Primarul Constanței, Vergil Chițac a convocat Consiliul Local al municipiului Constanța în ședință extraordinară, cu convocare de îndată, joi, 20 aprilie 2023, ora 14.00. Ședința se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință.
În principal, primarul propune modificarea HCL nr. 139/2023 privind înscrierea UAT municipiul Constanța în cadrul „Programului privind casarea autovehiculelor uzate”. Este vorba de majorarea numărului de mașini care pot fi casate, de la 500 la 5.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani și cu norme de poluare Euro 3 și pentru care proprietarii primesc din partea administrației locale câte 3.000 de lei.
Iată ordinea de zi:
- Proiect de hotărâre nr. 165/2023 privind rectificarea bugetului local pe anul 2023;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– aviz Comisia de specialitate nr. 1
- Proiect de hotărâre nr. 166/2023 privind aprobarea organigramei, statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Direcției generale de asistență socială Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3, nr. 4 și nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 167/2023 pentru modificarea HCL nr. 139/2023 privind înscrierea UAT municipiul Constanța în cadrul „Programului privind casarea autovehiculelor uzate”.
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 2