Connect with us

Politica

Constanța. Romeo Rezeanu îi cere lui Făgădău să-l repună în funcția de consilier municipal

Mihaela Tîrpan

Publicat

la

Romeo Rezeanu, consilier local ales în 2016 în cadrul Consiliului Local Municipal Constanța și exclus de conducerea PNL din partid, și-a pierdut și mandatul, după ce fostul prefect, Adrian Nicolaescu, a emis ordin în acest sens, își poate relua activitatea. Rezeanu a reușit, săptămâna trecută, să obțină în instanță anularea ordinului emis de fostul prefect. Prima victorie, cea de etapă, a fost obținută de Rezeanu încă din 4 octombrie, atunci când instanța a decis să admită cererea de suspendare. După o amânare a pronunțării, Rezeanu a obținut anularea ordinului nr. 277/21.06.2017, privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local Municipal Constanța.

Marți, 17 octombrie a.c., Romeo Rezeanu a trimis o solicitare la Primăria Constanța, document prin care solicită repunerea în funcție.

“Solicit inițierea imediată a demersurilor de repunere a subsemnatului în funcția de consilier în cadrul Consiliului Local Municipal Constanța. Subliniez că hotărârea judecătorească pe care îmi întemeiez cererea este definitivă”, se arată în documentul pe care Rezeanu i l-a trimis primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău.

Comments

comments

Politica

Președintele Iohannis, scrisoare deschisă către președinții celor două camere ale Parlamentului

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 20 ianuarie a.c., o scrisoare Președintelui Senatului, Teodor-Viorel Meleșcanu, și Președintelui Camerei Deputaților, Ion-Marcel Ciolacu, prin care solicită convocarea Senatului și a Camerei Deputaților în sesiune extraordinară, în perioada 27–31 ianuarie a.c., pentru derularea procedurii parlamentare de angajare a răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Vă prezentăm textul scrisorii:

Domnului Teodor-Viorel Meleșcanu, Președintele Senatului

Domnului Ion-Marcel Ciolacu, Președintele Camerei Deputaților

 

Stimate domnule Președinte al Senatului,

Stimate domnule Președinte al Camerei Deputaților,

Având în vedere decizia Guvernului de a-și angaja răspunderea asupra proiectului de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali,

Luând în considerare că reglementările cuprinse în această inițiativă legislativă urmăresc asigurarea cadrului normativ necesar pentru realizarea unei legături mai durabile între alegători, aleși și comunitatea locală, cu implicații directe asupra bunei funcționări a autorităților locale,

Văzând jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia procedura angajării răspunderii Guvernului în condițiile art. 114 din Constituție se derulează în condiții de maximă celeritate,

Ținând seama de faptul că proiectul de lege asupra căruia Guvernul își angajează răspunderea vizează măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanță pentru societate,

În temeiul dispozițiilor art. 66 alin. (2) din Constituție, solicit convocarea Senatului și a Camerei Deputaților în sesiune extraordinară, în perioada 27–31 ianuarie 2020, pentru derularea procedurii parlamentare de angajare a răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. Acest proiect de lege reprezintă ordinea de zi a sesiunii extraordinare a cărei convocare o solicit.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Cum vrea Guvernul să combată turismul electoral

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Guvernul Ludovic Orban a introdus, în proiectul pentru alegerea primarilor în două tururi, un alineat ce prevede că pot vota într-o localitate doar cei care și-au stabilit reședința acolo de cel puțin trei luni, măsura fiind luată pentru ”limitarea situațiilor de turism electoral”.

Guvernul a trimis Parlamentului documentul prin care își angajează răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi. Conducerea Legislativului urmează să decidă, în ședință reunită, calendarul asumării răspunderii Cabinetului Orban pe acest proiect.

Ce prevede proiectul propus de Executiv:

”Persoanele care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală cu mai puțin de 90 de zile înaintea datei scrutinului își vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reședința sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetățenii vor vota pe lista suplimentară.”

Cum este justificată măsura în expunerea de motive a legii:

”În scopul prevenirii distorsionării rezultatului alegerilor la nivelul comunităților locale se impune reglementarea condițiilor de exercitare a votului de către persoanele care au obținut reședința cu mai puțin de 3 luni înaintea datei alegerilor, fapt pentru care își vor putea exercita dreptul de vot la secția de votare la care sunt arondate conform adresei de domiciliu. Astfel, se propun o serie de modificări asupra Legii nr. 115/2015 care vizează eficientizarea desfășurării procesului electoral, stimularea depunerii candidaturilor, în special în localitățile mici, precum și limitarea situațiilor de <<turism electoral>>.” (sursa: hotnews.ro)

Proiectul alegerii primarilor în două tururi pentru care Guvernul își asumă răspunderea a fost trimis la Parlament. Pe lângă introducerea prevederilor referitoare la modul de alegere a primarilor, Executivul impune condiţii pentru alegătorii care şi-au modificat reşedinţa cu mai puţin de 90 de zile înaintea scrutinului, dar şi pentru candidaţii din comunele care au mai puţin de 500 de locuitori. Argumentele Guvernului pentur proiect şi pentru necesitatea promovării prin angajarea răspunderii sunt nivelul ridicat de nemulţumire din societatea românească, susţinerea covârşitoare pentru alegerea primarilor cu majoritatea de jumătate plus unu din voturile valabil exprimate, faptul că în tradiţia democratică a României condiţia majorităţii pentru alegerea primarilor reprezintă un element al patrimoniului electoral, dar şi timpul scurt rămas pentru pregătirea alegerilor.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Planul PSD pentru răsturnarea Guvernului Orban

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Conducerea interimară a PSD se reunește, luni, la sediul din Kiseleff, social-democrații urmând să discute, între altele, despre alegerile anticipate și despre moțiunea de cenzură pe care o vor depune împotriva Guvernului Orban, au relatat pentru Mediafax surse social-democrate. Printre subiectele care vor fi discutate la întâlnirea de luni a conducerii Partidului Social Democrat se regăsesc alegerile anticipate și moțiunea de cenzură pe care PSD o va depune împotriva Guvernului Orban împreună cu UDMR.

Amintim că, PSD a decis, după anunțul Guvernului privind angajarea răspunderii pe adoptarea legii referitoare la alegerea primarilor în două tururi, că vor depune moțiune de cenzură, primii parteneri la acest demers fiind UDMR. Mai mult, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a spus, duminică, la Târgoviște, că dacă moțiunea de cenzură împotriva Guvernului nu va trece, PSD va ataca la CCR legea alegerii primarilor în două tururi.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: