Conecteaza-te cu noi

Administratie

Cocargeanu: „Primăria refuză amplasarea de toalete moderne, adaptate și persoanelor cu dizabilități, dar are iluminat festiv de 4 milioane de lei“

Published

on

toalete brasov

În urmă cu câteva luni a fost maree tam-tam în mediul online pe seama faptului că Primăria Constanța urmează să achiziționeze două toalete peste 50.000 de euro, fiecare. La vremea respectivă, pentru a nu pierde electoral, primarul Chițac a decis să anuleze procedura de licitație. Ceea ce nu a scos în evidență autoritatea locală a fost că toaletele au fost cerute de cetățeni prin programul „Tu decizi pentru Constanța“. Și în plus, toalete trebuiau să fie automate și adaptate persoanelor cu dizabilități.

Unul dintre inițiatorii programului „Tu decizi pentru Constanța“, fostul viceprimar al USR Florin Cocargeanu nu înțelege de proiectul a fost anulat, în condițiile în care în Cluj, spre exemplu, tot prin bugetare participativă, au fost achiziționate și montate toalete publice moderne. De asemenea, în Brașov au fost deja amplasate 14 toalete moderne, pe toată raza municipiului (vedeți fotografiile de mai jos). În schimb la Constanța, pentru că așa a vrut primarul, s-au cheltuit milioane de lei pe iluminatul festiv, iar puținele toaletele publice arată ca cele întâlnite pe șantiere și sunt în ton cu felul în care arată întregul oraș de mai bine de doi ani.

„În cadrul procesului de bugetare participativă de anul trecut, unul dintre proiectele declarate câștigătoare în urma voturilor oferite de voi prevedea achiziționarea și amplasarea în două zone ale orașului a unor toalete publice moderne, automatizate, adaptate și persoanelor cu dizabilități.

La începutul lunii noiembrie am solicitat Primăriei Constanța informații despre stadiul acestui proiect. Din păcate, procedura de achiziție a toaletelor a fost anulată din motive absurde: locațiile stabilite inițial pentru instalarea acestora nu permit racordarea la rețeaua de utilități publice, iar “autoritatea contractantă nu a putut pune la dispoziție alte locații de amplasare”.

Cu toate că bugetarea participativă este singura modalitate prin care comunitatea se poate implica direct în felul în care sunt cheltuiți banii publici, Vergil Chițac a decis, din nou, că proiectele depuse și votate de constănțeni nu merită să fie implementate, deși bugetul fusese stabilit și alocat.

Avem exemple de bune practici și administrații eficiente care lucrează în interesul cetățenilor chiar la noi în țară, acolo unde primarii au înțeles importanța dialogului cu comunitatea: în Cluj, tot prin bugetare participativă, au fost achiziționate și montate toalete publice moderne. De asemenea, în Brașov au fost deja amplasate 14 toalete moderne, pe toată raza municipiului (vedeți fotografiile de mai jos).

În Constanța, pentru că așa a vrut primarul care, în schimb, a cheltuit milioane de lei pe iluminatul festiv, puținele toaletele publice arată ca cele întâlnite pe șantiere și sunt în ton cu felul în care arată întregul oraș de mai bine de doi ani. Pentru închirierea și întreținerea acestor toalete deplorabile, municipalitatea are în derulare un contract pe patru ani, în valoare de 14 milioane de lei.“, a spus Florin Cocargeanu.

Sursa foto: Allen Coliban, primar municipiul Braşov

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions