Conecteaza-te cu noi

Politica

Constanța. Liderul liberalilor din CJ acuză: Am depus 11 proiecte și niciunul nu a ajuns pe ordinea de zi

Published

on

Marian Iordache, noul lider al grupului liberalilor din cadrul Consiliului Județean Constanța, a prezentat astăzi, într-o conferință de presă activitatea colegilor săi pentru administrația județeană. Astfel, pentru bugetul județean din acest an, Iordache a vorbit despre faptul că aleșii locali ai PNL au depus 11 proiecte de hotărâre de la începutul mandatului, însă niciunul nu a ajuns pe ordinea de zi. Liberalii vor Spitl Clinic de Pediatrie, Teatru pentru Copii și grădinițe senzoriale în cadrul instituțiilor de învățământ speciale. “Până acum au fost doar schimburi de fațadă pentru administrația județeană, niciunul nu a avut conținut. Ne propunem să discutăm mai mult, să vă aducem proiectele în prim plan pentru a le face cunoscute locuitorilor județului Constanța. Bugetul de anul acesta este unul mai mic, de susținere care are ca sursă de venit cota pe venit. Așa a decis președintele CJC. Noi avem proiecte pe care le propunem, printre ele construirea unui Spital Clinic de Pediatrie, a unui Teatru pentru Copii, grădinițe senzoriale  în cadrul instituțiilor de învățământ cu probleme speciale. Pentru toate acestea, plecăm de la faptul că avem condiții de ev mediu și ne dorim un pas către civilizație. Avem 11 proiecte pe care le-am pregătit și depus la Consiliul Județean încă de la începutul mandatului și, de un an și jumătate, niciunul nu a intrat pe ordinea de zi”, a declarat Marian Iordache. În aceea ce privește motivele transmise de conducerea CJ pentru neintroducerea proiectelor PNL pe ordinea de zi a ședințelor administrației județene, Iordache a spus că au primit ca răspuns “motive birocratice”.

Marian Iordache îl înlocuiește pe George Mushcină, care s-a retras de la șefia grupului PNL din Consiliul Județean Constanța din cauza unor probleme de sănătate.

La rândul său, președintele Organizației județene a PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă a explicat că aleșii județeni liberali vor avea toată susținerea lui în promovarea proiectelor și vor continua să se opună tuturor acelor inițiative care “nu aduc nimic bun pentru locuitorii județului Constanța”.

“Vom susține proiectele constructive pentru județ și ne vom opune celor care nu aduc nimic bun pentru cetățenii județului Constanța”, a spus Bogdan Huțucă.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions