Connect with us

Exclusiv

Cum a pus Puiu Popoviciu mâna pe fostul sediu al RADET Constanţa

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

O firmă controlată de un off shore cipriot care apare în mai toate afacerile derulate de Puiu Popoviciu a retrocedat o importantă clădire de epocă din Constanţa, în care anterior funcţionase sediul Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET). Actele de retrocedare au fost semnate de fostul primar Radu Mazăre, care a girat corectitudinea procedurii. Însă autorul unei celebre cărţi despre imobilele vechi ale Constanţei a publicat un document care atestă că proprietarul antebelic al clădirii situate pe Strada Carol la numărul 137 era o altă persoană decât aceea de la care gruparea lui Popoviciu cumpărase drepturile succesorale. În plus, „moştenitoarea” s-a legitimat în faţa notarului cu un act de identitate emis cu 43 de ani înainte, care nu conţinea informaţii esenţiale privind CNP-ul, data şi locul naşterii, numele părinţilor etc.

Moştenitoare, în baza unui contract din 1928

RadetÎn 2001, clădirea istorică de pe Bulevardul Tomis nr. 107 se afla în folosinţa RADET. Profitând de prevederile Legii 10/2001 privind retrocedarea imobilelor naţionalizate, o doamnă cu domiciliul în Argentina, pe numele ei Balian Shake, a formulat o notificare de retrocedare a imobilului (109319/14.08.2001), prin executor judecătoresc. Aşa cum deducem dintr-o serie de înscrisuri ulterioare, întrucât notificarea de retrocedare nu se află în posesia noastră, Balian arăta că este unica moştenitoare a autorilor Zelveian Eugenia (născută Venedikian), Agopian Arden (născută Venedikian), Agopian Araxi (căsătorită Balian Araxi), Balian Jose şi Hagopian Garabed Garbis. Ulterior, mai exact în anul 2003, argentinianca a obţinut şi un certificat care îi atesta calitatea de moştenitoare, din partea notarului public Cristina Budei. Totodată, femeia a obţinut o dovadă de la Arhivele Naţionale că unul din autorii ei, respectiv Eugenia Zelveian, cumpărase pe 28 iulie 1928 imobilul situat în Constanţa pe strada Carol nr. 137 colţ cu strada Decebal – lot 11, careul ZA, compus din teren în suprafaţă de 627 mp şi construcţii.

Cladirea-interbelica-str-Ca

Planul parcelar din 1928 şi fotografia de epocă a imobilului

Balian Shake se legitima cu un livret civic din 1963

Ani de zile, în dosarul de retrocedare deschis la Primăria Constanţa nu s-a mai întâmplat nimic. Apoi, pe 30 martie 2006, Balian Shake s-a prezentat la biroul notarului public Gustavo Fabian Rullansky din Buenos Aires, Argentina, unde a încheiat o procură apostilată potrivit Convenţiei de la Haga (obiectul ei îl vom detalia mai jos). În faţa notarului din Buenos Aires, Balian s-a legitimat cu livretul civic argentinian 4990038 eliberat la 20 martie 1963. Aţi citit bine: 1963. În mod paradoxal, în actul notarial nu s-a consemnat codul numeric personal, data naşterii, locul naşterii sau numele părinţilor „moştenitoarei”.

Studiind pe internet situaţia documentelor de identitate aflate în uz, de-a lungul istoriei, în Republica Argentina, am aflat că Livretul Civic (Libreta cívica) este un strămoş al actului de identitate. Încă de la începutul secolului al XX-lea, bărbaţii din Argentina trebuiau să se legitimeze cu livretul militar (Libreta de Enrolamiento), în vreme ce femeile primeau la vârsta de 18 ani un livret civic (Libreta cívica). În 1968, aceste documente rudimentare au fost înlocuite cu Documentul Naţional de Identitate (Documento Nacional de Identidad), un act comun pentru bărbaţi şi femei, emis iniţial sub forma unui buletin verde, oarecum similar cu cele care se aflau în uz în România, în perioada comunistă. Actele de identitate emise în conformitate cu Legea 17.671 din 1968 conţin un cod de identificare similar CNP-ului românesc. Legea argentiniană prevede la articolul 13 obligativitatea prezentării Documentului Naţional de Identitate în toate circumstanţele care fac necesară dovedirea identităţii unei persoane. Însă nu exclude dovada identităţii în baza documentelor mai vechi, care nu au fost scoase din uz, fiind admise, de pildă, la alegerile din anul 2012. Pe de altă parte, în procedurile judiciare şi în operaţiunile bancare, unde sunt necesare informaţiile detaliate privind data şi locul naşterii, CNP-ul, numele părinţilor sau fotografia actuală, se solicită DNI-ul.  Notarul Rullansky n-a avut nevoie de toate aceste aspecte pentru a stabili că persoana care se prezentase în faţa sa, cu un act emis cu 43 de ani în urmă, este într-adevăr Balian Shake.

Hăţişul juridic prin care mandatarii l-au mandatat pe omul lui Popoviciu să vândă drepturile litigioase

Prin actul notarial autentificat în condiţiile mai sus descrise, Balian Shake îi mandata pe numiţii Elena Monica Livescu şi Marian Dănuţ Livescu să încheie o convenţie, expres prevăzută, referitoare la imobilul ce făcea obiectul notificării de retrocedare.

Sotii-Livescu

Soţii Livescu

Acţionând în baza mandatului, soţii Livescu s-au prezentat cu respectiva convenţie la notarul public Magdalena Ivănică din Bucureşti, care a autentificat-o sub numărul 919/30.03.2006. Consecutiv, cu numărul 920, notarul ales autentifica o altă procură prin care soţii Livescu, acţionând ca mandatari ai lui Balian Shake, îl mandatau mai departe pe numitul Andrei-Mihai Bejenaru să vândă drepturile litigioase asupra clădirii care adăpostea atunci sediul RADET către constănţeanul Marian Gheorghe. De ce n-au putut soţii Livescu să vândă în mod direct drepturile litigioase şi de ce au mandatat o altă persoană în acest scop? O explicaţie simplă ar fi aceea că Elena Monica Livescu era atunci, ca şi acum, notar public, iar în această calitate a autentificat actul autentic dintre Bejenaru şi Gheorghe. Elena Monica Livescu nu avea dreptul legal să semmneze în acelaşi timp şi convenţia de vânzare, ca mandatară a lui Balian Shake, şi încheierea de autentificare, în calitate de notar public, deoarece ar fi fost în incompatibilitate.

Argentinianca a primit preţul cesiunii într-un cont din Uruguay

La încheierea actului de vânzare a drepturilor litigioase, Marian Gheorghe a plătit 22.500 de euro într-un cont bancar românesc, deschis pe numele societăţii civile de avocaţi Livescu şi Asociaţii. Aici trebuie să arătăm că Marian Dănuţ Livescu, soţul notarei, este de profesie avocat, fiind unul din specialiştii recunoscuţi în materia retrocedărilor de imobile din Baroul Bucureşti. De asemenea, afaceristul constănţean a achitat 227.000 de euro, prin transfer bancar, într-un cont deschis pe numele Balian Shake, dar nu în ţara ei de rezidenţă, Argentina, ci în Uruguay, la Monevideo. Ca să intre în posesia banilor, Balian a bătut o cale de 570 de kilometri, mergând în ţara vecină. De ce nu putea efectua operaţiunea de încasare în ţara ei, asta nu se lămureşte în niciun fel în actele analizate. Însă ştim că livretul civic folosit de Balian Shake în scopul legitimării data din 1963 şi nu putea fi admis de nicio bancă din Argentina pentru autorizarea operaţiunilor de cont curent, în anul 2006.

Mazăre retrocedează Carol 127 pentru Carol 137

Radu Mazare

Radu Mazăre, profetul de la Primărie

După tranzacţia legată de drepturile litigioase, retrocedarea a mers ca unsă. Astfel, pe 6 septembrie 2007, primarul municipiului Constanţa de la acea vreme, Radu Mazăre, a semnat Dispoziţia nr. 4667 pentru restituirea parţială în natură a imobilului situat în Constanţa, bulevardul Tomis nr. 107, str. Decebal nr. 32A (fosta str. Carol nr. 127, Decebal nr.26). În preambulul actului administrativ se arăta că Balian Shake, prin procurist Bejenaru Andrei-Mihai, solicita restituirea imobilului situat la fosta adresă interbelică str. Carol 137. Însă dispozitivul actului stabilea restituirea în natură pentru Carol 127. Totodată, se excepta de la retrocedare o fostă anexă a clădirii interbelice, vândută cu titlu de locinţă, de către Primărie, unei persoane fizice în anul 1996. Totodată, se menţiona că locuinţa în cauză fusese extinsă în baza unei autorizaţii de construire emisă în anul 2003 de Radu Mazăre. Legal vorbind, acea autorizaţie nu putea fi dată, întrucât terenul fusese notificat spre retrocedare încă din 2001. Legea îl obliga pe Mazăre să nu emită autorizaţia de construire, dar fostului primar puţin îi păsa de lege. Lui îi păsa de astrologie, de profeţii, de viitorologie. Ca dovadă, în Dispoziţia sa, pe care, repetăm, a emis-o pe 6 septembrie 2007, acesta arăta că imobilul realizat în baza autorizaţiei (ilegale) în 2003 fusese vândut pe 14 noiembrie 2007. Acest profet rătăcit la Primărie ştia pe 6 septembrie ce avea să se întâmple pe 14 noiembrie, cu număr de autentificare cu tot. Poate că timpul, pentru el, curgea în sens invers, ca înaintea erei noastre. Sau poate că a fost pe undeva o eroare materială, deşi într-un astfel de act solemn, care are forţa probantă a unui înscris autentic, astfel de abateri nu au ce căuta. Trebuie să mai spunem că, undeva în preambulul Dispoziţiei de retrocedare, se mai invoca un articol de lege referitor la încadrarea clădirii hotărâte pentru retrocedare în categoria imobilelor preluate de stat cu titlu valid. Ce titlu a fost, din ce an şi pentru ce autori, nu s-a mai lămurit în Dispoziţie. În sfârşit, după ce a retrocedat fostul număr 127 pentru cererea de la 137, Mazăre a stabilit, aşa cu spunea şi legea, că dispoziţia sa trebuia pusă în executare în termen de trei ani de la data primirii ei de către persoana îndreptăţită.

Pe Carol 127 era casa lui IN Roman; la numărul 137 locuia Aurelia Galuri

Verificând documentele aflate la Arhivele Naţionale, am aflat că, pe listele de alegători din anul 1934, în clădirea aflată la adresa Strada Carol nr. 127 figura ca locatar şi proprietar Bonifaciu Roman, avocat de prestigiu şi fiul al ilustrului Ioan N. Roman, fost primar al Constanţei, fost deputat şi unul din marii intelectuali ai Dobrogei, autor de carte, jurnalist, poet şi om de afaceri. Însă, în mod cert, clădirea construită de IN Roman nu era, în niciun caz, cea care stă şi azi în temeliile ei, pe bulevardul Tomis, la numărul actual 107. În acest sens, toţi cercetătorii istorici din Constanţa atestă că imobilul familiei Roman a fost distrus în al doilea război mondial, în urma unui bombardament.

Bonifaciu-Roman-Carol-127

La adresa Carol 127 locuia fiul fostului primar Ioan N. Roman

Pe de altă parte, la numărul 137, ultimul proprietar înregistrat înainte de instaurarea regimului comunist a fost Aurelia Galuri, aşa cum reiese din fişa de rol fiscal a imobilului publicată în anexa cărţii „Constanţa Veche” a autorului Marian Moise. Autorul cărţii susţine însă că adresa „strada Carol numărul 137” din perioada interbelică ar corespunde acum cu „adresa Bulevardul Tomis 117”, iar aici ar fi funcţionat multă vreme restaurantul Păltiniş-Măcelăresc.

Montaj-Galuri

Extrase din cartea “Constanţa veche” a autorului Marian Moise

Nu avem pretenţia să elucidăm situaţia adreselor din perioada interbelică, însă date fiind aceste nepotriviri, credem că Primăria Constanţa trebuia să lămurească pe deplin situaţia, în baza istoricului de rol care se găseşte în arhiva sa. Din nefericire, Primăria nu a făcut acest lucru, procedând diferit faţă de propria ei practică din alte dosare de retrocedare. Iar aşa, suspiciunile că procedura nu a fost corectă sunt pe deplin alimentate.

În 2012, Mazăre emite o nouă dispoziţie, eliminând sintagmele „Carol 127” şi „imobil preluat de stat cu titlu valid”

La câteva luni după emiterea Dispoziţiei de retrocedare, un avocat împuternicit de Andrei Bejenaru a semnat alături de reprzentanţii Primăriei Constanţa, procesul-verbal 132846/16.01.2008 de punere în posesie asupra clădirii istorice. Dar ani de zile după această ispravă, nimeni nu şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra fostului sediu RADET. Din acest motiv, nu s-a aflat nimic de afacere, iar anii scurşi fac acum de prisos vreo anchetă penală. Căci orice s-ar putea dovedi cu privire la notificarea din 2001, la certificatul de moştenitor din 2003 şi la procura dată în 2006 în baza unui act vechi de 43 de ani, sunt fapte prescrise. Pe de altă parte, vizionarismul lui Radu Mazăre, dovedit atunci când menţiona actul din noiembrie 2007 în dispoziţia dată în septembrie 2007, încă ar fi de aşteptat, în termen scurt, un punct de vedere… măcar din partea astrologilor.

Pe 6 februarie 2012, primarul Mazăre a emis o nouă dispoziţie, sub numărul 268, prin care a modificat două articole din dispoziţia anterioară, dată în 2007. Le-a modificat, în sensul că le-a reformulat, a schimbat ordinea propoziţiilor, fără a schimba nimic din înţelesul articolelor vechi. Deşi a păstrat intact acelaşi înţeles, schimbând doar formulările şi câteva cuvinte, totuşi Mazăre s-a îngrijit să dispară din cuprinsul actului orice referire la adresa interbelică „strada Carol nr. 127”. Ca dovadă, în noua dispoziţie, nu mai apare decât Carol 137, o singură dată, undeva în preambul, când se menţionează adresa precizată de Balian Shake în Notificarea din 2001. Şi tot în preambul, au mai fost simplificate temeiurile de drept invocate. Cu această ocazie, nu s-a mai inclus nicio referire la încadrarea imobilului în categoria celor preluate de stat cu titlu valid.

Imobilul ajunge în portofoliul Wellkept Imobiliare SRL, o firmă deţinută de un off shore care apare în mai toate afacerile lui Puiu Popoviciu

Puiu Popoviciu

Puiu Popoviciu

Deşi toate demersurile legale au fost făcute de Andrei Bejenaru, ca procurist, drepturile litigioase se aflau în posesia constănţeanului Marian Gheorghe. Pe 1 februarie 2012, Bejenaru şi Gheorghe au întocmit un înscris sub semnătură privată, potrivit căruia drepturile asupra imobilului erau cedate în favoarea companiei Wellkept Imobiliare SRL din Bucureşti. Firma bucureşteană era deţinută de Andrei Bejenaru, în proporţie de 10%, şi de firma off shore din Cipru, Tatika Investments Ltd, aceea despre care spuneam că apare în mai toate afacerile derulate de controversatul om de afaceri Puiu Popoviciu. Totuşi cum un astfel de act de mână nu avea nicio valoare, Gheorghe şi Bejenaru s-au prezentat şi la un birou notarial, pe 6 aprilie 2012, unde au încheiat un act autentic de vânzare-cumpărare. Părţi în contract erau Balian Shake prin Bejenaru, Wellkept prin acelaşi Bejenaru şi Marian Gheorghe, personal şi ca mandatar al soţiei sale. Preţul fusese deja plătit în anul 2006, în contul din Uruguay, astfel că Wellkept a devenit proprietară. Pe 13 aprilie 2012, firma lui Popoviciu şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra clădirii istorice. Un an mai târziu, fostul sediu al RADET găzduia un restaurant de fiţe şi un magazin de lux.

Ginerele lui TeLeagă şi celelalte personaje

Pentru cei care nu ştiu – deşi cam toată lumea ştie – Puiu Popoviciu a fost ginerele fostului ministru comunist de interne, Ion Dincă-„Te Leagă”. El a avut probleme cu sistemul judiciar, fiind anchetat începând cu anul 2009 şi apoi trimis în judecată în anul 2012, pentru preluarea terenului de la Băneasa al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, acolo unde grupul de firme pe care îl controlează a construit Băneasa Shopping Center, cel mai mare parc de retail din România, evaluat la două miliarde de euro. Popoviciu este asociat în firma Computer Land SA cu Nicolae Badea, fostul său cumnat, căsătorit cu cealaltă fiică a ministrului comunist Ion Dincă-„Te Leagă”. Fiicele fostului demnitar comunist activaseră în contraspionaj, specializarea dialecte arabe. La rândul său, Badea este acţionar la clubul de fotbal Dinamo Bucureşti, răspunzând de destinele acestuia alături de Cristi Borcea şi Dragoş Săvulescu, doi dintre campionii retrocedărilor frauduloase de terenuri de la Constanţa, coinculpaţi alături de Radu Mazăre în celebrul dosar penal care vizează fapte prin care hălci din domeniul public şi privat al statului şi al Municipiului Constanţa au ajuns pe mâna unor cumpărători de drepturi litigioase. Revenind la Popoviciu, trebuie să mai spunem că acesta mai este asociat şi în Casa Vinului SRL, alături de fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, dar şi de omul de afaceri Bogdan Bartolomeu, fostul ginere al ministrului comunist Grigore Preoteasa. Popoviciu deţine indirect francizele KFC, Pizza Hut şi IKEA, lanţul hotelier Ramada, peste 50.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale şi numeroase proprietăţi imobiliare. Potrivit unor speculaţii de presă, el ar avea o legătură mediată şi cu fondul de investiţii care a preluat recent în portofoliu City Park Mall of Constantza, construit pe un teren retrocedat de administraţia Mazăre, în Parcul Tăbăcărie.

Lavinia-Gheorghe

Lavinia Gheorghe (dreapta), fiica cesionarului de drepturi litigioase Marian Gheorghe

Andrei Bejenaru este unul din asociaţii minoritari ai grupului de firme controlat de Popoviciu. Constănţeanul Marian Gheorghe este administrator la una din firmele lui Bejenaru, respectiv Hercules Properties SRL Bucureşti. Mai departe, constănţeanul deţine 50% din firma Magic Ambasador SRL, care are în proprietate clădirea în care a funcţionat clubul La Mania din staţiunea Mamaia. Marian Gheorghe este partener în această firmă cu fiica sa, Lavinia Gheorghe, care este căsătorită cu un antrenor de tenis din Scoţia şi întreprinde acţiuni de implicare civică prin Rotary Club Constanţa.

[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2016/02/Retrocedare-sediu-RADET-Constanta.pdf”]

Comments

comments

Exclusiv

Țeapa olandeză. Cum lucrează justiția românească pentru multinaționale

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

După ce au tracasat o judecătoare de la Tribunalul Constanța cu cereri repetate de recuzare, atât de temeinice că au fost respinse de fiecare dată, olandezii de la Van Oord au reușit să obțină din partea acesteia o atitudine deja părtinitoare până la încălcarea legii. Evoluția descrisă lapidar mai sus se petrece în dosarul de insolvență al Van Oord – Sucursala Constanța. Vorbim aici despre un dosar deschis împotriva olandezilor de compania Comprest Util SRL Constanța, care a reclamat că a fost țepuită cu aproximativ un milion de euro de cunoscuta multinațională. De aproape 3 ani, firma românească, parte a unui grup cu aproximativ 500 de salariați, se chinuie să recupereze contravaloarea prestațiilor efectuate olandezilor la extinderea plajelor din Constanța. Comprest Util a plătit deja impozit pe profit și TVA statului român, pentru prestațiile facturate olandezilor, pe care aceștia, cu un drept inventat de ei, n-au mai vrut să le achite. Deși au încasat 230 de milioane de euro de la instituții ale statului român pentru diverse lucrări, olandezii nu au plătit niciun leu la bugetul României. Ei au declarat rezultate contabile negative, pierderi și datorii colosale, având 15 angajați cu totul pe sucursala deschisă la Constanța. Cu siguranță activitățile Van Oord în România au fost extrem de profitabile, însă profitul a fost exportat ilegal în țara de origine, în dauna statului român, țepuit astfel la impozitul pe profit. La un moment dat, Fiscul a descins într-un control la Van Oord Sucursala Constanța, stabilind că această entitate datorează sume importante bugetului de stat. Cu toate acestea, olandezii au atacat decizia Fiscului la instanță și au reușit să o desființeze. Trebuie să amintim că, în 2013, când și-au deschis sucursala din Constanța, olandezii și-au declarat primul sediu social într-un imobil închiriat – ce să vezi? – taman de la doi foști judecători influenți la nivel național. Locuind în casa acestora și provenind dintr-o țară despre care chiar un fost șef de stat a spus că flutură MCV-ul și admiterea în Schengen doar pentru a obține favoruri, Van Oord a obținut cam tot ce și-a propus în justiția românească.

Având dovada datoriei certe, lichide și exigibile, în 2016 Comprest Util a aflat, cu stupoare, de la o instanță locală că olandezii nu au calitate procesuală și, ca atare, nu se poate emite o ordonanță de plată împotriva lor. Un an mai târziu, o instanță din Capitală a spus contrariul, că olandezii au calitate. Prin urmare, românii au cerut din nou ordonanță de plată și au obținut-o la începutul acestui an. Dar în momentul în care se pregăteau să execute firma Van Oord, a survenit o răsturnare de situație cum rar s-a mai văzut. Olandezii au făcut contestație, iar magistrații locali au suspendat ordonanța fără drept de apel, deși cum s-a demonstrat mai apoi suspendarea nu se putea da decât cu drept de apel. De asemenea, la finalul procesului aceeași magistrați care s-au făcut că nu știu regimul suspendării au anulat cu totul ordonanța de plată, omițând în mod extrem de grav să se pronunțe pe excepțiile ridicate de partea română. Pe excepțiile ridicate de olandezi s-au pronunțat. Pe toate! Cum spune înțelepciunea populară: pentru unii mumă, pentru alții ciumă! Culmea, instanța română a fost mumă cu străinii care nu au plătit nimic bugetului de stat, trăgând țeapă statului și partenerilor români.

După această răsturnare de situație, în această manieră pe care îndrăznim să o considerăm de competența parchetului special înființat pentru investigarea faptelor magistraților, în joc a rămas, totuși, o undă de speranță. Într-un proces separat, Comprest Util ceruse declanșarea insolvenței împotriva Van Oord Sucursala Constanța. Cu toate dovezile în mână, românii au fost trimiși la plimbare de un judecător-sindic de la Tribunal. Speranța a venit de la Curtea de Apel Constanța, care n-a mai putut tolera această bătaie de joc a instanței inferioare. Curtea a constatat pe probele și evidențele care se văd din satelit că românii au fost țepuiți. A constatat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței. Ca urmare, Curtea a decis să trimită dosarul în răspăr la Tribunal, obligând judecătorul sindic să deschidă procedura insolvenței împotriva Van Oord. Atenție, vorbim de o obligație, nu de o chestiune facultativă.

Van Oord s-a încordat la maxim, atacând hotărârea definitivă în căi extraordinare, precum revizuirea și contestația în anulare. Ambele demersuri au fost respinse. Prin urmare, dosarul a fost trimis la Tribunal, la un judecător sindic… abia promovat de la Judecătoria Medgidia. Desigur, repartizarea aleatorie a cauzelor nu ține cont de vechimea și experiența magistraților. Însă sucursala olandeză a simțit punctul moale și a lovit în mod repetat, tracasând instanța cu tergiversări absurde și recuzări fără temei, respinse ca atare. Într-un final, la sfârșitul săptămânii trecute, la bară s-a prezentat, ca și până atunci, avocatul Van Oord Sucursala Constanța, dar și un avocat al Van Oord Olanda, cu o cerere de intervenție în numele firmei-mamă. În acest fel, olandezii încearcă să pună din nou în discuție intrarea în insolvență, deși dezbaterea în acest sens s-a făcut, pentru totdeauna, la instanța superioară a Curții de Apel, care a obligat judecătorul sindic să declanșeze procedura insolvenței.

Această intervenție echivalează cu un fel de instigare adresată unei instanțe inferioare de a nu ține cont de decizia instanței superioare. Din acest motiv, Comprest Util a ridicat excepția inadmisibilității și a cerut sancționarea olandezilor pentru exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale. Însă, în mod paradoxal, judecătoarea care amână de luni bune să pună în aplicare măsura la care a fost obligată de Curtea de Apel, fiind împiedicată prin tergiversări și recuzări ale Van Oord, a considerat că această conduită a olandezilor nu este sancționabilă. Mai mult, a apreciat că cererea de intervenție ar fi admisibilă, fără ca măcar să palpeze succint conținutul ei. Cu alte cuvinte, fără să întrebe nimic despre scopul sau teza cererii de intervenție, fără să cunoască o iotă din conținutul ei, instanța a apreciat că aceasta poate fi admisă. Partea română a evocat autoritatea de lucru judecat a deciziei Curții de Apel Constanța, care – repetăm – a stabilit caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, obligând judecătorul sindic să deschidă procedura insolvenței împotriva Van Oord – Sucursala Constanța, fără alte discuții, fără intervenții, fără tergiversări. Însă, există suspiciunea că judecătoarea debutantă în materie de insolvență avea opinia deja formată, fără a cunoaște în cadrul procesual dat conținutul cererii olandeze și fără a rezona la principiile de drept care îi interzic să reevalueze aspecte stabilite definitiv de o instanță superioară. A fost rândul Comprest Util să recuze judecătorul sindic.

Însă trebuie să spunem că panta pe care alunecă acest proces este una extrem de gravă întrucât, pe față, fără rușine și fără nicio teamă măcar față de eventualitatea ca aceste fapte să fie vreodată în atenția secției speciale de investigare a magistraților, s-a deschis o portiță pentru reformarea unei decizii definitive de către o instanță inferioară, contrar legii, contrar principiilor de drept, contrar statului de drept. De o gravitate extremă este și faptul că magistratul implicat a consimțit la acest viol al legii procesuale după ce a fost hărțuit cu tergiversări și recuzări repetate, formulate cu rea-credință de olandezii care speră să rămână cu buzunarele pline.

Antreprenorul român s-a mai pomenit într-un litigiu mai vechi cu revocarea unei hotărâri irevocabile (vezi AICI). De asemenea, mai recent s-a pomenit că un procuror pledant de la Parchetul Judecătoriei își combătea superiorii de la Parchetul Curții de Apel ca să apere o persoană care a mai făcut pușcărie. Că așa e la Constanța, gradele mici dau de pământ cu gradele mari, hotărârile irevocabile se pot revoca din condei, iar țeparii și infractorii au trecere la unii magistrați. Nu în ultimul rând, firmele românești sunt dezavantajate flagrant în raport cu multinaționalele aciuate prin case de foști judecători. Ce dacă firmele românești au plătit la stat impozite? Ce dacă multinaționalele n-au plătit nimic. Sunt multinaționale și trebuie să câștige tot: porturi, șantiere navale și dreptate oloagă de la justiția oarbă. Va urma!

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Valentin Vrabie, legături periculoase cu lichidatoarea și creditorii Apollo Ecoterm

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Apollo Ecoterm SA, societate deținută integral de Consiliul Local Medgidia, care, până zilele viitoare, încă mai are gestiunea delegată a serviciilor publice de termoficare, îngrijire spații verzi și reabilitare drumuri din Medgidia, se pregătește să devină o simplă pagină de istorie. Administratorul ei statutar, Constantin Sima, a depus în luna septembrie o cerere de declanșare a procedurii generale a insolvenței,  ca urmare a incapacității de a achita debite restante din anul 2017. Chiar prin cererea introductivă, Sima a solicitat instanței să numească drept administrator judiciar provizoriu la Apollo firma profesională CC Insol SPRL Constanța, deținută de Corina Curutz.

Condamnată penal pentru evaziune

Vorbim aici de una din cele mai controversate lichidatoare din județ. Curutz a fost condamnată pentru evaziune fiscală, prin sentința penală nr. 235/23.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul 6553/2/2013. Condamnarea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 425/A/11.12.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Însă în 2015, profitând de dezincriminarea faptelor pentru care fusese condamnată, aceasta a deschis dosarul de revizuire nr. 3586/2/2015 la Curtea de Apel Constanța, obținând astfel achitarea.

De răsunet a fost și conduita profesională pe care a avut-o Corina Curutz la Fruvisat SA. Ea a fost acuzată că a făcut să dispară mai multe bunuri de inventar, printre care și un autoturism Aro. Într-un final, o instanță civilă a obligat-o să returneze bunurile societății aflate în insolvență sau să achite contravaloarea acestora. Pe portalul instanțelor de judecată există numeroase alte procese, în care diferite persoane au depus plângeri împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată a Corinei Curutz. Desigur, aceasta se bucură de un cazier curat. Însă am pomenit toate aceste aspecte nu pentru a eluda principiul prezumpției de nevinovăție, ci pentru a proba conținutul moral al susținerii de mai sus, anume că vorbim de o persoană controversată. De asemenea, vorbim de date publice, la care și Sima avea acces. Cu toate acestea, din sutele de practicieni în insolvență, administratorul Apollo Ecoterm a găsit-o tocmai pe Corina Curutz. El nu și-a motivat în niciun fel alegerea făcută.

Vrabie a cumpărat de la Curutz fostul sediu administrativ al Pesco Peștera

Însă, ca o coincidență de zile mari, Curutz era o cunoștință mai veche a primarului cu limbaj de boschetar din Medgidia, Valentin Vrabie. Acesta a cumpărat în anul 2004 sediul social al societății Pesco SA Peștera – o clădire cu o suprafață construită de 1400 mp. La acel moment, Pesco SA se afla în procedură de insolvență, având ca administrator judiciar firma CC Insol SPRL, a Corinei Curutz.

În anul 2008, Valentin Vrabie a menționat în declarația sa de avere faptul că el, în calitate de soț, este titularul dreptului de proprietate asupra clădirii în cauză și a terenului aferent. De altfel, acesta avea domiciliul chiar în căsoiul cumpărat de la CC Insol. Ulterior, primarul a depus declarații de avere, fără proprietăți, fără conturi, ba chiar și fără soție…

5000 de lei plus TVA și 8% din fonduri

Așadar, lichidatoarea de la care și-a cumpărat Vrabie casa din Peștera a fost propusă ca administrator judiciar provizoriu la Apollo Ecoterm. Pe 26 septembrie 2018, această cerere semnată de Sima a fost aprobată de judecătorul sindic de la Tribunalul Constanța, în dosarul de insolvență nr. 5558/118/2018. Instanța a stabilit un onorariu pentru firma Corinei Curutz de 5.000 de lei plus TVA pe lună și de 8% din fondurile pe care le va obține în folosul creditorilor. În plus, magistratul care a judecat cauza a fixat un termen limită pentru întocmirea tabelului preliminar al creanțelor la data de 29 noiembrie 2018. Apoi, instanța a fixat prima ședință a adunării creditorilor la 4 decembrie 2018.

Fiscul și furnizorul de gaze lipsesc din tabelul preliminar

Apollo Ecoterm datorează bani grei către ANAF și către furnizorul de gaze. Împreună, cei doi creditori au de recuperat peste 7 milioane de lei de la întreprinderea publică din Medgidia. Situația este cunoscută, existând popriri și procese pe rol. Cu toate acestea, Corina Curutz și-a ținut ședința la care era obligată de judecătorul sindic fără cei doi mari creditori de la Apollo. În lipsa acestora, au fost chemate să voteze o instituție și  5 societăți cu datorii mărunte.  S-a votat o chestiune inclusă în articolul 57 din legea insolvenței, potrivit căreia creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar desemnat provizoriu și onorariul acestuia. Cu alte cuvinte, s-a votat transformarea numirii provizorii a CC Insol într-o numire permanentă.

Creditorii chemați la vot au fost Administrația Fondului pentru Mediu (cu 0,050% din creanțele înscrise în tabelul provizoriu), Oyl Company SRL (43,87%), Multicont SRL (7,56%), Dimitris Garden SRL (12,26%), Kokkai Comimpex SRL (7,13%) și Selena SRL (6,89%).

Primul creditor: sora mai mică a firmei de la asfaltări

Iată cine sunt și ce reprezintă acești creditori, în ordinea procentului din creanțele înscrise în tabelul provizoriu. Oyl Company SRL este o firmă din județul Ialomița, controlată de familia omului de afaceri Corneliu Dragomir. Societatea, care produce materiale de construcții, are o soră mai mare, pe numele ei Oyl Company Holding AG SRL. Această din urmă a câștigat licitația organizată de Primăria Medgidia pentru reabilitarea drumurilor din oraș. Contractul este în desfășurare, deși mai mult stagnează. La momentul atribuirii lucrărilor, Ordinea.Ro a semnalat că licitația a fost trucată, întrucât Oyl Company Holding AG SRL nu s-a prezentat cu un terț susținător autorizat să mute stâlpii de electricitate. Toți ceilalți competitori au avut astfel de terți susținători, fiind o cerință din caietul de sarcini. După cum spuneam, firma avantajată de administrația Vrabie are o soră mai mică, Oyl Company SRL, care a furnizat diverse produse către Apollo Ecoterm, necesare la desfășurarea activităților delegate de întreținere a drumurilor. Nefiind plătită, această societate a devenit primul creditor al Apollo, pe tabelul întocmit de Curutz.

Caraiola, un contravenient înrăit care a profitat de închiderea serei

Al doilea creditor care a votat pentru Curutz este Dimitris Garden SRL, o firmă din Mihail Kogălniceanu. Aceasta este deținută de Anăstase Caraiola, un contravenient înrăit înregistrat cu zeci de procese în materia plângerii contravenționale. Firma lui Caraiola a devenit furnizor de material floricol pentru Apollo Ecoterm, în contextul în care, din motive bizare și niciodată elucidate public, întreprinderea a închis în vara anului trecut sera în care producea, pe aproape 14.000 mp, material săditor necesar în prestarea serviciului delegat de îngrijire a spațiilor verzi din oraș. În cadrul ședințelor de Consiliu Local, mai mulți consilieri au menționat că închiderea serei de pe strada Independenței a fost dispusă verbal de primarul Valentin Vrabie.

Cuibul de afaceri de pe Nicolae Bălcescu nr 12

Consilierii au mai acuzat că Primăria Medgidia a preluat cealaltă seră exploatată în mod tradițional de Apollo, la ieșirea din municipiu spre Valea Dacilor. O parte din terenul de acolo a ajuns pe baza unui aviz de grădină în exploatarea firmei Adfergen Comp SRL, controlată de familia unei rude prin alianță a lui Vrabie. Vorbim aici de familia lui Genc Mevlit, căsătorit cu o nepoată de soră a Nicoletei Vrabie. Cătălina Mevlit, soția lui Genc, este asociată într-o firmă de pază, pe numele ei Gekguard Security SRL, cu sediul la aceeași adresă ca și Adfergen Comp. Tot pe Nicolae Bălcescu nr. 12 funcționează și Sunrise Comp SRL, deținută de Genc Mevlit. În perioada în care Medgidia a fost condusă de liberalul Marian Iordache, Adfergen Comp SRL a derulat contracte cu Apollo Ecoterm. După plecarea lui Marian Iordache la Primăria Cernavodă (unde este consilier de primar) și suirea lui Vrabie în scaunul de primar de la Medgidia, Adfergen și-a încetat raporturile comerciale cu Apollo.

Creditorul de la pază

Revenim la lista creditorilor. Al treilea ca importanță este Kokkai Comimpex SRL din Techirghiol. Firma din urmă este deținută oficial de Cidem Apseleam, însă presa a acreditat idea că fondatorul acesteia, cunoscutul mason Ismail Temungin, ar fi în continuare beneficiarul afacerii. Prestând la Apollo servicii de pază și nefiind plătită, firma Kokkai Comimpex a devenit al treilea creditor pe tabelul provizoriu al Corinei Curutz, votând de asemenea ca aceasta să primească un mandat definitiv de administrator judiciar la Apollo.

Auditorul-creditor

Al patrulea creditor ca importanță este Multicont SRL, o firmă deținută de experta contabilă Iuliana Constantin. Multicont este chiar auditorul Apollo Ecoterm SA, care a confirmat, cu obiecții absolut minore, realitatea datelor contabile prezentate de administratorul statutar Constantin Sima în iulie 2017. Auditorul a atras atunci atenția că, în 2017, Apollo a angajat cheltuieli cu 1,7 milioane de lei mai mari decât veniturile, că a primit subvenții de la Primărie mai mici decât în 2016 la termoficare și că, în general, a prestat activitățile de la spațiile verzi și întreținerea drumurilor la o cotă de profit de 3%, din care 1% datorat Primăriei ca redevență.

Prima iubire: Selena

Ultima firmă cooptată în comitetul creditorilor Apollo este Selena SRL, deținută de Șeref Duagi. Această firmă are legături vechi cu Valentin Vrabie. În anul 2008, Selena a câștigat prima licitație organizată de Vrabie în calitate de primar al comunei Peștera, în condiții pe care le vom descrie amănunțit într-un articol viitor.

Până atunci putem să spunem că lucrarea atribuită a fost aceea de amenajare a celebrului parc din Peștera. În actele de achiziție întocmite în 2008, Selena SRL figura cu sediul social pe strada Nicolae Bălcescu nr. 12, în casa familiei lui Genc Mevlit. Ulterior, societatea și-a schimbat sediul social. Pe vremea lui Iordache, Selena a devenit furnizor la Apollo, rămânând pe poziție și sub Vrabie și prestând lucrări de pregătire a stadionului pentru Festivalul Dapyx.

Selena, contracte de vidanjare la Cernavodă

Societatea și-a păstrat relațiile excelente și cu Marian Iordache, dovadă că după ce acesta a ajuns consilier de primar la Cernavodă, Selena a fost chemată să închirieze toalete ecologice în orașul vecin și să le vidanjeze.

Datele de mai sus arată legăturile primarului din Medgidia cu lichidatorul și firmele implicate în povestea insolvenței de la Apollo. Până acum, Vrabie a declarat că doar consilierii care i se opun ar fi de vină pentru distrugerea întreprinderii publice locale. În episoadele viitoare vorbim despre alte fapte și acte care indică, la rândul lor, că dezastrul de la Apollo Ecoterm a fost unul provocat de administrația Vrabie. Va urma!

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Cum a devenit Murfatlar un ”hub smart city” și un loc vibrant, într-un film cu efecte de Hollywood

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Primăria Murfatlar aplică zicala ”cum să faci din țânțar armăsar”. Cu ocazia centenarului Marii Uniri, primarul localității, Valentin Saghiu, s-a gândit să iasă din anonimatul în care zăcea de ani buni, lansând un film de prezentare cu imagini demne de Hollywood: efecte speciale, filmări din dronă, travlinguri din macara, calitate lacrimă, ultra high definition, subtitrare în limba engleză.  Dacă ar fi mut, filmul despre Murfatlar ar putea fi considerat o capodoperă. Însă din film se aud voci. Iar vocile descriu o situație contrafăcută și exagerată, stricând cu totul capodopera de imagine.

”Un oraș provocat de o expansiune rapidă, care împletește armonios istoria, tradiția și inovația, un oraș care se străduiește să țină pasul cu noile tendințe urbane și tehnologia pentru a crea un mediu nou, atractiv și competitiv. Bun venit la Murfatlar, vedeta podgoriilor din Dobrogea” – ne întâmpină vocile din film.

Ascultăm și ne șocăm aflând că orașul Murfatlar este așezat pe principalele artere de circulație rutieră, cale ferată, navală și aeriană. ”Orașul leagă întreaga țară de stațiunile de la Marea Neagră și de Portul Constanța”- spun vocile din film. Cu alte cuvinte, fără Murfatlar – care nu are un aeroport, dar are văzduh cât cuprinde – întreaga țară ar fi cam dezlegată de stațiunile de pe litoral.

Vocile din film ne mai spun că ”istoria a ajutat mult ca localitatea să devină orașul vibrant de astăzi”. Însă demonstrația acestei aserțiuni se bazează pe un context istoric falsificat la modul grotesc, în care se acordă localității un rol central, pe care nu l-a avut nicicând. ”La 4 octombrie 1860, la Murfatlar este inaugurată prima linie de cale ferată din întregul Imperiu Otoman”, ne spun vocile. Însă, în realitate, prima atestare documentară a existenței localității datează din 1864. Inaugurarea căii ferate britanice a avut loc la Kustenge și Tchernawoda, iar nu în cătunul Murfatlar, care nici nu exista pe atunci.

Mai aflăm că, în prezent, Murfatlarul este un loc vibrant, care ”evoluează de la micul oraș de provincie la un hub smart city care își respectă cetățenii și are grijă ca generațiile următoare să crească sănătoase, educate, conectate la tot ce este nou și modern, fără să-și uite valorile și tradiția”. Până și Decebal Făgădău, primarul din Constanța exersat în astfel de exprimări cu limbă de lemn, ar fi invidios pe realizările… verbale din celălalt hub. În realitate, atât de vibrant este orașul Murfatlar și atât de conectat la noile tehnologii, încât nu are nici măcar rețea de gaze naturale.

Trebuie să mai spunem că filmul de prezentare care face din țânțar armăsar a fost realizat de SC Image Refection SRL Constanța și a costat 7.500 de lei.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: