Politica Slide

Cristy Baisan îi cere lui Huțucă să explice excluderea sa din PNL

iun. 09, 2017 Mihaela Tîrpan

Consilierul județean ales pe listele Partidului Național Liberal, Cristy Baisan, a fost și el exclus din partid, prin decizia Organizației Municipale Constanța, for coordonat de George Muhscină. Ridicolul situației? Baisan este membru al Organizației locale Limanu, a fost ales consilier județean, însă nu are nici domiciliul nici în municipiul Constanța și nici locul de muncă aici, după cum declară acesta pentru “Ordinea.ro”. “Eu sunt membru al Organizației Limanu a PNL. Cum să mă dea afară din partid Organizația Constanța?! Nu am în Constanța nici domiciliul și nici locul de muncă… O Organizație poate doar să propună excluderea, iar în cazul unui consilier județean, se convoacă Consiliul Director Județean și, prin vot secret, se decide soarta unui consilier județean. Pe scurt, când pui în aplicare o măsură disciplinară, normal e să discuți cu părțile implicate. Oamenii ăia din Comisia despre care au vorbit ei nu mă cunosc fizic, nu m-au văzut niciodată. Acum nici n-am fost convocat…”, declară Cristy Baisan pentru ziarul nostru.

Totuși, situația este clară: există o decizie luată de Organizația Constanța în cazul lui Baisan. Ce va face acesta? Îi cere președintelui Organizației Județene a PNL Constanța, Bigdan Huțucă, să se implice și să explice decizia luată de oamenii lui Muhscină și apoi se gândește dacă va ataca decizia în instant sau își va vedea de drumul său politic, dar în afara Partidului Național Liberal. “Există în PNL Constanța un număr de oameni care fac politica banului și nu pe cea a cetățeanului, iar acest aspect este tot mai evident. Aștept un punct de vedere din partea președintelui Organizației Județene a PNL Constanța, Bogdan Huțucă, eu fiind consilier județean. Dacă Huțucă spune că este de acord cu decizia de ieri, voi lua decizia ca atare și îmi voi vedea de drumul meu politic, dar în afara PNL. Eu nu mă regăsesc în acest PNL! Dacă Huțucă spune că nu este de accord, dar spune că este prozonierul acestor grupuri de interese, voi merge în instant și voi ataca decizia pentru a-I da o mână de ajutor proaspătului președinte al PNL Constanța. Deși vă spun toate acestea, cred că decizia a fost luată cu știința domnului Huțucă, însă mi se pare corect să aștept toate opiniile”, completează Cristy Baisan pentru “Ordinea.ro”.

Comments

comments