Connect with us

Exclusiv

De ce n-o întreabă procurorii de sănătate pe Elena Mitrofan, clienta avocatului Haşotti

Adrian Cârlescu

Publicat

la

Retrocedările de la Sibioara şi Mihail Kogălniceanu, pe care le-am prezentat pe larg în publicaţia noastră, seamănă, din multe puncte de vedere, ca două picături de apă. Ambele litigii au fost pornite de Elena Mitrofan, o septuagenară din Mihail Kogălniceanu, care a descoperit subit, în 2005, că ar mai avea de retrocedat şi alte terenuri decât acelea pe care le retrocedase deja în anii 90. În litigiul de la Sibioara, ea s-a aliat cu verişoara ei, Margareta Muscalu, din Constanţa, pentru a revednica o proprietate confiscată de comunişti după anul 1945, de la bunicul lor comun, Nicolae Tudorancea, decedat în 1942, cu mult înainte de venirea comuniştilor. În litigiul de la Kogălniceanu, Mitrofan a pornit pe cont propriu, revendicând o proprietate a bunicii sale, Maria Tudorancea. Vom lămuri mai jos ce avere aveau aceşti autori, în actele studiate de noi la Arhivele Naţionale. Dar până atunci, continuăm cu lista asemănărilor. Un alt element comun este acela că ambele procese au fost susţinute de un singur avocat, respectiv Ionel Haşotti, fost avocat comunist, fost revoluţionar, devenit după 1990 unul din cei mai influenţi oameni din sistemul de justiţie, şef al Baroului tradiţional Constanţa, adjunct al şefului Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Başca avocat pledant în câteva procese de răsunet, precum retrocedările care au devastat Constanţa de spaţiile ei verzi din Parcul Tăbăcărie şi Parcul RATC, executarea silită de 14 milioane de euro a firmei italiene Fincogero SpA Catania împotriva Primăriei Constanţa, procesul penal al armatorului sirian Mustafa Tartoussi, acuzat de procurori că l-a ajutat să fugă din România pe teroristul internaţional Omar Hayssam, precum şi procesele comerciale ale companiilor Unicom Holding şi Unicom Trading, deţinute de Gazprom, compania petrolieră de stat din Rusia. Desigur, lista este impresionantă şi poate face obiectul unei descrieri de zeci de pagini.

Câtă dreptate poate să dea o judecătoare acuzată de luare de mită?

În ambele procese de retrocedare, clientele lui Haşotti au urmărit să obţină în proprietate felii din inima unor amplasamente care se aflau în folosinţa legală a unor companii, fără ca acestea să fie citate în faţa instanţelor de judecată. Astfel, s-au judecat clientele lui Haşotti cu reprezentanţii comisiilor de retrocedare, în vreme ce Somaco Construct SRL şi Cargo Romena SRL, cele două companii care deţineau folosinţa legală a suprafeţelor în discuţie, nici nu au ştiut de proces, ca să formuleze apărări în interes alăturat comisiilor locale.

Ambele dosare au fost judecate pe fond de controversata judecătoare Corina Eugenia Jianu, distribuită de vreo doi ani într-un proces de corupţie iniţiat de procurorii DNA. În sarcina fostei judecătoare a fost reţinută de procurori o faptă de luare de mită, în vederea pronunţări unor hotărâri judecătoreşti de retrocedare, prin fraudă la lege. Desigur, fosta magistrată se bucură de prezumţia de nevinovăţie. Dar nu putem să nu amintim că au fost clienţi care şi-au clonat acţiunile în mai multe exemplare identice. Când una din clone era repartizată judecătoarei Jianu, reclamanţii depuneau cereri de renunţare la judecată în celelalte dosare cu obiect identic. Astfel îşi alegeau judecătoarea… ştiau ei de ce! Mai departe, aşa cum au afirmat procurorii DNA, Jianu le recunoştea calitatea de moştenitori, în baza unor schiţe desenate de experţii extrajudiciari plătiţi chiar de ei, precum şi în baza unor martori găsiţi la întâmplare, deşi legea o obliga să audieze doar martorii care în mod direct sau prin autorii lor au fost vecini cu proprietatea revendicată. Nici la Sibioara, nici la Kogălniceanu, martorii audiaţi nu au fost vecinii de pe cele patru laturi ale amplasamentului, ci rudele şi foştii subordonaţi ai Elenei Mitrofan. Dar judecătoarea comună a plecat în ambele cazuri urechea la pledoaria avocatului comun.

Firmele care deţineau folosinţa legală a terenurilor, n-au fost citate în proces

Ionel_Hasotti6

Ionel Haşotti

În ambele procese s-au administrat expertize întocmite de specialişti miopi, care n-au văzut sau n-au vrut să vadă că amplasamentele studiate nu erau libere de sarcini, fiind ocupate de active (clădiri, exploataţie minieră activă, echipamente de exploatare industrială). Ambele amplasamente revendicate erau exceptate prin lege de la retrocedare. Astfel, amplasamentul minier de la Sibioara făcea obiectul unei licenţe exclusive de exploatare, fiind exceptat în mod expres de la restituire, prin articolul 4, aliniatul 1 din Legea 1/2000. În cazul Mihail Kogălniceanu, pe terenul solicitat se aflau clădiri, iar filozofia generală a legilor de retrocedare este aceea că suprafeţele ocupate de construcţii, de drumuri publice, de active civile şi industriale, nu se restituie în natură. Ionel Haşotti, avocatul care a pledat în ambele cauze, are o viziune ultraliberală, în sensul eliminării tuturor restricţiilor legale la restituirea proprietăţilor confiscate de regimul comunist. Ca dovadă, domnia sa a mai obţinut şi alte hotărâri de restituire a unor terenuri ocupate de clădiri, aşa cum a fost în cazul halucinant de la RATC (pe care îl vom trata într-un articol separat).

Două companii partenere NATO în luptă cu avocatul firmelor ruseşti din Portul Constanţa

În mod bizar, cele două companii cărora li s-a tras terenul de sub picioare, aveau o notă comună. Aceasta nu era dată de acţionari comuni sau de interese comune, ci de statutul special al celor două companii în raport cu NATO şi cu armata americană. Ambele companii erau partenere NATO. Cargo Romena SRL presta activităţi de catering şi de cazare pentru armata americană din baza de la Mihail Kogălniceanu, obţinând toate certificările din partea NATO şi a Pentagonului pentru a fi implicată în acea relaţie specială. De cealaltă parte, Somaco Construct SRL este deţinută de SC Comprest Util SRL (firma omului de afaceri Grigore Comănescu), certificată de Comandamentul Logistic Întrunit pentru prestarea activităţilor codificate de înzestrare din domeniul apărării. Firma deţine, conform certificatului, „Codul NATO de agent economic” 00AEL, din 3 iunie 2005. De altfel, procedura de certificare a fost declanşată după ce, în perioada construirii bazei militare americane de la Mihail Kogălniceanu, o delegaţie formată din reprezentanţii armatei americane şi ai Ministerului Apărării Naţionale din România a vizitat sediul Comprest Util SRL, solicitându-i concursul la lucrările de amenajare. Aşadar, ambele companii aveau un statut privilegiat. Ele au fost târâte în procese de ani de zile de această Elen Mitrofan, care a fost reprezentată convenţional de Ionel Haşotti. Aşa cum arătam mai sus, Haşotti are în portofoliul său de clienţi şi firmele ruseşti care operează în Portul Constanţa.

Din pensiile cui au susţinut clientele lui Haşotti costurile colosale?

Dorian-Emil-Mitrofan

Fiul Elenei Mitrofan

În sfârşit, o ultimă trăsătură comună importantă a fost aceea că, în ambele cauze, clientele lui Haşotti au suportat cheltuieli impresionante cu demararea proceselor, cu expertizele şi contraexpertizele, cu dosarele penale, cu executarea silită, cu zecile de cauze conexe. Au fost cheltuieli colosale, pe care bietele pensionare nu prea aveau de unde să le suporte. Fiul Elenei Mitrofan lucrează în sistemul penitenciar, pe o leafă la stat. Iar fiii Margaretei Muscalu, aşa cum arăta chiar Ionel Haşotti în cadrul unei pledoarii în faţa instanţei de judecată, erau doi bieţi şoferi. De unde au avut aceşti oameni simpli, cu venituri modeste, atâta bănet? Cine i-a finanţat în activităţile lor? Şi de unde a avut familia lor, bunicii şi străbunici, atâta avere?

Autorul Nicolae Tudorancea, un veşnic datornic la bănci şi cămătari

Executare-silita-1924

Ei bine, potrivit documentării noastre întreprinse la Arhivele Naţionale şi la Monitorul Oficial al României, bunicul celor două pensionare a avut o situaţie incertă din punct de vedere patrimonial. Deşi a fost împroprietărit la colonizarea Dobrogei cu 20 de hectare la Sibioara, Nicolae Tudorancea a intrat într-o spirală a datoriilor încă de la începutul perioadei interbelice. Bătrânul se îndatorase la mai multe bănci comerciale. În 1924, proprietăţile sale au fost supuse executării silite. Însă Tudorancea a reşit să obţină un împrumut de la o cămătăreasă din Constanţa, pe numele ei Elena D. Sorescu. Aşa a scăpat de executarea băncii, însă a dat din lac în puţ, deoarece cămătăreasa a pornit la rândul ei procedurile de executare silită, în anul 1930. Noi nu am mai identificat niciun document de arhivă sau vreun anunţ în Monitorul Oficial, în care să se pomenească de proprietatea lui Tudorancea, ulterior anului 1930. În schimb, am descoperit alte credite luate de acesta de la cooperativele de credit, garantate cu producţia agricolă, iar nu cu vreo proprietate.

Mitrofan depozita la ea acasă acte notariale vechi de 58 de ani

Un alt act din 1938, neidentificat de noi în dosarele Primăriei Sibioara de la Arhivele Naţionale, dar depus de nişte nepoţi ai bătrânului într-o procedură de retrocedare din 1991, atesta că acesta ar fi înstrăinat cinci hectare din lotul său de 20, fiicei sale Paraschiva Cangea. Aşadar, dacă actul este real, bătrânul a rămas cu doar 15 hectare de teren la Sibioara (dar clientele lui Haşotti au cerut 20).

Apoi, mai este un act din anul 1948, care îl contrazice pe acela din 1938, atestând că moştenitorii bătrânului deţineau în devălmăşie întregul lot de 20 de hectare. Înscrisul din 1948 a fost adus în faţa unei instanţe de judecată de Elena Mitrofan de la ea de acasă, în 2006. Bătrâna a spus că ar fi ţinut documentul în păstrare din 1948 până în 2006. Nu s-a atins de el, nici măcar în anii 90, când atât ea, cât şi alţi urmaşi ai lui Nicolae Tudorancea, au solicitat retrocedări de terenuri. Dar hârtia din 1948 adusă de Mitrofan de acasă nu contrazice doar actul din 1938, la care ne-am referit mai sus. Contrazice şi un anunţ publicat în Monitorul Oficial al României, prin care Nicolae Tudorancea denunţase, în 1923, un contract de concesiune încheiat în 1915. Hârtia păstrată de Elena Mitrofan timp de mai bine de jumătate de secol invoca tocmai contractul care fusese denunţat cu alt sfert de secol înainte, de unde şi suspiciunea că e un fals.

La Reforma Agrară, soţia şi fiii lui Tudorancea era ţărani săraci, lipiţi pământului

În sfârşit, hârtia în cauză contrazice şi toate înscrisurile oficiale întocmite în anul 1946, la reforma agrară, prin care terenurile agricole au fost luate de la bogaţi şi date, în felii mai mici, săracilor. Deşi cei doi vecini ai lui Tudorancea, în speţă Coman Ciuceanu (prin moştenitori) şi preotul Iosif Grigorescu, au fost expropriaţi, el a scăpat neatins. Soţia sa, care era atunci în viaţă, a primit din partea statului un hectar de teren agricol, pentru a-şi susţine existenţa. Iar doi dintre fiii lui Tudorancea, Dumitru şi Aurel, au fost menţionaţi într-un document întocmit de autorităţile comuniste, în rândul ţăranilor săraci, cu proprietăţi agricole ZERO, fiind şi ei propuşi la împroprietărirea cu câte cinci hectare de pământ. Aşa spun actele epocii, că familia Tudorancea era săracă lipită pământului, în anul 1946.

Urmaşii lui Tudorancea au figurat, după anul 1950, ca proprietari ai unor suprafeţe de teren. Dar înregistrările de rol fiscal din acei ani nu lămuresc dacă suprafeţele fuseseră obţinute prin împroprietărire la reforma agrară din 1946, prin cumpărare sau prin moştenire de la bătrânul Tudorancea.

Un pomelnic de retrocedări la Sibioara

Detaliile despre înregistrările de rol agrar au fost prezentate de Primăria Comunei Lumina, într-un document din 20 octombrie 2015, întocmit pentru uzul unei instanţe de judecată.

[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2015/11/Referat-Primaria-Lumina.pdf”]

Potrivit acelui document „în perioada 1950-1955, proprietatea numitului Tudorancea Aurel creşte de la 5 ha la 9,2 ha”. Documentul nu precizează dacă suprafaţa iniţială, de cinci hectare, fusese dobândită de Aurel Tudorancea în cadrul reformei agrare din anul 1946. Însă specifică faptul că o urmaşă a acestuia, pe numele ei Ioana Tudorancea, a revendicat întreaga suprafaţă, în anul 1991, primind şase hectare în propietate şi despăgubiri pentru diferenţa nerestituită de 3,2 hectare. De asemenea, documentul citat atestă că Elena Tudorancea, soţia lui Dumitru Tudorancea (celălalt fiu propus la împroprietărire în 1946, care între timp decedase) s-a înscris cu 7 hectare în registrul agricol al comunei, în perioada 1950-1955. Nici în acest caz nu s-a lămurit dacă terenul fusese dobândit la reforma agrară, prin cumpărare sau prin moştenire de la Nicolae Tudorancea. În anul 1991, urmaşii Elenei Tudorancea au retrocedat integral cele şapte hectare. În sfârşit, tot în anul 1991, aşa cum reiese din documentul citat, autorităţile au retrocedat alte cinci hectare de teren către urmaşii Paraschivei Cangea, una dintre fiicele lui Nicolae Tudorancea. Urmaşii Paraschivei au depus un înscris care arăta că autoarea lor dobândise terenul de la tatăl ei, în anul 1938 – situaţie la care ne-am referit mai sus. Primăria Lumina arată că, într-adevăr, Paraschiva Cangea a figurat în registrul agricol al fostei comune Sibioara cu cinci hectare de islaz, în perioada 1945-1949, precizând că suprafaţa a fost dobândită prin donaţie de la tatăl ei.

Cum a descoperit Mitrofan că bunica ei săracă era mare latifundiară şi la Kogălniceanu

Barbu-Teseleanu-mormantDupă ce a adus de acasă, în 2006, documentul care atesta o situaţie contrazisă de anunţul publicat în Monitorul Oficial în anul 1923, de actul de donaţie din 1938 şi de situaţiile întocmite la reforma agrară, Elena Mitrofan a mai descoperit un act, din 1949, care atesta că bunica ei de la Sibioara avea terenuri şi la Mihail Kogălniceanu. Pe acesta l-a descoperit în dublu exemplar: unul cu ştampilă de autenticitate de la Arhivele Naţionale, iar altul necertificat de nimeni, adus de la ea de acasă, care fusese scris de o altă mână, deşi avea acelaşi conţinut. Am arătat pe larg în materialele anterioare că proprietarul vecin înscris pe actul din 1949, pe numele său Barbu Teşeleanu, era născut în anul 1939 şi, având doar zece ani, nu putea fi subiect al dreptului de proprietate.

Ca element de noutate, am descoperit însă că Elena Mitrofan obţinuse în procedura retrocedării încă 13 hectare de teren arabil, iar fratele ei, Ioan Tudorancea din Ovidiu, retrocedase şi el 10 hectare de teren arabil, la Mihail Kogălniceanu. Situaţia reiese chiar din declaraţiile celor doi depuse la Primăria Mihail Kogălniceanu în 24 noiembrie 2005.

[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2016/02/Terenuri-Mitrofan.pdf”]

Mitrofan l-a tradus chiar şi pe fratele ei, cu un act notarial din 1972

În sfârşit, alte documente ajunse în posesia noastră arată că cei doi fraţi s-au judecat în perioada 1993 – 1997 pentru moştenirea părintească. Astfel, Elena Mitrofan a solicitat instanţei să-l exludă de la moştenirea părintească pe fratele ei, Ioan Tudorancea, pe motiv că acesta ar fi renunţat la succesiunea tatălui lor comun, decedat în 1970, dar mai ales pentru că vechea locuinţă părintească fusese demolată, în locul ei fiind construit un imobil nou, cu aportul exclusiv al soţilor Mitrofan. Ioan Tudorancea nu a recunoscut că ar fi renunţat la moştenire, dar un act notarial depus de Mitrofan, datând din 1972, îi susţinea poziţia. Convingător de felul său, avocatul Elenei Mitrofan (care nu a fost Ionel Haşotti, ci o altă persoană) a reuşit să obţină o victorie finală, consacrată în Decizia Civilă nr. 1732/02.12.1997, după ce a probat că bătrâna obţinuse înainte de judecarea procesului un titlu de proprietate asupra terenului intravilan, prin ordin al prefectului. În realitate, Ordinul Prefectului poartă numărul 57/31.03.1999 şi nu putea exista fizic în anul 1997.

[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2016/02/Litigiul-dintre-Mitrofan-si-fratele-ei.pdf”]

Deşi toate evidenţele arată o conduită cel puţin dubioasă a Elenei Mitrofan – această depozitară de acte de arhivă, la ea acasă – organele penale nu prea au întrebat-o de sănătate. Având aşa avocaţi buni, înţelegem şi de ce.

În loc de concluzii

Împotriva Elenei Mitrofan, a avocatului Ionel Haşotti şi a judecătorilor care au pronunţat hotărârile prin fraudă la lege au fost depuse mai multe plângeri penale. Reprezentanţii Somaco Construct SRL au arătat în demersurile lor că avocatul Haşotti a obţinut restituirea în natură a terenului din incinta perimetrului minier de la Sibioara, minţind cu gura lui că suprafaţa ar fi liberă de sarcini şi neafectată activităţilor de exploatare minieră. Ulterior, prevalându-se de titlul astfel obţinut, a solicitat, pentru clientele sale, demolarea clădirilor şi evacuarea echipamentelor miniere ale firmei Somaco Construct SRL, a căror existenţă o negase anterior. Deşi faptele penale sunt de ordinul evidenţei, dosarele trenează de ani de zile. În luna noiembrie a anului trecut, salariaţii Somaco Construct SRL au ieşit în stradă, în cadrul unui miting de protest. Ei cereau ca organele penale să verifice retrocedarea obţinută prin fraudă la lege, de clientele lui Haşotti (una dintre ele a decedat între timp), în incinta perimetrului minier de la Sibioara. Deşi într-o primă fază DNA a ridicat dosarele de judecată de la arhiva instanţelor, cazul este departe de a se rezolva. În aceste condiţii, nu este exclus ca salariaţii firmei să întreprindă noi acţiuni de protest, inclusiv la Bucureşti. Salariaţii privesc nedumeriţi cum se soluţionează atâtea cazuri de corupţie în România, dar cazul care le-a afectat dreptul de proprietate şi de folosinţă asupra terenului, dreptul exclusiv de exploatare (interzis şi el printr-o altă hotărâre judecătorească extrem de controversată) şi siguranţa locurilor de muncă, nu este soluţionat de ani de zile. Ei nu vor să accepte că în România funcţionează o justiţie selectivă. Şi, de aceea, cer să se facă dreptate. Dacă este de neconceput ca terenurile unei firme străine să fie retrocedate unor terţi în baza minciunilor, la fel de neconceput ar trebui să fie şi pentru firmele româneşti, a căror seriozitate a fost recunoscută chiar de partenerii americani şi de NATO. Oare statul român nu are nişte angajamente de respectat?

Comments

comments

Actual

Dramă la un liceu din Constanța. Un elev s-a aruncat pe geam, de la etajul 2

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul acestei dimineți, a fost agitație teribilă în fața unui liceu din Constanța.

Un elev de clasa a VI-a de la Liceul Teoretic George Călinescu s-a aruncat de la o fereastră situată la etajul 2,  pe holul instituției.

În prezent, echipajele SMURD sunt la fața locului, alături de reprezentanții ISJ.

Potrivit ISU Constanța,  la fața locului au intervenit echipajele SMURD B și SMURD C din cadrul detașamentului Palas. Din primele informații, băiatul este conștient. A fost evaluat medical și apoi transportat la spital pentru investigații medicale amănunțite.

Update: Iată ce spune Biroul de presă al IPJ Constanța: În această dimineață, în jurul orei 07.50, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că un băiat, de 12 ani, elev al Liceului „George Călinescu” din municipiul Constanța, ar fi căzut de la etajul 2 al unității de învățământ. Copilul a suferit multiple traumatisme și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Polițiștii constănțeni efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Știre în curs de actualizare.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Fraudă totală în retrocedarea de lângă Carrefour. Zoea Rădulescu și-a ales judecătoarea

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Femeia din Mihail Kogălniceanu care a retrocedat terenul de vizavi de centrul comercial Carrefour din Constanța nu și-a ales doar expertul judiciar care i-a mutat din pix suprafața moștenită, din comuna sa, direct pe malul lacului Siutghiol. Ea și-a ales și judecătoarea. Și nu o dată. Ci de două ori, în două procese distincte în care s-a decis soarta terenului care valorează peste 20 de milioane de euro. În acest sens, Zoea Rădulescu a depus multiple cereri de chemare în judecată, cu același obiect, renunțând ulterior la dosarele repartizate unor judecători nedoriți. Individa a repetat schema, după același patent, alegând de fiecare dată ca cererile sale să fie judecate pe fond de fosta judecătoare Corina Eugenia Jianu, actualmente exclusă din profesie și trimisă în judecată sub acuzația că vindea hotărâri de retrocedare pe șpagă. Mai departe, Jianu a anulat din pix aspecte stabilite cu putere de lucru judecat într-o hotărâre irevocabilă pronunțată de o instanță superioară, a rescris geografia patriei și i-a predat terenul alegătoarei sale.  

Martoră în procesul penal

Elementele, total năucitoare, de mai sus sunt consemnate în cuprinsul sentinței pronunțate pe fond în dosarul în care doar expertul judiciar Florin Dumitrescu, din Medgidia, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Beneficiara abuzului a fost o simplă martoră în proces, în vreme ce ex-judecătoarea aleasă de ea, prin detaliile menționate mai sus, n-a avut nicio calitate. Deși condamnat pe fond de un judecător cu o bună reputație profesională, expertul a fost achitat definitiv în recurs, în preajma revelionului. Hotărârea de achitare a completului ales să judece recursul nu a fost încă motivată, fiind așteptată cu nerăbdare mai ales de cei care au urmărit această poveste… aleasă.

Moștenirea unei fruntașe țărăniste

A alege este verbul care a animat mișcările Zoei Rădulescu. La finalul guvernării PNȚCD, partid din care a făcut parte și-n care a ajuns până la funcția de vicepreședinte la nivel național, femeia și-a făcut planul unui mare tun imobiliar. Ea moștenise două terenuri în suprafață cumulată de 19 hectare, de la autorii ei din Mihail Kogălniceanu. Deși a revendicat terenurile încă din anii 90, ani buni nu a primit nimic, întrucât suprafețele erau în patrimoniul fostului IAS devenit după revoluție Ceres SA Mihail Kogălniceanu.

O schiță în creion

În 1999, știind că fostele IAS-uri urmau să predea terenurile agricole către comisiile locale de fond funciar, femeia a obținut o schiță cadastrală, desenată în creion, dar parafată de OCAOTA (strămoșul actualului OCPI). Schița delimita o suprafață  de 19 hectare, în parcelele A 510 și A 498 din municipiul Constanța, în zona aflată pe malul lacului Siutghiol, vizavi de actualul centru comercial Tom-Carefour.

Promisiunea

Mai departe, Zoea Rădulescu a obținut o adresă de la conducerea Ceres SA, în care se consemna că ar putea primi terenul său, nu la Kogălniceanu, unde i s-ar fi cuvenit, ci la Constanța, pe malul lacului Siutghiol, în parcelele A 510 și A 498. Desigur, Ceres SA nu era autoritate în materie de retrocedări, astfel că adeverința în cauză nu avea nicio valoare juridică. Dar era un instrument necesar în planul femeii.   

Împosedată pe hârtie

Pe 17 februarie 2000, Zoea Rădulescu a primit două procese-verbale de punere în posesie de la Comisia Locală de fond funciar din comuna Mihail Kogălniceanu. Documentele se refereau la două terenuri în suprafață cumulată de 18 hectare, deopotrivă atribuite în Parcela A 510. Rețineți: 18 hectare, nu 19 cât revendicase femeia.

Pe de altă parte, atribuirea s-a făcut doar pe hârtie. Ca dovadă, procesele-verbale de punere în posesie nu conțineau nici un element de identificare a amplasamentului, precum proprietarii vecini sau drumurile învecinate. Din acest motiv, Zoea Rădulescu i-a cerut primarului din Mihail Kogălniceanu, Traian Dinu, să îi precizeze unde se situează terenul.

Un fals ordinar al primarului din Kogălniceanu

Traian Dinu, fostul primar din Mihail Kogălniceanu. Sursa foto: Ziua de Constanța

Acesta nu a completat procesele-verbale cu elementele lipsă, ci i-a emis femeii o adresă în care preciza că punerea în posesie se referă la terenurile din schița OCAOTA.

Adeverința primarului era un fals ordinar, ușor de recunoscut la o analiză sumară. Astfel, procesele verbale de punere în posesie se refereau la 18 hectare, iar schița la 19 hectare. Apoi, în procesele-verbale se menționa doar parcela A 510, pe când în schița OCAOTA apărea o parcelă A 510, dar și o parcelă A 498. Singurul element comun, A 510, era și el doar rodul unei coincidențe bizare, care a făcut ca Ceres SA să predea parcele cu aceeași denumire atât către Comisia Locală din Mihail Kogălniceanu, cât și către Comisia din Constanța. Parcela A 510 de la Kogălniceanu avea 128 de hectare, în vreme ce omonima ei de la Constanța avea doar 15,23 de hectare.

Primarul a vrut, dar n-a putut

Dacă ar fi stat în puterea sa să-i retrocedeze consătenei sale terenul din Constanța, primarul Traian Dinu ar fi făcut acte de împosedare din care să reiasă explicit acest lucru. Dar nu putea. Comisia Locală din Kogălniceanu nu putea să retrocedeze decât terenuri din comuna Mihail Kogălniceanu, în vreme ce terenurile din Constanța nu puteau fi retrocedate decât de Comisia Locală din Constanța. Nu exista nicio ipoteză legală în care o comisie putea face împosedări asupra unor terenuri aflate în posesia altei comisii și pe teritoriul administrativ al altei localități. Și e cât se poate de logic, pentru că nimeni nu poate înstrăina un bun pe care nu îl are.

Puterea de lucru judecat

Pe baza hârtiilor controversate, Zoea a ales să se judece. Vorbim aici de un proces care a început la Judecătoria Constanța, dar s-a finalizat tocmai la Curtea de Apel Ploiești, în urma strămutării. Zoea Rădulescu a cerut să i se individualizeze suprafețele primite prin procesele-verbale din 17 februarie 2000, argumentând că actele de împosedare s-ar referi la terenul din Constanța. Instanțele au analizat situația, au stabilit că parcela A 510 din Mihail Kogălniceanu este diferită de omonima sa de pe malul lacului, au lămurit că femeia nu poate primi teren decât în localitatea sa și doar de la comisia sa locală, iar la final au obligat Comisia Locală din Mihail Kogălniceanu să individualizeze amplasamentele. Atenție, vorbim de situații de drept și de fapt stabilite cu putere de lucru judecat de o curte de apel, într-o hotărâre irevocabilă.

Mai târziu, Comisia Locală din Mihail Kogălniceanu a făcut acte individualizate, din care se înțelegea expres că cele 18 hectare primite de Zoea Rădulescu se află în parcela A 510 din Mihail Kogălniceanu. Comisia Județeană a emis și titluri de proprietate în acest sens.

Finul lui Gigi Becali ajunge proprietar. Urmașii boierului Zossima rămân cu buza umflată

Gigi Alexa, finul lui Gigi Becali. 

De asemenea, în răstimpul procesului la care ne-am referit mai sus, terenul de la Constanța a fost retrocedat de Comisia Locală de la Constanța unor persoane fizice din Constanța. Mai departe, acești moștenitori și-au vândut drepturile către omul de afaceri Gigi Alexa. Acesta este finul lui Gigi Becali.

Retrocedarea de la Constanța are la rândul ei aspecte controversate. Astfel, înainte să atribuie terenurile către autorii lui Gigi Alexa, Primăria Constanța fusese notificată de descendenții familiei de boieri care deținuse terenul, loc pe loc, până la reforma agrară din 1946. Urmașii boierului Zossima au revendicat terenul pe baza Legii 10/2001, întrucât acesta avea regimul de intravilan-agricol. Însă fostul primar Radu Mazăre a respins notificarea, pe baza aprecierii că prevalează funcțiunea agricolă și s-ar impune procedura din Legea 18/1991. Socialist fiind, lui Mazăre nu prea-i plăceau moșierii. Moștenitorii s-au dus în instanță, însă acest fapt nu l-a mișcat pe fostul primar, care a retrocedat terenul la Legea 18 către persoane care își vânduseră deja drepturile către Gigi Alexa. Procesele familiei Zossima cu Primăria și cu Gigi Alexa nu s-au terminat nici în ziua de azi. O parte din moștenitorii proprietarului de drept au murit în timpul proceselor, fără ca litigiul să ajungă la final.

Un miracol pentru Zoea

Ne întoarcem în anul 2003. Povestea începută de Zoea părea închisă pentru totdeauna. O hotărâre irevocabilă spunea că Zoea Rădulescu trebuie să primească teren la Mihail Kogălniceanu. De asemenea, terenul râvnit de ea la Constanța ajunsese la niște persoane fizice, care vânduseră mai departe unui investitor bogat și influent, genul de băiat deștept care a cumpărat mai toate drepturile din zona Palazu Mare. Treaba era atât de bine împachetată, că până și moștenitorii proprietarului interbelic rămăseseră pe dinafară.

Aici s-a produs o minune. Și ceea ce era imposibil a devenit pe deplin posibil. Așa cum aflăm din sentința penală la care ne-am referit în partea introductivă a articolului, Zoea Rădulescu a formulat o cerere de revendicare a terenului de la persoanele fizice puse în posesie de Comisia Locală Constanța. Ea a clonat cererea în mai multe exemplare, înregistrând mai multe acțiuni cu același obiect pe rolul Judecătoriei Constanța. În momentul în care unul dintre dosarele-clonă a fost repartizat aleatoriu judecătoarei Corina Eugenia Jianu, a renunțat la dosarele absolut identice repartizate altor judecători. În acest fel, femeia a fraudat sistemul de distribuire aleatorie a cauzelor de judecată, alegându-și singură magistratul.

Ce au făcut aleșii

Alegerea s-a dovedit perfectă. Astfel, procesul a curs împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală, care vânduseră și ca atare nu mai puteau lăsa în deplină proprietate și netulburată posesie suprafețele de pe malul lacului, așa cum ceruse reclamanta. Aspectele stabilite cu putere de lucru judecat de Curtea de Apel Ploiești, și anume că Zoea Rădulescu trebuia să primească teren la Mihail Kogălniceanu, au fost răsturnate cu ajutorul expertului Florin Dumitrescu. Expertul nu a încheiat un contract cu Zoea și nu a putut prezenta dovada modului în care a fost plătit. Acesta a fost angajat fără un mandat special de avocata femeii, care i-a prezentat hârtiile și i-a stabilit misiunea de a identifica terenul pe care Zoea Rădulescu a fost pusă în posesie pe 17 februarie 2000. Expertul nu a făcut măsurători, nu a mers pe teren, nu cerut date de la OCPI, nu a convocat celelalte părți. El a făcut un fel de analiză morfo-sintactică, total cretină și fără nicio legătură cu atribuțiile sale tehnice, prin care a stabilit că terenul primit de Zoea prin procesele-verbale din 2000 sunt cele de pe malul lacului Siutghiol.

Expertul și judecătoarea rescriu geografia patriei

În procesele de fond funciar expertizele extrajudiciare au aceeași forță probantă ca și expertizele judiciare. Cu alte cuvinte, exprimă adevărul științific, în ciuda faptului că expertul este ales de partea litigantă, iar nu numit aleatoriu de instanță. Judecătoarea Jianu nu a simțit nevoia să numească un expert, lăsând-o pe Rădulescu sau pe avocata acesteia să îl aleagă. La finalul procesului, bazându-se pe expertiza alesului, fosta judecătoare, acum inculpată sub acuzația că a vândut niște hotărâri de retrocedare pe șpagă, a stabilit că terenul de pe malul lacului s-a aflat cândva în comuna Mihail Kogălniceanu.

Comuna care a înghițit un oraș

Zice fosta judecătoare în mod halucinant că: ”(….) instanța reține că parcela A 498 se află în vecinătatea parcelei A 510 și că la momentul în care se aflau în administrarea Ceres Mihail Kogălniceanu SA erau situate pe teritoriul comunei Mihail Kogălniceanu…”.

Acest miraj al vorbelor goale este năucitor, pentru că niciodată comuna Mihail Kogălniceanu nu s-a întins atât de mult, încât să înghită orașul Ovidiu cu totul și terenurile de la intrarea în Constanța. După ce a reinventat geografia patriei pe baza inepțiilor scrise de expert, Jianu a anulat titlurile de proprietate ale pârâților care nu prea aveau calitate procesuală, pentru că nu mai erau proprietari. În acest fel, terenul a fost curățat juridic. Însă judecătoarea aleasă de Zoea nu a putut să-i dea pe loc terenurile pentru care rescrisese geografia. Exista un impediment, și anume chiar titlurile de proprietate emise de Prefectură pe numele Zoei Rădulescu, pentru terenurile din Mihail Kogălniceanu.

A doua alegere a judecătoarei Jianu

Zoea a trebuit să se reîntoarcă la instanță, într-o acțiune distinctă. Din nou, femeia a depus mai multe cereri clonate de chemare în judecată, fraudând încă o dată sistemul de distribuire aleatorie a cauzelor de judecată. La urmă, a câștigat terenul de peste 20 de milioane de euro, pe baza bazaconiilor de mai sus. Și nu 18 hectare, ci 19, pentru că așa a spus judecătoarea aleasă de ea.

Toți au scăpat basma curată

Alegerile pe care le-a făcut Zoea sunt descrise în sentința penală pronunțată pe fond de Tribunalul Constanța, în dosarul în care expertul Florin Dumitrescu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Faptele femeii nu au fost analizate sub aspect penal. Nici ale fostei judecătoare. Un articol despre calitatea de inculpată în care compare acum Corina Eugenia Jianu puteți citi AICI.

Pe 30 decembrie 2019, expertul Florin Dumitrescu a fost achitat definitiv de Curtea de Apel Constanța. Instanța de recurs a anulat repunerea părților în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, ceea ce înseamnă că terenul pentru care s-a rescris geografia patriei rămâne, bine-mersi, în proprietatea Zoei Rădulescu. Cel puțin deocamdată, pentru că treburile sunt încurcate. Va urma! 

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

(VIDEO) Pericolul din Poarta 6. De ce ar trebui ca Primăria să construiască o nouă pasarelă peste calea ferată

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Zeci de elevi din cartierul constănțean Kilometrul 4-5 traversează, zilnic, în condiții total nesigure, o zonă intens circulată de cale ferată, pentru a ajunge mai ușor la liceul Lucian Blaga din cartierul învecinat Poarta 6. La finalul programului școlar, aceștia refac traseul în sens invers, pentru a ajunge acasă. În aceeași situație se găsesc alte zeci și poate chiar sute de persoane adulte. Inclusiv persoane de vârsta a treia. În perioada de vârf, trenurile circulă la o distanță de câteva minute, în ambele sensuri. Traversarea se face în condiții de expediție, peste valuri de pământ, conducte de termoficare și șanțuri abrupte. Peste tot sunt bălării și gunoaie. Colac peste pupăză, pe conductele neizolate de termoficare își fac veacul tineri drogați și oameni ai străzii.

Pe toată zona tampon dintre cele două cartiere există o singură pasarelă pietonală de supra-traversare a căilor ferate. Chiar și așa, localnicii au făcut potecă pe lângă pasarelă, pentru a trece, pe scurt, printre trenuri.

De-a lungul timpului,  în zona de cale ferată dintre cele două cartiere au fost zeci de accidente feroviare. La o simplă căutare pe Google, aflăm că pe 11 noiembrie 2019, un bărbat de 67 de ani a fost lovit de tren în Poarta 6. Acesta a fost transportat la spital și a scăpat cu viață. Pe 4 septembrie 2019, un alt bărbat de 60 de ani și-a pierdut viața, călcat de tren, în același loc. Pe 11 august 2019, chiar în dreptul Liceului Lucian Blaga, doi soți, de 67 de ani, s-au strecurat prin fața unui tren cisternă, care staționa pe o linie. Neavând vizibilitate, cei doi au pătruns pe a doua linie de cale ferată, fiind loviți de un tren de persoane. Femeia a ajuns în comă la spital, în timp ce bărbatul s-a ales cu traumatisme la membrele inferioare. Ne oprim aici din căutat accidentele pe Google. În mod cert, acestea se petrec la distanță de câteva luni. Fenomenul este cunoscut autorităților, însă acestea nu par interesate să găsească soluții pentru a proteja viețile.

În videoreportajul atașat puteți vedea situația de la fața locului. Ghid în această aventură ne-a fost Tudorel Chesoi, fost consilier local municipal, actualmente președinte al filialei locale a Alianței Național Țărăniste. Chesoi a locuit 15 ani în cartierul Poarta 6. El spune că Primăria Constanța ar trebui să construiască o nouă pasarelă în dreptul liceului Lucian Blaga și, totodată, să închidă accesul pietonal în zona de circulație feroviară cu un gard din panouri. Politicianul creștin-democrat îl invită pe socialistul Decebal Făgădău să vină în Poarta 6, să urce pe conductele de termoficare și să sară șanțurile, ca să înțeleagă cum traversează acum elevii această zonă extrem de periculoasă.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: