Connect with us

Exclusiv

De ce n-o întreabă procurorii de sănătate pe Elena Mitrofan, clienta avocatului Haşotti

Adrian Cârlescu

Publicat

la

Retrocedările de la Sibioara şi Mihail Kogălniceanu, pe care le-am prezentat pe larg în publicaţia noastră, seamănă, din multe puncte de vedere, ca două picături de apă. Ambele litigii au fost pornite de Elena Mitrofan, o septuagenară din Mihail Kogălniceanu, care a descoperit subit, în 2005, că ar mai avea de retrocedat şi alte terenuri decât acelea pe care le retrocedase deja în anii 90. În litigiul de la Sibioara, ea s-a aliat cu verişoara ei, Margareta Muscalu, din Constanţa, pentru a revednica o proprietate confiscată de comunişti după anul 1945, de la bunicul lor comun, Nicolae Tudorancea, decedat în 1942, cu mult înainte de venirea comuniştilor. În litigiul de la Kogălniceanu, Mitrofan a pornit pe cont propriu, revendicând o proprietate a bunicii sale, Maria Tudorancea. Vom lămuri mai jos ce avere aveau aceşti autori, în actele studiate de noi la Arhivele Naţionale. Dar până atunci, continuăm cu lista asemănărilor. Un alt element comun este acela că ambele procese au fost susţinute de un singur avocat, respectiv Ionel Haşotti, fost avocat comunist, fost revoluţionar, devenit după 1990 unul din cei mai influenţi oameni din sistemul de justiţie, şef al Baroului tradiţional Constanţa, adjunct al şefului Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Başca avocat pledant în câteva procese de răsunet, precum retrocedările care au devastat Constanţa de spaţiile ei verzi din Parcul Tăbăcărie şi Parcul RATC, executarea silită de 14 milioane de euro a firmei italiene Fincogero SpA Catania împotriva Primăriei Constanţa, procesul penal al armatorului sirian Mustafa Tartoussi, acuzat de procurori că l-a ajutat să fugă din România pe teroristul internaţional Omar Hayssam, precum şi procesele comerciale ale companiilor Unicom Holding şi Unicom Trading, deţinute de Gazprom, compania petrolieră de stat din Rusia. Desigur, lista este impresionantă şi poate face obiectul unei descrieri de zeci de pagini.

Câtă dreptate poate să dea o judecătoare acuzată de luare de mită?

În ambele procese de retrocedare, clientele lui Haşotti au urmărit să obţină în proprietate felii din inima unor amplasamente care se aflau în folosinţa legală a unor companii, fără ca acestea să fie citate în faţa instanţelor de judecată. Astfel, s-au judecat clientele lui Haşotti cu reprezentanţii comisiilor de retrocedare, în vreme ce Somaco Construct SRL şi Cargo Romena SRL, cele două companii care deţineau folosinţa legală a suprafeţelor în discuţie, nici nu au ştiut de proces, ca să formuleze apărări în interes alăturat comisiilor locale.

Ambele dosare au fost judecate pe fond de controversata judecătoare Corina Eugenia Jianu, distribuită de vreo doi ani într-un proces de corupţie iniţiat de procurorii DNA. În sarcina fostei judecătoare a fost reţinută de procurori o faptă de luare de mită, în vederea pronunţări unor hotărâri judecătoreşti de retrocedare, prin fraudă la lege. Desigur, fosta magistrată se bucură de prezumţia de nevinovăţie. Dar nu putem să nu amintim că au fost clienţi care şi-au clonat acţiunile în mai multe exemplare identice. Când una din clone era repartizată judecătoarei Jianu, reclamanţii depuneau cereri de renunţare la judecată în celelalte dosare cu obiect identic. Astfel îşi alegeau judecătoarea… ştiau ei de ce! Mai departe, aşa cum au afirmat procurorii DNA, Jianu le recunoştea calitatea de moştenitori, în baza unor schiţe desenate de experţii extrajudiciari plătiţi chiar de ei, precum şi în baza unor martori găsiţi la întâmplare, deşi legea o obliga să audieze doar martorii care în mod direct sau prin autorii lor au fost vecini cu proprietatea revendicată. Nici la Sibioara, nici la Kogălniceanu, martorii audiaţi nu au fost vecinii de pe cele patru laturi ale amplasamentului, ci rudele şi foştii subordonaţi ai Elenei Mitrofan. Dar judecătoarea comună a plecat în ambele cazuri urechea la pledoaria avocatului comun.

Firmele care deţineau folosinţa legală a terenurilor, n-au fost citate în proces

Ionel_Hasotti6

Ionel Haşotti

În ambele procese s-au administrat expertize întocmite de specialişti miopi, care n-au văzut sau n-au vrut să vadă că amplasamentele studiate nu erau libere de sarcini, fiind ocupate de active (clădiri, exploataţie minieră activă, echipamente de exploatare industrială). Ambele amplasamente revendicate erau exceptate prin lege de la retrocedare. Astfel, amplasamentul minier de la Sibioara făcea obiectul unei licenţe exclusive de exploatare, fiind exceptat în mod expres de la restituire, prin articolul 4, aliniatul 1 din Legea 1/2000. În cazul Mihail Kogălniceanu, pe terenul solicitat se aflau clădiri, iar filozofia generală a legilor de retrocedare este aceea că suprafeţele ocupate de construcţii, de drumuri publice, de active civile şi industriale, nu se restituie în natură. Ionel Haşotti, avocatul care a pledat în ambele cauze, are o viziune ultraliberală, în sensul eliminării tuturor restricţiilor legale la restituirea proprietăţilor confiscate de regimul comunist. Ca dovadă, domnia sa a mai obţinut şi alte hotărâri de restituire a unor terenuri ocupate de clădiri, aşa cum a fost în cazul halucinant de la RATC (pe care îl vom trata într-un articol separat).

Două companii partenere NATO în luptă cu avocatul firmelor ruseşti din Portul Constanţa

În mod bizar, cele două companii cărora li s-a tras terenul de sub picioare, aveau o notă comună. Aceasta nu era dată de acţionari comuni sau de interese comune, ci de statutul special al celor două companii în raport cu NATO şi cu armata americană. Ambele companii erau partenere NATO. Cargo Romena SRL presta activităţi de catering şi de cazare pentru armata americană din baza de la Mihail Kogălniceanu, obţinând toate certificările din partea NATO şi a Pentagonului pentru a fi implicată în acea relaţie specială. De cealaltă parte, Somaco Construct SRL este deţinută de SC Comprest Util SRL (firma omului de afaceri Grigore Comănescu), certificată de Comandamentul Logistic Întrunit pentru prestarea activităţilor codificate de înzestrare din domeniul apărării. Firma deţine, conform certificatului, „Codul NATO de agent economic” 00AEL, din 3 iunie 2005. De altfel, procedura de certificare a fost declanşată după ce, în perioada construirii bazei militare americane de la Mihail Kogălniceanu, o delegaţie formată din reprezentanţii armatei americane şi ai Ministerului Apărării Naţionale din România a vizitat sediul Comprest Util SRL, solicitându-i concursul la lucrările de amenajare. Aşadar, ambele companii aveau un statut privilegiat. Ele au fost târâte în procese de ani de zile de această Elen Mitrofan, care a fost reprezentată convenţional de Ionel Haşotti. Aşa cum arătam mai sus, Haşotti are în portofoliul său de clienţi şi firmele ruseşti care operează în Portul Constanţa.

Din pensiile cui au susţinut clientele lui Haşotti costurile colosale?

Dorian-Emil-Mitrofan

Fiul Elenei Mitrofan

În sfârşit, o ultimă trăsătură comună importantă a fost aceea că, în ambele cauze, clientele lui Haşotti au suportat cheltuieli impresionante cu demararea proceselor, cu expertizele şi contraexpertizele, cu dosarele penale, cu executarea silită, cu zecile de cauze conexe. Au fost cheltuieli colosale, pe care bietele pensionare nu prea aveau de unde să le suporte. Fiul Elenei Mitrofan lucrează în sistemul penitenciar, pe o leafă la stat. Iar fiii Margaretei Muscalu, aşa cum arăta chiar Ionel Haşotti în cadrul unei pledoarii în faţa instanţei de judecată, erau doi bieţi şoferi. De unde au avut aceşti oameni simpli, cu venituri modeste, atâta bănet? Cine i-a finanţat în activităţile lor? Şi de unde a avut familia lor, bunicii şi străbunici, atâta avere?

Autorul Nicolae Tudorancea, un veşnic datornic la bănci şi cămătari

Executare-silita-1924

Ei bine, potrivit documentării noastre întreprinse la Arhivele Naţionale şi la Monitorul Oficial al României, bunicul celor două pensionare a avut o situaţie incertă din punct de vedere patrimonial. Deşi a fost împroprietărit la colonizarea Dobrogei cu 20 de hectare la Sibioara, Nicolae Tudorancea a intrat într-o spirală a datoriilor încă de la începutul perioadei interbelice. Bătrânul se îndatorase la mai multe bănci comerciale. În 1924, proprietăţile sale au fost supuse executării silite. Însă Tudorancea a reşit să obţină un împrumut de la o cămătăreasă din Constanţa, pe numele ei Elena D. Sorescu. Aşa a scăpat de executarea băncii, însă a dat din lac în puţ, deoarece cămătăreasa a pornit la rândul ei procedurile de executare silită, în anul 1930. Noi nu am mai identificat niciun document de arhivă sau vreun anunţ în Monitorul Oficial, în care să se pomenească de proprietatea lui Tudorancea, ulterior anului 1930. În schimb, am descoperit alte credite luate de acesta de la cooperativele de credit, garantate cu producţia agricolă, iar nu cu vreo proprietate.

Mitrofan depozita la ea acasă acte notariale vechi de 58 de ani

Un alt act din 1938, neidentificat de noi în dosarele Primăriei Sibioara de la Arhivele Naţionale, dar depus de nişte nepoţi ai bătrânului într-o procedură de retrocedare din 1991, atesta că acesta ar fi înstrăinat cinci hectare din lotul său de 20, fiicei sale Paraschiva Cangea. Aşadar, dacă actul este real, bătrânul a rămas cu doar 15 hectare de teren la Sibioara (dar clientele lui Haşotti au cerut 20).

Apoi, mai este un act din anul 1948, care îl contrazice pe acela din 1938, atestând că moştenitorii bătrânului deţineau în devălmăşie întregul lot de 20 de hectare. Înscrisul din 1948 a fost adus în faţa unei instanţe de judecată de Elena Mitrofan de la ea de acasă, în 2006. Bătrâna a spus că ar fi ţinut documentul în păstrare din 1948 până în 2006. Nu s-a atins de el, nici măcar în anii 90, când atât ea, cât şi alţi urmaşi ai lui Nicolae Tudorancea, au solicitat retrocedări de terenuri. Dar hârtia din 1948 adusă de Mitrofan de acasă nu contrazice doar actul din 1938, la care ne-am referit mai sus. Contrazice şi un anunţ publicat în Monitorul Oficial al României, prin care Nicolae Tudorancea denunţase, în 1923, un contract de concesiune încheiat în 1915. Hârtia păstrată de Elena Mitrofan timp de mai bine de jumătate de secol invoca tocmai contractul care fusese denunţat cu alt sfert de secol înainte, de unde şi suspiciunea că e un fals.

La Reforma Agrară, soţia şi fiii lui Tudorancea era ţărani săraci, lipiţi pământului

În sfârşit, hârtia în cauză contrazice şi toate înscrisurile oficiale întocmite în anul 1946, la reforma agrară, prin care terenurile agricole au fost luate de la bogaţi şi date, în felii mai mici, săracilor. Deşi cei doi vecini ai lui Tudorancea, în speţă Coman Ciuceanu (prin moştenitori) şi preotul Iosif Grigorescu, au fost expropriaţi, el a scăpat neatins. Soţia sa, care era atunci în viaţă, a primit din partea statului un hectar de teren agricol, pentru a-şi susţine existenţa. Iar doi dintre fiii lui Tudorancea, Dumitru şi Aurel, au fost menţionaţi într-un document întocmit de autorităţile comuniste, în rândul ţăranilor săraci, cu proprietăţi agricole ZERO, fiind şi ei propuşi la împroprietărirea cu câte cinci hectare de pământ. Aşa spun actele epocii, că familia Tudorancea era săracă lipită pământului, în anul 1946.

Urmaşii lui Tudorancea au figurat, după anul 1950, ca proprietari ai unor suprafeţe de teren. Dar înregistrările de rol fiscal din acei ani nu lămuresc dacă suprafeţele fuseseră obţinute prin împroprietărire la reforma agrară din 1946, prin cumpărare sau prin moştenire de la bătrânul Tudorancea.

Un pomelnic de retrocedări la Sibioara

Detaliile despre înregistrările de rol agrar au fost prezentate de Primăria Comunei Lumina, într-un document din 20 octombrie 2015, întocmit pentru uzul unei instanţe de judecată.

[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2015/11/Referat-Primaria-Lumina.pdf”]

Potrivit acelui document „în perioada 1950-1955, proprietatea numitului Tudorancea Aurel creşte de la 5 ha la 9,2 ha”. Documentul nu precizează dacă suprafaţa iniţială, de cinci hectare, fusese dobândită de Aurel Tudorancea în cadrul reformei agrare din anul 1946. Însă specifică faptul că o urmaşă a acestuia, pe numele ei Ioana Tudorancea, a revendicat întreaga suprafaţă, în anul 1991, primind şase hectare în propietate şi despăgubiri pentru diferenţa nerestituită de 3,2 hectare. De asemenea, documentul citat atestă că Elena Tudorancea, soţia lui Dumitru Tudorancea (celălalt fiu propus la împroprietărire în 1946, care între timp decedase) s-a înscris cu 7 hectare în registrul agricol al comunei, în perioada 1950-1955. Nici în acest caz nu s-a lămurit dacă terenul fusese dobândit la reforma agrară, prin cumpărare sau prin moştenire de la Nicolae Tudorancea. În anul 1991, urmaşii Elenei Tudorancea au retrocedat integral cele şapte hectare. În sfârşit, tot în anul 1991, aşa cum reiese din documentul citat, autorităţile au retrocedat alte cinci hectare de teren către urmaşii Paraschivei Cangea, una dintre fiicele lui Nicolae Tudorancea. Urmaşii Paraschivei au depus un înscris care arăta că autoarea lor dobândise terenul de la tatăl ei, în anul 1938 – situaţie la care ne-am referit mai sus. Primăria Lumina arată că, într-adevăr, Paraschiva Cangea a figurat în registrul agricol al fostei comune Sibioara cu cinci hectare de islaz, în perioada 1945-1949, precizând că suprafaţa a fost dobândită prin donaţie de la tatăl ei.

Cum a descoperit Mitrofan că bunica ei săracă era mare latifundiară şi la Kogălniceanu

Barbu-Teseleanu-mormantDupă ce a adus de acasă, în 2006, documentul care atesta o situaţie contrazisă de anunţul publicat în Monitorul Oficial în anul 1923, de actul de donaţie din 1938 şi de situaţiile întocmite la reforma agrară, Elena Mitrofan a mai descoperit un act, din 1949, care atesta că bunica ei de la Sibioara avea terenuri şi la Mihail Kogălniceanu. Pe acesta l-a descoperit în dublu exemplar: unul cu ştampilă de autenticitate de la Arhivele Naţionale, iar altul necertificat de nimeni, adus de la ea de acasă, care fusese scris de o altă mână, deşi avea acelaşi conţinut. Am arătat pe larg în materialele anterioare că proprietarul vecin înscris pe actul din 1949, pe numele său Barbu Teşeleanu, era născut în anul 1939 şi, având doar zece ani, nu putea fi subiect al dreptului de proprietate.

Ca element de noutate, am descoperit însă că Elena Mitrofan obţinuse în procedura retrocedării încă 13 hectare de teren arabil, iar fratele ei, Ioan Tudorancea din Ovidiu, retrocedase şi el 10 hectare de teren arabil, la Mihail Kogălniceanu. Situaţia reiese chiar din declaraţiile celor doi depuse la Primăria Mihail Kogălniceanu în 24 noiembrie 2005.

[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2016/02/Terenuri-Mitrofan.pdf”]

Mitrofan l-a tradus chiar şi pe fratele ei, cu un act notarial din 1972

În sfârşit, alte documente ajunse în posesia noastră arată că cei doi fraţi s-au judecat în perioada 1993 – 1997 pentru moştenirea părintească. Astfel, Elena Mitrofan a solicitat instanţei să-l exludă de la moştenirea părintească pe fratele ei, Ioan Tudorancea, pe motiv că acesta ar fi renunţat la succesiunea tatălui lor comun, decedat în 1970, dar mai ales pentru că vechea locuinţă părintească fusese demolată, în locul ei fiind construit un imobil nou, cu aportul exclusiv al soţilor Mitrofan. Ioan Tudorancea nu a recunoscut că ar fi renunţat la moştenire, dar un act notarial depus de Mitrofan, datând din 1972, îi susţinea poziţia. Convingător de felul său, avocatul Elenei Mitrofan (care nu a fost Ionel Haşotti, ci o altă persoană) a reuşit să obţină o victorie finală, consacrată în Decizia Civilă nr. 1732/02.12.1997, după ce a probat că bătrâna obţinuse înainte de judecarea procesului un titlu de proprietate asupra terenului intravilan, prin ordin al prefectului. În realitate, Ordinul Prefectului poartă numărul 57/31.03.1999 şi nu putea exista fizic în anul 1997.

[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2016/02/Litigiul-dintre-Mitrofan-si-fratele-ei.pdf”]

Deşi toate evidenţele arată o conduită cel puţin dubioasă a Elenei Mitrofan – această depozitară de acte de arhivă, la ea acasă – organele penale nu prea au întrebat-o de sănătate. Având aşa avocaţi buni, înţelegem şi de ce.

În loc de concluzii

Împotriva Elenei Mitrofan, a avocatului Ionel Haşotti şi a judecătorilor care au pronunţat hotărârile prin fraudă la lege au fost depuse mai multe plângeri penale. Reprezentanţii Somaco Construct SRL au arătat în demersurile lor că avocatul Haşotti a obţinut restituirea în natură a terenului din incinta perimetrului minier de la Sibioara, minţind cu gura lui că suprafaţa ar fi liberă de sarcini şi neafectată activităţilor de exploatare minieră. Ulterior, prevalându-se de titlul astfel obţinut, a solicitat, pentru clientele sale, demolarea clădirilor şi evacuarea echipamentelor miniere ale firmei Somaco Construct SRL, a căror existenţă o negase anterior. Deşi faptele penale sunt de ordinul evidenţei, dosarele trenează de ani de zile. În luna noiembrie a anului trecut, salariaţii Somaco Construct SRL au ieşit în stradă, în cadrul unui miting de protest. Ei cereau ca organele penale să verifice retrocedarea obţinută prin fraudă la lege, de clientele lui Haşotti (una dintre ele a decedat între timp), în incinta perimetrului minier de la Sibioara. Deşi într-o primă fază DNA a ridicat dosarele de judecată de la arhiva instanţelor, cazul este departe de a se rezolva. În aceste condiţii, nu este exclus ca salariaţii firmei să întreprindă noi acţiuni de protest, inclusiv la Bucureşti. Salariaţii privesc nedumeriţi cum se soluţionează atâtea cazuri de corupţie în România, dar cazul care le-a afectat dreptul de proprietate şi de folosinţă asupra terenului, dreptul exclusiv de exploatare (interzis şi el printr-o altă hotărâre judecătorească extrem de controversată) şi siguranţa locurilor de muncă, nu este soluţionat de ani de zile. Ei nu vor să accepte că în România funcţionează o justiţie selectivă. Şi, de aceea, cer să se facă dreptate. Dacă este de neconceput ca terenurile unei firme străine să fie retrocedate unor terţi în baza minciunilor, la fel de neconceput ar trebui să fie şi pentru firmele româneşti, a căror seriozitate a fost recunoscută chiar de partenerii americani şi de NATO. Oare statul român nu are nişte angajamente de respectat?

Comments

comments

Exclusiv

Chițac dă vina pe Făgădău pentru regulamentul său de parcare

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Afectat în mod vizibil de controversele stârnite în spațiul public de proiectul regulamentului său de parcare, primarul Constanței, Vergil Chițac, dă vina pe administrația anterioară a orașului.  Chițac sugerează că regulamentul controversat ar pune în practică ideile prevăzute în Politica de Parcare și în Planul de Mobilitate Urbană inițiate de fostul primar PSD-ist Decebal Făgădău. De asemenea, primarul liberal încearcă să arunce responsabilitatea pe umerii consilierilor locali, subliniind că domnia sa a făcut numai o propunere, în vreme ce răspunderea adoptării ar aparține Consiliului Local.

”A fost o propunere numai, și Consiliul Local, unde sunt reprezentate partidele politice, în înțelepciunea lor pot să decidă, pot să modifice, pot să stabilească cum vor domniile lor, eu neavând decât sarcina de a aplica ulterior decizia Consiliului Local. Dincolo de asta, ce pot eu să vă spun este că regulamentul parcărilor în orașul Constanța, pe care l-am propus și care este în dezbatere publică de o lună de zile și încă mai urmează să fie, vine să concretizeze o decizie a Consiliului Local din 2019 privind politica de parcări. Care, la rândul său, politica de parcări se încadrează în Planul de Mobilitate Urbană al orașului Constanța. Prin urmare, credeți-mă că pentru cine are curiozitatea să lectureze acest regulament, o să vedeți că noi nu facem altceva decât cu fidelitate respectăm ceea ce este scris în Politica de parcări. Repet, un document fondator din 2019 (…) Zonarea Constanței este aceeași, principiile de parcare au rămas aceleași, modul în care se atribuie parcările rezidențiale, în politica din 2019 este scris că se face prin licitație.” – a explicat, astăzi, Vergil Chițac la Digi TV.

Așadar, primarul liberal sugerează că nu face nimic altceva decât să pună în practică ideile lui Decebal Făgădău. Însă explicația este dezamăgitoare pentru electoratul care l-a votat pe Chițac tocmai pentru că s-a săturat de Făgădău și de ideile acestuia. Să nu uităm că votul negativ, anti-Făgădău, a avut o pondere semnificativă la alegerile locale. Iar din acest punct de vedere, se poate aprecia că publicul a optat nu doar pentru înlocuirea unui ”chiriaș de la Primărie” cu altul, ci și pentru înlocuirea unei viziuni, pe care a considerat-o greșită, cu una mai adecvată.

Surd la această dorință evidentă a publicului constănțean, Vergil Chițac le vinde acum oamenilor iluzia că aplică ideile lui Făgădău cu fidelitate, deși, în realitate, regimul de taxare din propunerea sa este o povară fiscală cu mult mai grea. Astfel, regulamentul de parcări al lui Făgădău – cel anulat tocmai la cererea Asociației Constanța Altfel, condusă atunci de Vergil Chițac – era cu mult mai suportabil. În primul rând, taxa de parcare era de 2,5 lei pe oră. Aceasta se aplica doar în Zona 1 a orașului, fără să existe o limitare a timpului de parcare la 3 ore, așa cum există în regulamentul lui Chițac. Pe de altă parte, parcările de reședință închiriate riveranilor puteau fi utilizate de oricine, fără nicio plată, în intervalul orar 08-16 (când rezervatarii sunt plecați la muncă). Iar în Zona 2 nu se aplica nicio taxă.

Lui Chițac nu-i convine această ”pomană”. În consecință, potrivit regulamentului său, parcările din zona 1 pot fi ocupate doar pentru 3 ore. În primele două ore, parcarea costă 7 lei plus TVA pe oră. În a treia oră, sare deja la 15 lei plus TVA. Cine depășește timpii, va fi amendat cu 500 de lei. Apoi, regulamentul lui Chițac introduce o taxă, care nu era pe vremea lui Făgădău, de 4 lei plus TVA pe oră pentru parcările din Zona 2. Acestea pot fi ocupate și pe baza unei viniete care va aduce venituri colosale Primăriei. O vinietă pe o lună costă 250 de lei, iar o vinietă pe un an costă 360 de lei. Parcările de reședință nu mai pot fi ocupate de alte persoane în intervalul orarului de muncă decât contracost, cu taxă de 4 lei pe oră sau vinietă.

Colac peste pupăză, administrația Chițac și-a propus să extindă sistemul de supraveghere video, un scop posibil fiind tocmai sancționarea fără efort a celor care vor încălca regulamentul. Sancțiunile vor îngroșa și mai mult veniturile Primăriei.

Chițac neagă în aceste zile evidențele, anume că regulamentul său a fost conceput tocmai ca un instrument de producere a unor venituri colosale pentru Primăria pe care o conduce.

”Una peste alta, obiectivele noastre nu au fost neapărat să împovărăm oamenii, să adunăm bani. Primul obiectiv a fost să depopulăm centrul orașului de mașini. E o nebunie în zona centrală, incluzând aici și partea asta istorică, care este identitatea noastră culturală… Noi trebuie prin politica tarifară, așa cum e scris și în politica de parcări, să descurajăm ca oamenii să vină și să stea cu orele acolo. Centrul este o zonă în care ai venit, ai stat o oră, ți-ai rezolvat problemele și ai plecat” – a mai spus Chițac în emisiunea la care a participat.

Reamintim că, potrivit unei declarații a lui Horia Constantinescu, Primăria își face calcule să încaseze cel puțin 20 de milioane de euro de la șoferii din oraș, de pe urma reglementărilor propuse. 

Citiți și articolul de mai jos, în care am arătat că regulamentul pleacă de la o concepție DEFECTĂ și restrânge drepturi cetățenești fără o justificare temeinică:

BEZNA INTELECTUALĂ din spatele Regulamentului de parcare. Concepția DEFECTĂ a lui Chițac

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

BEZNA INTELECTUALĂ din spatele Regulamentului de parcare. Concepția DEFECTĂ a lui Chițac

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

După ce a scos din minți un oraș întreg cu regulamentul său de parcare, primarul Vergil Chițac a găsit prilejul să se justifice. A făcut-o la sfârșitul săptămânii trecute, printr-o postare care a înfuriat și mai tare publicul constănțean. Dar nu vrem să vorbim aici despre miile de înjurături pe care și le-a luat, pe bună dreptate. Interesul nostru este de a analiza concepția DEFECTĂ a autorului. Zice primarul Constanței că scopul regulamentului său nu ar fi taxarea oamenilor. Scopul ar fi descurajarea traficului și mai ales descurajarea staționării mașinilor în zona centrală.

Dar traficul rutier face parte din ADN-ul civilizației actuale. Participarea la trafic este un drept accesoriu derivat din drepturile fundamentale protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în speță dreptul la proprietate, dreptul la libera circulație a persoanelor și dreptul la viața privată.

Ca să fie clar, dreptul să ai o mașină în proprietate și să circuli cu ea nu s-a abolit, oricât de mult și-ar dori unii. Este adevărat că drepturile pot fi restrânse sau descurajate – așa cum spune Chițac. Însă potrivit jurisprudenței CEDO, orice restrângere a drepturilor trebuie să aibă în spate o justificare temeinică și adecvată.

O tradiție liberală, pe care fostul comunist Chițac n-a digerat-o

Convenția Europeană a Drepturilor Omului dă glas unei tradiții de gândire liberală, pe care Vergil Chițac ar trebui să o cunoască și să o respire – dacă ne putem exprima așa – pentru că este membru PNL și se declară liberal, chiar dacă pe vremuri a fost membru al Partidului Comunist Român. Probabil că, în tinerețea sa comunistă, primarul Constanței a citit doar Marx și Lenin, scăpând lecturi esențiale din clasicii liberalismului.  

Spre știința sa, în urmă cu mai bine de patru veacuri, părintele liberalismului, John Locke, argumenta că scopul legii nu este limitarea, ci păstrarea și chiar sporirea libertății. El spunea că tocmai puterea statului trebuie limitată și că statul nu poate interveni în viața privată, în convingerile și în proprietatea indivizilor. Guvernământul există pe baza consimțământului celor guvernați. În consecință statul nu trebuie să intre în război cu cetățenii, prin reglementări arbitrare și iraționale. Legile/ regulile trebuie să exprime părerea majorității cetățenilor, pentru că doar voința majorității conferă legitimitate. Ideile lui Locke au devenit locuri comune. Dar el scria într-o epocă în care o mare putere europeană era condusă de un derbedeu care proclamase despotic: ”Statul sunt eu”. Iar dacă astăzi vorbim de drepturi și libertăți, s-a întâmplat așa pentru că despotismul a fost înfrânt de concepțiile liberale.

Este DEFECTĂ și de-a dreptul periculoasă justificarea primarului așa-zis liberal că a instituit regulamentul aberant pentru că și-a făcut el un scop din limitarea unor drepturi. În spirit european, această inițiativă trebuia justificată în mod temeinic. Argumentele de ordin estetic (de genul: nu-i plac lui Chițac mașinile în trafic sau parcate în zona centrală) nu pot fi primite. După cum nu poate fi primit nici argumentul de-a dreptul monstruos scuipat printre dinți de consilierul său personal George Măndilă, că prea s-ar flenduri unii prin oraș fără treabă. Păi unii au și plete; ce-ar fi să-i urcați voi în dubă și să le trageți o tunsoare?

Pe de altă parte, concepția că Primăria își poate aroga dreptul să limiteze accesul la toate parcările publice de pe o anumită rază la maxim 3 ore este o samavolnicie. S-ar descuraja traficul și parcarea în centru? Da. Dar scopul nu scuză mijlocele. Un scop ar fi, de pildă, să te îmbogățești, dar asta nu este o scuză ca să-i tâlhărești pe alții. Toate parcările publice din Zona 1 (centrale, dar și enclavizate în zone mai puțin centrale) au accesul limitat la maxim 3 ore, prin regulamentul lui Chițac. În prima oră, parcarea costă 7 lei plus TVA. În a treia oră, deja sare la 15 lei plus TVA. Iar cei care depășesc limita de timp sunt sancționați prin amendă de 500 de lei. Bașca, prin ridicarea mașinii.  Operațiunea din urmă generează alte costuri ce vor trebui suportate tot de contravenient. Spre satisfacția Primăriei!

Dar cel mai grav este faptul că, în toată zona centrală, nu există alternativă pentru cei care au nevoi justificate de a parca mai mult de trei ore. Or, din acest motiv, scopul acțiunii este ilegitim, iar mijloacele gândite de cei de la Primărie reprezintă măsuri excesive, iraționale și total inadecvate.

Un regulament confuz până la lacrimi

Aspectele de mai sus arată că întreaga concepție a lui Vergil Chițac este una DEFECTĂ, la fel ca întregul regulament, care este confuz până la lacrimi. Astfel, orașul a fost împărțit în trei zone de taxare, care se suprapun și se confundă între ele. De pildă, parcarea de la Bazarul Gorbaciov este considerată în Zona 1 de taxare, deși toate străzile de jur-împrejur sunt în Zona 2 de taxare. Parcările de la cluburile de fițe din Mamaia sunt distribuite în Zona 2, fiind așadar mai ieftine decât parcările de la Abator, Brotăcei sau Cimitir, incluse în Zona 1. Apoi, parcările de reședință, care formează prin definiție Zona 3, sunt situate ca niște enclave în zonele 1 și 2.

Cuvântul ”Zonă” este utilizat în mod abuziv, nefiind așadar vorba de zone compacte și delimitate între ele, care pot fi hașurate pe o hartă, așa cum s-a procedat în toate orașele țării. Iar tot acest talmeș-balmeș trădează bezna intelectuală în care se zbat făuritorii!

Intenția pe care inițiatorii regulamentului nu au știut să o exprime a fost mai degrabă aceea de a distinge între parcări de rangul 1, 2 și 3, care pot exista în orice zonă a orașului. În acest caz, parcările de rangul 3 ar fi cele de reședință, care pot exista în toate cartierele, centrale sau mărginașe. Problema teoretică ar rămâne însă la criteriul prin care celelalte parcări, care nu servesc reședințele, s-ar departaja în rangul 1 și rangul 2. Explicația: ”așa a vrut Primăria” nu poate fi acceptată drept criteriu rațional.

O taxă universală. Nu veți plăti pentru un serviciu, ci pentru că nu veți avea încotro

În sfârșit, regulamentul în forma actuală cuprinde toate portițele necesare pentru ca Primăria să încaseze taxe de parcare de pe urma fiecărei mașini care staționează în oraș. Mazăre cu bariera lui e deja mic copil. Ca dovadă, în zona 2 de taxare sunt înglobate toate parcările de pe drumurile publice care nu sunt incluse în celelalte două zone. Deocamdată nu există parcări pe toate drumurile. Dar cu o bidinea și cu multă vopsea, problema se poate remedia, iar taxa poate deveni universală. În parcările din zona 2, taxa este de 4 lei plus TVA pe oră. Dar s-a prevăzut și posibilitatea unui sistem de viniete, de o zi, o săptămână, o lună sau un an. Fără vinietă nu mai puteți parca nici măcar pe locurile de reședință, pe timpul zilei, când rezervatarii sunt plecați la muncă. E limpede că regulile sunt făcute special pentru jecmănire. Nu veți plăti un serviciu. Veți plăti pentru că nu veți avea încotro – iar aceasta este o altă defecțiune fundamentală, care aduce a samavolnicie.  

De altfel, Vergil Chițac a declarat anul trecut, la o emisiune de televiziune, că fiecare mașină ar trebui să fie taxată pentru parcare. Iar fostul PSD-ist Horia Constantinescu – cel care a redactat regulamentul aberant împreună cu administratorul public Felicia Ovanesian – s-a trădat în altă emisiune că planul Primăriei este acela de a încasa peste 20 de milioane de euro pe an de pe urma noilor reglementări.

În continuare credem că acestea sunt scopurile reale ale regulamentului de parcare, în ciuda dezmințirii pe care a dat-o primarul că nu intenția de a-i taxa pe oameni ar fi la bază. Or este vădit că pentru asta luptă ”legiuitorii” care nu înțeleg nimic din spiritul Convenției Europene a Drepturilor Omului și din principiile liberalismului. Vor doar să colecteze zecile de milioane de euro pe an, pe motiv că ei au pixul în mână.

Scopuri legitime: ordinea, mobilitatea și echitatea în utilizarea locurilor publice de parcare

Dincolo de aceste derapaje uluitoare, Constanța are nevoie de un regulament construit cu mai multă claritate conceptuală. Iar acesta trebuie să își propună scopuri legitime, precum ordinea, mobilitatea și echitatea în utilizarea locurilor publice de parcare. Regulamentul trebuie să fie despre parcări. Nu despre nevoia Primăriei de a-și alimenta conturile cu zeci de milioane de euro din buzunarele proprietarilor de mașini. Proprietari, care oricum plătesc impozit. Regulamentul trebuie să fie despre mobilitate. Adică  despre posibilitatea cetățenilor de a-și mișca mașinile în mod eficient, mișcând în acest fel și economia locală.

Dar acestor mici Dumnezei de la Primărie le pasă doar să descurajeze traficul și parcarea mașinilor în centru. Că în centru își desfășoară ei activitatea. Și le mai pasă să vândă viniete. Ca să nu parcați ca niște nesimțiți fără să marcați cu banul. Vorba lui Chițac: ce atâta cotcodăceală!?

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Prima înfrângere a INCULPATULUI Maricel Cîrjaliu în dosarul penal de abuz în serviciu

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Primarul PSD-ist din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, și fosta secretară a comunei, Ancuța Calust (fostă Mihail), au pierdut contestațiile pe care le-au formulat împotriva RECHIZITORIULUI prin care au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu. Cei doi ceruseră Tribunalului Constanța, în procedura de cameră preliminară, să constate nelegalitatea rechizitoriului întocmit de procurorul-șef al DNA Constanța, Andrei Bodean, pe 2 iunie 2020, în dosarul penal 102/P/2015. Judecătorul de cameră preliminară a respins vineri contestațiile și a stabilit că probatoriul, actele de urmărire penală și sesizarea instanței prin rechizitoriul DNA sunt perfect LEGALE. În consecință, a dispus începerea judecății în fața instanței penale a cauzei de abuz în serviciu. Soluția poate fi contestată de inculpați în 3 zile de la comunicare, la Curtea de Apel Constanța. Aceasta este prima înfrângere a primarului din Agigea în cadrul dosarului său penal.

Potrivit rechizitoriului DNA, primarul și fosta secretară a comunei Agigea au  săvârșit, primul în forma autoratului, a doua în forma complicității, câte două acte materiale de abuz în serviciu, prin care un teren deținut de o societate piscicolă a fost inventariat fraudulos în proprietatea privată a localității, iar mai apoi un lot din acesta a fost vândut unui interpus al familiei Cîrjaliu în vederea construirii restaurantului Golful Pescarilor.

Cum și-a luat Maricel puteri absolute, incompatibile cu statul de drept

Povestea penală are rădăcini în anul 2009, când primarul PSD-ist de la Agigea, Maricel Cîrjaliu – ajuns în funcție cu sprijinul actualului pușcăriaș Nicușor Constantinescu – a inițiat o hotărâre locală prin care i se confereau puteri absolute, în totală contradicție cu legea, Constituția și principiile de drept ale unui stat democratic. Prin HCL 42/2009, practic se decidea includerea în domeniul privat al comunei Agigea a tuturor terenurilor care nu erau deținute cu titluri valabile de persoanele fizice sau juridice din localitate. Cine hotăra dacă actele cuiva de proprietate erau valabile? Un singur răspuns, halucinant: primarul. În baza acestei haiducii ordinare, primarul s-a apucat să caute noduri în papură în actele de proprietate ale localnicilor. Cei mai bătrâni și mai lipsiți de mijloace și-au pierdut terenurile pe care le dețineau de zeci de ani și chiar din generație în generație. Iar niște nemernici din Parchet, plantați de mafia politică, au mușamalizat toate plângerile penale, scăpându-l pe Maricel de pușcărie.

Terenul construit în mare

Văzând că poate fura fără să răspundă, în anul 2012 Maricel a pus ochii pe terenurile din jurul cherhanalei din Agigea. Platforma piscicolă din vecinătatea Portului – căci despre ea este vorba – era deținută de societatea Sarda Fish, cea care continua activitățile de pescuit maritim începute aici pe vremea regimului comunist de fosta Întreprindere Piscicolă Constanța. În mod particular, acest teren a fost câștigat din mare, prin lucrări executate de Întreprinderea Piscicolă, în anii 80, pe terenul preexistent aflat sub luciul apei.

Practic, s-a construit un teren, adică o platformă din pământ de umplutură, pe baza unui proiect întocmit, avizat și autorizat de Stat. Pe litoralul românesc nu sunt multe cazuri de acest fel. Și tocmai din acest motiv, legea românească nu conține prevederi exprese cu privire intabularea acestor terenuri create în mare. În Olanda, de pildă, unde acest fenomen al construirii de terenuri în mare are amploare, există prevederi legale speciale. La noi, nu. Iar din acest motiv, ”terenul construit” nu a fost intabulat nici ca un teren, nici ca o construcție. Însă proiecte și schițe cadastrale erau depuse la OCPI de mulți ani, de către societatea de stat Condemar SA, cea care a adus platforma piscicolă ca aport la capitalul social al SC Sarda Fish SRL.

Exproprierea ilegală

Profitând de această situație cu totul specială și acționând în baza puterilor absolute pe care și le conferise prin HCL 42/2009, Maricel a stabilit de capul lui că societatea piscicolă nu deține terenul cu un titlu valabil. În realitate exista un titlu perfect valabil, în speță o Hotărâre de Guvern din anul 1990, care se referea la trecerea punctului piscicol de la Agigea (cu platforme, clădiri și echipamente) în patrimoniul SC Marea Neagră SA, societate provenită din reorganizarea fostei Întreprinderi Pisicole Constanța. Însă Maricel nu era interesat de dovezi, ci de teren. Acest aspect este demonstrat de faptul că inculpatul nu și-a făcut un minim scrupul să cheme societatea Sarda Fish la o discuție prealabilă, deși chiar el atestase ani la rând dreptul de proprietate al acesteia și încasase impozit pe proprietate.

La inițiativa sa, terenul de 8940 de metri pătrați a fost inventariat scriptic în domeniul privat al comunei Agigea, deși UAT-ul nu avea nicio dovadă că a dobândit legal această suprafață, așa cum cerea imperativ legea. Secretara comunei a mâzgălit un aviz de legalitate, iar în acest fel terenul de pe malul mării a fost expropriat fără plată și trecut din pix în proprietatea Primăriei.

A cumpărat terenul de la Primărie, cu bani împrumutați de la fratele primarului

La scurt timp, Primăria a împărțit terenul în 7 loturi. În 2014, un lot de 1700 de metri pătrați a fost vândut din ordinul lui Maricel către o firmă deținută de finul fratelui său. Vorbim aici de SC Cherhana Bibanu SRL, o societate care ulterior și-a schimbat numele oficial în SC Golful Pescarilor SRL. La momentul tranzacției, firma era deținută de Dumitru Stanciu, un mecanic auto nășit la cununie de Bogdan Cîrjaliu, fratele primarului Maricel (la rândul său mesean la nuntă). Cum finul nu avea în contul firmei decât 108 lei și  20 de bani, nașul său, Bogdan Cîrjaliu, s-a oferit să crediteze firma cu banii necesari cumpărării terenului de la Primărie. Contractul de vânzare-cumpărare a terenului de 1700 de metri pătrați a fost semnat de secretara Ancuța Mihail, din partea Primăriei, respectiv de Dumitru Stanciu, din partea societății cumpărătoare.

După ce a cumpărat terenul de la Primăria lui Maricel, cu banii împrumutați de la fratele acestuia, Mitică Stanciu s-a asociat cu doi oameni de afaceri din Constanța, cărora le-a cedat jumătate din firmă. În această componență, societatea a ridicat în zonă restaurantul Golful Pescarilor. După câțiva ani de funcționare, în societate a fost cooptat chiar ginerele primarului Maricel, care a dobândit 10% din această afacere de milioane de euro, plătind un preț ridicol, de 100 de lei.

Maricel, ginerele și fiica. Pe fundal, în partea dreaptă, restaurantul Golful Pescarilor, construit pe terenul expropriat abuziv de la Sarda Fish; iar în partea stâmgă – cherhanaua veche, acoperită cu stuf.

Prigoana declanșată de Maricel

De-a lungul anilor, primarul din Agigea a declanșat o veritabilă prigoană împotriva societăților – Sarda Fish SRL (firma expropriată abuziv de teren) și Pescăria lui Matei SRL (subiect juridic diferit, care deține restaurantul cu același nume, pe un teren învecinat celui expropriat). Vorbim aici de zeci de controale, amenzi, reclamații și procese, dar și de acțiuni abuzive care au vizat demolarea unui gard, tăierea stâlpilor de electricitate și desființarea branșamentului la apă. După ce a tăiat haiducește utilitățile, baronul de la Primărie a retras autorizația de funcționare a restaurantului. Iar mai apoi, când societatea a parcurs etapele reautorizării, primarul a schimbat condițiile din mers, ca să aibă motive formale să respingă cererile repetate. Apoi, baronul a lovit la resurse, instituind o taxă specială pe barca de tip mahună, care ducea pescarii în largul mării și aducea la țărm peștele proaspăt ce urma să ajungă în farfuriile clienților.  Nici clienții restaurantului nu au scăpat de mizeriile lui Maricel. Astfel, Primarul a instituit o taxă de parcare de 25 de lei pe oră, iar poliția Locală și-a făcut – plastic vorbind – un fel de punct de lucru în zona restaurantului, hărțuind clientela cu avertismente și amenzi.

Baronul din Agigea, în acțiune

5 ani de anchetă penală

În urma acestui comportament de baron medieval, mai crâncen chiar decât al mentorului său Nicușor Constantinescu, Maricel a intrat în colimatorul procurorilor DNA. Ancheta penală a durat 5 ani de zile, din cauza unor probleme suprapuse. Astfel, în dosar sunt analizate și faptele prin care Maricel a încasat impozite de la firmele din Portul Constanța Sud – Agigea, deși aceste firme plăteau deja impozit la Primăria Constanța. O altă speță conexată la dosar se referă la fapte denunțate de conflict de interese, prin care fiica lui Maricel a cumpărat de la Primăria condusă de tatăl său, un teren intravilan, fără licitație publică și la un preț vai de mama lui. Însă toate actele întocmite în acest jaf imobiliar au fost semnate de fostul viceprimar Cornel Popescu, fiind aprobate de consilieri. În aceste circumstanțe, fapta săvârșită de ”săgeata” lui Maricel a fost disjunsă și declinată Parchetului Judecătoriei Constanța. În sfârșit, la dosar au fost conexate și plângeri penale depuse de Maricel împotriva victimelor sale, care au fost cercete și clasate. Primarul din Agigea a fost reprezentat convențional de avocatul Adrian Gheorghiță, un tip iscusit în tergiversări și în lungiri de procedură.

În vara anului trecut, baronul din Agigea a fost trimis în sfârșit în judecată. Dosarul a fost repartizat judecătorului de cameră preliminară, iar în luna septembrie a avut loc primul termen în procedura de verificare a regularității rechizitoriului și actelor de urmărire penală. Pe 26 februarie 2021, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Constanța a constatat că rechizitoriul, actele de urmărire penală și probatoriul administrat de procuror sunt legale.

Până la pronunțarea instanței penale, Maricel e liber să facă orice abuz

De la momentul trimiterii în judecată, Ancuța Calust a fost suspendată din funcția de secretar al comunei Agigea. Împotriva lui Cîrjaliu nu s-au luat măsuri pentru interzicerea exercitării funcției publice în care a săvârșit prezumtivele infracțiuni de abuz în serviciu, întrucât legislația făcută de politicieni îi protejează pe primari în astfel de cazuri. Ei pot rămâne în funcție, în ciuda gravității faptelor de care sunt acuzați și în ciuda caracterului rezonabil al acestor acuzații, până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare. Așa se face că inculpatul a candidat la alegerile locale din toamna anului trecut, a câștigat un nou mandat la o diferență de câteva voturi, iar de atunci conduce despotic localitatea, refuzând să recunoască hotărârile adoptate de Consiliul Local. Senatorul Remus Negoi a semnalat derapajele primarului de la tribuna Parlamentului. Însă inculpatul de la Agigea, cu un tupeu ieșit din comun, a urlat într-o înregistrare video că parlamentarul ar trebui anchetat pentru îndrăzneala sa.

Aceste situații care sfidează bunul simț și principiul domniei legii ar trebui reparate. Opinăm că primarii trimiși în judecată nu ar trebui să își poată exercita atribuțiile decât sub forma unei tutele administrative din partea Prefectului. O astfel de măsură păstrează intactă prezumția de nevinovăție și, în același timp, ar fi o garanție absolut necesară că inculpatul nu își continuă nestingherit activitățile infracționale în dauna cetățenilor și a patrimoniului public.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: