Conecteaza-te cu noi

Administratie

Două firme, în asociere, se vor ocupa de reabilitarea a 10 locuri de joacă din Constanța

Published

on

locuri de joaca

Conducerea Primăriei Constanța a semnat, recent, un contract pentru reabilitarea a 10 locuri de joacă, care sunt situate în strada Arcului/Progresului (bloc D1), strada Arcului/Liliacului, strada Progresului nr. 7 (blocurile N1D și N2B), bulevardul I.C. Brătianu (în zona blocului PAV6), Parc Doraly, Parc Poarta 6, strada Solidarității/Prieteniei (în zona blocului H1), bulevard 1 Mai (bloc H18), aleea Al. Gherghel (blocurile D22/DR13), strada Brizei (în zona Agrement).

Cele 10 locuri de joacă vor fi reamenajate de două firme care s-au asociat. Este vorba despre SC Garden Center Grup SRL și Ro Verde Landscaping SRL, având ca lider de asociere SC Garden Center Grup SRL, o firmă cu sediul în Măgurele, județul Ilfov.

Valoarea contractului se ridică la 4.519.712 de lei cu TVA.

Nu este primul contract pe care cele două firme îi împușcă de la Primăria Constanța. Cele două firme, cu SC Garden Center Grup SRL în calitate de lider, au mai primit un contract pentru reamenajarea a cinci locuri de joacă, în următoarele locuri: strada Cișmelei, strada Pictor Nicolae Tonitza, aleea Egretei (bloc AV10), strada Bravilor (bloc H1) și strada Dionisie cel Mic (blocurile 56/58). Pentru cele cinci locuri de joacă, cele două societăți vor încasa de la Primărie 2.628.776 de lei cu TVA.

Advertisement

Potrivit risco.ro, GARDEN CENTER GRUP SRL a avut o cifră de afaceri în 2021 de 52.394.640 de lei, un profit de 3.048.157 de lei și 218 angajați. Societatea are un singur acționar, Ion Olteanu, care este și administrator.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions