Conecteaza-te cu noi

Societate

Constanţa: Lecţii online de pregătire pentru examenul de bacalaureat

Published

on

Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în parteneriat cu Universitatea Ovidius Constanța, organizează în această perioadă lecții online de pregătire pentru examenul de bacalaureat național 2020.

Inițiativa face parte din seria de activități prevăzute în protocolul de colaborare interinstituțională și urmărește sprijinirea elevilor în parcurgerea programei școlare pentru bacalaureat, în această perioadă de izolare impusă de situația epidemiologică înregistrată la nivel național.

Înscrierea se realizează în baza unui formular pus la dispoziție de către fiecare facultate, având în vedere disciplinele la care se suțin probe de examen, în baza unui program bine stabilit. Lecțiile se derulează prin intermediul platformei WebEx, sub formă de webinarii.

“Inițiativa Universității Ovidius din Constanța contribuie în mod consistent la dezvoltarea competențelor necesare finalizării parcursului educațional preuniversitar pentru tinerii din clasele terminale. Salutăm expertiza cadrelor didactice din mediul universitar care vine să completeze în această perioadă efortul colegilor noștri de la catedră în direcția pregătirii suplimentare a elevilor, astfel încât examenul de bacalaureat să fie privit de către absolvenții noștri cu încredere.”, a afirmat inspectorul şcolar general, prof. Sorin Mihai.

Foto: Portal Invatamant

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions