au constatat criminaliștii, semnătura lui Muscalu a fost pur și simplu falsificată material.

Falsurile s-au dovedit extrem de utile. Ca dovadă, după ce demersurile de retrocedare în procedura administrativă au fost respinse definitiv, a fost deschis un proces de fond funciar la instanța de judecată. Revendicarea a fost susținută pentru cele două bătrâne de influentul avocat Ionel Hașotti, fost șef al baroului local și fost vicepreședinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România.

După cum reiese din dosarul penal, instanțele au fost induse în eroare, reținând că Muscalu și Mitrofan ar fi fost surori. Cererile falsificate au fost considerate acte valide de acceptare a moștenirii.

Verișoarele s-au dat surori

Instanța de fond a apreciat că bătrânele ar face dovada cu privire la dreptul de proprietate al ”bunicului patern”. Într-adevăr, pentru ambele bătrâne, Nicolae Tudorancea era bunic patern. Însă cele două nu erau surori, ci verișoare, adică fiice ale fiilor lui Nicolae Tudorancea, pe numele lor Aurel și Tudor. Tot instanța de fond a mai reținut că după decesul lui Nicolae Tudorancea, taxele pentru teren ar fi fost achitate de moștenitorul Aurel Tudorancea.

Instanța de recurs a fost și mai categorică, afirmând că acceptarea moștenirii, nedovedită prin certificat de moștenitor sau prin hotărâre judecătorească, s-ar fi făcut ”prin actele de stare civila depuse la dosarul cauzei din care rezultă că reclamantele sunt descendentele numitului Tudorancea Aurel fiul lui Tudorancea Neculae (Nicolae).”. De asemenea, instanța a reținut – fiind indusă în eroare – că există acte ulterioare anului 1945, în speță chitanțele plătite de către ”tatăl reclamantelor”, Aurel Tudorancea.

Ori, în realitate, Aurel Tudorancea nu era tatăl Elenei Mitrofan. Cele două cliente ale lui Hașotti nu erau surori, ci rude de gradul IV. Din punct de vedere legal, Margareta Muscalu o excludea pe verișoara ei de la succesiune, în virtutea principiului proximității. În sfârșit, chitanțele lui Aurel nu puteau produce efecte în două proceduri distincte, prin care același bun a fost retrocedat parțial, în cota cuvenită, după autorul Aurel, și încă o dată, pe de-a întregul, după autorul Nicolae. Ori toate aceste neajunsuri au fost înfrânte prin falsificarea semnăturii Margaretei Muscalu și prin inducerea în eroare a instanțelor de judecată, că cele două ar fi surori.

Extras din Încheierea judecătorului prin care au fost desființate falsurile din retrocedarea carierei Sibioara

Bani din piatră seacă

Falsurile folosite la retrocedarea carierei Sibioara au produs efecte… financiare. Clienții lui Hașotti au fost puși în posesie, ca nicăieri în lume, fix în mijlocul unui perimetru minier aflat în plină exploatare. Și nu vorbim de un  perimetru oarecare, ci chiar cel mai valoros din toată Dobrogea, cu roci dure, din lanțul hercinic, apte să reziste la cele mai complexe lucrări, de diguri marine și autostrăzi. După cum am arătat, statul român a fost deja ușurat de peste 600.000 de lei, bani achitați clienților lui Hașotti ca daune pentru lipsa de folosință a carierei în perioada scursă dintre pronunțarea deciziei de retrocedare (2008) și emiterea titlului de proprietate (2016).

La un moment dat, terenul carierei a fost scos la vânzare de clienții lui Hașotti, prin anunțuri pe internet. Însă prezumăm că litigiile amplu mediatizate i-au împiedicat să găsească un cumpărător.

Un primar și mai mulți funcționari publici s-au pomenit cu popriri pe salarii, până la recuperarea daunelor în discuție. Iar un fost prefect a fost târât în proceduri penale, vreme de mai mulți ani, pentru că nu le-a dat satisfacție, la timpul său, clienților lui Hașotti. Ca să nu mai spunem de compania minieră Somaco Construct, care a fost silită să-și sisteze operațiunile pentru care era licențiată de statul român și plătea redevențe către bugetul de stat.

Cu ani buni înainte de retrocedare, părțile sociale de la Somaco Construct fuseseră cumpărate cu 4 milioane de euro de omul de afaceri Grigore Comănescu. Ori, după ce a plătit această sumă, antreprenorul s-a pomenit că a dat banii pe nimic, terenul fiind suflat, pe baza unor falsuri, de clientele avocatului Hașotti. În loc de folosința bunului plătit din greu, antreprenorul s-a ales cu un zbucium de ani de zile, măcinat în zeci de proceduri civile și penale.

Din toate aceste puncte de vedere, implicarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și obiectivitatea judecătorului de drept penal de la Judecătoria Constanța reprezintă un fel de a face lumină și de repara o situație injustă și sfidătoare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este absolvent al Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui masterat de filozofia culturii în cadrul aceleiaşi facultăţi (2000). Activează în presa locală, constănţeană, din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigaţii la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro. De-a lungul timpului a publicat anchete jurnalistice despre retrocedările lui Radu Mazăre, introducerea Pădurii Comorova în intravilan şi vânzarea ei, abuzul judiciar de la Fruvimed Medgidia SA, geneza Fondului Proprietatea, jaful din piscicultură, interesele din zona investiţiilor în energia eoliană, averea ascunsă şi faptele reprobabile ale unor politicieni, magistraţi sau oameni de afaceri abonaţi la lucrări publice. În 2014, a publicat cartea-document „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”. În 2015, a publicat, alături de dr. Sorin Marcel Colesniuc, lucrarea „O istorie a oraşului Cernavodă”, redactând, în baza documentelor de arhivă, secţiunea dedicată evoluţiei oraşului din 1878 până în prezent.