Connect with us

Exclusiv

De la Prefectul-Rudă, la Prefectul-Tardiv. O istorie a complicității, în cazul Sibioara

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Isprava recentă a Prefectului Ioan Albu, care a ”uitat” să depună un apel în termen, încercând astfel să facă pierdut un proces cu o miză uriașă, nu este singura manevră a instituției de a pune capac peste retrocedarea prin fraudă la lege a carierei de piatră de la Sibioara. Fapta lui Albu ar putea conduce la un proces de daune, de 20 de milioane de euro. Cel puțin așa arată compania minieră Somaco Construct SRL, în mai multe notificări pe care le-a transmis de-a lungul timpului către Prefectură și Primăria Lumina. Compania deține o licență minieră exclusivă încă din anul 2001. În 2005, părțile sociale ale SC Somaco Construct SRL au fost cumpărate de o societate a omului de afaceri Grigore Comănescu, în baza unui credit bancar de 4 milioane de euro. Deși a plătit această sumă și se bucura de toate drepturile legale ce decurgeau din licența minieră, omul de afaceri s-a pomenit că frontul central al carierei a fost retrocedat ilegal, în anul 2008, unor persoane reprezentate convențional de avocatul Ionel Hașotti. Legea interzicea retrocedarea carierelor, iar moștenitorii reprezentați de Hașotti nu au făcut dovada proprietății cu acte ulterioare anului 1945. Cu toate acestea, pas cu pas, clienții lui Hașotti au fost sprijiniți să beneficieze până la capăt de ilegalitate, apelul tardiv al lui Albu fiind doar ultimul episod din această evoluție.

Eugen Bola, ruda lui Hașotti, a revocat o hotărâre cu de la sine putere

Alți trei prefecți înaintea lui Ioan Albu s-au căznit să adopte acte abuzive și mincinoase în acest litigiu care durează deja de zece ani de zile. Primul dintre ei a fost Eugen Bola. Acesta a ajuns prefect al județului Constanța la sfârșitul anului 2012, din partea Guvernului USL. Portofoliul de ministru al culturii în Guvernul USL era deținut de constănțeanul Puiu Hașotti, fratele avocatului care a obținut retrocedarea ilegală a carierei de la Sibioara, în favoarea clienților săi. Peste ani, Eugen Bola avea să recunoască într-o declarație de presă că este o rudă mai îndepărtată a fraților Hașotti. În 2013, prefectul-rudă a transmis mai mute adrese oficiale primarului din Lumina, prin care îl soma să întreprindă demersurile necesare în vederea punerii clienților lui Ionel Hașotti în posesia amplasamentului minier din satul Sibioara. Primarul însă era oprit de o hotărâre adoptată de Comisia Județeană, sub numărul 266/2011. Intrată în circuitul civil și producând efecte juridice și economice, această hotărâre nu putea fi desființată decât de instanța de judecată. Cu toate acestea, Eugen Bola a revocat-o cu de la sine putere, prin Hotărârea nr. 49/2013.

Volcinski se angajează să respecte legea

Tot în anul 2013, Somaco Construct SRL a atacat hotărârea lui Bola la Judecătoria Constanța. Compania minieră a arătat că situația litigioasă a fost creată premeditat de clienții avocatului Ionel Hașotti, care în procesul de retrocedare soluționat în anul 2008 au omis să arate instanței de judecată că terenul ocupat în parte de carieră nu putea fi retrocedat, fiind oprit de la aceste proceduri prin efectul art. 4 alin. 1 din Legea 1/2000. Tot în mod premeditat aceștia au omis să introducă în cauza respectivă societatea Somaco Construct SRL. În acțiunea sa, compania minieră a mai subliniat că cele două comisii de fond funciar trebuie să continue să respecte articolul 10 din Hotărârea de Guvern nr. 890/2005 cu privire la punerea în posesie a terenurilor ce intră sub incidența art. 4 alin. 1 din Legea 1/2000, articol ce interzice expres retrocedarea carierelor în activitate.

Început pe vremea lui Bola, acest proces a continuat în mandatul de prefect al lui Radu Volcinski. Înțelegând pe deplin eficiența argumentelor invocate de Somaco, Volcinski a trimis instanței de judecată un punct de vedere pe 7 aprilie 2014, în care a precizat că instituția a adoptat Hotărârea nr. 49/2013 întrucât, atenție: ”s-a urmărit reluarea procedurii legale de reconstituire a dreptului de proprietate, procedură ce presupune formularea unei propuneri din partea autorității legale pe un amplasament în vederea respectării prevederilor legale în materie, respectiv art. 4 din Legea 1/2000…”. În aceste condiții, instanța de judecată a apreciat că Somaco Construct SRL nu mai justifică un prejudiciu, păstrând astfel în vigoare hotărârea lui Bola.

O revizuire promovată TARDIV

Ulterior, prefectul a uitat de acest angajament, dovadă că l-a făcut doar pentru a câștiga procesul. În 2014, Comisia Județeană de la nivelul Prefecturii a deschis un nou dosar de judecată în contradictoriu cu clienții lui Ionel Hașotti, cerând revizuirea hotărârii de retrocedare a terenului din anul 2008. Principalul argument a fost acela că Somaco Construct SRL i-a adus la cunoștință existența licenței miniere 2454/2001, care atrăgea incidența articolului 4 din Legea 1/2000, acela care interzice expres retrocedarea carierelor. Și această acțiune a fost introdusă de fațadă, cu depășirea termenului prevăzut de lege. Constatând această culpă procesuală, Tribunalul Constanța a respins cererea de revizuire ca tardiv introdusă, prin Decizia Civilă nr. 614/22.07.2014 (pronunțată în dosarul nr. 2992/118/2014).

Nicolaescu a protejat pășunea, dar a retrocedat cariera și drumurile de exploatare

Complicitatea a fost continuată în anul 2016 de prefectul Adrian Nicolaescu. Acesta a emis un titlu de proprietate pentru clienții avocatului Ionel Hașotti și le-a predat amplasamentul minier exceptat prin lege de la retrocedare. În prealabil, o comisie numită de acesta a reconfigurat suprafața terenului, în sensul că a scos din schița inițială mai multe porțiuni de pășune, compensându-le cu suprafețe agricole. Prefectura a motivat că nu poate retroceda pășunea, deoarece acest fapt este interzis de lege. Însă instituția a predat amplasamentul minier, care la rândul lui era exceptat prin lege de la retrocedare. Colac peste pupăză, Nicolaescu i-a predat lui Hașotti și drumurile de exploatare minieră, la rândul lor oprite de la restituire. La sfârșitul anului 2016, același Nicolaescu a atacat la instanță titlul de proprietate pe care chiar el l-a emis. În acțiunea introductivă, a cerut constatarea nulității absolute a titlului, motivat de încălcarea art. 4 alin. 1 din Legea 1/2000, precum și de faptul că nu s-a dovedit dreptul de proprietate cu acte ulterioare anului 1945, așa cum cerea imperativ legea. După ce s-a spălat pe mâini cu acest proces, Nicolaescu a manifestat un dezinteres total față de soarta litigiului, omițând pur să simplu să trimită juriștii la proces.

Falsuri ordinare, luate în calcul de instanță

În ciuda acțiunii pasive a lui Nicolaescu, procesul a continuat în forță, cu implicarea companiei miniere Somaco Construct SRL și a primarului din Lumina, care au formulat cereri de intervenție accesorie în dosar, susținând astfel acțiunea prefectului. Mai mult, la această cauză a fost alipit și un dosar distinct inițiat de Somaco Construct SRL, în calitate de reclamant, care la rândul ei atacase titlul de proprietate al clienților lui Ionel Hașotti, pe considerente de încălcare a articolului 4 din Legea 1/2000, față de care își justifica interesul. Într-un final, judecătorul speței a respins acțiunile prefectului și firmei Somaco, precum și cererile de intervenție accesorie.

Magistratul a constatat că într-adevăr terenul (de 20 de hectare) retrocedat clienților lui Ionel Hașotti se suprapune peste o suprafață de 6 hectare a licenței miniere a firmei Somaco Construct SRL. Însă, a opinat – atenție! – că ”împrejurările de fapt evidențiate în prezenta cauză cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament afectat de existența exploatării miniere, cât și dispozițiile legale anterior enunțate (art. 4 alin. 1 din Legea 1/2000 – n.r.) au fost avute în vedere de instanțele de judecată care s-au pronunțat în dosarul 4664/212/2006…”. Or, în realitate, articolul 4 din Legea 1/2000 nu a fost deloc invocat în hotărârile, de fond și de recurs, pronunțate în respectivul dosar de retrocedare. Judecătorii acelei spețe știau Legea 1/2000 pe sărite, ca dovadă că au citat alte articole din lege, dar nu și articolul care interzicea expres retrocedarea carierelor. Una dintre judecătoarele speței, Corina Eugenia Jianu, a fost între timp dată afară din magistratură și trimisă în judecată, ca inculpată, pentru că a vândut, pe șpagă, hotărâri de retrocedare dispuse prin fraudă la lege. La ani distanță, monstruozitatea comisă în 2008 este opusă cererii legitime de anulare a titlului de proprietate, pe considerentul că ar exercita un efect pozitiv. Însă doar în Coreea de Nord și în justiția constănțeană o ilegalitate vădită mai poate produce efecte pozitive.

În privința motivului de nulitate potrivit căruia nu s-a făcut dovada proprietății cu acte ulterioare anului 1945, așa cum cerea imperativ legea, judecătorul fondului a găsit în dosarele mai vechi un act din 1947. Însă, așa cum am arătat în articolele anterioare, acesta este un fals ordinar, întrucât este scris cu î din i în interiorul cuvintelor, cu ani buni înainte de introducerea acestei reguli. Documentul a fost adus de acasă de clienta lui Hașotti, care a pretins că l-a avut în păstrare timp de 59 de ani. Însă înscrisul nu are elemente minimale de autenticitate (ștampilă, număr de înregistrare, semnături) și conține informații contrazise de acte autentice emanate de la Arhive. Punând în balanță actele autentice cu hârtia cu aparență de fals, judecătorul fondului a ales-o pe aceasta din urmă. Să vedem cum se va justifica la Inspecția Judiciară!

Tatăl prefectului a fost asociat cu Puiu Hașotti

În mod cert, pronunțarea dată de judecătorul Gabriel Neacșu este atât de șubredă, încât nimeni nu s-ar fi riscat să o confirme în calea de atac. Or, acest fapt era cunoscut și de actualul prefect Ioan Albu. Citind apelul pe care l-au redactat juriștii Prefecturii, acesta a înțeles cu siguranță gravitatea situației și eficiența argumentelor, având și studii de drept la bază. Chiar și un absolvent de Spiru Haret, ca domnia sa, înțelege că o motivare bazată pe fals nu poate rămâne în picioare. Doar apelul declarat tardiv mai putea menține în ființă aprecierile de această natură. Or, Ioan Albu a declarat apel tardiv, a refuzat să ofere orice informație pe această temă opiniei publice, iar la momentul de față caută un țap ispășitor, în persoana femeii de la registratură.

În trecut, familia lui Ioan Albu a colaborat deschis cu familia Hașotti. Tatăl actualului prefect a fost secretar de stat, propus de PNL Constanța, în perioada în care destinele organizației erau dictate de Puiu Hașotti. Mai mult, Gheorghe Albu, tatăl, a fost asociat cu Puiu Hașotti și cu alte persoane în SC CTV Media Group SRL. În anul 2014, când Eugen Bola a demisionat de la conducerea Prefecturii, Gheorghe Albu a fost propunerea PNL pentru a-i urma în funcție. Conu Albu a refuzat propunerea. În sfârșit, după ce Puiu Hașotti și-a dat demisia din PNL ca să nu fie dat afară, familia Albu a sucit-o spre actualul partid de guvernământ. Relațiile actuale dintre cele două familii nu sunt cunoscute opiniei publice. Însă, nu putem să nu constatăm că isprava lui Ioan Albu servește pe deplin interesele familiei Hașotti.

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă!

Trebuie să mai spunem că toți prefecții menționați în acest istoric al complicității, cu Albu în coadă, au refuzat să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la falsurile în discuție. O răspundere aparte are fostul prefect Adrian Nicolaescu, care a cerut și a primit de la Arhivele Naționale dovezi autentice că statul a naționalizat doar 8 hectare de teren de la bunicul bătrânelor reprezentate de Hașotti, în vreme ce acestea au primit 20 de hectare, iar alte rude încă pe atât. Reamintim că, într-un caz similar, respectiv retrocedarea terenului de pe malul lacului Siutghiol, din zona Carrefour, actele și expertiza mincinoasă au fost anulate de organul penal, cu punerea părților în situația anterioară. Și acolo hotărârea de retrocedare fusese pronunțată de aceeași judecătoare, acum inculpată, Corina Jianu. Însă în acel caz, s-a depus plângere penală, în vreme ce la cazul Sibioara, toți prefecții au fugit de această răspundere.

 

Comments

comments

Exclusiv

Războiul pentru patrimoniul Taberei de Copii Năvodari. Liberalul Gălbău, unealtă pentru gașca lui Matei

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Consilierul liberal Ștefan Gălbău de la Năvodari s-a transformat într-o unealtă a fostului primar penal al localității, Nicolae Matei. La ședința de consiliu local programată în ultima zi a lunii ianuarie 2019, Gălbău a înaintat un proiect de hotărâre inițiat de el în folosul găștii lui Matei. El a cerut Consiliului să emită un acord de principiu în favoarea SC Tabăra Năvodari SA, pe baza căruia acest agent economic să poată solicita de la ANRE autorizarea de a furniza/refurniza energie electrică pentru iluminatul public și pentru consumatorii casnici din zonele Beach Land și tabără. Motivul invocat a fost acela că zonele menționate primesc energie electrică dintr-un post trafo aflat în incinta taberei de copii Năvodari. Situația trebuie reglementată, pentru că altfel acești oameni ar risca să rămână fără curent – a motivat liberalul în cadrul ședinței. În realitate, casele din Beach Land sunt alimentate de la acest post trafo, fără vreo reglementare specială, încă de la înființarea cartierului. În schimb, tabăra de copii, care a reintrat în posesia proprietarul ei de drept, Sind România, a fost lăsată în beznă de oamenii lui Matei, încă din toamna anului trecut, cu scopul de a bloca investițiile și funcționarea acesteia. Aici e miza reală a afacerii. Sind România are acte de proprietate asupra postului trafo și-l revendică. Ai lui Matei nu au niciun fel de act. De aici nevoia unui acord al Consiliului Local, aruncat în discuție pe semnătura unui sudor liberal distribuit în rolul idiotului util. Ce nevoie are firma lui Gurgu de postul trafo? Singura nevoie este aceea de a ține tabăra de copii în întuneric, de a bloca investițiile și funcționarea, cu speranța că până la urmă, prin cine știe ce minune, ar putea pune din nou gheara pe active.

Proiectul inițiat de gașca lui Matei pe semnătura sudorului liberal a trecut fără probleme, deși Sind România a trimis o notificare consilierilor și actul de proprietate asupra postului trafo. Mai mulți consumatori din zona Beach Land au fost aduși la ședința de consiliu, pentru a face galerie. Doar 3 consilieri – doi de la PMP și unul de la PNL – nu au votat proiectul. Ceilalți au ridicat din degete, ca de fiecare dată.

Drama taberei de copii de la Năvodari a pornit tot de la ridicări din degete. În anul 2011, sudorii și lăcătușii care compuneau Consiliul Local al momentului au fost de acord cu inițiativa primarului Matei, la rândul său un fost magazioner de la USAS, abulic și agramat, de a înscrie clădirile și terenurile taberei de copii Năvodari în inventarul bunurilor private ale localității. Practic, aceste bunuri care aparțineau de drept sindicatelor, prin Sind România, au fost însușite de Primărie. Mai departe, consilierii au ridicat din nou din degete, ca bunurile furate prin vot să ajungă în capitalul social al unei societăți noi, Tabăra Năvodari SA. Vorbim de 298 de clădiri și de 58 de hectare de teren în vecinătatea mării. Orașul Năvodari primea 40% din acțiunile firmei noi, în vreme ce 60% ajungeau la o firmă a lui Isidor Gurgu, concubinul surorii lui Nicolae Matei. Practic, familionul lui Matei devenea stăpân pe tabără. Preluarea bunurilor s-a făcut cu ajutorul controversatului executor judecătoresc Vasile Deacu. Acesta a întocmit acte de executare abuzive.

Abia în 2018, după ani de procese, Sind România a reușit să reintre în posesia taberei. Societatea a obținut anularea actelor de executare silită întocmite în mod abuziv de Deacu. De asemenea, a reușit să obțină anularea definitivă a hotărârii de Consiliu Local 144/2011, prin care a fost tâlhărită de bunurile sale din tabăra de copii. Hotărârea judecătorească atestă că Orașul Năvodari nu are niciun drept asupra taberei, titlul prin care și-a trecut în proprietate bunurile furate prin vot fiind desființat pentru totdeauna în justiție. În consecință, nici Tabăra Năvodari SA, firmă controlată de cumnatul fără forme legale al fostului primar, nu mai are niciun drept asupra bunurilor pe care le-a primit de la Primărie, după ce Primăria le-a furat de la sindicate. La începutul anului trecut, Sind România a obținut o hotărâre executorie cu fondul la Judecătoria Constanța, de întoarcere a executării silite.

Procedura de preluare îndărăt a patrimoniului taberei de copii a demarat cu acordul societății Tabăra Năvodari SA, care a predat voluntar către Sind România Hotelul Delfin și toate clădirile taberei… mai puțin postul trafo la care am făcut referire. Procedura a fost suspendată în ultimul ceas, pe baza unei cereri accesorii formulate de Primăria Năvodari. Actele de executare silită întocmite până în acest punct au rămas în vigoare, însă Sind România, deși are în posesie toate clădirile taberei, nu poate intra și în posesia postului trafo decât după ce va câștiga în apelul declarat de Tabăra Năvodari SA și de Orașul Năvodari împotriva hotărârii de întoarcere a executării silite.

O asemenea dezlegare este inevitabilă, întrucât, așa cum am arătat, titlul prin care Orașul Năvodari s-a înstăpânit pe bunurile sindicatelor a fost anulat definitiv, la fel și executarea silită făcută abuziv de Deacu, a cărei întoarcere s-a cerut. În schimb, datorită influenței asupra unor magistrați locali, gașca lui Matei a reușit până acum să tergiverseze deznodământul inevitabil. Între timp, invocând exact această influență nefastă, Sind România a cerut și a obținut strămutarea dosarului la Tribunalul Bacău. Procesul merge în linie dreaptă și se îndreaptă spre final.

Pe ultima sută de metri, gașca lui Matei caută soluții de tipul ”cuiul lui Pepelea”, ca să fabrice cu mâna consilierilor un acord referitor la postul trafo care încă nu a fost predat proprietarului de drept. Un astfel de act ar justifica posesia temporară și ar fi motiv de procese ulterioare. Până atunci, gașca lui Matei se folosește de situație, pentru a ține în beznă tabăra de copii și a bloca funcționarea acesteia și investițiile. Situația face deja obiectul unui doar penal deschis pe baza plângerii Sind România în vara anului trecut. Din acest motiv, PSD-iștii de la Năvodari s-au temut să inițieze pe semnătura lor proiectul referitor la postul trafo, păcălindu-l pe sudorul liberal să-și ia în răspundere această inițiativă.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Drept la replică al Arhiepiscopiei Tomisului: ”IPS Teodosie nu a fost turnător al Securității”

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Arhiepiscopia Tomisului a transmis publicației noastre un drept la replică, pe care îl publicăm integral în cele ce urmează:

 

”Întrucât publicația dvs., în articolul „Chiriașii lui Strutinsky continuă ”reconstrucția morală”. Turnătorul Mache, premiat la Gala 10 oameni de valoare ai Constanței”, a acreditat ideea falsă că IPS Teodosie,  Arhiepiscopul Tomisului, ar fi fost turnător la Securitate, aducem la cunoștința redacției și a publicului cititor că ierarhul Tomisului nu a fost turnător la Securitate, deoarece nu a colaborat cu poliția politică comunistă, cunoscută generic ca „Securitate”.

 

Drept dovadă stau cele două decizii ale CNSAS (2425/28.08.2007 și 7081/20.12.2007), pe care vi le înaintăm, în care se atestă că IPS Teodosie nu a fost agent/colaborator al poliției politice comuniste, prin urmare nici turnător. Facem mențiunea că, la vremea respectivă, legislația nu prevedea obligativitatea existenței unei decizii de instanță pentru ca aceste acte ale CNSAS să aibă relevanță juridică, așa cum a stabilit ulterior Legea nr. 293/2008.

 

Faptul că la dosarul IPS Teodosie există un așa-zis angajament scris este un eufemism. În realitate, IPS Teodosie a semnat redundant o hârtie prin care își asuma obligații patriotice deja prevăzute de lege, așa cum și astăzi Legea 51/1991 prevede la art. 2, alin. 2 că „Cetățenii români, ca expresie a fidelității lor față de țară, au îndatorirea morală de a contribui la realizarea siguranței (securității, modificat după 2013) naționale.” Ca urmare,  acel act semnat nu reprezintă deloc un angajament de colaborare cu poliția politică comunistă, ci de colaborare în „probleme de interes major ale statului”.  De altfel, dosarul IPS Teodosie, făcut și public de anumite mijloace de presă, nu conține nici o notă informativă, denunț sau alt înscris care ar putea fi catalogat drept „turnătorie”.”.

 

 

 

 

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Răsturnare de situație în afacerea Țeapa Olandeză. Van Oord și-a plătit datoria pentru a scăpa de insolvență

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Litigiul arhicunoscut dintre compania constănțeană Comprest Util și multinaționala Van Oord, pentru o plată restantă de aproximativ un milion de euro, a ajuns la un deznodământ parțial. Olandezii au plătit datoria principală, fără penalitățile de întârziere, pentru a scăpa de dosarul de insolvență care i-ar fi obligat să permită accesul creditorilor și instanței la datele financiare ale operațiunilor derulate în România.  Suspiciunea principală, enunțată inclusiv de persoane publice, anume că olandezii ar fi exportat profitul pentru a fenta statul și partenerii români, are acum toate șansele să rămână o afacere închisă.

Dosarul de insolvență al Van Oord – Sucursala Constanța a fost deschis în anul 2016 la cererea Comprest Util SRL Constanța, care a reclamat că a fost țepuită cu un milion de euro, pe de urma lucrărilor de extindere a plajelor turistice din municipiul Constanța. Compania locală încercase să recupereze această sumă pe calea unei ordonanțe de plată, însă s-a lovit de practici bizare la nivelul justiției locale. Astfel, o primă acțiune în materia ordonanței de plată a fost respinsă de Tribunalul Constanța, în anul 2016, pe motiv că Van Oord nu ar avea calitate procesuală pasivă. Olandezii, care au condus consorțiul implicat în extinderea plajelor, au invocat atunci că suma în litigiu ar fi datorată de un partener de consorțiu, respectiv compania SCT București SA, aparținând controversatului om de afaceri Horia Simu. În acele condiții, Comprest Util s-a îndreptat împotriva SCT, formulând o cerere de înscriere la masa credală a acestei companii care se afla în insolvență, sub supravegherea unui judecător sindic de la Tribunalul București. Instanța din Capitală a stabilit definitiv că datoria nu se află în patrimoniul SCT, sugerând că debitorul este Van Oord.

Pe baza acestei hotărâri, Comprest Util a deschis un nou dosar în materia ordonanței de plată împotriva Van Oord. Constănțenii au câștigat acțiunea pe fond, olandezii fiind obligați să achite datoria principală și penalități de întârziere. Însă Van Oord a formulat o contestație. Încă de la bun început, instanța competentă să soluționeze contestația a dispus suspendarea provizorie a ordonanței de plată până la judecarea procesului și a indicat în mod expres că această soluție ar fi definitivă. În realitate, așa cum avea să demonstreze Curtea de Apel Constanța, hotărârea de suspendare era supusă căii de atac. Eroarea Tribunalului a profitat din plin olandezilor, care au scăpat de la executarea silită. Mai departe, Tribunalul a admis contestația Van Oord și a anulat ordonanța de plată. Comprest Util a reclamat faptul că instanța s-a pronunțat pe toate excepțiile ridicate de olandezi, însă nu și pe excepțiile ridicate de compania românească.

Grigore Comănescu, proprietarul Comprest Util, a câștigat lupta cu gigantul Van Oord

După cum spuneam, în 2016, Comprest Util a deschis și un dosar de insolvență împotriva Van Oord. După luni bune de proces, judecătorul sindic de la Tribunalul Constanța a respins cererea. Comprest Util a contestat soluția la Curtea de Apel Constanța, iar instanța superioară, analizând dovezile aflate la dosar, a constatat că Van Oord este debitorul obligației de plată, stabilind totodată caracterul cert, lichid și exigibil al creanței. În consecință, Curtea a dispus retrimiterea dosarului la judecătorul sindic de la Tribunal, cu misiunea expresă de a deschide procedura insolvenței împotriva Van Oord. Fiind reprezentați de o mare casă de avocatură din București, olandezii au reușit să tergiverseze luni bune intrarea în insolvență.

De altfel, de-a lungul tuturor proceselor la care ne-am referit până acum, olandezii au aplicat tehnica ”forfecării”, pasând răspunderea când pe sucursala din România, când pe firma-mamă din Olanda, în funcție de situație. Dacă juriștii Comprest Util susțineau că Van Oord Sucursala Constanța are patrimoniu propriu și poate răspunde pentru datoriile ei, olandezii argumentau că răspunderea aparține societății-mamă. Și invers, când s-a pus problema că răspunderea aparține societății-mamă, olandezii s-au contrazis fățiș susținând că sucursala are patrimoniu propriu și poate răspunde direct. Totul a fost gândit ca într-un meci de fotbal, presărat cu fente, când pe dreapta, când pe stânga, în funcție de așezarea adversarilor în teren.

Ultima încercare de tergiversare a avocaților Van Oord (un avocat pentru sucursala din România, un altul pentru firma-mamă din Olanda) s-a consumat la termenul din 15 ianuarie 2019. Atunci, avocații Van Oord România și Van Oord Olanda au trimis cereri de amânare, invocând că nu se pot prezenta la proces datorită ninsorii. La Constanța nu ningea deloc, iar fulguiala de la București nu reușise să închidă autostrada. În aceste condiții, judecătorul sindic a respins cererea de amânare. Precizăm că am participat la acest termen de judecată în rândul publicului interesat, astfel încât consemnarea de față are valoarea unei relatări. La un moment dat, în mod teatral, din sala de judecată s-a ridicat o avocată, care a depus din partea colegilor care lipseau o altă cerere de acordare a unui termen de o săptămână, în vederea achitării voluntare a debitului principal.

Instanța a încuviințat cererea, iar în răgazul de o săptămână, olandezii au achitat debitul principal, fără penalități de întârziere, menționând ca temei al plății hotărârea Curții de Apel la care ne-am referit mai sus. Procedând astfel, ei au evitat intrarea în insolvență. Riscul ca datele despre operațiunile lor financiare în România să ajungă la cunoștința opiniei publice a fost eliminat. Mai mult ca sigur, nu vom cunoaște niciodată detaliile care au condus la situația caraghioasă a prezentului, în care Van Oord Olanda se laudă cu profituri uriașe, în vreme ce sucursala din România a declarat pierderi și datorii imense, deși a încasat sute de milioane de euro de la statul român. Au fost persoane publice, inclusiv un consilier al primului-ministru, care au opinat că profitul Van Oord a fost exportat, pentru a se fenta impozitarea în România.

După cum spuneam, olandezii au plătit, pentru a evita să se afle mecanismul exact al pierderilor din România. Dar războiul juridic nu se termină aici. Ei au precizat că, deși au plătit în baza hotărârii Curții de Apel Constanța, nu recunosc debitul și vor deschide un proces pe dreptul comun împotriva Comprest Util. În mod normal, un asemenea demers ar fi nul din start, întrucât vorbim de o hotărâre definitivă a Curții de Apel, care a stabilit cu putere de lucru judecat că Van Oord este debitorul Comprest Util și că datoria este certă, lichidă și exigibilă. Acest adevăr judiciar nu poate fi răsturnat decât în căile extraordinare de atac ale contestației în anulare și revizuirii. Însă Van Oord a exercitat deja aceste căi extraordinare, pierzând atât contestația în anulare, cât și revizuirea. Doar o vrajă ar mai putea răsturna această situație deja răsturnată de prea multe ori.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: