Conecteaza-te cu noi

Politica

Deputatul Robert Turcescu: “Le cer autorităţilor locale să desfiinţeze urgent toate porţile, panourile, mesh-urile care nu prezintă condiţii de siguranţă pentru cetăţeni”

Published

on

Deputatul PMP Constanța, Robert-Nicolae Turcescu, trage un semnal de alarmă, printr-o declarație politică, cu privire la publicitatea stradală, realizată haotic, ce pune în pericol siguranța cetățenilor. Într-un comunicat remis redacției, parlamentarul constănțean susține că, dincolo de aspectul inestetic, cele mai multe panouri sau mesh-uri publicitare sunt realizate neconform și duc la adevărate dezastre.

“Cel mai bun exemplu în acest sens este tragedia de la sfârşitul săptămânii trecute, când un tânăr de 24 de ani a murit după ce poarta de la intrarea în municipiul Timişoara a fost luată de vânt şi a căzut peste maşina în care acesta se afla”, explică Turcescu.

De asemenea, deputatul Robert Turcescu le cere tuturor reprezentanților administrațiilor locale să ia măsuri în privința panourilor publicitare stradale care pun în pricol viața cetățenilor.

“Cum se poate ca astfel de porţi sau panouri publicitare masive să fie montate fără ca sistemele de siguranţă să fie impecabil puse la punct? Cum e posibil ca un fenomen meteorologic precum uraganul Irma să nu facă nici o victimă, iar ţara noastră să aibă 8 morţi din cauza unor  copaci, porţi şi panouri luate de vânt, de o furtună de 20 de minute? Le solicit public tuturor administraţiilor locale din România să inventarieze de urgenţă toate panourile şi mesh-urile, precum şi sistemele acestora de siguranţă. De asemenea, le cer autorităţilor locale să desfiinţeze urgent toate porţile, panourile, mesh-urile care nu prezintă condiţii de siguranţă pentru cetăţeni. Săptămâna viitoare voi depune în Parlament un proiect de lege prin care se vor înăspri condiţiile de autorizare a oricăror construcţii cu scop publicitar şi prin care primăriile vor fi obligate să desfiinţeze toate instrumentele de publicitate stradală, care oricum nu mai au nicio legătură cu secolul XXI. Publicitatea stradală trebuie permisă doar în locuri special amenajate şi prin intermediul unor ecrane electronice atent securizate. Publicitatea stradală nu trebuie să fie nici un pericol pentru cetăţeni şi nici să creeze un deranj al imaginii pentru trecători”, transmite deputatul PMP de Constanța.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions