Conecteaza-te cu noi

Politica

Dăncilă sare la gâtul lui Iohannis: „Președintele dezinformează și face declarații iresponsabile“

Published

on

După ce președintele Klaus Iohannis a refuzat să promulge legea bugetului de stat pe 2019, aducând mai multe critici dure Executivului PSD-ALDE, premierul Viorica Dăncilă a reacționat dur. La începutul ședinței de Guvern de marți, 12 martie, premierul a declarat că declarațiile șefului statului sunt iresponsabile și că primul om în stat nu face decât să dezinformeze.

„Am constatat ieri (luni, 11 martie, n.r.), pentru a nu știu câta oară, că președintele Iohannis nu are nicio limită. Am avut senzația ca ne-am întors în timp, în 2013, când un alt președinte promulga doar bugetul asigurărilor sociale de stat cu aceleași minciuni. Președintele României (Iohannis, n.r.) îi dezinformează din nou pe români, inventând explicații ridicole de ce a luat decizia de a bloca adoptarea bugetului pentru anul 2019. Este, în mod evident, un joc electoral pe care îl face însă pe spatele românilor. Domnul președintele Iohannis dovedește că nu cunoaște lucruri elementare, când a afirmat că lipsesc 1,4 miliarde de lei de la bugetul de pensii. În realitate, după foarte mulți ani, în 2019, bugetul va avea un excedent de 1,7 miliarde lei, ca urmare a măsurii transferului contribuțiilor de la angajator la salariați – o altă măsură pe care domnul președintele Iohannis a criticat-o, măsură care însă și-a arătat eficiența.

O altă dezinformare pe care președintele României a aruncat-o cu nonșalanță în spațiul public este legată de mărirea pensiilor. Domnul președinte ar trebui să citească cu atenție măsurile pe care le-a luat Guvernul României. Pentru ca am mărit anticipat pensiile, începând cu 1 iulie 2017 pentru anul 2018 și la 1 iulie 2018 pentru anul 2019, cu mai mult decât rata inflației și creșterea reală a salariului mediu brut. Dacă am fi făcut ce cere domnul președinte Iohannis și partidul său, pensiile românilor ar fi fost mult mai mici acum“, a declarat Dăncilă.

Premierul a afirmat că Iohannis se joacă cu sentimentele oamenilor și creează în rândul pensionarilor îngrijorări că nu există bani de pensii, „afirmație care nu are nicio bază reală“.

Advertisement

„Oare ce urmărește domnul președintele prin insistența pe temele care induc nesiguranță în rândul pensionarilor? Pregătește terenul pentru vreo decizie de amputare a drepturilor pensionarilor din partea formațiunilor politice pe care le susține pe față, cum s-a mai întâmplat în trecut? O spun cu fermitate: Pensionarii nu au niciun motiv să-și facă griji. Așa cum ne-am angajat, vom continua majorarea pensiilor, prevăzută pentru 1 ianuarie 2020, de la 1 septembrie anul acesta, așadar cu 3 luni mai devreme decât stabilisem inițial. Guvernul României are bani pentru plata pensiilor și pentru asigurarea tuturor drepturilor stabilite prin lege. De altfel, astăzi, adoptăm hotărârea de Guvern prin care pensionarii vor beneficia și în acest an de aproximativ 60.000 de bilete de tratament balnear, care se vor acorda prin casele județene de pensii publice. Guvernul a asigurat finanțarea acestor drepturi și a alocat peste 335 de milioane de lei pentru biletele de tratament balnear“, a mai punctat premierul.

sursa foto: digi24.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions