Connect with us

Politica

Consiliul Local Constanța continuă supraimpozitarea terenurilor lăsate în paragină. Cine sunt proprietarii

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Consilierii locali din cadrul Comisiei nr. 1 din cadrul Consiliului Local Municipal Constanța au discutat, ieri, lista proiectelor ce vor intra pe ordinea de zi a ședinței ordinare din luna iulie. Astfel, aleșii locali vor continua supraimpozitarea terenurilor lăsate în paragină, în mai multe zone din municipiul Constanța.

Conform documentului postat pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Constanța, lista cuprinde:

Proiect de hotărâre privind majorarea cu 400% a impozitului pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. Ecaterina Varga nr. 34, proprietatea S.C. Udeea Contrast S.R.L., ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;
iniţiator: primar Decebal Făgădău

Proiect de hotărâre privind majorarea cu 400% a impozitului pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. Marc Aurelius nr. 10, proprietatea domnului Coman George Florin, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;
iniţiator: primar Decebal Făgădău

Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. Mihail Kogălniceanu nr. 5-7, proprietatea doamnei Bari Selma, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;
iniţiator: primar Decebal Făgădău

Proiect de hotărâre privind majorarea cu 400% a impozitului pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. Orientului nr. 13, proprietatea numiților Talpeș Maria Cristina și Talpeș George Giuliano, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;
iniţiator: primar Decebal Făgădău

Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. Sulmona nr. 30, proprietatea numiților Munteanu Marius și Munteanu Denise Roxana și a S.C. Model Constanța S.A., ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;
iniţiator: primar Decebal Făgădău

Proiect de hotărâre privind majorarea cu 400% a impozitului pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. Arhiepiscopiei nr. 11, proprietatea S.C. Coral S.R.L., ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;
iniţiator: primar Decebal Făgădău

Proiect de hotărâre privind majorarea cu 300% a impozitului pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. Arhiepiscopiei nr. 20, proprietatea S.C. Tănase Cadastru S.R.L., ca urmare a constatării stării tehnice de clădire
neîngrijită;
iniţiator: primar Decebal Făgădău

Proiect de hotărâre privind majorarea cu 300% a impozitului pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. Arhiepiscopiei nr.22, proprietatea numiților Odobescu Mihaela, Popa Ileana, Lescovar Eugen Șerban, Holban Dinu Ștefan, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;
iniţiator: primar Decebal Făgădău

Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. C.A. Rosetti nr. 6, proprietatea numiților Chiriac Elena şi Chiriac Iulian Ioan, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;
iniţiator: primar Decebal Făgădău

Ce alte proiecte au discutat consilierii din Comisia 1 a Consiliului Local Municipal în aceeași ședință, puteți studia aici:

http://www.primaria-constanta.ro/docs/default-source/librarie-consiliu-local/sedinte-comisii-de-specialitate/comisia-nr.-1/ordine-de-zi-18-07-2018-ora-09-00.pdf?sfvrsn=2

 

Comments

comments

Politica

Proiect PSD: Mandatele primarilor și consilierilor județeni ar putea crește la cinci ani

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Mai mulți parlamentari PSD au depus, la Senat, un proiect legislativ care prevede prelungirea mandatului primarilor și consilierilor locali/județeni, de la patru la cinci ani. Inițiatorii argumentează că o astfel de măsură ar duce la realizarea proiectelor asumate, scrie Mediafax.

Propunerea legislativă privind modificarea articolului 24, alin.1, secţiunea 2, din Legea Nr.215/2001 – Legea Administraţiei Publice Locale prevede prelungirea mandatului primarilor și consilierilor județeni de la patru la cinci ani.

Inițiatorii sunt mai mulți parlamentari din PSD, printre care și ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educației, Liviu Pop, senatorul PSD Șerban Nicolae dar și ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici. Ei susțin că proiectele de finanțare europene nu pot fi finalizate într-un mandat de patru ani, iar echipei care preia următorul mandat îi este greu să ducă la bun sfârșit proiectul în derulare.

„În prezent, durata mandatului în situația descrisă la motivul proiectului legislativ este de patru ani. Majoritatea proiectelor de finanțare europeană au o durată estimat standardizată de cinzi ani. Este greu pentru o echipă să vină, să preia din mers și să finalizeze cu succes, prin mpsuri potrivite, proiectul aflat în derulare. Modificarea propusă, în sensul arătat de prezenta expunere de motive nu generează costuri imputabile bugetului consolidat al statului, bugetelor locale, cât și terților, părți active, pasive și reactive în societatea românească”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Astfel, PSD propune ca mandatul primarilor și consilierilor locali sau județeni să fie egal cu cel al președintelui României, respectiv de cinci ani.

„În legislatura românească, mandatul aleșilor locali, conform articolului 24, alin 1 secțiunea 2 din Legea nr. 215/2001-Legea Administrației Publice Locale, stabilește durata mandatului în cazul primaruluim al consilierilor locali și consilierilor județeni, la o perioadă de patru ani de la data scrutinului. Situația reală, întâlnită în acrivitatea administrațiilor locale/județene, arată că perioada de timp consfințită de legiuitor nu permite, în contextul biocratic, realizarea proiectelor asumate. Având în vedere practica întâlnită în ceea ce privește mandatul președintelui României, unde perioada de exercitare a funcției conform rezultatului de la alegeri este de cinci ani, implementarea acestei perioade și în cazul primarilor, al consilierilor locali și consilierilor județeni se susține fără echivoc, crează o responsabilitate suplimentară și aduce în zona de decizie o perioadă de timp suficient îndeplinirii obligațiilor asumate”, se mai arată în proiectul legislativ.

Senatul este prima Cameră sesizată în acest sens.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Diaspora se revoltă: “Tit Brăiloiu nu este calificat să reprezinte românii”

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Zeci de grupuri civice din diaspora şi ţară îi solicită premierului Viorica Dăncilă să nu-l propună pe Liviu Brăiloiu la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, considerându-l incompatibil cu funcţiile publice.

”Organizaţiile non-guvernamentale şi comunităţile civice semnatare solicită doamnei prim-ministru în termenii cei mai fermi să nu propună un personaj cu comportament incompatibil cu funcţiile publice pentru o funcţie de ministru. Domnul Brăiloiu s-a remarcat în spaţiul public prin atitudini deplasate: gesturi obscene, limbaj vulgar, misoginism. De asemenea, este notorie lipsa informaţiilor publice despre perioade importante din activitatea profesională şi educaţia domnului Brăiloiu, precum şi lipsa unui Curriculum Vitae de pe pagina sa de senator”, au transmis, joi seară, un număr de 30 de organizaţii civice şi ţară şi din străinătate, potrivit jurnaliștilor de la news.ro.

Semnatarii documentului consideră evident faptul că Liviu Brăiloiu ”nu este calificat să reprezinte românii”.

”Românii de pretutindeni, atât din ţară, cât şi din afara ei, sunt caracterizaţi prin cinste şi profesionalism. Doamnă prim-ministru, vă invităm să propuneţi un candidat corespunzător cetăţenilor acestei ţări şi demnităţii funcţiei de ministru”, au mai transmis semnatarii.

Au semnat documentul, din Diaspora, Canada Save Roşia, Diaspora Franţa solidară cu România, Diaspora Milano, Grupul Civic Madrid, Mişcarea civică Diaspora Belgia, Protestatari Pro-Democraţie Londra, Rezist Berlin, Rezist Dublin, Rezist Ingolstadt, Şi eu sunt din România, Rezist Lyon, Rezist Marseille, Rezist Milano, Rezist WMW, Rezist Zürich, Rezistăm şi la Paris, Rezistenţa din Diaspora, Ştafeta Steagului Uniunii Europene. Din ţară, scrisoarea a fost semnată de #activAG Piteşti, #Rezist Galaţi, #REZISTENŢA, Acţiunea Civică Galaţi, Aradul Civic, Asociaţia Platforma România 100, Corupţia Ucide, Cuza Avea Dreptate – Iaşi, Procivic Baia Mare, Reset, Rezistenţa Constanţa, Umbrela Anticorupţie Cluj şi VeDem Just – Asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie.

Reamintim că premierul Viorica Dăncilă a trimis miercuri seară la Cotroceni propunerea de revocare a lui Tudorel Toader de la Ministerul Justiţiei şi demisiile Rovanei Plumb şi Nataliei Intotero, candidaţi la europarlamentare, de la Ministerul Fondurilor Europene, respectiv, de la cel al Românilor de Pretutindeni. De asemenea, a trimis şi propunerile de înlocuitori: Eugen Nicolicea (Justiţie), Oana Florea (Fonduri Europene) şi Liviu Brăiloiu (Ministerul pentru Românii de Pretutindeni).

Citiți și:

Senatorul constănțean Tit Brăiloiu, viitor ministru al românilor de pretutindeni

 

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Tudorel Toader a cedat! DEMISIONEAZĂ din funcţia de ministru al Justiţiei

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Tudorel Toader, ministru al Justiţie în ultimii doi ani şi două luni, a anunţat joi, 18 aprilie, că demisionează din funcţie, după ce miercuri Comitetul Executiv Naţional al PSD i-a retras sprijinul politic, notează stiripesurse.ro.

„Voi merge la Guvern şi am o altă întrevedere cu doamna prim-ministru. Voi dezvolta ceea ce v-am spus dimineaţă. Voi porni în scrisoarea pe care am redactat-o de la voinţa politică exprimată în cadrul CEx-ului. Voi porni de la voinţa exprimată oarecum în cele două întrevederi cu doamna prim-ministru, de la faptul că doamna prim-ministru are rolul decisiv atât în formarea guvernului, cât şi în revocarea unor membri. Luând act de aceste împrejurări, iau în considerare şi faptul că orice autoritate trebuie să aibă asigurată continuitatea, voi rămâne la minister până la momentul în care numele noului ministru va apărea în Monitorul Oficial, pe care îl voi aştepta la minister. Prin urmare, merg la Guvern şi prezint doamnei prim-ministru demisia. Domnia sa va decide ce face cu acestă demisie. Cel mai probabil o va trimite preşedintelui“, a declarat Tudorel Toader.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: