Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Radu Cristian ţine la blat contracte de 1,7 milioane de euro încheiate cu avocatul Grimberg

Published

on

Scandalul contractelor fabuloase încheiate de primarul Municipiului Mangalia cu firma de avocatură Grimberg şi Asociaţii intră într-o nouă fază. Consilierii PSD au publicat în mediul on-line trei filmări care atestă îndărătnicia lui Radu Cristian de a nu pune contractele în valoare de 1,7 milioane de euro la dispoziţia unei comisii special constituite, prin votul majorităţii din Consiliul Local. În filmele postate se vede cum doi membri ai comisiei, în speţă Paul Foleanu şi Dragoş Bociog, s-au prezentat la cabinetul Primarului, unde aveau o întâlnire stabilită.

Deşi consilierii exercitau o funcţie de autoritate publică, aşa cum spune legea aleşilor locali, primarul Radu s-a ridicat de pe fotoliul său pentru a le închide uşa în nas. Apoi, acesta a ridicat tonul la consilierul Paul Foleanu, certându-l că ar fi pus piciorul în prag. Şi a continuat, pe un ton categoric: „Ştiţi că nu aveţi voie să filmaţi în instituţie decât cu autorizaţie? Ţineţi piciorul în uşă, sunteţi cumva şi băut?”.

A doua filmare surprinde momentul în care consilierii încearcă să pătrundă în biroul secretarului Municipiului Mangalia, Petrina Boiţă. Deşi uşa era blocată, la un moment dat din încăpere a ieşit chiar primarul Radu Cristian, care s-a adresat secretarei personale, cerându-i să anunţe Poliţia. Atât au aşteptat cei doi membri ai comisiei, pentru a-l întreba încă o dată: „ne daţi contractele?”. Replica lui Radu a fost năucitoare „Sunteţi în stare de ebrietate şi serviciul roşu (????) v-a făcut deja plângere penală”. Răspunsul lui Paul Foleanu a venit prompt: „Domn primar, cred că aveţi probleme la mansardă. Ia, aveţi o fiolă, să o puneţi? Haideţi să ne punem amândoi fiola. (Primarul îl fixează cu o privire plină de ură. După un scurt moment de tăcere, consilierul continuă:) Eu, în stare de ebrietate? Nu vă e ruşine să jigniţi în halul ăsta? Ne daţi contractele cu avocaţii, milioanele… cum le-aţi cheltuit? Suntem o comisie şi vă cerem dreptul nostru legal. Asta este tranparenţa Primăriei Mangalia?”.

În sfârşit, a treia filmare surprinde momentul în care Radu Cristian iese pe holul Primăriei, cerându-le unor personaje care nu apar în cadru să îi dea afară pe consilieri din instituţie. „Dane, cum aţi suportat asemenea circari în oraş?”, a mormăit primarul adresându-se unui personaj din afara cadrului filmat. Şi de această dată, consilierul Foleanu a replicat: „dumneavoastră faceţi circ, domnule primar, pe banii cetăţenilor”.

Advertisement

Onorariul lui Grimberg, mai mare de 2.325 de ori decât al celei mai scumpe case de avocatură din România

Primele informaţii despre valoarea fabuloasă a contractelor încheiate de Primăria Mangalia cu avocatul Andrei Grimberg din Bucureşti au fost postate pentru prima oară pe blogul lui Lucian Vişa, Tribuna Partidelor Politice din Mangalia. Potrivit acestuia, Primăria Mangaluia ar fi încheiat un contract în valoare de 465.000 de lei plus TVA, cu Grimberg, în procesul iniţiat de DMHI Mangalia, pentru anularea taxei verzi. Deşi plătit imperial, Grimberg a pierdut procesul. De cealaltă parte, DMHI a angajat una din cele mai prestigioase case de avocatură din România, pe numele ei „Nestor, Diculescu, Kingston, Petersen”, contra unui onorariu de 20.000 de lei. Această casă de avocatură figurează în toate topurile de profil drept una din cele mai bune şi mai scumpe case de avocatură din România. Desigur, în top nu a intrat niciodată Primăria Mangalia, cu onorariile ei de 2.325 de ori mai mari.

Pe 22 ianuarie 2016, Consiliul Local Mangalia a adoptat Hotărârea nr. 4, privind aprobarea constituirii unei comisii speciale de analiză şi verificare a contractelor de asistenţă juridică. În cadrul comisiei speciale au fost delegaţi consilierii Paul Foleanu şi Dragoş Bociog, precum şi viceprimarul Bogdan Maganu.

În şedinţa de Consiliu Local din februarie 2016, în care s-a supus aprobării proiectul de buget al localităţii, viceprimarul Bogdan Maganu a afirmat că în decursul anului 2015 s-au realizat plăţi în valoare de 500.000 de euro către casa de avocatură Grimberg şi Asociaţii, pentru diverse prestaţii juridice.

Lista lui Foleanu: 1,7 milioane de euro pentru 63 de procese

Advertisement

La două zile după şedinţa de buget, consilierul Paul Foleanu a participat la o emisiune la Neptun TV, în care a afirmat că Radu Cristian, Petrina Boiţă şi Romulus Dumitrana au semnat în numele Primăriei Mangalia, în decursul a trei luni din anul 2014, 63 de contracte de asistenţă juridică, în valoare de 1,7 milioane de euro, cu avocatul Grimberg.

Informaţia a fost acreditată de consilierul local din Mangalia, Paul Foleanu, în cadrul unei emisiuni la TV Neptun. Emisiunea a fost dedicată pierderii de către Municipiul Mangalia a procesului de grăniţuire cu localitatea Limanu, în privinţa unor terenuri afectate funcţionării Şantierului Naval DMHI Mangalia. Deşi soluţia dispusă în dosarul de judecată nu este definitivă, ea este totuşi executorie cu fondul. Prin urmare, deşi teoretic mai are o şansă să răstoarne situaţia în apel, Municipiul Mangalia nu mai are în momentul de faţă dreptul să încaseze taxe şi impozite de aproximativ 1.5 milioane de euro pentru terenurile de sub Şantierul DMHI pierdute în favoarea comunei Limanu. Paul Foleanu, care este de profesie avocat, a subliniat în cadrul emisiunii că, deşi legislaţia prevede opt situaţii în care s-ar putea admite apelul, Primăria Mangalia nu se încadrează în niciunul dintre acestea. Cu alte cuvinte, şansele ca terenurile de sub DMHI să revină în limitele administrativ-teritoriale ale Municipiului Mangalia sunt inexistente. Pe de altă parte, consilierul local a opinat că există suspiciuni că interesele Mangaliei nu au fost corect apărate în proces. În acest sens, a arătat că, în anul 2000, primăriile din cele două localităţi au semnat un acord de delimitare. Cu alte cuvinte, comuna Limanu ar fi recunoscut limita teritorială care a funcţionat până anul acesta, iar această recunoaştere trebuia invocată în cadrul procesului. Deşi Foleanu nu a formulat acuze explicite, înţelegem din dovezile prezentate de el că avocatul Grimberg nu a reprezentat corect interesele Mangaliei. În schimb, acesta a fost remunerat cu 1.290.000 de lei plus TVA, în contextul în care Foleanu spune că onorariul uzual ar fi trebuit să fie de cel mult 20.000 de lei.

Cine este Grimberg

Andrei Costin Grimberg este născut pe 21 martie 1981 în Bucureşti. În anul 2003, acesta a terminat o facultate particulară de drept, timp în care ar fi exercitat şi activităţi de voluntariat în cadrul unei societăţi de avocatură. În anul în care a terminat particulara, a reuşit să acceadă în Baroul Bucureşti, iar câţiva ani de zile a funcţionat în cadrul cabinetului lui Gheorghe Florea, şeful Baroului tradiţional din România. Tatăl lui Grimberg deţine o galerie de artă în centrul Bucureştiului.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions