Conecteaza-te cu noi

Politica

De ce nu are România autostrăzi? Tăriceanu: „Este o vină colectivă a guvernelor și miniștrilor Transporturilor“

Published

on

Mișcarea #șîeu declanșată de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi (cel care a construit un metru de autostradă) și care are menirea de a atrage atenția celor de la putere că România are nevoie de autostrăzi nu avea cum să nu capteze atenția politicienilor. Prezent la Constanța, președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, care este și președintele Senatului, a declarat că împărtășește nemulțumirile și preocupările cetățenilor față de rămânea în urmă în ceea ce privește infrastructura. El a explicat că, totuși, în bugetul de anul acesta, „care a fost intenționat întârziat prin diferite șicane“, are prevăzute sume importante pentru proiecte de infrastructură, inclusiv pentru cele de refacere a căii ferate și de construcția de autostrăzi. Președinte Senatului a spus că România nu are autostrăzi, în principal, din cauza legislației greoaie și stufoase, în special celei privind achizițiile publice.

„Aș spune că este și o vină colectivă a tuturor guvernelor și miniștrilor Transporturilor care s-au perindat și care nu au fost capabili să stabilească niște priorități. În plus, procedurile sunt greoaie, licitațiile sunt mereu contestate și plimbate prin justiție câte doi ani“, a spus Tăriceanu.

Liderul ALDE a spus că, în principiu, cei de la Drumurile Naționale au promis că vor finaliza în 2019 180 de kilometri de autostradă, dar este curios cum vor evolua lucrurile, „dacă nu mai descoperă pe traseul autostrăzii trecerea de lilieci, dacă nu trec liliecii trec urșii sau melcii, s-ar putea să fie ceva“. Întrebat de Ordinea câți kilometri de autostradă s-au finalizat în mandatul său de premier 2004 – 2008, Tăriceanu a ridicat din umeri și a spus că nu își mai aduce aminte, pentru că au trecut mai bine de 10 ani. El l-a ironizat și pe actualul președinte al PNL, Ludovic Orban, care a fost ministru al Transporturilor în mandatul său la Palatul Victoria. În mod ironic, Călin Popescu-Tăriceanu a spus că a „dat lovitura cu Orban ca ministru al Transporturilor. A fost un ministru excepțional, s-a remarcat profund“.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions