Conecteaza-te cu noi
spit constanta

Societate

De astăzi, proprietarii de apartamente vor putea fi amendaţi cu până la 10.000 de lei. Vezi de ce

Published

on

De astăzi, 28 septembrie 2018, proprietarii de apartamente şi toţi cei interesaţi de administrarea unui bloc cor trebui să consulte Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor.

În acest context cei care schimbă destinaţia apartamentelor fără să treacă prin tot procesul legal, care fac modificări care nu se încadrează în lege, care refuză să coopereze cu asociaţia pentru reparaţii aferente proprietăţii comune, care refuză accesul de urgenţă în apartamente sau care stau pasivi în cazul unor reparaţii necesare şi care-i prejudiciază pe restul locatarilor vor putea fi amendaţi conform noii legi.

Cele cinci fapte pentru care proprietarii de apartamente vor putea fi amendaţi( conform art.102 din lege – Contravenţii şi sancţiuni):

Faptele prevăzute la alin. (1) lit. g)h)i)m)p) şi q), se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;

Advertisement

g) schimbarea de către proprietar a destinaţiei locuinţei sau spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă fără autorizaţiile şi aprobările legale;

h) neexecutarea de către proprietar a lucrărilor de întreţinere, reparaţii sau de înlocuire a elementelor de construcţii aflate în proprietatea sa individuală, dacă aceasta este de natură să aducă prejudicii celorlalţi proprietari.

i) modificarea aspectului proprietăţii comune de către proprietari, precum şi a elementelor constructive ale condominiului fără respectarea prevederilor prezentei legi;

m) utilizarea şi gestionarea veniturilor asociaţiei de proprietari, altfel decât este prevăzut la art. 2070 şi 74;

p) nefurnizarea sau refuzul proprietarilor/dezvoltatorilor ansamblurilor rezidenţiale de a furniza/presta serviciile de utilităţi publice prin intermediul reţelelor aflate în proprietatea acestora către locuinţele sau spaţiile cu altă destinaţie din respectivele ansambluri rezidenţiale;

Advertisement

q) desfăşurarea de către persoane fizice sau juridice a activităţii de administrare a condominiilor fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 64;

sursa: Ziarul Financiar

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions